Același răsărit- capitolul 20.
WILLLIAM
M-am trezit înainte ca alarma să sune. Mi-am verificat ceasul: 06.03. Am observat că am un mesaj necitit, iar inima mea a făcut un salt atunci când numele lui Rachel a strălucit mare pe ecran. Era trimis la 00.02. L-am deschis, buzele fiindu-mi curbate într-un zâmbet larg.
Probabil, dormi, dar nu am mai rezistat până dimineață. E trecut de 00.00, deci pot să spun că ziua în care m-am decis să stau de parte de tine, a trecut. Slavă Domnului! Voiam să-ți spun că am avut nevoie doar de câteva minute ca să realizez ce simt. Nu știu de ce ai m-ai lăsat să stau departe de tine o zi întreagă. Noapte bună, iubitule. -Fata care se îndrăgostește de tine.
Am citit mesajul și l-am recitit timp de câteva minute. Fata care se îndrăgostește de tine noapte bună, iubitule. Niciodată nu mi-am simțit inima atât de exploziv. Simțeam că fiecare celulă din interiorul meu a prins viață. Că eu am prins viață.
Bună dimineața, iubito. Mi-a fost dor de tine. În fiecare secundă. Și să nu îndrăznești să mă acuzi pe mine pentru decizia ta prostească, pentru că am încercat să te înțeleg, deși mi-a fost foarte foarte greu să rezist. Abia aștept să te țin în brațe, să te sărut, să-ți aud vocea. Abia aștept să te întorci la mine. Dar cu toate astea, aș vrea să știu ce simți. Dar nu-mi scrie. Nu vreau să vorbim despre asta prin mesaje, niciodată. -Al tău, William.
Mi-am pus telefonul la încărcat și am mers să-mi fac un duș. Următoarea oră mi-am petrecut-o alergând. Temperatura scăzuse considerabil în ultimele zile, iarna făcându-se simțită. Cerul era înnorat, anunțând o altă zi de ploaie. Curând aveam să mă întorc în sală, abandonând antrenamentele în aer liber. Când m-am întors în casă, era trecut de 08.30. Aveam câteva apeluri ratate de la Paige și un mesaj de la Rachel.
Bună dimineața, matinalule. Ține-ți poftele în cui. Nu o să mă vezi până la cina de diseară, am câteva planuri astăzi. Sper să ai o i frumoasă, Will. -Iubita ta.
Ce planuri ai azi? Nu mă poți strecura și pe mine în ele? Nu pot avea o zi frumoasă fără tine, iubita mea. - Iubitul tău.
Mă întâlnesc cu Tess și încă o prietenă. E ziua noastră liberă. Îți spun mai multe diseară, iubitul meu. -A ta, Rachel.
Bine, ne vedem la 18.00 la tine. Distracție plăcută, a mea Rachel. -Al tău, William.
Mulțumesc, la fel, al meu William. -Doar a ta.
Al tău. -Doar al tău.
Am zâmbit. Era un zâmbet care nu cred că avea vreo șansă să dispară curând. M-am schimbat într-o pereche de blugi și un pulover negru și am sunat-o pe Paige. Ca de obicei, mi-a răspuns Aiden.
— Cine îmi contactează, iubita? m-a întrebat acesta amuzat.
—Amantul. M-a sunat mai devreme, credeam că s-a plictisit de tine și are chef de o partidă adevărată.
Paige s-a auzit strigând și mi-am imaginat-o, întinzându-se și sărind în brațele lui Aiden pentru a-și recupera telefonul.
— Scuze, iubito. E doar amantul, ți-l dau imediat ce lămuresc ceva cu el, a glumit Aiden, îndreptându-și atenția spre iubita sa.
Am râs, așteptându-l să se întoarcă la mine. Probabil, Paige continua să insiste.
—Dragă, amantule, e iubita mea. Crede-mă, o regulez suficient de bine încât să nu aibă nevoie și de tine. Cel mai posibil, te-a sunat ca să-ți spună să stai departe.
— Oh, Doamne, dar dă-mi odată telefonul ăla înainte să începi să-i povestești... chestii.
Vocea lui Paige s-a auzit puternic în difuzor, iar eu am început să râd, așteptând-o să-și recupereze telefonul.
