Ceasul în orice oră cu minutarul mă transformă,
iar ticăitul monoton mi-aduce pe ten riduri;
ziua, cu ciclul noapte-zi, îmi dă o altă formă,
lunile fără vorbe pun între noi mari ziduri...
*
Același bolnav psihic caută și-azi cărarea,
care-l va duce sus, dar vor trece decenii
până să o găsească, iar pân-atunci schimbarea
încearcă să-l transforme prin citate de genii...
Același puști timid scrie când greu încearcă
pesimismul să-i spună că degeaba trăiește,
și prin versuri își face, ca Noe, propria arcă
cu care fără dumnezei și fără sfinți se izbăvește.
Același schelet fantomatic, alb la față ca varul,
se-ascunde de mulțimea ce-l crede un tâmpit,
și se afundă-n cărți, căci doar ele au darul
să-i îndoape duhul ascuns în fizic subnutrit...
Același haiduc renegat scuipă pe ajutorul
care cică e moca, dar are-ascuns în cute
ingenios atâta c-a fraierit ani buni poporul,
cu-a lui preț triplu precedat de zecimale-oculte...
Același plod al străzii, prost, incult, bipolar,
se-ascunde de lumină, el, întuneric negru,
se-njură, se disprețuiește căci singur și-a creat calvar
în lumea lor frumos pictată, unde nu e integru.
Același Kunai vechi încă scrie catrene,
chiar dacă fila uneori rămâne-n praf uitată,
căci dese sunt momentele când suferă de lene,
dar mai dese sunt clipele când mintea-i deplasată...