12. Carpe diem
Cred că am halucinații. Mi-am dorit atât de mult să știu că mă iubește încât am ajuns în stadiul în care îl aud spunându-mi atât de natural cele două cuvinte magice. Ha! Ha! Ha! Cred că înnebunesc!
Chicotesc. Iau o gură de vin și cât mai calm posibil întreb:
–Poftim?
–Da. Ai auzit bine. Te iubesc!
Când aud, mă înec iar. Tușesc de câteva ori, apoi mai iau o gură de vin. Îl privesc lung. Nu știu ce să spun. Am rămas fără grai. Pur și simplu creierul meu refuză să își mai execute una din cele mai importante funcții – să gândească.
Mă privește lung și îmi studiază fiecare reacție.
–Ţi-am dus lipsa în toţi anii ăștia, te-am căutat în fiecare femeie ce s-a întâmplat să intre în viața mea. Te-am idolatrizat cum un orb idolatrizează soarele când îi vede lumina pentru prima dată... Se oprește, trage aer în piept, ia o gură de vin și continuă:
–Când te-am revăzut la petrecere de logodnă a fratelui tău, m-ai vrăjit. Nu îmi puteam lua ochii de la tine. Te-ai schimbat în anii ăștia, ai devenit femeia pe care mulți bărbați ar vrea-o la braţ: frumoasă, inteligentă, carismatică, elegantă, dulce...
–Și tu m-ai vrea la braţul tău? întreb pe un ton inocent privind fix în paharul de vin pe care îl ţin în mână.
–Te-aș vrea la braţul meu, în bucătăria mea, în patul meu, în casa mea... Dar este o dorință pe care nu pot să mi-o satisfac.
–De ce nu? mă aud șoptind parcă pentru mine.
Râde scurt. Mă privește în ochi și-mi prinde mâinile în ale sale. Le duce la buze și le sărută cu dragoste, blând, parcă i-ar fi frică să mi le frângă.
–Pentru că nu sunt bun pentru tine, îmi răspunde calm.
Dar ochii lui sunt atât de expresivi încât văd furtuna ce se dezlănțuie în interiorul lui. Văd focul care-l macină și care mă macină și pe mine. Văd regretul și văd frustrarea. Oh! Cât îl înțeleg...
–De unde știi ce e bine pentru mine? îl întreb, enervându-mă.
–Nu știu, îmi răspunde calm.
–Atunci? De ce decizi pentru amândoi? Ridic tonul din cauza nervilor ce au ajuns la intensitate maximă.
–Știu că eu nu sunt bun pentru tine. Tu meriți un bărbat care să îți fie alături mereu, care să te pună mai presus de orice. Un bărbat care să-ţi ofere un cămin stabil, o familie mare și unită. Meriți un soţ care să fii sigură că seara vine acasă și te ţine toată noaptea în brațe, nu unul care pleacă pe nepusă masă și să nu știi când și dacă mai vine întreg sau în patru scânduri. Un tată pentru copii tăi care să vă fie alături mereu... vocea i se stinge pe moment ce termină propoziția.
–Dar... Încerc să îl opresc să îi spun că nu mă interesează, că prefer o lună de fericire și iubire, decât o viață în care să simt că îmi lipsește ceva, o viață în care să plâng după o iubire neîmplinită. Însă mă oprește punându-mi degetul arătător pe buze.
–Hai să ne bucurăm de moment și măcar azi să nu ne gândim la viitor, îmi spune rugător.
–Dar Amalia nu merită la fel? mormăi în barbă și iau o înghițitură din pahar să sting din gustul amar pe care mi l-au lăsat vorbele sale.
–Ea nu-mi cere nimic. Nu are nicio așteptare de la mine, îmi răspunde la întrebarea mea răutăcioasă. Ea nu pune suflet și sentimente în relația asta. Ea nu mă va iubi și nu va jeli o viață după mine în cazul în care o nenorocire se petrece. Ea e perfectă pentru ce am eu nevoie.
