La naiba.
Nu am putut dormi aproape deloc noaptea, oricât m-am foit în pat şi m-am forţat să adorm. Sunt prea încărcată de altele. Bine că mătuşa a stat cu noi acasă, altfel nu mai închideam un ochi până venea dimineaţa.
Mi-a ajuns. Sunt sătulă să îmi fie frică.
Suntem la secţia de poliţie, încă de la prima oră. Am ''campat'' la uşa de la intrare înainte să se permită accesul în clădire. Poliţiştii, purtând uniforma lor îngrijită, îşi desfăşoară activităţile zilnice. Au griji covârşitoare pe umerii lor. La fel ca noi. Majoritatea au alături o cupă de cafea de la chioşcul de lângă unitate, pentru a-i ajuta să îşi revină din mahmureală. Mie nici astea nu îmi mai sunt de folos de multă vreme. Stau pe un scaun, neliniştită, în sala de aşteptare. Andrew s-a dus la uşa biroului şerifului, ciocănind nervos, fără un răspuns imediat. Încă de aseară, când i-am dat 'vestea', nu e mai este la fel. Acum pare foarte încordat şi alert. Din camera în care se presupune să intrăm, cât mai repede posibil de altfel, se aude după puţin timp şi glasul domnului Walker.
Ne deschide şi, aruncând o scurtă privire asupra noastră, ne invită înăuntru. Ne oferă două locuri libere şi ne întreabă care este problema, răsfoind în continuare nişte fişe capsate, dintr-un dosar solid.
Insigna sa confecţionată în stilul clasic, lustruită, afişează 'Douglas Walker'. Fereastra din spatele său e întredeschisă, lăsând să intre briza de toamnă, care îmi cauzează un fior pe şira spinării. Nu e semn bun, după cum am învăţat pe parcurs. Sper doar să ne poată ajuta, până nu e mult prea târziu să se mai facă ceva. Cea mai mare temere a mea este să nu fi trecut deja de timpul acordat. Nu m-aş ierta niciodată. Ţin enorm la toţi. Mereu am fost aşa, şi voi continua să fiu. Uneori poate fi un dezavantaj, dar mai bine să fiu bună la suflet. Lumea noastră are nevoie de genul ăsta de oameni.
Un lucru îl ştiu sigur: suntem contracronometru. Avem un posibil psihopat înarmat care umblă străzile chiar în momentul acesta. Nu pot să îl las să mai facă un pas înainte cu planul lui.
Fratele meu, vizibil mâhnit de ieri, îi înşiruie toate evenimentele trecute. Mai întâi, prima zi la şcoală după despărţire. Mesajele anonime. Persoana la care am apelat îl studiază ca pe un nebun. Oare nu îi vine să creadă ce aude? Eu înghit în sec, amintindu-mi clar totul, până la cel mai mic detaliu. Mă rupe în bucăţi să mă pun iar în acele scene. Îmi sfârtecă sănătatea psihică. Cel mai bine conturat moment, de departe, este acela când m-a lovit. Îmi este întipărită în minte expresia lui. Acel zâmbet. Ochii parcă de plastic, ca ai unei păpuşi ucigaşe. Forţa cu care m-a strâns de braţ şi m-a împins pe jos, pe gresia murdară. Nicio urmă de umanitate. Doar nepăsare. Şi acum, trebuie să îi spun despre incidentul cu adevărat alarmant de serios lui Andrew. Nu i-am zis aseară ce mi-a povestit Tori, printre lacrimi.
Era prea bucuros, ca şi mine, să o vadă în viaţă după accident.
Făcând o mică pauză de gândire, trag aer în piept şi, cu privirea fixă la şeriful atras de cele explicate, mărturisesc:
—Uh, de fapt... Mai este ceva. Tori a fost atacată luni seara, în propria casă. Sper că reuşiţi să procesaţi faptul că e extrem de grav. Acum, nu ştiu cum gândiţi dumneavoastră, dar personal sunt ferm convinsă că am ajuns în stadiul în care sunteţi obligat să ne luaţi în serios.
Acalmia instalată după rostirea vorbelor mele e îngrijorătoare.
Andrew îşi întoarce atenţia spre mine şocat, speriat, şi copleşit de furie. Totuşi, nu scoate un cuvânt. Nu mai există nimic de adăugat. Trebuie trecut la fapte concrete, neîntârziat. Tăcerea insuportabil de apăsătoare inundă încăperea pentru o clipă. Ceasul de pe masă ticăie. Omul legii nu ezită şi vorbeşte:
—O să vă spun sincer, sunteţi în mare pericol. De când cu crimele din 2009, nu mai este de glumit în oraşul asta, doar ştiţi bine singuri. Voi pune câţiva ofiţeri să meargă la reşedinţa Myers pentru a obţine un mandat de arestare pe numele inculpatului. Între timp, aveţi nevoie de protecţie pe parcursul anchetei.
Se scuză puţin şi iese afară. Îi strigă pe doi poliţişti.
Aceştia aleargă de îndată la locul stabilit. Şeriful discută cu ei, în timp ce noi stăm fără rost. Cei doi ofiţeri vin la noi şi ni se prezintă:
—Dean Jordan, bodyguard numărul 1.
