Vio Pov
După ce m-a sărutat, m-a tras înspre masina lui cu, care am plecat spre cabană deoarece era mult mai aproape. Când am ajuns a început adevărata discuție.
- Ce a fost în capul tău de ai plecat asa fără sa îmi spui?
- În calitate de ce sa îți spun?
- În calitate de ce? întreabă, iar vocea îi urcă cu o octava. Nu știu, de iubit, de prieten, de om, ideea e că trebuia să-mi spui, te-am adus aici ca să discutăm, nu ca să te caut ca un disperat toată ziua, ca mai apoi să aflu că tu ești pe o pista, într-o mașină înconjurată de toți acei.....
- Acei ce? Hm, hai zi, acei ce? Aceia erau prieteni mei, oameni pe care ma pot baza, iar tu, tu îmi ceri să-ți spun când plec și unde plec, în calitate de iubit, de prieten, de când și pana când ești tu prietenul meu că iubit n-ai cum să fii. Ia să te aud acum, zii! Nici măcar nu mi-am dat seama ca am uitat sa respir cat timp am vorbit. Mi-am dat seama abia după ce am terminat, deoarece am fost nevoita să iau o gură mare de aer. Adam doar ma privea uimit, cu o mică urmă de stânjeneală.Când am văzut că nu îmi răspunde am pornit spre bucătărie, pentru ca îmi era foame.
Dimineața venii repede, găsindu-ne pe amândoi trezi, eu nervoasă pentru ca nu mai venea răspunsul la întrebarea mea, iar el era stană de piatră și se uita la mine.
- Vio? într-un final îi reveni și lui glasul
- Da! i-am răspuns calmă.
- Ai dreptate, am exagerat, și în plus sunt un străin pentru tine. După ce luăm micul de jun, te duc acasă.
- Ce ai crezut că se va întâmpla dacă mă aduci aici?
- Sincer, nici eu nu știu, habar n-am ce a fost în capul meu de i-am ascultat pe băieți. După această discuție din care am aflat că mai sunt implicați și alți, Adam a pregătit micul de dejun, a făcut clătite.
- Wow, clătite!
- Se pare ca nu-s singurul nebun după ele. zice Adam, arătându-mi un zâmbet uriaș, dar în același timp și sincer.
- Așa se pare.
După ce am terminat micul dejun, Adam s-a ținut de cuvânt și m-a dus la cămin.