Tac. Împing ușor scaunul în spate și mă ridic de la masă cu capul în jos. Înainte de a plecat îmi înșfac și poșeta de pe scaun. Îmi înghit cu greu lacrimile ce stau să-mi părăsească ochii. Gâtul mă doare și un junghi mi-a cuprins pieptul. Mă doare sufletul. Nu mai pot sta aici, acum. Simt că voi ceda și voi face o scenă.
–Unde pleci? mă întrebă ridicându-se și el.
–La baie, articulez cu greu.
Mă îndrept împletucind spre baie. Tot ce vreau e să stau departe de el și să-mi ling rănile. Abia după ce ies din salonul mare al restaurantului realizez că habar nu am unde este baia și nu este nimeni pe care să-l întreb pe unde să o iau. Până la urmă ies în aerul rece de afară și mă adăpostesc într-un colț în care niciun firicel de lumină nu ajunge, un loc unde să fiu ferită de ochii clienților care trec pragul restaurantului sau de ochii lui în cazul în care se gândește să mă caute. Abia acum îmi permit să las lacrimile să curgă. Buzele mi-s uscate, iar obrajii uzi. Capul mă doare. Gâtul îmi cere apă. Suspinele mele sunt din ce în ce mai dese și parcă nu mai am lacrimi. Plâng minute în șir. Iar când mă liniștesc pentru câteva minute, îmi amintesc iar, și iar, și iar, cuvintele lui. "Ea e perfectă pentru ce am eu nevoie! "
Ea e perfectă pentru el. Ea este ceea ce eu nu pot fi. Acum, când el a spus cu voce tare că ea este ceea ce el caută, iar, indirect, că eu nu îi ajung nici la degetul mic viitoarei lui șotii, am primit lovitura de grație. Mi-a zis că mă iubește. Mă iubește... Dar la ce mă ajută că mă iubește dacă nu îl simt al meu?
O durere cruntă îmi stăpânește sufletul. Cum pot să-l iubesc pe omul ăsta pe care nu l-am văzut de ani? Cum să-l iubesc dacă abia dacă știu cum îl cheamă? Cum să-l iubesc în halul ăsta când practic îmi e un necunoscut? Cum? Oh! Dragostea! Dragostea este dovada vie că nimic nu e imposibil, când își face casă în inima ta. Când sămânța iubirii se scutură într-un suflet nimic nu mai are logică și nimic nu mai contează: distanță, vârstă, înălțime, culoarea parului, muzica pe care o ascultă fiecare sau contul din bancă. Toate sunt detalii nesemnificative dacă fluturii bat din micile lor aripioare pufoase în stomacul celui dominat de acest sentiment binecuvântat.
Oftez adânc. Soarele a asfințit de mult, iar întunericul a pus stăpânire pe sufletul meu odată cu dominarea orașului. Gelozia mă roade, iar durerea din piept nu încetează. Am rămas fără lacrimi.
Pași de aud ieșind din restaurant. Se îndepărtează și îmi impun să mă adun. Inspir și expir de câteva ori, mă mobilizez cu totul să opresc lacrimile. Pașii greoi se aud iar pe piatra din jurul localului. Îmi folosesc toată puterea de care dispun și încerc să gândesc limpede. Cine poate fi și ce căuta pe aici? Dacă e vreun răufăcător? Dacă e vreun bărbat amețit, vreun violator?
Ultima idee îmi face părul de să se ridice de spaimă, inima îmi bate mai repede și tremur ușor. În ultimul moment îmi dau seama că am un spray cu piper și unul paralizant în geantă, pus de fratele meu în caz de orice eventualitate. Amintirea contrazicerii din ziua când m-a obligat să port asta în geantă îmi aduce un zâmbet pe față. Acum mă bucur că datorită insistențelor sale, înainte să ies din cameră, mi-am mutat din geanta de zi unul dintre cele două mici arme.
Scotocesc în micul plic și când simt mica sticluță, o iau în mână și închid cu grijă poșeta. O ţin în palmă la spate și mă comport ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Încerc să-mi reglez respirația. Îmi ling buzele uscate și aștept.