—Auci, Aiden! Ține-ți mâinile acasă.
L-a certat ea în urma unui sunet ce a părut să fie provocat de o palmă.
— Scuze, Will. Iubitul meu este neastâmpărat.
—Fundul tău a simțit-o acum câteva secunde, nu? am tachinat-o și mi-am imaginat-o cum își aruncă ochii peste cap.
— Dacă ați terminat din a râde pe seama mea, voiam să-ți spun că ne întâlnim în jumătate de oră la Starbucks. O să vină și Sam, spunea că simte nevoia să iasă din casă.
—Bine, oricum nu aveam niciun plan.
—Bine, oricum voiam să vorbim. Te iubesc, dragule.
Aiden s-a auzit împotrivindu-se, iar fundul lui Paige și-a luat-o pentru a doua oară. Dacă nici Paige nu știa să-i răspundă cu aceeași monedă, atunci nimeni nu putea rezista într-o relație cu el.
—Te iubesc, scumpo. Salută-l pe iubit.
Am băut un pahar de suc, apoi am plecat. Mai aveam ceva de făcut înainte de a mă întâlni cu prietenii mei. Am ales să-mi iau motocicleta, deși am observat micile picături de ploaie. Îmi era dor să merg cu ea. Îmi condusesem în ultima perioadă mașina mai mult decât o făcusem în cei doi ani de când o aveam.
Am intrat în mall și m-am îndreptat spre buticul în care mama obișnuia să mă aducă destul de des când eram mic. Nu era foarte spațios, dar suficient de încărcat de obiecte mărunte și cadouri simbolice. În curând avea să fie ziua ei, dar nu doar ei voiam să-i cumpăr un cadou.
— Bună, William, m-a salutat Davina, zâmbindu-mi afectuos.
—Davina, i-am răspuns și am sărutat-o pe obraz.
—A trecut ceva vreme de când n-ai mai venit pe aici. Bănuiesc că e o ocazie specială.
—Este foarte specială, dar nu ocazia.
—Lasă-mă să ghicesc, ești aici pentru ziua lui Caroline?
—Și pentru iubita mea.
Davina mi-a zâmbit din nou, dar de data aceasta mult mai tandru. Următoarele două zeci de minute mi le-am petrecut învârtindu-mă și studiind fiecare obiect care mi-a atras atenția. Cadoul mamei l-am ales în câteva minute, pentru că am plecat de acasă știind exact ce vreau, dar cadoul pentru Rachel nu a fost atât de ușor de găsit.
—Trebuie să fie ceva pe aici care să fie special.
—Niciodată nu ai fost atât de indecis. Plănuiești să o ceri de soție sau ce?
—Plănuiesc să o scot la o primă întâlnire, domnișoară indiscretă.
—Oh, atunci trebuie ceva cât mai special pentru acest eveniment rar întâlnit. Ce zici de hmm.... un buchet de flori? m-a tachinat bruneta, întruchipând o figură mirată.
—Am omis să-ți spun că este foarte specială? Florile nu sunt suficiente.
—Ai mai putea să-i dai și o ciocolată, a continuat Davina, gropițele din obraji adâncindu-i-se și mai mult.
—Ești cea mai puțin experimentată vânzătoare pe care o cunosc.
—Și tu cel mai complicat client.
Mi-am mușcat buza și m-am întors spre raftul din stânga. ASTA.E.PERFECT.
—Davina, asta-i ce caut. Putem schimba mesajul? Ai mai multe modele?
—Sigur, stai să-ți arăt.
Davina mi-a prezentat toate modelele, însă doar două mi-au plăcut extrem de mult. Atât de mult încât n-am putut să aleg.
—Light orange sau coral pink? Prima, evident, Will.
Vocea Samanthei aproape m-a făcut să scap cele două obiecte mici din mână. Brațele ei s-au înfășurat în jurul meu, iar bărbia i s-a odihnit pe umărul meu.
—O să-i placă enorm. E foarte frumos.
—De unde știi că e pentru Rachel, Sam? Și de unde știai că sunt aici?
—Te-am văzut prin geam, mergeam la cafenea. Și normal că e pentru Rachel, doar nu-i cumpărai lui Aiden un asemenea cadou.
