nu scriu cu diacritica... fiindca nu e o poveste, este o prostie care ma inspira...
o privesc firav cum își așează mâna fină pe codița cănii pe care o îndrepta spre gură cu pași repezi, cană din care ies aburi jucăuși ce se sparg în oxigenul cald din încăpere. mâna sa peste care sunt aplicate două inele și un ceas alb.
își ridică ochișorii perfect verzui și mă săgetează.
îmi clatin capul și zâmbesc larg, după care mă ridic și mă îndrept spre dulapul din spatele meu. ea stă pe canapeaua ce se afla de după măsuța din lemn lăcuit și îmi privește orice mișcare, ținând încă, ceașca plină de cafea lângă gură.
scot din dulap o sticlă de whisky JB și trântesc sticla pe masă, mi-am luat un pahar scurt din sticlă fină și il trântesc și pe el pe masă.
desfac capacul și las să se risipească alcool-ul scump în pahar.
am tras scaunul să mă pot așeza comfortabil după care beau fără oprire toată băutură ce se afla în pahar. râd punându-mi încă un pahar, și un altul, și un altul...
ea mă soarbe din priviri, cum mă îmbăt mangă și refuză să se dezlipească de aburii fini ce o plesneau peste față.
lenevesc rezemat de spătarul scaunului cât mai lejer, iar atunci observ că îndreaptă ceașca spre masă și deschide gura, dar nu zice nimic.
într-un final din gură sa ies niște cuvinte înșirate astfel :
"te iubesc, prostule..."
atunci, n-am știut cum să reacționez. n-am zis nimic. zambesc. sunt blocat... clatin din cap râzând cu poftă.
dar fără să realizez că înfățișarea i s-a schimbat...
s-a ridicat și m-a lăsat singur la masă.
a plecat...
a plecat pe ușă.
a stins și lumina.
"sunt un bou" am murmurat...
ﻉ√٥ﺎ