–Aici erai, îi aud glasul autoritar spunând pe un ton ușurat cuvintele. M-ai îngrijorat. Credeam că ai pățit ceva, explică el în timp ce mă ia în braţe și îmi oferă o îmbrățișare de urs.
Căldura corpului său mă liniștește având efectului unui calmant. Am uitat de tot și de toate când i-am simțit respirația pe gâtul dezgolit. Dau drumul micii sticluțe ce cade pe pământ cu un sunet specific. Mă îndepărtează ușor de lângă el și mă privește în ochi:
–Ai plâns, afirmă pe un ton dojenitor . De ce ai plâns, iubito? Ochii tăi nu au voie să verse lacrimi. Sunt prea frumoși să fie uzi, explică el în timp ce-mi șterge obrajii încă umezi.
Îmi sărută creștetul și apoi toată faţa. Își dezbracă sacoul punându-mi-l pe spate.
–Hai înăuntru să vorbim, mă îndeamnă așezându-și mâna pe spatele meu. Este frig și vei răci.
Inspir și expir să mă calmez, cedând cererii sale.
***
Lacrimi amare îmi curg pe faţă, coboară pe gât și se pierd în neant. Lucian îmi mângâi spatele și-mi șoptește scuze de mai bine de jumătate de oră. Nu credeam că o piese de teatru ce părea cât se poate de plictisitoare după nume, mă poate face să plâng în halul acesta. Povestea "Oscar și Tanti Roz" îţi scurge fiecare strop de stăpânire de sine și stârnește, până și celui mai rece om, sensibilitatea.
Oamenii se cred invincibili, dar când o nenorocire pune stăpânire pe ei parcă toată lumea lor roz se prăbușește, negrul, întunericul luând-i locul. Războiului abia atunci izbucnește și trebuie să lupți cu fiecare strop de putere să treci peste. Chiar dacă mai ai o zi sau nouăzeci de ani, trebuie să îți trăiești viața frumos, la intensitate maximă, dar niciodată să nu îți pierzi credința.
Ropote de aplauze răsună în sala când actorii își fac iar apariția pe scenă. Spectatorii se ridică în picioare și flori împânzesc scena. Spectacolul a fost un succes și datorită lui mi-am promis că voi citi și cartea după care a fost scris scenariul.
–Nu te mai duc la teatru niciodată dacă mai plângi! mă dojenește Lucian.
Îi zâmbesc sincer și mă ghemuiesc ca o pisică la pieptul lui când ieșim din clădirea impunătoare. Mă îmbrățișează la rându-i, îmi mângâie spatele și-mi sărută fruntea în timp ce ne îndreptăm spre mașină. Îmi deschide portiera în timp ce ajungem lângă autovehicul ajutându-mă să intru. Ocolește mașina intrând și el.
–Unde mergem, domnișoara mea? mă întreabă pe un ton jucăuș în timp ce mă privește ștrengărește.
–Să dormim. Sunt ruptă de oboseală! îi răspund după ce îmi maschez un căscat.
–La hotel să fie!
Pornește motorul și radioul. După ce pornim din loc, mă fac comodă în scaun și îmi sprijin capul de geam privind spectacolul de lumini ce se desfășoară în faţa ochilor mei.
Trăiește clipa, mi-a spus. Este cel mai bun sfat pe care mi l-a dat cineva. De ce să mă gândesc la trecut dacă nu mai poate fi schimbat? De ce să mă gândesc la viitor dacă este încert? De ce să privesc spre ceva ce nu poate fi influențat, când pot să mă bucur de ce îmi oferă viața pe moment?
Îmi întorc privirea spre el. În ochii mei este atât de frumos, de dulce și perfect. Am tânjit după atingerile sale ani, l-am căutat în toţi, iar când l-am găsit îl scap printre degete. Dar cum poți lupta pentru cineva care nu își dorește să lupți pentru el? Nu poți... Omului poți să-i iei cu forţa, dar nu să îi dai cu forţa. De aceea mă bucur de fiecare moment petrecut alături de el, de fiecare mângâiere, de fiecare îmbrățișare și de fiecare sărut.