—Mda.
—Dar totuși, ce ai de gând să pui în loc de acest mesaj? E puțin cam devreme pentru asta.
—Asta rămâne între mine și ea. Îl vreau pe primul, Davina. Mersi, Sam.
I-am înmânat cadoul Davinei, apoi m-am întors spre Sam, ciufulindu-i părul cârlionțat. Slăbise, dar nu într-un mod sănătos. Pomeții îi erau mult mai accentuați, iar cearcănele îi înconjurau ochii roșii. Privirea sa era tristă, deși încerca să o mascheze cu ajutorul surâsului ei dulce. Arată de parcă plânsese continuu în ultimele zile. Probabil, chiar o făcuse. M-am mustrat în gând, pentru faptul că în ultima perioadă am neglijat-o complet. Eram un prieten groaznic.
—Mulțumesc, Davina.
—Cu multă plăcere, Will. Salut-o pe Caroline din partea mea și mult noroc cu iubita specială.
—Mulțumesc!
Am luat punguța cu cadouri și am așteptat să părăsim magazinul, pentru a-mi întoarce întreaga atenție spre prietena mea.
—Sam, nu vreau să te cert, dar de cât timp n-ai mai mâncat?
—Am mâncat dimineața un iaurt. De ce?
—Samantha, nu la asta mă refeream! De cât timp nu ai mai luat o masă consistentă?
—Nu știu, a recunoscut, vocea fiindu-i slabă.
—În timp ce mergem să mâncăm, vreau să știi că îmi pare foarte rău pentru tot.
—Nu te înțeleg, Will. La ce te referi?
—Îmi pare rău că am fost un prieten groaznic, Sam. Tu nu ești bine, iar eu nici măcar nu am observat asta. Îmi pare rău.
—E în regulă, a mormăit, oferindu-mi un surâs înțelegător.
Ne-am oprit și ne-am cumpărat două meniuri, apoi ne-am îndreptat spre starbucks. Aiden și Paige nu ajunseseră încă.
—Aiden și Paige vor întârzia puțin, a intervenit... ceva, m-a anunțat ea, parcă citindu-mi gândurile și s-a așezat pe bancheta din fața mea.
—Mda, pe Aiden îl cam mânca palma, am glumit, iar Sam mi-a zâmbit scurt.
—Tu cum ești?
—Tu știi cum sunt eu. Mai bine spune-mi cum ești tu. Totul este în regulă acasă? Cu facultatea?
—Mhm, acasă este ca întotdeauna... complicat. La facultate este puțin mai greu decât mă așteptam. Curând va trebui să mă angajez undeva, ai mei nu-mi mai pot acoperi taxele școlare. Iar în rest, nimic schimbat.
—Cum ești Sam?
—Dacă aș spune bine, ai știi că mint, a șoptit, îndreptându-și privirea spre palmele sale împreunate.
—La fel cum știu că tot ce ai înșirat mai sus nu sunt probleme adevărate pentru tine. Nu atât de grave încât să ajungi așa. Ce s-a întâmplat?
—Eu și Ryan ne-am despărțit săptămâna trecută, înainte de a pleca.
—Tu și Ryan vă despărțiți tot timpul, Sam.
—Mda. Dar acum ne-am despărțit definitiv. I-am spus că nu vreau să mai aud nimic despre el. L-am rugat să înceteze să-mi mai trimită mesaje. I-am spus cât rău mi-a făcut în tot acest timp. Am renunțat, Will. Nu vreau să mai facă parte din viața mea, nici ca prieten, nici ca fost iubit, nici ca bărbatul de care sunt îndrăgostită. Nu-l mai vreau în viața mea. Am încercat în toți acești ani, dar el m-a rănit mult prea rău. Eu... nu mai pot.
Ochii ei s-au umplut de lacrimi, iar vocea i s-a frânt la final. M-am ridicat în picioare și am înconjurat masa, așezându-mă lângă ea. Am stârns-o în brațe, iar ea și-a odihnit capul pe pieptul meu, suspinând adânc. I-am mângâiat părul și am sărutat-o pe tâmplă.
