-Ce faci?? tip, smucindu-ma din bratele sale.
-Eu... Eu credeam ca... se balbaie nedumerit.
-Credeai gresit! Nu voiam sa te sarut! Nu te plac!! urlu rece, gesticuland in asa fel incat stropii de ploaie de pe geaca se risipesc pete tot.
Am mintit, evident. Dar nu as fi suportat niciodata sa il sarut cand stiu ca tot ce cunoaste el despre mine e o mare si gogonata minciuna. Nu pot sa-l am aproape, oricat de mult mi-as dori. Si chiar daca doare pentru amandoi, trebuie sa il ranesc. Numai asa il pot tine la distanta. Nu stiu cand ii voi spune adevarul; nu stiu nici macar daca i-l voi dezvalui vreodata! Dumnezeule, urasc sa mint... Ma simt ca un criminal! Pentru mine, sinceritatea si onestitatea sunt cele mai importante lucruri - bazele naturii umane. Iar in acest moment ma simt ca cea mai oribila persoana de pe planeta... Chiar mai oribila decat Jessica!
L-am privit in cel mai crunt si nemilos mod, pret de o secunda, apoi am luat-o la fuga spre blocul de lux - pentru ca daca am inceput minciuna, trebuia sa o duc pana la capat - lasandu-l buimac in ploaie. Nu credeam vreodata ca voi minti atat de mult o persoana la care tin enorm, ca voi rani inima pe care o iubesc sau ca voi privi pe cineva care tocmai m-a sarutat de buna voie cu atata ura. Desi falsa, tot ura era pentru el. Pana si cu privirea il minteam! Si nu in ultimul rand, nu as fi crezut niciodata - dar niciodata - ca Derek ma va saruta, de buna voie si nesilit de nimeni, in ploaie. Totul bine si frumos pana i-am aruncat acea ultima privire inghetata si rigida. Totusi, daca ar fi sa o luam logic, el a sarutat-o pe Miriam, nu pe mine... Fir-ar ea de logica!
Am urcat in viteza scarile lucioase din marmura neagra - doua cate doua - apoi am intrat la fel de grabita pe usa mare de sticla. In bloc era cald si eu eram uda pana la oase... Noroc ca geamurile era fumurii si Derek nu m-a putut observa cum ma holbam indurerata, cu ochii umeziti - mai mult de lacrimi decat de ploaie - la ultimele sale momente melancolice pentrecute in fata cladirii. Mainile ii atarnau inerte pe langa corp iar privirea ii era fix atintita spre a mea. Aveam senzatia ca ma priveste in ochi, dar mereu imi reaminteam ca in mijlocul contactului nostru vizual se afla o sticla intunecata, groasa de trei degete, deci el nu ma putea vedea. Dar eu da si asta aducea mult regret. Avea fata rosie, iar ochii tristi. Oare...plangea?! Asa pare... Sfinte! Cel pe care il iubesc m-a sarutat si eu am fugit, lasandu-l sa planga singur in ploaie! Nuuu, ce-am facut?? Ma simt mai jos decat podeaua!!
Isi lasa privirea sa cada pe asfalt, apoi facu stanga imprejur si pleca. Un gest reflexiv ma facu sa fac un pas spre usa, dar ratiunea ma opri, amintindu-mi de ce nu pot sa merg dupa el - pentru ca il minteam. Si cum nu pot sa ma apropi de cel pe care il mint si nici sa ii marturisesc adevarul, trebuie sa il tin cat mai departe posibil, chiar daca asta implica suferinta amarnica si inimi facute bucatele.
I-am privit trupul bine facut, perfect evidentiat de tricoul ce se mulase pe piele din cauza ploii. Stai... Geaca! Unde ii este...? O, nu... Eu inca am geaca lui pe mine! Geaca lui uda dar cu un dulce miros inconfundabil de aftershave. Iubesc pana si mirosul sau! Mi-am rezemat fruntea de sticla, continuand sa il urmaresc cu privirea. Era atat de frumos in ploaie. De fapt, el e frumos mereu... Dar acum parca mai mult ca niciodata. Si durea atat de tare!! Mult prea tare... Desi nu era o durere fizica, era insuportabila! Sa il vad suferind din cauza minciunilor mele. Sa il vad PLANGAND pentru mine...
