EMMA
Mi-am lăsat bolul de cereale, gol, pe blat și merg în sufragerie. Nu mai suport! Nu mai vreau!
Trebuie să-mi înving fobia de înălțimi.
M-am așezat în fund la câțiva centimetri de peretele imens de sticlă și am privit prin el. Inima a început să-mi bată cu putere și rafale de căldură mă înconjurau. Îmi venea să fug în dormitor și să mă arunc în pat. Dar m-am abținut. Am stat aici și am privit în jos. Amețeala mă cuprinse ușor și am simțit furnicături până în buricele degetelor. Suntem prea departe de sol.
William nu era acasă, nu e acasă încă de dimineață. M-a informat că are treabă în oraș și a plecat fără nici o explicație.
Dar mie nu trebuie să-mi pese așa-i? Nu sunt iubita lui. Știu motivul șederii mele aici, închisă. El...el m-a răpit. Și mi-a făcut multe rele.
Și la naiba am reușit! Stau aici de cinci minute, la înălțime și nu mai simt nimic. Am reușit! Trebuie doar să ai încredere în tine, fricile sunt doar în mintea noastră, secretul e să știi doar cum să le controlezi.
Poate William poate face la fel, dar...e un nebun, la propriu. Și nu are cum să se vindece.
Deodată am auzit ușa de la intrare trântindu-se. Era William. M-am ridicat de pe jos și tresar atunci când nu îl zăresc pe William, ci pe un bărbat de vreo treizeci de ani, îmbrăcat tot în negru.
Cum am putut lăsa ușa de la intrare deschisă?
— Ce căutați aici?
— Nu am timp de explicații. Sunt trimis de tatăl tău. Și trebuie să te recuperez. spune venind cu viteză spre mine
M-am speriat al dracului de tare. Eu nu îl vreau pe tata, ci pe William.
Avantajul meu a fost că eram în spatele canapelei, am fugit la ușă dar el m-a prins de mână și m-a trântit de perete chiar înainte de a ieși. Am țipat dar el mi-a acoperit gura cu mâna lui jegoasă.
— Nu te mai împotrivi. Cum te-am scos din hotel vei zbura direct la tac-tu și eu îmi voi vedea de viață! Copil răzgâiat, nu te mai mișca!
M-a enervat, l-am mușcat de mână și l-am lovit cu genunchiul în punctul sensibil.
El a picat la pământ înjurând. Am profitat și am ieșit din cameră alergând pe holuri. Nu am luat liftul, am fugit pe scări.
Tresar când la colțul unui capăt de hol stătea un bărbat exact ca cel care m-a atacat, mi-am pus gluga de la pulover în cap și m-am calmat trecând pe lângă el. Prostul, nu m-a observat.
După ce am trecut de el am alergat până jos. Unde la ieșire din hotel m-am întâlnit cu William. Când mă observă fața lui se transformă în una nervoasă, am fugit la el și i-am pus mâna la gură.
— Înainte să treci la gesturi pripite, trebuie să afli că oamenii tatălui meu ne-au găsit! îi spun si îi iau mâna de la gură, el se uită confuz la mine și m-a cuprins de talie conducându-mă la mașina
Am urcat și el a pornit mașina, viteza crescând treptat. Eram supărată pe el, era să facă crize când m-a văzut afară. Știe prea bine că eu îl iubesc și dacă aș fugi nu aș avea unde să stau, așa că mai bine nu fug și stau lângă el, lângă persoana iubită. Deși în adâncul meu aș fugi cu prima ocazie.
Pe drum, de fapt nu știu unde mergem, nu i-am aruncat nici măcar o privire, mă uitam doar pe geam.
El îmi luase mâna în mâna lui, dar eu mi-am retras-o.
— Lasă-mă William.
El îmi aruncă o privire confuză. Face pe nevinovatul.
— Ce am făcut?
— Te-ai roșit la față când m-ai văzut în fața hotelului!
— Nu am știut despre ce era vorba. Acum totuși spune cum dracului a intrat ăla în casă și cum ai reușit să scapi?
— A intrat atât de ușor, am crezut că ești tu. M-a atacat si mi-a spus că a fost trimis de tatăl meu, a vrut să îmi lege mâinile așa că l-am lovit la locul sensibil și am fugit. îi explic pe scurt
— Asta-i fata mea. spune râzând
Mi-am dat ochii peste cap și am continuat să mă uit pe geam, conversația asta monotonă nu m-a făcut să-l iert.
