Ferras îi înmână meniul bărbatului aşezat la masă, grăbindu-se către bucătărie. În acea seară, restaurantul avea mai mulţi vizitatori decât de obicei, iar el şi Josh lucrau până târziu. Ar fi vrut să-şi ia liber în acea după-amiază, să fie lipsit de griji măcar o zi. Trecuseră abia două ore de când ajunsese la lucru, dar deja se simţea ostenit.
Cântecul unei viori liniştea atmosfera, deşi sunetul cristalin, domol, se auzea vag în încăpere. Oscar cânta o baladă, iar Ferras îl asculta întotdeauna cu plăcere. Fiecare notă muzicală prindea viaţă şi hoinărea pe lângă urechile sale. În agitaţia şi stresul pe care i le dădeau munca, simţea deseori nevoia de a se exterioriza. Uneori, se gândea să-şi abandoneze slujba de chelner, care şi-aşa nu era plătită prea bine. Însă apoi îşi amintea de cheltuielile lunare şi de părinţii săi. Trebuia să-i sprijine cu tot ce era posibil.
Intră în bucătărie, iar mirosul îmbietor al fripturii îi făcu stomacul să scoată un sunet de avertizare. Ignoră însă foamea, luând tava cu mâncare şi îndreptându-se către masa cu numărul zece. Josh se plimba nestingherit prin încăpere, luând comenzi tuturor clienţilor. Aveau să se aleagă cu un bacşiş frumuşel.
- Cred că putem lua o mică pauză, rosti Ferras, apropiindu-se de colegul său, iar acesta aprobă.
Se aşezară pe două scaune în bucătărie, ştergându-şi sudoarea insuportabilă de pe frunte.
- Oricum voiam să discut ceva cu tine.
Ferras dădu inconştient din cap, dar gândul îi zbura în altă parte.
- Mă asculţi? îl întrebă Josh, încruntându-se.
Băiatul îşi îndreptă atenţia spre el, simţind încă mirosul ispititor de mâncare în bucătărie. Făcu un efort să rămână concentrat la prietenul său.
- S-ar putea să nu fie momentul cel mai potrivit să-ţi spun asta, dar e destul de urgent. Am nevoie de ajutorul tău.
Brusc, Ferras deveni interesat, aşezându-se mai comod pe scaunul lui.
- Te-ascult, rosti el, molcotit.
- Ştiu că şi-aşa e obositor pentru tine să stai aici câteva ore, dar cred că eşti singurul pe care mă bazez.
Ostenit, Ferras îşi trecu palmele peste faţă.
- Treci la subiect, Josh.
- Ţi-am spus că am o soră, începu el.
- Audrey, nu? ghici băiatul, zâmbind.
Nu îi povestise prea multe despre ea. Ştia că fata e retrasă şi depresivă câteodată. Însă fratele ei nu dorise niciodată să vorbească prea mult despre ea. Îl surprinsese că deodată o aduse în discuţie. Mereu îşi dorise s-o cunoască, dar Josh era distant când venea vorba de asta.
- Da. Mă tem să nu mă refuzi. Audrey suferă de câţiva ani încoace de tulburare de personalitate borderline.
Când rosti aceste cuvinte, pe chipul lui Josh apărură câteva cute, iar faţa îi deveni ca de porţelan. Oftă îngreunat, ca şi cum ar fi dus în spate o povară uriaşă, de care n-avea să scape.
- Border-cum? întrebă Ferras, încrucişându-şi braţele la piept.
- Borderline. Ideea este că Audrey are nevoie să fie supravegheată permanent.
Băiatul îşi netezi pantalonii cu mâinile, devenind agitat şi nesigur. Ferras începu să-şi dea seama unde bate, şi îi părea rău pentru el. Nu ştia prea bine cu ce fel de afecţiune se confrunta sora lui Josh, dar vorbea forţat despre asta, iar neliniştea lui îl îngrijora.
- Nu pot fi mereu cu ochii pe ea, continuă el cu tristeţe. Aş vrea să am suficient timp, dar trebuie să muncesc. Până acum au tot stat vecinii mei cu ea, însă nu mai suportă sau cer mai mulţi bani.
- De ce ai nevoie de mine? întrebă Ferras, spijinindu-şi acum coatele de genunchi, cu o sprânceană ridicată.
Ştia deja răspunsul, dar îi era teamă să audă.
- Pot vorbi cu şeful să ne schimbe tura. Să lucrăm separat. Nu am bază în altcineva, fiindcă Audrey e o persoană ce necesită atenţie şi răbdare. Crezi că ai putea sta cu ea atunci când eu lucrez?
