Emma
Nu știu unde naiba sunt. Nu știu ce se întâmplă cu mine sau ce se va întâmpla. Sunt atât de confuză, de speriată...simt sute de sentimente care îmi provoacă rău.
Nu știu ce a vrut să spună crețul ăla prin "sunt aici să-ți fac viața un iad".
Și de ce am mereu și mereu ghinion? De mică am fost maltratată și când am o șansă la fericire parcă m-am afundat și mai tare în pierzanie, scap de tata, acum a venit crețul ăsta care nu cred că are mai mult de douăzeci și cinci de ani, și care are planuri "mărețe" cu mine.
Sunt întinsă pe un pat rece ca gheața, cu o saltea ruptă, o pernă care nici nu are umplutură în ea și o pătură minusculă. Ăsta e prețul pe care îl plătesc fugind de acasă.
Sunt sigură că acești băieți lucră pentru tatăl meu. Acel monstru lucră destul de repede și are oameni peste tot.
De când am venit aici, adică răpită și adusă cu sila aici, plâng într-una și nu cred că am vreo cale de scăpare. Nu sunt capabilă să urlu după ajutor, sunt mult prea slăbită, dar în interiorul meu sufletul îmi urlă neîncetat.
Toate oasele mă dor, și am observat câteva vânătăi pe mâini și corp. Nu știu cât timp am fost inconștientă și ce mi-au făcut cât timp am fost așa.
Corpul mă doare și stomacul îmi arde din cauza lipsei de hrană.
Nu mă pot opri din plâns deloc. Asta nu e o cameră, e o celulă. Înconjurată de o întunecime sumbră care îmi îngheață sângele în vene, singura sursă de lumină e un geam în care nici măcar capul nu mi-ar intra pe el, și totuși au trăit cu frica în sân că pot scăpa pe acolo, așa că au pus gratii. Amuzant, foarte amuzant.
Dintr-o dată ușa se deschise cu putere și pe ea nu intră crețul, cel la care mă așteptam. Ci intră un brunet, înalt și binefăcut. El ce o să-mi mai facă?
M-am adunat din nou cu picioarele la piept. Ce-i drept, tipul arăta chiar fioros. Plin de mușchi și brațele pline cu tatuaje ciudate.
— Nu-ți voi face rău, promit. Vrei să faci un duș?
Mi-a fost frică să răspund, dar un duș chiar mi-ar prinde bine. Am dat ușor din cap și el zâmbi.
— Hai după mine. spuse și eu îl urmez
Casa era cu mult mai diferită decât celula mea, era o casă primitoare, călduroasă și drăguță. Măcar dacă m-ar lăsa să stau aici, nu acolo.
Dar măcar de m-au prins, de ce nu m-au dus la tata? De ce mă țin aici? Sigur vrea să îmi dea o lecție, angajându-i pe cei doi să îmi aplice pedeapsa.
— Aici e baia. Din păcate, nu poți evada, în baie nu e niciun geam, și eu voi fi în permanență în fața ușii. Acolo ai niște haine, te poți îmbrăca cu ele.
Tristă am încuviințat din cap și am intrat în baie. Într-adevăr, nu era niciun geam, nimic, nici o cale micuță de scăpare.
Mi-am dat hainele jos, erau învechite, și
arătam ca un zombie. Când voi ieși din baie, am să-i pun câteva întrebări brunetului, merit asta.
Am intrat în cabină și m-am spălat cu apă fierbinte. Și am observat o vânătaie mare și urâtă pe coapsă. Cred că am fost lovită cât am fost inconștientă, altfel nu-mi pot explica vânătăile.
După aproximativ treizeci de minute am ieșit afară, și mă simțeam bine, parcă am reînviat.
— Dar greu te miști. spune băiatul râzând. Hai să mănânci ceva. Apoi te voi duce înapoi în cameră și îți voi pune niște așternuturi curate.
L-am urmat până într-o bucătărie imensă. Ceea ce era ciudat e că nu mai era nimeni în casă decât el și crețul.
M-am așezat la masă și el mi-a pus în față o salată.
— Tatăl meu v-a trimis, nu? spun dintr-o dată
— Wow, e prima oară când îți aud vocea. spune râzând. Și nu, nu ne-a trimis tatăl tău.
Am rămas confuză.
— Știu că ai multe întrebări, dar nu am timp acum să-ți răspund. În curând va veni idiotul ăla și nu-i va conveni când te va găsi aici.
Am mâncat repede salata și am băut un pahar cu apă, pentru că gura îmi era extrem de uscată.
Apoi m-am întors înapoi în celula asta sumbră și înfiorătoare.
— Îmi pare rău că trebuie să stai în locul ăsta, dar avem niște ordine de îndeplinit.
M-am așezat pe pat dar el dă să plece.
— Stai! Spune-mi numele tău.
Nu spuse nimic, în schimb îmi zâmbi.
— Lucas.
M-am întins în pat.
— Și Emma, încă ceva. Încercă să nu-l enervezi pe diavolul acela creț.
Mi-am strâns ochii puternic. Lucas e un tip drăguț, de ce nu poate fi și crețul ăla la fel?
Am început să plâng din nou. Și ceva timp mai târziu somnul m-a cuprins ducându-mă departe de viața asta mediocră.
Din perspectiva autorului
Era nervos, era înconjurat numai de cretini care nu sunt capabili de nimic. Dacă nu reușește el să facă un lucru nu va reuși altcineva.
Se urcase în mașină și pornise spre casă. De o zi întreagă era plecat, și era ora două noaptea.
Când va ajunge acasă știa ce va face, se va duce direct la fata cu ochii albaștri care era prizonieră în casa lui.
Are nevoie să se descarce. Și cum era un tip ciudat, îi plăcea să audă oamenii urlând de durere. Așa că numai el știa ce se va întâmpla când va ajunge acasă.
Parcase mașina în fața garajului, nu se mai obosi să o parcheze în garaj, era destul de obosit după ziua de azi.
Și fugise în casă, exact după cum spuse. La mica șatenă.
— Trezește-te prințeso, am mult de lucru cu tine. o zgâlțâie, ea trezindu-se speriată