Am mai facut un pas, apoi m-am oprit din nou. Nu pot, chiar nu pot! Ma duc la el ca sa ce? ,,Hei, Derek, stii, de fapt tot ce stii tu despre mine este o minciuna... Sa la numerotez? Ok: minciuna numarul 1 - nu ma cheama nici Miriam, nici Davidson, ci Monique Dawson. Da, stiu, acum iti amintesti? Am fost cu tine in generala, pana intr-a 5 a. Ma mai tii minte? Eu eram tipa aia pe care o urai din tot sufletul. Minciuna numarul 2 - nu stau intr-un apartament de lux, ci stau cu chirie intr-o garsoniera saracacioasa. Dragut, nu? Minciuna numarul 4 - stii, cand am spus ca nu m-am suparat cand te-a ''imprumutat'' Jessica in timp ce ne plimbam impreuna... Mda... Alta minciuna - de fapt imi venea sa o zbor pe geam pe idioata aia. Minciuna numarul 5 - cea mai importanta - cand ti-am zis ca nu te plac... Am omis faptul ca sunt indragostita pana peste cap de tine! A, da... Si motivul pentru care am venit dupa tine e ca sa iti spun ca te-am mintit in tot acest timp ca sa te fac, evident, sa suferi si mai tare! Hehe.''. Asta. In. Nici-un. Caz!! E clar, nu pot sa ma duc dupa el.
Brusc, o mana ma bate usor pe umar si in ureche dreapta imi rasuna un glas masculin, totusi placut si grijuliu:
- Esti bine?
Ma rasucesc pe calcaie si privesc surprinsa un baiat, putin mai inalt decat mine, cu par aproape exagerat de brunet - ce facea noaptea sa para alba - si o pereche de ochi atat de verzi, de pisica, de parca fusesera inlocuiti cu doua smaralde perfect slefuite. Obrajii poleiti cu o piele imaculata si fara de imperfectiuni, mai alba decat o foaie de hartie neatinsa de grafit. Un chip angelic. Iar acei ochi de felina combinati cu parul brunet cu breton des ce era imprastiat deasupra ochilor aminteau perfect de o pisica neagra ca un carbune si cu ochi din frunze de vara.
- Ammm... D... Da... ma balbai, fara sa clipesc de teama pierderii imaginii cu chipul sau perfect, departat la o jumatate de metru de al meu.
- Eu sunt Shane. Si tu esti...?
- Monique.
In sfarsit nu mai mintisem... Iupi... Apropo, trebuie sa recunosc ca eram gata sa raspund ,,...total disponibila!''.
- Superb nume, incantat. zise si imi zambi timid, retragandu-si mana de pe umarul meu.
- De asemenea... Si mersi. Si al tau. am raspuns previzibil si monoton.
- Am... Am vazut toata faza... spuse el cu o expresie plina de regret.
- ...Eu... Ah, uf... m-am chinuit sa raspund, evitandu-i privirea ce o cauta pe a mea.
- Stai linistita, e ok. O sa se intoarca. Iar daca nu, inseamna ca e un mare fraier. In locul lui, nici nu te-as fi lasat sa pleci.
L-am privit putin uimita, iar el imi zambi.
- Vino cu mine.
Dar, inainte sa raspund, ma trezesc ca ma trage de mana pana in lift, apoi apasa la etajul 26. Mda, blocul era, in treacat fie spus, un zgarie-nori.
- Unde mergem? intreb brusc.
- La mine acasa sa te schimbi si sa...
- Ce?? l-am intrerupt, cascand ochii cat cepele. Nu, imi pare rau, nu pot sa vin la tine!
-Ti-e frica ca sunt vr-un drogat pedofil?! rade el.
- Mai stii?! E posibil...
El continua sa rada, cu privirea spre usa liftului.
Ok, asta e foarte aiurea... N-am mai facut niciodata asta. Sa merg cu un strain (nu straina, strain!) acasa la el. Dar cred ca eram prea ocupata sa salivez dupa acei ochi smaraldii...
Liftul se opreste cu un ding scurt, apoi usile se deschid lent si noi coboram. Uau, arata ca la hotel aici... Adica numai uite-te pe jos! Covor rosu! In plus, cate un exponat de arta isi face loc intre intrarile apartamentelor, din doua in doua usi.
- Tu chiar locuiesti aici?!
Acum realizez cum e sa fi cel dus in casa super-de-lux a amicului tau, cand tu stai cu chirie intr-o garsoniera modesta. Drept raspuns, el se multumeste sa imi zambeasca.
Ne oprim in dreptul unei usi frumos ornamentate pe care scrie cu litere de-o schioapa: ,,1408 - Fam. Tikche''.
- Shane Tikche... mormai pentru mine.
- Poftim? ridica el din sprancene, in timp ce scoate cheia din buzunar.