Ferras se aştepta la asta. Nu-i răspunse imediat, ci îşi acordă timp să se gândească la cererea colegului său. Voia să-l ajute. Cu siguranţă voia asta, dar nu cunoştea nimic despre tulburarea psihică şi nu ar fi vrut să aibă de-a face cu ceva care să-l sleiască de puteri or să-i dea bătăi de cap. Îşi trecu mâna prin părul zburlit, de culoarea mahonului, încercând să găsească o soluţie. Josh doar aştepta cu sufletul la gură, temându-se de respingere.
Părinţii săi şi ai lui Audrey lucrau în străinătate, tocmai pentru a o ajuta pe fată. De aproape şapte ani se confrunta cu aceeaşi problemă, şi ajunsă la vârsta de optsprezece ani, avea nevoie încă de sprijin. Fratele ei era singur în acea casă pe care le-o lăsase, iar Josh devenea zilnic tot mai disperat şi mai îngrijorat din cauza surorii lui. Nu o putea lăsa singură, fiindcă stările ei de manie sau depresie o puteau aduce într-un punct maxim, în care şi-ar fi pierdut viaţa. El n-ar fi permis aşa ceva. S-ar fi simţit vinovat, iar remuşcările l-ar fi distrus şi pe el, încetul cu încetul, clipă de clipă. Ar fi putut găsi multe persoane care să aibă grijă de Audrey, ar fi putut da un anunţ. Însă presupunea un risc imens. Sora lui nu era un copil mic, pe care să-l hrăneşti şi să-l schimbi, iar el nu căuta o bonă. Avea nevoie de o persoană de încredere, şi majoritatea vecinilor se săturaseră de asta.
- Ce ar trebui să însemne asta? Ce presupune tulburarea ei? se interesă Ferras.
- Nu e atât de rea. De obicei, se comportă normal. Însă câteodată cade dintr-o extremă în alta. Are stări depresive şi acţionează din impuls. Uneori nu gândeşte limpede şi se înfurie. Deşi în mod normal e o persoană care tinde după afecţiune, ajunge să-i respingă pe cei din jurul ei şi să refuze orice fel de îndrumare. Pur şi simplu înnebuneşte. Nu ştiu ce să mă mai fac cu ea. Nu o pot lăsa singură, din două motive. Chiar şi ea se teme de abandon. Pe lângă asta, şi-ar putea face rău dacă aş lăsa-o de izbelişte. Te rog, Ferras, nu are ce să-ţi facă.
Vorbele lui Josh îl copleşiră pe băiat şi aproape că-i dădură lacrimile. Dar încă era nesigur. Nu ştia cât de gravă era starea lui Audrey sau la ce s-ar putea aştepta din partea ei.
- Adică e maniacă? se îngrijoră Ferras.
- Aş minţi dacă aş spune că nu, se descurajă Josh. Dar asta se întâmplă destul de rar. De obicei, tinde să fie depresivă şi să aibă instabilitate emoţională. Alteori, are nevoie de afecţiune.
- Uite...încercă el să-şi găsească vorbele, nu ştiu dacă îţi pot fi de vreun folos. Nu mă pricep la aşa ceva şi...
- Nu-i nevoie să te pricepi, îl întrerupse prietenul lui. Te plătesc pentru fiecare minut petrecut cu ea. Vreau doar să am asigurarea că ea e bine. A încercat de câteva ori să se sinucidă.
Ferras amuţi, iar respiraţia îi deveni greoaie. Nu s-ar fi aşteptat ca sora lui să sufere de asemenea tulburări. Îşi dorea mult să îl ajute, şi îl strângea inima atunci când îl vedea atât de abătut şi supărat din cauza asta. Părea că are cu adevărat nevoie de ajutor. Deşi Josh se baza mult pe el, Ferras nu avea deplină încredere în propriile forţe. Ar fi putut da greş.
- Îmi...îmi pare rău pentru asta, se chinui el să spună.
- Doamna Lilith, vecina de lângă mine m-a avertizat că trebuie să găsesc pe altcineva care să îşi "piardă" timpul cu sora mea, îl informă Josh, făcând cu degetele în aer ghilimelele de rigoare. În plus, şi pe Audrey o cam tulbură să tot vadă persoane noi în casă după vreo câteva zile. Te rog mult!