—Deși țin enorm de mult la el, Sam, dacă tu crezi că asta este cel mai bine pentru tine, pentru voi, eu sunt de acord cu tine. Dar dacă e un lucru pe care îl știu sigur, acela e că Ryan te iubește enorm de mult.
—Și atunci de ce nu este aici, lângă mine? De ce nu e aici să mă țină de mână, să-mi spună că totul o să fie bine? De ce m-a lăsat să trec singură prin toate astea? Când iubești pe cineva nu pleci și... Nu mai contează. Nu mai sunt sigură că el m-a iubit vreodată.
—Nu spune asta, Sam. Te iubește.
—Ciudat mod de a iubi, atunci.
Aiden și Paige au ajuns în cele din urmă, iar conversația dintre mine și Sam a luat sfârșit.
—Scuze că am întârziat, m-am simțit dator să-i amintesc iubitei mele cât de bine îi este cu mine.
—Aiden! Ai putea să nu mai dai tot din casă? Mai ai să le faci și un videoclip.
—Nu te supăra, Paige. Era logic că nu ați rămas să spălați vasele.
Mi-am petrecut întreaga după-amiază cu prietenii mei, iar apoi m-am întors acasă pentru a mă pregăti pentru cină. Mi-am făcut încă un duș, iar pe urmă am rămas gol mai bine de un sfert de oră, în fața dulapului, încercând să-mi aleg o cămașă potrivită. Nu știu de ce, Dumnezeule, Raven alesese un restaurant atât de elegant, pentru că la Six Seven, nu veneau cuplurile tinere ca să servească cina, ci mai de grabă, oamenii de afaceri sau vreun cuplu ce-și plănuia nunta.
În cele din urmă, am reușit să-mi aleg hainele. O pereche de blugi negri și o cămașă de un alb imaculat. Mi-am ciufulit părul ca de obicei și mi-am îmbrăcat sacoul. Când am fost gata, i-am trimis un mesaj iubitei mele.
Eu sunt gata, iubito. Pornesc spre tine. Sper că porți ceva sexy.- William.
Nu-mi găsesc chiloții ăia roșii, altceva nu am sexy. Așa că va trebui să te mulțumești cu o rochie sac sau un trening.- Rachel.
Deci fără chiloți atunci. PERFECT. -William.
Ai grijă la drum, William. Ține-ți ochii deschiși și nu mai visa.- Rachel.
La radio se auzea o voce angelică și a fost nevoie de câteva momente pentru a recunoaște melodia. Era cântată de Sara Bareilles și se numea gravity. Era o piesă foarte tristă, pe care o auzisem prima oară în mașina lui Sam acum câțiva ani. Say you love me a început imediat după ce gravity a luat sfârșit, iar gândul mi-a fugit din nou la Rachel. Am parcat mașina în fața blocului, am ascuns cutiuța de cadou, pentru a mă asigura că nu o va vedea înainte de când am plănuit să i-o dăruiesc și am luat buchetul de trandafiri albaștri, coborând din mașină. O doamnă în vârstă a urcat alături de mine în lift și mi-a zâmbit larg, privind buchetul de flori din mâinile mele.
—Avem o fată foarte norocoasă în bloc, a remarcat aceasta, întâlnindu-mi privirea.
—Eu sunt foarte norocos, i-am răspuns, afișând un surâs semeț.
—Ai grijă de ea, mi-a spus bătrânica și a coborât la etajul patru.
Drumul până la apartamentul lui Rachel s-a simțit ca o plimbare în deșert. Când am ajuns în fața ușii, iar vocea ei a răsunat un imediat, m-am simțit copleșit de emoții. Pentru prima oară de la grădiniță, palmele mi-au transpirat și m-am simțit nesigur.
Ce îmi faci, Rachel?
— Ai ajuns mai devreme cu două minute, m-a mustrat ea, deschizând ușa.
—Oh, la dracu! am spus fără să vreau, odată ce Rachel a apărut în fața mea.
Era îmbrăcată într-o rochie neagră, mulată, ce îi ajungea până la genunchi. Nu avea decolteu, dar era prinsă în două bretele foarte subțiri. Nu era nici scurtă, dar forma sa și cum i se lipea de trup, o făcea de o mie de ori mai provocatoarea. Și ceea ce o făcea atât de sexy, era spatele gol. Puteam observa forma frumoasă și fermă a sânilor ei prin lateralele materialului. Și tatuajele îi erau vizibile.