- Aa... Nimic... Frumos nume! remarc, apoi zambesc, gest la care el nu evita sa-mi raspunda.
Cheia se rasuceste zgomotos intre degetele lui, apoi usa se deschide larg, lasand sa ma invaluie o atmosfera de intimitate specifica unei camere de hotel. El imi face loc sa intru si pasesc peste prag, apoi inaintez cam un metru prin incapere. Aud in urma mea cum intra si el, apoi inchide usa silentioasa si o incuie.
- Stai!! tresar, intorcandu-ma spre el.
- Ce s-a intamplat? spuse aproape speriat de reactia mea.
- Nu incuia!
- De ce? ma intreaba si iar incepe sa rada. Un ras melodios si dulce.
- Nu pot! Nu pot sa ma incui intr-un apartament de lux cu un baiat pe care il vad pentru prima oara in viata mea si despre care nu stiu nimic! Ce lucreaza parintii tai? Ai cazier? Cu cine locuiesti?? sar disperata.
- Hei, calmeaza-te! rade, si se apropie de mine, cuprinzandu-mi mainile intr-ale sale. Nu iti fac nici-un rau. Sunt baiat bun... imi zambeste si imi face cu ochiul.
Oftez lung, apoi inspir zgomotos, inchizandu-mi ochii, puternic afectata de vraja lui.
- Ok, te cred.
- Lory! il aud tipand si deschid ochii brusc, apoi, observandu-mi reactia, ma lamureste: Laurine este sora mea mai mare.
- Ce e? se aude un glas suav, totusi puternic, din alta camera.
- Vino putin! raspunde Shane.
- De ce?
- Am o surpriza! tipa din nou Shane, facandu-mi cu ochiul, iar eu l-am privit ca si cum as fi spus ,,sa inteleg ca eu sunt surpriza...".
Aud pasi, apoi acelasi glas, ceva mai aproape de noi:
- Ce surp... Ah! exclama ea, sesizabil surprinsa de prezenta mea.
Intorc capul ca sa o observ pe tanara din spatele meu, cam de 19 ani, cu parul prins intr-o coada bruneta si perfect dreapta, ce pornea din crestetul capului. Inca de la distanta am putut sa-i observ ochii stralucitori si, bineinteles, smaraldii. Avea aceeasi piele alba ca a fratelui sau iar corpul ii era atletic si perfect proportionat. Superba fata!
- Shane, ea cine este?
- Monique Dawson, imi pare bine! raspund inaintea lui Shane, intinzandu-i mana brunetei. ea mi-o strange prieteneste si imi zambeste cald.
- Eu sunt Laurine Tikche! Incantata. Esti prietena lui Shane?
- Da, este. raspunde Shane, inainte sa pot sa deschid macar gura. Am adus-o eu ca sa ii dai niste haine uscate.
- O, nu, Shane, nu este nevoie! Serios, trebuie sa plec.
- Esti prietena fratelui meu, esti si prietena mea. Si eu nu vreau ca prietena mea sa inghete de frig! imi zice, apoi pleaca. Asteapta o secunda!
Tac cateva secunde, apoi ma intorc carte Shane, vorbind in soapta:
- De ce faci asta? Nu stii nimic despre mine!
El rade silentios, apoi imi explica:
- Nici macar nu ai observat ca suntem la aceeasi scoala?!
Aaa, acum imi amintesc! Brunetul de la ora de engleza. El este! Cum de nu mi-am dat seama pana acum?!
In semn de raspuns, zambesc larg si ii spun doar un sec ,,Aaa!".
- Probabil toata atentia iti era captata de Derek... spune cu o vaga indiferenta. ma uit la el putin surprinsa, apoi intervine din nou: Nu spun ca asta ar fi ceva rau! Adica e prietenul meu, iubitul tau...
- Nu e iubitul meu... zic serioasa.
- Dar v-ati sarutat!
- El m-a sarutat.
- Se vede ca te place. Tu nu il placi pe el? Nici macar putin?
- Nu!
- E imposibil!
- De ce?! rodic din sprancene.
- Pentru ca toate fetele din liceu sunt inebunite dupa Derek Parks! Si ma indoiesc ca esti tu prima fata care ii rezista...
- Si daca sunt?
- Atunci ori esti genul de fata total neinteresata de baieti, total obsedata de invatatura, ori ai alte...orientari...
- Si daca plac pe altcineva? i-o intorc, cu mainile in san.
- Imposibil! Pe cine altcineva?
- Pe... incep, dar sunt intrerupta.
Laurine apare in tocul usii, tinand niste haine frumos impachetate in brate. Slava Domnului ca m-a intrerupt! Habar n-am ce voiam sa spun, dar sigur era o tampenie cat mine de mare...