Ferras oftă încă o dată, dar colega lor, Amber, intră în bucătărie strigând de zor că aveau câteva comenzi de luat. Cei doi se ridicară instantaneu, iar Josh îl mai imploră o dată din priviri pe prietenul lui, sperând că va accepta.
- Bine, o să văd ce pot face. Dar am nevoie de instrucţiuni concrete. Nu ştiu cum să mă port cu ea.
Se depărtă de el, aşezând meniuri la diferite mese şi strângând farfuriile murdare lăsate în urmă. Vioara încă se auzea încet în încăpere şi, odată cu ea, vocea lui Oscar. Bărbatul avea în jur de treizeci de ani şi venea mai mereu la restaurant pentru a-i binedispune pe ceilalţi. Cel puţin, Ferras îşi încărca bateriile ori de câte ori îl auzea.
La finalul programului, cei doi îşi îngăduiră să respire cum trebuie. Fusese o după-amiază plină, iar bacşişul lor crescuse. Adierea uşoară de vară îi calma. Ferras părea să exploreze şi să trăiască un amalagm de senzaţii atunci când privea cerul atât de înstelat şi senin. Se înserase de-a binelea, aşa că multitudinea de culori vii şi nuanţele de pe boltă îl duceau cu gândul la un loc mult mai frumos decât lumea în care trăia el. Ar fi vrut să ajungă la stele, să le atingă şi să viseze lângă ele. Ar fi dus o viaţă bună departe de necazurile cotidiene şi de grijile ce zi de zi ucideau oamenii.
Amândoi se îndreptau spre casă, aşa că Josh îşi permise să întrebe:
- Crezi că poţi veni mâine? Doamna Lilith s-ar putea să nu mai fie dispusă să rămână nicio zi.
Ferras aprobă din cap, apărându-i o cută mică între sprâncene.
- Dar va trebui să vorbeşti cu şeful.
- Am discutat deja, îl lămuri el.
Băiatul se gândi că prietenul lui îşi găsise timp să vorbească atunci când el lua comenzile alături de Amber. Asta însemna că cei doi nu aveau să se mai vadă la muncă. Dacă dimineaţa urma să lucreze el, atunci Josh ar fi fost la restaurant după-amiaza, când el avea grijă de Audrey şi invers.
- Vino la ora trei, îi spuse el. Şi nu-ţi face griji, Audrey nu-i periculoasă.
Ferras zâmbi, asigurându-l că totul avea să fie bine, deşi el era cu adevărat îngrijorat. Avea să se intereseze acasă despre tulburarea de personalitate a fetei.
- Ce trebuie să fac? întrebă el, sperând că n-avea să fie o muncă prea grea.
- Nu prea multe. În mod special să fii mereu cu ochii pe ea. Dar încearcă să o ţii ocupată, fără să o sperii sau să faci gesturi bruşte. Fii mereu calm şi zâmbeşte-i.
Ferras îşi dădu ochii peste cap, lovindu-se cu palma peste frunte.
- Şi dacă se întâmplă ceva? Dacă o ia razna şi o apucă vreo criză?
- Îmi poţi da un telefon, dar prima dată caută singur să o calmezi. Cântă-i, îi place mult. Sau ţine-o pe loc, oricât de tare s-ar zbătea şi vorbeşte-i. Trebuie să înţeleagă că nu e normal să reacţioneze aşa.
Ferras se gândi că presupunea destul de mult efort. Nu se considera în măsură să aibă grijă de o astfel de persoană, dar avea s-o facă de dragul lui Josh.
- N-ar trebui să fie internată undeva, să ia nişte medicamente, să facă ceva terapie? se interesă Ferras, şi pe bună dreptate.
- Face psihoterapie de două ori pe săptămână. E destul de costisitor şi de aceea părinţii noştri sunt plecaţi. Dar o să-ţi explic mai multe despre asta în următoarele zile. O să mergi tu cu ea acolo.
Ferras încuviinţă, înghiţindu-şi nodul din gât. Trebuia să facă faţă, n-avea încotro. Îi promisese deja lui Josh, şi oricum s-ar fi simţit vinovat dacă l-ar fi refuzat.
- Mă voi duce mâine la trei, îi zâmbi el, iar Josh îi strânse de gât prieteneşte.
Nu îşi putea exprima recunoştinţa. Ştia că Ferras îl putea ajuta şi că era capabil să se ocupe de Audrey.
-----
Cam acesta este capitolul unu. Nu ştiu dacă vă aşteptaţi la ceva de genul acesta, dar m-aş bucura mult să-mi lăsaţi păreri. Vreau să ştiu cum vi se pare.:)