Iaraşi am acel sentiment ciudat că cineva mă urmăreşte. Încerc să fug, dar degeaba. Acea persoana vrea ceva de la mine, însă nu îmi pot da seama ce. Nici figura lui întunecată nu îmi inspira încredere. Fața, nu îi văd fața! De ce?
Dar nu apucasem să primesc răspuns la întrebarea mea, deoarece totul devenea tot mai şters şi simțeam cum cineva mă zgâlțâie. În fața ochilor mei se contura o altă lume, diferența era faptul că stăteam pe o bancă alături de Skyler, prietena mea cea mai bună.
- Iarăşi visezi cu ochii deschişi? Mă sperii deja, jur.
M-am uitat la ea confuză şi pentru ca nu era prima dată când se întâmpla acest lucru am încuviințat.
- Ți-am mai zis că nu visez. Totul pare prea real ... sunt mai degrabă ca nişte experiențe reale.
- Atunci aşa cum spui tu, dar e foarte ciudat să vorbesc cu tine şi dintr-o dată să nu mai reacționezi deloc , să stai doar cu ochii deschişi holbându-te la nimic.
- Scuze. Nu vreau să mă crezi nebună sau ceva, dar de-o vreme am astfel de stări din ce în ce mai des şi am impresia că o cam iau pe arătură.
Mi-a strâns mâna, acesta fiind semnul nostru de încurajare din copilărie, şi mi-a spus zâmbind:
- Totul va fi bine. Eu îți sunt alături, ştii bine. - Se uită undeva în depărtare şi ştiam că ceva o frământă, şi-a muşcat buza de sus, aşa cum făcea de fiecare dată când voia să îmi spună ceva.
- Te ascult, Skyler.
- Eu cred că totul are legătură cu semnul tău din naştere pe care îl ai pe degetul inelar de la mâna stângă. Adică mi se pare extrem de ciudat... ştiu că acesta este secretul tău de care numai eu ştiu... dar nu crezi că ar fi cazul să ceri explicații? Sau măcar să vorbeşti cu părinții tai, ei te-ar ajuta cu siguranța şi ...
- Nu, nici vorbă! Ar spune că mi-am făcut un tatuaj sau ceva de genul acesta... Serios acum. E un fluture mov, zici că e desenat cu marker permanent... Nu o să mă creadă absolut nimeni.
Între noi se aşternuse o linişte infernală, simțeam că încep să mă sufoc, aşa că mi-am pus masca cu zâmbetul meu de zi cu zi , m-am ridicat de pe acea bancă şi am început să alerg. Uitasem de faptul că eram în parcul central unde ne putea vedea toată lumea, eram ca două fetişcane de la grădiniță.
- Ultima care ajunge la fântână va trebui să facă cinste cu înghețată! am strigat eu, dar deja alergam ca o nebună scăpată de la zoo.
Eram conştientă că Skyler este cea mai rapidă persoană pe care o cunosc, aşa că mi-am îngăduit să trişez puțin, doar puțin. A prins repede ideea avântându-se şi ea în micul nostru joc. Fugeam, mă simțeam liberă şi pentru un moment chiar fericită. Evident că eu am fost cea care am câştigat, întorcându-se spre ea cu un zâmbet triumfător.
- Ai trişat! Nu se pune, tu îți plăteşti înghețata. Capiş?
- Aham... - văzând fântâna mi-a venit o idee. - Ai cumva bani mărunți?
- Acum vrei să îți mai şi împrumut ? Am zis că ne cumpărăm fiecare din banii noştri.
- Vreau să îmi pun o dorință, Sky!
Fața ei deveni serioasă văzând ce alură sobră m-a cuprins deodată. Nu a comentat nimic, şi-a băgat mâna în buzunar şi a scos de acolo 3 monede.
Mi le-a întins, iar eu le-am luat în palmă holbându-mă la acele bucăți de metal. Mi-am pus şi cealaltă mână peste ele şi mi-am pus o dorință.
O dorință în schimbul a 3 monede, mi se părea corect. Voiam să aflu ce se întâmplă cu mine şi mai ales, de ce eu. Am aruncat bănuții rotunzi care au aterizat în apă cu un pleosc.
Simțeam un miros vag de fier, mirosul acela ciudat care îți rămâne pe mâini după ce călătoreşti cu trenul... Cât de ciudată este viața, într-un moment deții tot ceea ce ai nevoie, iar în cealaltă secundă nu mai ai nimic, totul s-a evaporat.
M-a cuprins o stare de nostalgie, dar doar pentru câteva momente, fiindcă am vazut gelateria şi deja parcă simțeam gustul acela mirabolant de vanilie.
Am stat 20 de minute până am terminat de savurat deserturile noastre, apoi am luat-o spre casă.
Skyler stă doar la câteva case distanță de mine şi ca de obicei am condus-o acasă luându-mi rămas bun de la ea cu o îmbrățişare lungă şi mulțumimdu-i pentru absolut tot.
Mama şi tata erau acasă, stăteau în bucătărie discutând despre ceva, iar în momentul în care au auzit că am sosit, au schimbat subiectul dintr-o dată stârnindu-mi curiozitatea.
I-am pupat pe obraz şi am urcat în camera mea. M-am țipat în pat ( aşa cum îmi place mie să spun) şi am început să contemplez plafonul ascultând piesele mele preferate de pe telefon.
După 5 minute totul a început să se estompeze în jurul meu, nu mai vedeam bine deloc. Inima a început să îmi bată aşa de tare încât auzeam fiecare dum-dum, dar pe lângă bătăile inimii mele auzeam şi alte voci. M-am panicat, am vrut să mă duc să mă spăl pe față, dar nu izbuteam în niciun fel. Gravitația 1 - Eu 0 . Eram țintuită de propriul meu pat, nu puteam nici să respir şi atunci am auzit o voce feminină glaciară, care m-a făcut să tresar.
- Ştiu cine eşti şi te voi găsi. Nu te mai poți ascunde prea mult timp, draga mea!
După câteva secunde totul reveni la normal, vocea aceea mi se părea atât de familiară şi totuşi atât de straină. M-am împleticit până la oglindă şi când am văzut ce față speriată aveam, nu m-am recunoscut.
Aveam impresia că stăteam față în față cu o nebună. Am început să plâng şi să tremur din toate încheieturile, am alergat în jos pe scări şi am trântit uşa după mine.
Fugeam ca şi în acele momente când aveam viziunile cu acel tip dubios, fugeam de propria mea nebunie crezând că aşa mă voi trezi la realitate, că viața mea avea să fie cea veche şi liniştită. Nu ştiam încotro fug, vedeam doar umbre care mă înconjurau până când cineva mi-a apărut în cale şi în acel moment m-am prăbuşit...