- Astea-s pentru tine! Sper sa-ti placa... zice, zambind larg.
Shane ma apuca de mana, ia hainele din bratele surorii sale si ma conduce intr-o incapere, fara sa mai astepte parerea mea.
- Asta este camera mea. Baia este acolo, daca ai nevoie. Mergi si schimba-te, te astept aici.
Oftez scurt, stiind ca orice as zice nu conteaza pentru el - pentru ca intr-un final tot ca el voi face - si intru in camera, inchizand usa dupa mine.
Incep sa ma schimb. Mai intai imi dau jos tricoul ud si ma pregatesc sa imi deschid sutienul (care era de asemenea ud, deci trebuia sa renunt la el ca sa nu ud noua bluza), dar ma opresc si ma apropi de usa, ascultand atent.
- Shane...? soptesc cu jumatate de gura, pe jumatate sigura ca cineva imi va raspunde.
Totusi, dupa o pauza scurta de vreo doua secunde, apare si raspunsul:
- ...Da? sopteste si el pe un ton timid.
- Chiar ma astepti? il intreb, fara sa realizez, defapt, cat de idioata a sunat intrebarea mea naiva.
El rade.
- Razi de mine? intreb bosumflata.
- Ce?! Nu! Cum poti crede asta? redevine serios. Rad pentru ca mi se pare ca esti hazlie.
- Dar nu glumeam...
- Stiu. Asta e ideea! Esti...simpatica si draguta si ma faci sa zambesc.
- Sunt stangace si prostuta...
- Nu-i adevarat! Esti super! Eu ador felul in care esti...
- Nu crezi ca imi spui lucrurile astea prea devreme? Adica ne cunoastem doar de cateva minute!
- Eu te cunosc inca din ziua premierei.
- Dar... Nu am vorbit niciodata si deja ma inviti in casa ta!
- Nu stiu cat de ciudat ti se pare tie, dar eu asa am fost invatat... Sa fiu politicos cu toata lumea. Chiar si cu strainii. Doar ca tu nu esti o straina! inca ii simteam zambetul in voce.
Oftez, ramanand fara replica si imi dau jos sutienul, apoi iau bluza de pe pat, fara ca macar sa ma mai intereseze felul in care arata. Apoi pantalonii (fara insa a renunta la lenjerie, bineinteles) si imi trag pe mine perechea uscata.
Apoi, ma izbeste ideea de a privi in jur. Nici macar nu am fost atenta la camera in care ma aflu!
Peretii crem, parchet deschis la culoare. In fata usii un pat dublu (desi, dupa aparente, camera ii apartine numai lui) iar deasupra patului o imagine mare a unui Porche gri-metalizat. In stanga si in dreapta patului cate un geam din podea pana in asfalt, peste care sunt trase perdele cenusii. De peretele din stanga era rezemat un dulap mare, cenusiu si el. Plasma statea pe jumatatea dreapta a peretului cu usa iar pe peretele din stanga tronau rafturi pline cu siruri internibabile de carti si in coltul peretelui o alta usa - probabil cea de la baie.
- Super camera! tip in asa fel incat sa ma auda.
- Multam! rade din spatele usii.
Acum incepe ghinionul, fiti atenti...
Ma apropi de una dintre ferestre cu pasi timizi, apoi apuc absenta una dintre draperii si o trag la o parte, lipindu-mi palmele de sticla rece si privind in jos. Inima mi s-a oprit efectiv in loc si respiratia mi-a devenit exagerat de accelerata. Lacrimile incep sa-mi siroiasca pe obrajii de spaima si ma dau inapoi, cazand pe jos, apoi urlu disperata:
- Sh... Shane!! SHANEEE!!!
Shane da buzna infricosat in camera, facand usa sa se izbeasca cu putere de perete.
- CE E?? CE S-A INTAMPLAT?? urla si el, ca ars, ca si cum tocmai m-ar fi gasit mutilata intr-o balta de sange.
- Geamul!! Suntem atat de suuusss!! tip, plangand ca un copil mic.
Shane se linistete imediat si incepe sa rada zgomotos, apoi sa apropie de mine.
- Liniste-te, Mon! E un geam foarte gros si rezistent. ma consoleaza apoi ma ajuta sa ma ridica de pe jos si imi sterge lacrimile cu varfurile degetelor.
Va mai amintit ca Derek m-a poreclit ,,Mi,, ca my (eng. al meu/a mea)?! Ei bine Shane m-a poreclit ,,Mon,, (fr. al meu/a mea). Ironic?! Foarte, va zic eu!
