Vad , aud , dar prefer sa tac . Prefer sa tac pentru ca daca as spune ceva ar exista multe sanse sa fiu ranit sau sa ranesc pe cineva , iar asta ar fi un pret mult prea scump pe care ar trebui sa-l platesc . Ma simt atat de neputincios in lumea asta incat parca o iau razna . Vreau sa tip si sa ma eliberez odata , insa parca ceva din interior ma opreste de fiecare data si asta ma enerveaza cel mai tare . Ma simt de parca as fi captiv in propria mea lume imaginara . Dar ca sa intelegeti eu sunt Myuto sau mai usor un simplu mut si nu pentru ca nu pot vorbi , ci vorbele nu vor sa-mi iasa pur si simplu , insa nu a fost tot timpul asa , cand eram mic eram foarte vorbaret , pana intr-o zi cand totul s-a schimbat ....... ziua in care bunicul meu a murit ..... Am fost asa distrus incat m-am izolat complet de prieteni , familie de tot ce ma inconjura si am inceput sa refuz sa vorbesc . M-am izolat in camera mea , m-am lasat de scoala si am inceput sa fac ore particulare acasa . Am ramas complet singur . Insa singurul lucru care ma mai face sa lupt este pasiunea pentru muzica . Ador sa cant la vioara fiindca asa imi pot elibera gandurile si sentimentele si cred ca este cel mai frumos sentiment pe care il pot simti pana acum . Multe persoane ar considera acest lucru ca fiind complet banal insa pentru mine acest lucru este picatura de fericire care ma ajuta sa lupt , si am sa lupt pana la capat la fel ca bunicul meu care mi-a darui aceasta pasiune . ..
Deci pe scurt acesta sunt eu Myuto baiatul mut de 17 ani care a ramas singur cu o vioara si multa vointa ...
Heya !! Stiu ca acest capitol e cam jalnic dar o sa fie mai bine pe parcurs ..... sper ....