A murit aviatorul
Pe cer, nu mai zboarã rãzbitor
Alergând într-un dans şuierãtor
Nici urmã de aviator.
*
Avionul sãu, dulce comoarã
S-a prãbuşit în a toamnei rece searã,
De iubire barbarã.
*
Nu a avut un nume într-o listã
Niciun motiv sã ajungã pe pistã,
Doar o lacrimã rece-n batistã.
*
S-a prãbuşit în singurãtate,
Printre sentimente amestecate,
Şi iubiri ce-au fost uitate.
*
S-a terminat. A uitat sã zboare
Nu va mai trece, îmbrãţişat de soare,
S-a ascuns în uitare.
*
Nu-I vor mai creşte aripi, s-au frânt
E un avion ce se zbate pe pãmânt
Ca un peşte pe uscat, urlând agonizant.
*
Aviatorul a murit.
Ȋmbrãţişat de al sãu avion iubit,
De înãlţimi absorbit.
Drum de toamna
Pe drumuri pustiite de negura si fum,
Ascunse in uitare de norii ca de scrum,
Paseste solitar in drumul lui ascuns,
Un calator de-al brumii rece val patruns.
*
Piciorul calca frunzele ingalbenite,
Clipeste sa alunge lacrima ce-asfinte.
Privirea piezisa cauta drumul inapoi,
E singur pe un drum ce era pentru doi.
*
Mana rece, tremuranda, se strange in pumn,
Tanjeste dupa acel suflet nedemn,
In vantul ce suiera nemilos de aproape,
Spera sa auda un murmur de soapte.
*
In toamna rece si nemiloasa cauta cu indarjire,
Acea voce calda, plina de iubire.
Dar ea s-a stins, tradatoare flacara falsa,
Ce odata stralucea pe bolta albastra.
*
Pe drumuri pustiite de negura si fum,
Noapte apune la capat de drum.
Calatorul a ajuns la capat de drum,
A obosit sa lupte cu norii ca de scrum.
E gol
Timpul ce trece in fuga nebuna,
Vuieste prin amintirea ce-o razbuna,
Dar e gol.
Locul in care stateai altadata,
A ofilit ca o petala uscata
Si e gol.
Aerul ce-l respir, rece si amar,
Imi vajaia cu furie, dar in zadar.
Pentru ca e gol.
Cerul senin, albastru si pal
Ca un obiect arhetipal,
E si el gol.
Locul pastrat special pentru tine,
Ce credeam ca mereu iti va apartine,
Acum e gol.
Drumul ce-l faceam mereu cu sufletul tremurand,
De emotie ca te voi revedea in curand,
Acum e gol.
In parcul tacut, inca se mai afla banca noastra,
Domnind departarea ca o pasarea maiastra,
Dar ce pacat, caci locul nostru cald, plin de amor,
Acum e gol.
Durerea ce ardea vie in sufletul meu,
Ca o arma in mana unui zmeu,
A lasat in urma un loc gol.
Totul e un gol, desertic, uscat,
De parca nimic nu a existat.
Totul e sterp, lipsit de suflu si de sens
Si ma intreb: a fost real acest Univers?
E vremea
E vremea sa privesti la soarele ce-asfinte,
E vremea sa graiesti, dar fara de cuvinte.
E vremea sa gasesti in orice vietate
Sufletul pierdut in murmure si soapte.
*
E vremea sa astepti o clipa de tacere,
E vremea sa stergi lacrima de durere,
E vremea sa-ti ridici privirea spre cerul plumburiu
Spulberand cu un suras orizontul cenusiu.
*
E vremea sa revii la ce conta odata,
E vremea sa-ti pastrezi inima curata.
E vremea sa te pierzi intr-un apus portocaliu,
A sosit clipa sa iesi din Universul tau pustiu.
Enigma de cerneala
Nu mai inteleg ce vrei, ce spui
De fapt, nicicand nu am stiut.
Prin mii de versuri dorinte supui,
Cioplind iubirea ta de lut.
*
Ce incerci sa spui atunci cand taci?
Construind enigme de cerneala
Cu viata ta ce vrei sa faci?
Te lupti, te zbati in indoiala.
*
Iar eu, a cui sunt? A ta iubire
Ori a nimanui, pierduta in neant?
Am fost o dezamagire
Sau mai iubesti acest suflet arogant?
*
Ce vrei sa fac? Sa plec, sa dispar?
Sa ma prabusesc, sa mor
Sau sa revin, uitand ce-a fost amar,
Sa ma intorc sa alin al tau dor?
Invata
Invata de la stele sa stralucesti in noapte,
Invata de la vant sa nu te pierzi in soapte.
Invata de la foc sa ramai cald ca jarul
Ce asteapta doar un suflu sa-i aprinda darul.