- Inchide ochii! imi porunceste el, luandu-ma de mana.
- Ce?!
- Ai incredere! zice si ma trage dupa el.
Am inchis ochii si m-am lasat sub vraja lui, gandind ,,O, nu... Ce mai are de gand baiatul asta?".
Ne-am oprit iar el se duse in spatele meu, inconjurandu-mi talia cu mainile.
- Deschide ochii... imi sopti el atat de aproape de urechea mea incat ma temeam sa nu lesin.
- Shane!! Nu!! Nu vreau, du-ma inapoi! Mi-e frica de intaltimi! am sarit ca arsa cand am deschis ochii si am realizat ca eram la numai un milimetru de peretele de sticla de la etajul 26.
- Nu ai de ce sa iti fie frica! Sunt aici cu tine, esti in siguranta! Uite ce frumos e...
- Nu e frumos, e infricosator si periculos!
El ma stranse si mai tare in brate.
- Nu ai de ce sa te temi.
Am respirat adanc de cateva ori, fara sa clipesc, apoi m-am relaxat. Acum ma simteam ca pe Titanic!
- Vezi? Nu se intampla nimic! Suntem in siguranta. imi spuse el calm.
Mi-am intors apoi privirea spre el si el spre mine. Brusc, figurile amandurora ramasesera inexpresive. Ma privea foarte lung, direct in ochi, fara sa zica nimic. Aveam chiar impresia ca vrea sa ma sarute, dar nu se misca.
Deodata, Laurine apare in tocul usii:
- Vreau sa vad cum iti vin hain... dar o intrerupse imaginea noastra - imbratisati ca pe Titanic, aproape sa se sarute.
Eu si Shane am sarit ca arsi indirectii opuse.
- Am... Iti vin foarte bine... continua intr-un final,vrand sa para indiferenta. Hai la o oglinda sa te vezi..
Am urmat-o pana pe hol, in fata unei oglinzi cat un perete intreg, analizandu-mi tinuta. Uau, hainele erau superbe! O bluza bleumarin cu manecile si umerii din dantela si blugi mulati putin rupti pe alocuri.
- Arati minunat... remarca Shane.
- Mersi! Eu... Lory, iti multumesc pentru haine! Ti le aduc maine dupa scoala, ok?
- Perfect!
- Acum... Trebuie sa plec acasa... Vad ca ploaia s-a mai potolit si nu vreau sa ma prinda din nou, pe drum...
- Dar nu ramai la o ciocolata calda? interveni Shane.
- Nu, imi pare rau... Ati facut deja prea multe pentru mine!
- In cazul asta, poftim, ia astea! zise bruneta si imi intinse o haina de ploaie si o umbrela. Si nu incerca sa ma refuzi! zambi.
Am ras, ramanand fara replica, apoi i le-am luat din brate si am iesit pe usa, multumind inca o data si salutandu-i.
Mergeam prin ploaie gandindu-ma la tot ce se intamplase azi... Mai intai Derek intentiona sa ma invite sa iesim, apoi imi oferi geaca lui si ma imbratisa in timp ce asteptam sa se opreasca ploaia - cand am aflat ca, apropo, ca Derek nu o suporta pe Jessica, dupa l-am mintit din nou, spunandu-i ca locuiesc intr-un bloc de lux, apoi ma saruta in ploaie. Dar ce am facut?! Am fugit ca o idioata pe motiv ca nu suportam sa il sarut in timp ce il minteam. Apoi l-am vazut plangand pentru mine. Dupa, Shane, brunetul de la ora de engleza, dadu peste mine in scara blocului lui! Asa ca m-a condus in casa lui unde am cunoscut-o pe sora lui superba - Laurine - care mi-a imprumutat niste haine uscate. Shane m-a imbratisat si imi spunea ca ii place cum sunt si era siropos... Oare chiar a incercat sa ma sarute?
Apoi am plecat prin ploaie.
Asta da zi!
--------------------------------------------------------------------------------------------------------
Ok, capitolul asta chiar nu a avut NICI-O legatura cu realitatea dar... wow, chiar m-a luat valul - nu m-am putut abtine! :)))
Sper ca nu vi s-a parut ca actiunile s-au miscat prea rapid... Dupa parerea mea, nu e un capitol exceptional dar... mdeah, povestea trebuie sa mearga mai departe si... Nu stiu... :)) Astept cateva pareri! :o3
Si apropo, nu imi vine sa cred ca am scris 7 PAGINI SI JUMATATE!!! XD
Hope you enjoied! :*