Mă întind spre el și îi depun un pupic pe obraz băgându-mă în sufletul lui. Se întoarce puțin și-mi depune un pupic pe creștet. Zâmbesc pe sub mustăți și torc asemeni unei pisici. Nu mă mai desprind de el până nu ajungem în faţa hotelului.
Mă desprind fără tragere de inimă de el și dau să deschid portiera, dar mă oprește prinzându-mi mâna în a sa. Mă întorc privindu-l întrebător.
–Nu primesc nimic pentru că te-am adus până la scară, domnișoară?
Zâmbesc la modul original în care îmi cere un sărut, dar mă prefac că nu înțeleg ceea ce insinuează.
–Ce v-aţi dori, tinere domn?
–Să gust din dulceața gurii tale, my lady. Și cu replici aceasta îmi capturează buzele într-un sărut plin de pasiune și dragoste. Îmi cercetează gura cu limba-i jucăușă, îmi frământă buzele cu petalele sale fine și pline de dulceață.
–Ah! Nu mă mai satur de tine, iubito! îmi mărturisește după ce îmi eliberează gura.
Zâmbesc tâmp, dar nu îl pot privi în ochi căci nu m-aș putea abține să nu îi spun tot ceea ce simt pentru el. Iar acesta ar fi cel mai rău lucru pe care l-aș face. Este greșit să încerc să-l leg de mine făcându-l să se simtă vinovat pentru inima mea frântă. Carpe diem, quam minimum credula postero.*
El este primul care iese din mașină și-mi deschide și mie galant portiera. Îmi oferă sacoul său și mă conduce spre intrarea în hotel. Îmi deschide ușa ca un adevărat gentleman ce este, prinzându-mi talia în a sa strângere protector, blând, plin de iubire. Mă simt ca o prințesă la dreapta lui. Păstrăm o liniște confortabilă pe parcursul călătoriei prin recepția hotelului și apoi cu liftul, până la ușa camerei mele.
–Aţi fost adusă în siguranță, domnișoară Manolescu!
–Mulțumesc frumos, domnule Perigan. Sunteți un gentleman desăvârșit!
Îmi sărută vârfurile degetelor și apoi buzele scurt, dar atât de dulce. Nu mă mulțumesc cu atât și mă ridic pe vârfuri să ajung la pocarul cu miere. Îmi lipesc buzele de ale sale și încep să le dezmierd ușor. Preia el conducerea ducând sărutul la un alt nivel. Genunchii mi se înmoaie, gradina zoologica din stomac de trezește la viață. Nu îmi pot inhiba geamatul, când îmi mușcă buza de jos. Își plimbă mâinile pe spatele meu și îmi prinde fesele în palmele mari când ajunge la ele. Mă izbește de ușă, iar odată cu impactul spatelui cu zona rece scâncesc. Acest gest, însă, mi-a stârnit o dorință puternică, presiunea atât de naturală și plăcută instaurându-se în zona de jos. Îi prind părul în mâini și trag ușor. Geme gutural, iar asta mă încinge și mai tare.
Dintr-o dată toată vraja se rupe, atunci când se îndepărtează repede de mine și mă lasă cu ochii în soare.
–Dacă nu o făceam acum, nu sunt sigur că m-aș mai fi putut opri. Te-aș fi băgat în camera aia și te-aș fi făcut a mea aici și acum, îmi explică chinuit.
–Cine ţi-a spus că vreau să te oprești? îl chestionez nervoasă.
–Nu vrei? întrebă uimit.
–La dracu cu toate, sunt ultimele cuvinte înainte să mă năpustesc asupra lui iar și să-i iau buzele cu asalt, lipindu-l pe el acum de ușa masivă.