— Nu înțeleg de ce nu mă ierți. Adică te-am salvat din ghearele tatălui tău.
— Că tu sau el, sunt în aceeași situație! spun nervoasă. Scuze, n-am vrut să sune așa.
— Nu-i nimic te înțeleg. Să înțeleg că mă ierți?
— Nu știu de ce tu mereu crezi că aș fugi. Dacă ai fi în locul meu ce ai alege? Să dormi pe o bancă singur și sărac sau să stai lângă persoana iubită, deși e într-un fel riscant?
— Aș merge pe a doua variantă.
— Și eu ce crezi că aș alege? Tot asta!
Pe lângă că e și nebun e și idiot. Dar ochii ăia...nu mi pot scoate din cap. Și în gând mi-a revenit amintirea lui Lucas. Și lacrimile au început să curgă dar le-am șters repede. Mi-e dor de el...
— Unde mergem? îl întreb pe William
Îmi amintesc ziua în care, de bună voie, William m-a răpit. Stăteam ca pe ace. Mi-era atât de frică de el. Acum la naiba, as merge după el până și la toaletă.
— Nu știu, găsim un motel sau ceva.
— Un motel cu două camere!
— De ce?!
— Nu suntem împreună.
Am rămas tăcuți din nou. În seara asta nu vreau să dorm din nou cu el, m-aș înmuia toată și aș deveni o idioată.
Vreau să fiu aproape de el dar într-un fel departe. E ciudat.
Ochii mi se închideau și îmi era foarte somn. Așa că am adormit câteva ore.
*
— Emma! deschid ochii și îl zăresc pe William
Asta îmi amintește de ziua când am fugit din casa unde m-au răpit și am fugit în aeroport. Unde era și Lucas. Și sunt deja prea multe amintiri.
— Unde suntem? privesc în jur
— La un prieten acasă. spune zâmbind
Cobor din mașină și William mă prinse de mână, m-am uitat la mâinile noastre împreunate. Arătau atât de frumos, am zâmbit, dacă eram și noi un cuplu normal...
Mergeam pe o potecă care ducea spre o casă cu două etaje. William a bătut la ușă și spre surprinderea mea Stefan era proprietarul.
— Ce-i cu tine pe aici omule? întreabă zâmbind, bătând palma. Bună Emma.
— Bună.
Deci trebuie să fie și Marlene pe aici.
— Hey! spune chiar Marlene răsărind de după Stefan. Ce mă bucur să te văd Emma.
Mă cuprinse în brațe, și eu la fel. Era o persoană drăguță, cu o personalitate de invidiat, mereu ea zâmbea și părea fericită
*
Mi-am luat jacheta de pe cuier și am fugit afară. Am plecat în căutarea unui taxi. Și după ce am găsit unul i-am dat adresa și mi-am văzut de drum.
Am avut o ceartă aprigă cu William, pe tema că el nu are încredere în mine. Și mă enervează la culme, acum sunt în drum spre o persoană potrivită, care sigur o să mă asculte.
Douăzeci de minute mai târziu, am ajuns la destinație. Am plătit șoferului de taxi drumul și am căutat locul potrivit.
Până l-am găsit, piatra funerară cu numele Lucas Brown pe ea.
M-am așezat în fund în fața ei. Lacrimile m-au năpădit.
— Bună Lucas. spun greu, înecându-mă cu lacrimi. Am atâtea să-ți povestesc, s-au întâmplat atât de multe de când tu te-ai dus, pentru început, mi-e atât de dor de tine. Cu plecarea ta atât de bruscă și neașteptată m-ai doborât la pământ. Monstrul ăsta te-a ucis cu sânge rece, m-a descotorosit de o persoană dragă. Dacă știam că se va întâmpla asta nu mă atașam atât de mult de tine. Dar am făcut-o și acum sufăr enorm. E numai din vina mea, dacă nu eram eu tu încă erai în viață, îți vedeai de propriul drum. Și mă consider atât de vinovată, pentru că nu pot să îl urăsc pe William pentru ce ți-a făcut. De ce? De ce nu m-am putut îndrăgosti de tine? Tu ai fost atât de drăguț, mă simțeam atât de bine în preajma ta, și totuși m-am îndrăgostit de un nebun. Te vreau înapoi Lucas, mai vreau o singură dată să te găsesc dimineața în bucătărie chinuindu-te să faci clătite, mi-e dor...
— Emma...
— Lucas?!