—Sam Powell, bodyguard numărul 2.
—Oricând la dispoziţia voastră! spun amândoi în acelaşi timp, surâzând.
Zâmbetul lor inocent alungă starea posomorâtă care a umplut aerul, şi o reînvigorează.
Mă simt mai binedispusă deja. Ştiu că acum avem siguranţă.
—Ei vă vor ţine companie în drumul spre şi de la liceu. De asemenea acasă, şi la domnişoara Martinez până va fi externată. Poate vi se pare că vă îngrădesc spaţiul, dar sper să ştiţi că facem tot posibilul să vă simţiţi în siguranţă. Nu vreau să se repete istoria, încheie şeriful cu o urmă de regret.
Dau din cap aprobatoare. Sunt măgulită că primim suportul necesar. Mai trebuie doar să fie nenorocitul ăla arestat şi gata.
S-a făcut timpul să mergem la ore. Cei doi ofiţeri ne indică să păşim cuminţi la parcare, unde se află o maşină de poliţie pregătită pentru a fi transportaţi.
Seara, în faţa porţii suntem aşteptaţi de Dean şi Sam, membrii ''echipei de şoc'', care ne fac cu mâna şi zâmbesc. Schimbarea aceasta bruscă chiar îmi prinde bine. Nu mai sunt aşa precaută mereu, ci opusul - mă simt cu adevărat liberă. Mă încred în propriile puteri. Doar să nu îmi fie dată o palmă peste faţă iarăşi, ca atunci când m-am ''grăbit'' să trec cât mai repede peste tot calvarul provocat de despărţirea penibilă. Dar nu. Nu mai stă treaba aşa acum. De data aceasta, sunt fericită din nou. Toţi suntem. Sunt nespus de recunoscătoare că am fost, practic, salvaţi la timp. O senzaţie deranjantă ce nu îmi dădea pace m-a urmărit încontinuu, în fiecare moment al fiecărei orei, până astăzi. A dispărut cu plecarea de la secţie. Ceva greu de înţeles, deocamdată, îmi transmite că dacă nu acţionam acum, nu am mai fi avut ocazia.
În concluzie, am scăpat de un stres chinuitor.
Observ, la mică depărtare, spitalul. Sunt nerăbdătoare să o revăd pe Tori şi să îi dau veştile bune. Mă uit pe geamul fumuriu la rândurile de copaci de pe marginea şoselei recent asfaltată. Sunt gălbejiţi de anotimpul friguros şi amestecat. Norii se adună în mod lent, parcă secretos, deasupra noastră. Deodată, picături reci sunt presărate pe stradă. Curând se formează o rafală în toată regulă. Nici nu mă pot exprima cât de mult tânjesc după venirea iernii. Ninsoarea, în comparaţie cu ploaia, e plăcută de privit şi cu noroc închide şcolile. Ploile imprevizibile, pe de altă parte, aduc cu ele doar... uh, apă? Haha, îmi lipseau cu desăvârşire astfel de gânduri întâmplătoare, copilăroase, dar ce îmi formează pe chip o dâră de strălucire.
Îmi era dor de bucurie.
Am sosit la spital. Aceeaşi recepţioneră de ieri ne întâmpină şi ne anunţă că Tori a fost mutată la Terapie Intensivă, unde se reface în condiţii optime. Mai că îmi vine să aplaud.
Intrăm la ea cu braţele deschise. Văd cum i se luminează faţa. Pare puţin retrasă din cauza prezenţei uşor impunătoare a celor doi bodyguarzi. Eu şi Andrew o îmbrăţişăm, mulţumitori. Nu e întocmai o reuniune obişnuită, dar nu îi strică magia în niciun fel. Important este că suntem teferi şi că putem avea iar curajul de a fi, pur şi simplu, noi înşine. Sub nicio formă nişte victime. Nu avem rolul de marionete stupide.
—Tocmai mi s-a spus că voi fi ţinută sub supraveghere până sâmbătă seară, să se asigure că nu există complicaţii, ne spune Tori entuziasmată. Dar apoi voi sta gen o lună cu piciorul stâng în ghips.
—Nu contează! Eşti bine, şi asta e important, grăieşte Andrew răsuflând uşurat.
Intră în cameră, în mod neaşteptat, şi mătuşa June. Prima reacţie a mea e să îi spun veştile minunate, dar ea mă opreşte. O frământă ceva. Înainte să o întreb ce s-a întâmplat, face anunţul:
—M-a sunat şeriful Walker. Ryan e de negăsit.
Aud sunetul de notificare. Un mesaj.
'3 ZILE'
A/N IMPORTANT: Sper ca v-a placut! Daca da, va rog frumos sa votati si poate sa lasati un comentariu cu parerea voastra. Multumesc enorm de mult pentru sprijinul vostru, am ajuns la peste 1K vizualizari in timp record! :D Au mai ramas doar 5 capitole, in care se va dezlantui haosul. In urmatorul capitol, cineva va deveni prima victima a lui Ryan... Cine credeti ca va fi? :)
Aici aveti un slideshow cu cele patru personaje secundare:
Apropo, mai jos e un trailer facut de AlexaVijelieDeNisip la prima mea carte, Stab!