Invata de la stele ca desi noaptea-I neagra si grea
Poti lumina in intuneric cu forta din inima ta.
Invata de la vant sa fii usor si cald in zilele de vara,
Pastrand puterea crivatului pentru noptile de iarna.
Invata de la foc sa arzi tot ce-i stricat si rau,
Dar sa nu uiti cum se aprinde flacara din sufletul tau.
Invata de la soare sa stapanesti vazduhul,
Dar sa apui demn cand iti soseste momentul.
Invata din natura ca fiinta este scurta,
Invata din cerestru ca viata-i infinita.
Luna rosie
Lumina lunii pogoratã asupra noastrã,
Tãcutã, pãrtinitoare, mãiastrã,
Roşie luminã dinspre miazãnoapte
Domnea peste ale noastre secrete şoapte.
*
Vara ce-a trecut îmi spuneai
Cã sunt raza din noapte ce o aşteptai.
Pot lupta cu norii cenuşii ce noaptea strãbat,
Ȋnsã cu o eclipsã, e mult prea complicat.
*
Luna roşie a venit şi a plecat,
Noaptea aceea s-a pierdut în neant.
Amintirea încã domneşte prin timp,
Dar se va pierde într-un îngheţat anotimp.
*
Lunã roşie, de ce ai plecat?
Priveşte în urma ta, câtã durere ai lãsat!
Razã de noapte, şterge cu puterea ta
Suferinţa din amintirea mea.
*
Şterge durerea, şterge trãdarea,
Ȋn urmã sã rãmânã doar uitarea.
Sã nu-mi mai doresc întoarcerea la ea,
Sã adorm ca cel din urmã demon în veşmânt de catifea.
Niciun raspuns
In noaptea tacuta si grea
Prin ceata profunda si rea,
Niciun raspuns nu razbate,
Prin negura timpului nu strabate.
*
Poate s-a blocat undeva de drum,
Poate s-a transformat in scrum,
Poate vantul rece l-a intors inapoi,
Sau poate a obosit sa mai lupte pentru noi.
*
Tacere deplina; niciun raspuns.
Nicio soapta ce-n noapte s-a ascuns.
Doar norii ce ascund luna hain
Si noaptea o transforma in chin.
Oras pustiu
Am visat cã oraşul tãu e trist când plouã,
Am visat cã m-am plimbat pe strãzile presãrate cu rouã,
Am alergat pe aleile pustii, cãutându-te neîncetat,
In jurul meu, timpul a stagnat.
*
Am visat cã totul era trist şi pustiu, de ce?
Amintirile au fost şterse de ploaia crudã şi rece,
Sentimentele au fost duse departe de vânt,
A ramas în urmã un oraş fãrã suflu, fãrã cânt.
Ultima scrisoare
Asta-I ultima scrisoare
Dintr-un lung sir de versuri amare
E ultimul strigat rasunator
Catre un suflet nepasator.
*
Ultimul cuvant rostit in zadar,
Inchis intr-un palat de clestar
Am scris si cel din urma regret
Intr-un vers plin de secret.
*
E ultima scrisoare ce ti-o dau in dar,
Ultima cupa de sentiment amar
Nu stiu ce sa mai scriu, nu gasesc sensul
Cand singura speranta e abisul.
Visul
Acelaşi vis ce se repetã în nopţile de toamnã rece,
Ce a venit în somnul meu şi nu mai vrea sã plece,
Acelaşi vis cu un oraş pustiu, spãlat de ploaie,
Aceeaşi atmosferã caldã, tãcutã şi greoaie.
*
Acelaşi vis. Sau e poate un coşmar?
Te caut pe strãzile gri, dar în zadar.
Te aştept la locul nostru temãtoare,
De data asta vei veni oare?
*
Dar tu nu vii. Nicicând nu ai venit, nicicând nu vei veni.
Mã întreb cu inima strânsã oare ce vei deveni.
Merg mai departe în cãutarea ta, sperând sã te gãsesc
Şi ajung la ofrumoasã casã cu aspect regesc.
*
Poarta înaltã, impunãtoare,
Ce strãlucea falnicã în soare,
Acum e încuiatã pentru mine,
Nu pot sã intru, sa ajung la tine.
*
Privesc şoseaua lungã ce duce spre alte zãri,
Ȋntrebându-mã dacã m-am pierdut în uitãri;
Aştept sã vãd un semn cã îţi aduci aminte
Dar în sufletul tãu împovãrat, amintirea asfinte.
*
Şi plec. Şi vreau sã mã trezesc.
Nu vreau sã-mi mai amintesc.
Speranţele ce noaptea au încolţit,
Sunt distruse dimineaţa de rãsãrit.