Îl priveam speriată pe William, care urla la mine. Urletul lui îmi pătrunde până în măduva oaselor și îmi provoacă fiori în tot corpul. Chiar îmi era frică de acest om de nimic...
— Nu am vrut să fug! mă apăr, dar mă simțeam ca un miel în fața tigrului
El se enervează și mai tare, expiră adânc și ridică mâna și m-a lovit cu palma peste obraz, atât de tare încât m-am dezechilibrat și m-am făcut una cu pământul.
Lacrimile au început să curgă, a făcut-o din nou...din nou m-a lovit...
Imediat lângă noi apare Lucas, care mă ajută să mă ridic.
— Ce s-a întâmplat, iar?!
— A încercat să fugă, am intrat și am dat nas în nas cu ea.
Lucas se uită la mine cu ochii lărgiți.
Deși aveam nenorocita de șansă să fug mâncând pământul, totuși nu am făcut-o. Prevedeam că nu aș fi avut șanse. Sunt mult prea slăbită.
— Nu! Mă uitasem la poza asta. spun arătând spre podea, unde zăcea poza în bucăți, s-a spart atunci când am căzut din cauza impactului loviturii de la William
— Ți-am spus să nu o mai atingi! Vrei să o luăm de la început cu scandalul?
— Nu! Știu că voia să evadeze. A inventat asta pe moment, ca să scape de pedeapsă. Dar fi sigură că nu vei scăpa! spune prinzându-mă de bărbie cu două degete
Încep să plâng și mai tare și fug în celula mea. Deja știu și singură drumul.
Nu știu de ce dracu sunt aici! Nu știu cine naiba sunt tipii ăștia care vor să mă vadă doar suferind. Nu știu ce am făcut ca să fiu în locul ăsta. Idiotul ăla de Lucas mi-a spus despre familia lui, nicidecum de ce sunt aici. Mie nu-mi pasă despre familia lui, eu vreau să aflu de ce sunt aici. Vreau acasă, indiferent că acolo se află alt monstru.
— Emma, iartă-l, e un om defect. Promit că nu se va mai atinge de tine, voi fi lângă tine permanent. spune apropiindu-se de mine
Eu eram ghemuită, cu picioarele la piept. Așa stăteam mereu când eram speriată sau panicată. Sau se întâmplă să nu mai gândesc logic și spun lucruri ciudate sau fără rost.
— Nu am nevoie de apărarea ta, nu am nevoie de apărarea nimănui! Vreau acasă! spun sughițând din cauza lacrimilor
Lucas nu mai spusese nimic, ci în schimb se uitase cu milă la mine, nu vreau asta!
— Nu te mai uita așa! Nu vreau milă.
— Dar nu mă uit la tine cu milă, ci cu uimire. Ești atât de puternică. Ai trecut prin atâtea și încă reziști. Ești tare, și ești diferită față de altele, tu reziști, nu te dai bătută nici să vrei. Ai rezistat la toate chinurile, supusă tatălui tău...
— De unde naiba știi asta?
— E timpul să știi adevărul. Știi că tatăl tău e unul dintre cei mai mari mafioți...și tatăl meu la fel. Și sunt cam...cei mai mari dușmani. Și eu cu William și cu tata, te-am urmărit încă de ani buni, și te rog să nu te enervezi, dar noi am așteptat momentul oportun ca să te...răpim...
Mi-am strâns puternic ochii sperând ca totul să fie un vis... Nu pot să cred, am fost urmărită, bătută, chinuită, părăsită... Nu voi avea niciodată o viață normală din cauza trecutului meu...
Mă așteptam să fie tata cel care mă va obliga să mă întorc acasă. Dar totuși, dușmanul său să mă răpească pentru răzbunare?! Dacă tatăl măscăricilor ăstora doi era bărbat se ocupa direct de tata și nu de cei ce se află în preajma mea. Credea că îl poate face să sufere, omul ăla nu ar da doi bani pe mine.
— Știu că nu...
— Ieși afară! Te rog. Vreau să rămân singură. Și încă ceva, dacă William are cheie, te rog să o confiști, corpul mi-e tot vânăt. Nu mai rezist.... îi spun ușor, întinzându-mă epuizată în pat
El afirmase din cap și, uimindu-mă total, mă sărută apăsat pe frunte.
— Noapte bună... spuse apoi pleacă
Închid ochii cad într-un somn adânc la scurt timp după ce m-am liniștit.
*
Mă trezesc, cuprinsă de teroare. Multe zgomote asemenea unor împușcături se auzeau peste tot. Mă ridic alarmată din pat și mă apropii de geam, dar era beznă și nu vedeam absolut nimic, apoi merg spre ușă, era închisă. Dar imediat se deschise și apăru Lucas cu părul ciufulit și fața speriată.
— Haide, repede. Trebuie să ieșim cumva de aici!
Mă trase după el până în sufragerie și ne ascundem după canapea, unde era și William. Și un sentiment de ură puse stăpânire pe mine, nu mă pot uita la fața sa.
— Trebuie să ne cărăm de aici. spune el
— Ieșirea secretă!
S-au ridicat și Lucas iar m-a tras după el până în bucătărie, unde William s-a pus și a început să dea cu pumnii într-un perete. Până s-a deschis, era ca un fel de ușă dar fără mâner. Și de după ea se aflau niște tufișuri uriașe.
Cum vom ieși noi pe aici? E imposibil.
Am început să înaintăm, printre buruieni și spini. După vreo trei minute, Lucas nu mă mai ține de antebraț, ci de mână, degetele noastre erau încârligate. Eu mă holbam ca o proastă, dar el la cât de tensionat era, nici nu cred că și-a dat seama.
Deodată "pădurea" aceea s-a terminat și am dat o pădure normală, cu copaci înalți, și iarbă verde. Și nu știu cum de se află acolo, dar după un tufiș era o mașină neagră. Am fugit spre ea, și pe mine m-au așezat în spate, ei doi s-au urcat în față, mă simțeam ca un copil de cinci ani.
William era la volan, a pornit mașina și am ieșit pe o stradă.
— Ce voiau oamenii ăia?
— Mergem la aeroport? întreabă William, ignorând amândoi întrebarea mea
— Mergem în Londra, la tata. răspunse Lucas
Am tăcut din gură și m-am lăsat pe spate. Sunt atât de multe lucruri pe care nu înțeleg. Încă nu înțeleg de ce m-au răpit? Într-adevăr au făcut-o pentru răzbunare? De ce mă pun pe mine între tatăl meu și tatăl lor.
Am închis ochii. De multe ori îmi doresc să îi închid și să nu îi mai deschid niciodată.
*
— Emma! am deschis ochii și dau de William
Mă încrunt.
— Vom pierde avionul din pricina ta! Mișcă!
Ies din mașină, și Lucas era proptit de botul mașinii, vorbind la telefon, de fapt zbiera, era nervos.
Se întoarse și îi spuse ceva lui William în șoaptă.
— Nu e nici o problemă, este mai bine așa, acum haideți odată în avion! Plecăm la Londra și punct!