— Dacă nu-ți place, puteai să-mi spui, nu e nevoie să înjuri, m-a dojenit ea, unindu-și buzele într-o linie dreaptă.
—Nu, Doamne, nu. Arăți minunat, Rachel. Arăți... minunat.
Mi-am ridicat privirea spre chipul ei frumos. Rochia de pe ea nu era singurul lucru nou la ea. Părul îi era mult mai scurt, acum ajungându-i până la umeri, având doar vârfurile ondulate. Nu mai era atât de roșu. Era decolorat într-o nuanță arămie. Șuvițe roșcate deschis și blonde. Nu mă pricep la nuanțele pentru păr, dar culoarea de acum o prindea mult mai bine. Îmi plăcea mult. Avea un machiaj natural, creat din două tonuri de fard și o linie foarte subțire de dermatograf. Buzele îi erau acoperite de o nuanță coral. Era atât de frumos.
—Ți-ai scurtat părul și nu mai ești roșcată, am constatat cu voce tare, iar Rachel mi-a zâmbit timid.
—Mda, îți place?
—Ești foarte frumoasă, Rachel. Îmi place mult.
Mi-am strecurat palma printre șuvițele ei de păr și am tras-o spre mine, lipindu-mi buzele de ale sale. Oh, cât am așteptat după asta. Buzele ei erau moi și catifelate. Era dulce. O combinație între cafea și cireșe. Dacă nu eram atât de absorbit de ea, o certam pentru că a băut cafea atât de târziu, dar în acel moment să o cert era ultimul lucru de pe listă. I-am sărutat pentru ultima oară buzele și am pășit în spate. Era incredibil ce efect aveam asupra ei. Obrajii deja i se coloraseră în tonuri trandafirii.
—Astea sunt pentru tine, iubita mea.
—Sunt atât de frumoase, Will. Mulțumesc! a murmurat și s-a întins să mă sărute pe obraz. Merg să le pun în vază și apoi putem merge, bine?
—Bine.
Am așteptat-o să se întoarcă și am ajutat-o să-și pună haina de blană pe umeri.
—Arătați ca un star de cinema, domniță.
—Nici dumneavoastră nu sunteți mai prejos, sir.
I-am deschis portiera și i-am furat un sărut înainte de a o închide și a mă așeza pe locul meu. Am intrat și eu în mașină și am privit-o cu adorație un timp îndelungat.
—Asta ai făcut astăzi? Te-ai tuns?
—M-am și epilat, mi-a răspuns ea cu nonșalanță, ridicându-și umerii.
—O să o iau ca pe o invitație, domnișoară Moore.
Rachel s-a înroșit, mușcându-și buza atât de lent, atât de senzual, de provocator. Uh, trebuia să pornesc mașina înainte de altceva.
—N-aveți decât să vă faceți speranțe, domnule Brown.
I-am oferit un zâmbet instigator și mi-am ridicat o sprânceană în semn de mai vedem, iar ea și-a dat ochii peste cap amuzată, adâncindu-se în scaunul său.
Drumul a fost liniștit. Muzica s-a auzit în surdină, iar Rachel a privit fascinată pe geam. Seattle-ul noaptea arăta minunat. Toate luminițele ce jucau prin întuneric, toate clădirile înalte și arhitectura din sticlă, oamenii grăbiți și umbrele colorate, stropii de ploaie. Toate astea creau o imagine de basm. Mi-am așezat palma pe piciorul lui Rachel și mi-am lăsat degetele să deseneze câteva modele pe pielea sa fină. Ea a tresărit și s-a întors spre mine, având același zâmbet sfios.
—Te îmbujorezi foarte repede.
—Asta doar în preajma ta, Will.
—Îmi place asta, am recunoscut și mi-am împletit degetele cu ale ei, ridicându-i palma spre buzele mele. I-am sărutat încheietura, apoi ne-am coborât palmele înapoi pe piciorul ei.