____scenă 18+____
Caut în geantă nenorocita aia de cartelă fără să opresc sărutul. Când reușesc să deschid ușa, îmi prinde fundul în mâini și mă ridică la nivelul său. Îi înconjor bazinul cu picioarele și încep să-i deschid nasturii cămășii. Mă poartă în braţe până la pat, lipindu-mă te toţi pereții în drumul său. Mă lasă pe salteaua moale și se postează deasupra mea. Îmi ferește claia de păr blond din calea de acces spre gâtul meu și începe să depună săruturi de-a lungul său. Îi îndepărtez cu totul cămașa și-i zgârii spatele. Mușchii i se contractă și-mi mușcă pielea gâtului.
Mă întoarce pe burtă și-mi deschide fermoarul pe care tot el l-a închis. Fiecare porțiune de piele nou dezgolită este sărutată și dezmierdată. Îmi îndepărtează materialul subțire de pe corp rămânând doar în lenjerie intimă în faţa lui. Nu știu ce reacție are pentru că stau cu spatele la el, dar îi simt mângâierile de-a lungul coloanei vertebrale.
Sunt excitată, sunt fierbinte și nu știu dacă mă mai pot abține.
–Lucian, te rog!
–Ce mă rogi, iubito?
–Nu știu, doar te rog...
–Vreau să te aud vorbind murdar, îmi șoptește când îmi sărută interiorul coapsei.
Strâng cearșaful în mâini și încordez degetele de la picioare când îl simt apropiindu-se de centrul feminității mele. Îmi mușcă o fesă lingând apoi locul. Gem prelung când îi simt mâna mângâindu-mă acolo jos.
–Ești așa udă și pregătită.
Se retrage și mă lasă acolo, excitată și pregătită. Mă întorc cu faţa spre el și-l văd cum își desface cureaua. Nu pot descrie sentimentele ce mă încearcă, dar îmi mușc și ling buzele neîncetat când odată cu îndepărtarea pantalonilor bărbăția sa este descoperită. Nu îmi pot lua ochii de acolo și roșesc puternic. Se apropie agale de mine, asemeni unui leu care-și vânează prada și se năpustește asupra gurii mele sprijinindu-se în coate.
Respir sacadat. Îmi plimb mâinile pe pieptul său și îmi arcuiesc spatele lipindu-mi abdomenul de al său. Geme când se face contactul pielii noastre. Strânsoarea sutienului dispare și locul lui îl iau mâinile sale cercetătoare. Îmi masează sânii și se joacă cu mugurele roz. Presiunea dintre coapsele mele crește când îi simt buzele pe sânii întăriți, iar una din mâinile sale intră în chiloții mei, mângâind totul în calea ei.
Îmi mușc buzele și gem. Îi zgârii spatele cu unghiile mele mici. Îi sărut gâtul și îi mușc lobul urechii. Este a doua oară când simt atâta plăcere și vreau ca și el să se simtă la fel de bine ca mine.
Când mă pătrunde cu blândețe mintea mea se golește de toate gândurile. Mă simt mai vie ca oricând, deși pe lângă plăcerea ce îmi cuprinde corpul o urmă de durere își face simțită prezența. O lacrimă se desprinde din ochiul meu, dar se scurge agale pe pernă.
–Ești atât de perfectă, îl aud șoptindu-mi la ureche când amândoi capitulăm.
Se lasă lângă mine pe pernă și mă prinde în braţe. Mă ghemuiesc la pieptul lui și adorm pe ritmul bătăilor inimii sale și mângâierilor sale.
******************
* Trăiește clipa de azi și fii cât mai puțin încrezător în ziua de mâine
N. A.
Am reușit în sfârșit să termin capitolul. Nu sunt 100% mulțumită de el, dar am lălăit-o prea mult deja. Poate ar fi ieșit mai bine dacă l-aș rescrie, dar presimt că mi-ar mai fi luat vreo săptămână.
Sper să vă placă și noi încerca să mă revanșez cu cel care va urma.
Vă pupăcesc! Să aveți un sfârșit de săptămână frumos! ^_^ :-*