Cred că toți ați vrut pentru o secunda să vă răzbunați pe mine și să îmi înfigeți un deget în ochi și unul în creier pentru a afla de ce am facut asta, am dreptate?
Ok, da, ar cam trebui să dau o explicație, nu?
Am ales să sfârșesc așa crud această poveste pentru a arăta că poveștile de genul acestea par frumoase și drăguțe, însă au sfârșituri urâte și aici, în viața reală, tineri adolescenți mor în multe cazuri din aceste mesaje ce la început par a fi inocente. Am vrut ca sfârșitul să fie ceva diferit, actiunile și emoțiile să nu fie puse direct în fața cititorului, ci la sfârșit să se întrebe e ce a făcut asta și să tragă el singur concluzia că nu este un lucru bun.
Prin această carte am vrut să dau o lectie de viață, iar prin prisma micuței Rue și sper că am reușit să vi-o redau și vouă. Mulți spunem la început că dacă vorbim cu o persoană necunoscută nu se poate întâmpla nimic, însă nu este așa. Există un risc pe care îl asumăm și de acolo intrăm în plasa acelei persoane, neavând idee unde putem ajunge.
Știu că am terminat atat de brusc tot, dar așa e și în realitate, totul dispare și gata, mori. Sper că am reușit să îmi transmit gândurile și nu v-am dezamagit atât de tare.
Voi începe altă carte numită "Închisoarea nebuniei albe" pe care vă aștept să o citiți și să îmi spuneți părerea, iar restul cărților încă vă așteaptă vesele.