Iubire, unde ești? Cândva tu inspirai poeții,
da-n partitura mea, nu mi-ai dictat o strofă... O să mor plin de ură, dar mai am trei pretenții:
să gust din tine, să trăiesc, să-ți văd forma amorfă.
De ce nu vii la mine? De ce faci diferențe?
sau ești ca târfele, ce-așteaptă bacșiș gras!
Ți-aș fi dat tot ce am, și-aș fi rămas în zdrențe...
Iar tu de-mi dădeai praful, la-aș fi prizat pe nas.
Al dragostei praf este, mult mai scump ca topazul,
de aia-i foarte rar, nu-l are orice prost.
Dacă îl tragi în tine, îți schimbi pe loc macazul,
și viața ta banală începe s-aibă rost.
În amarul pahar, o boabă vreau din tine,
să-ndulcească pelinul și să nu-l simt când beau.
Iar când moartea veni-va, tu dă-mi starea de bine,
înainte să plec a ta otravă vreau.
Când vezi că-s amețit mai dă-mi o vitamină,
în timp ce-mi leg garoul, căci vena n-o găsesc.
Pune-n seringă-o doză de „ dragoste sublimă”,
ca-n următoarea oră să nu simt că trăiesc.
*
O doză de iubire este cu mult mai scumpă,
decât îmi pot permite, de aia-s în sevraj.
N-am mai băgat pe venă de vreme foarte multă...
fața mă dă de gol, de aia port machiaj.