Restaurantul era foarte elegant și foarte frumos, de asemenea. Aveam masa rezervată în apropierea șemineului, chiar lângă peretele din sticlă, care oferea acces spre ocean. Era o priveliște minunată. Poate aveam să o pictez într-o zi, ca amintire a primei mele întâlniri cu Rachel. Raven și Dawson deja ajunseseră. I-am tras scaunul lui Rachel, făcând-o să-și dea pentru a o suta oară ochii peste cap. Știam că dacă eram doar noi doi, mi-ar fi spus că poate și singură. Când s-a așezat, am sărutat-o rapid și am luat loc lângă ea.
—Dacă privirile voastre nu sunt de m-am îndrăgostit nebunește, atunci eu nu mai cred în dragoste, a spus Raven la un moment dat, făcând-o pe Rachel să ardă la propriu. În lumina slabă din încăpere, obrajii ei păreau înflăcărați. I-am prins degetele pe sub masă și am mângâiat-o ușor, într-o încercare de a o face să se relaxeze.
—Eu vreau să știu cum v-ați cunoscut, ni s-a adresat Dawson, luând o gură din vinul roșu.
—Oh, crede-mă, chiar nu vreți, a râs Rachel, aruncându-mi o privire scurtă.
—Ea a venit la firma tatălui meu pentru postul liber, iar eu i-am luat interviul, pentru că tata nu a putut ajunge. A fost cea mai insuportabilă tânără dornică de un loc de muncă. Rachel are o gură atât de mare și e atât de enervantă când vrea.
—Și cu toate astea, a primit postul, a remarcat Raven, ridicându-și sprânceana perfect conturată.
—Normal, n-am zis că nu mi-a plăcut. Cred că temperamentul ei impulsiv m-a instigat. Am plăcut-o din prima clipă în care am văzut-o.
—Eu nu te-am suportat. Nici acum nu cred că o fac, a intervenit Rachel, privindu-mă adânc.
—Eu m-am îndrăgostit de tine încă de atunci, i-am recunoscut, presându-i un sărut rapid pe buze.
—Foarte ușor te îndrăgostești, m-a tachinat ea, îndepărtându-mi o șuviță de păr. Eu nu mă dăruiesc atât de ușor, domnule.
—E în regulă, îmi plac provocările, iubito. Cu cât obții un lucru mai greu, cu atât satisfacția este mai mare, i-am răspuns, păstrându-mi zâmbetul încrezător. Dar oricum, știu deja că ești la fel de îndrăgostită, Rachel.
—Eu n-aș fii atât de sigur.
—Ești aici, cu mine. Nu mai am nicio îndoială.
—Nu credeam că o vom vedea vreodată pe Rachel îndrăgostită.
—Eu chiar credeam că nu-i plac bărbații, la un moment dat, a spus Dawson, făcându-ne să râdem. Rachel doar s-a înroșit.
—Eh, a așteptat doar băiatul potrivit, a sărit Raven în apărarea ei, sărutându-și soțul pe obraz.
Am cinat, povestind anumite întâmplări din trecut. Raven și Dawson sunt niște persoane minunate. M-am bucurat enorm că Rachel a avut parte de ei în tot acest timp. Raven părea să o cunoască destul de bine pe roșcata mea, dar nu a dezvăluit prea mule. Am vorbit și despre cei mici, iar Dawson ne-a mărturisit că gemenii le-au împuiat capul cu întrebări despre noi. Le-am promis că o să mai trecem pe la cei mici într-una din zile. Relația dintre cei doi părea ireală. Atât de tineri, atât de îndrăgostiți și totuși maturi și cu o istorie de familie în urmă. Cândva, eu și Rachel aveam să ajungem la fel.
—Rachel, Kesha nu s-a supărat ieri pe mine, nu? Posibil să fii fost cam necioplită.
Kesha?
Mi-am privit iubita, însă ea a refuzat să mă privească. Culoarea i s-a scurs din obraji.
—Mă gândeam că știe despre tine și Will din moment ce ați mers amândouă la cumpărături.
—Raven...
Rachel s-a oprit din vorbit.
—Rachel, ai fost cu Kesha la cumpărături? Kesha pe care o cunosc eu? am întrebat-o, încercând să-mi calmez furia.
Continuarea o primiți în funcție de părerile voastre. *privire diabolică*.
GRUP DE FACEBOOK: ACELAȘI RĂSĂRIT- WATTPAD.