9.Prima zi de vacanță
-Bine aţi venit în Sibiu, domnișoară Manolescu! Ni s-a comunicat că trebuia să ajungeți ieri.
-Bună ziua și bine v-am găsit. Ar fi trebuit, dar am avut o mică problemă de sănătate. Sper că nu este nicio problemă.
-Sper că acum sunteți bine. Și bineînțeles că nu este nicio problemă. Camera dumneavoastră este pregătită. Voi chema pe cineva să vă ajute cu bagajele.
-Mulțumesc! Voi aștepta aici.
Acum câteva minute am ajuns în orașul pe care îmi doream să îl vizitez de pe vremea când fratele meu era la Academie. Am fost îndrăgostită de frumusețile locului prezentate în imagini și, deși, am fost de nenumărate ori prin zonă nu m-am putut bucura cu totul de ele. Mereu am fost pe fugă sau doar în trecere. Acum voi avea timp berechet pentru a face tot ce îmi doresc și să vizitez tot ceea ce mi-am propus.
La intrarea în hotelul în care mi s-a făcut rezervare am fost întâmpinată de un bărbat frumos și foarte bine îmbrăcat, cu părul negru ca taciunele, pielea creolă și ochii albaștri. Nu are mai mult de 35 de ani, dar nici de aceștia nu sunt sigură. Mi-am clătit puțin ochii cu imaginea corpului său lucrat acoperit de costumul albastru și o cămașă impecabil de albă. După modul în care dă ordine este șeful sau mâna sa dreaptă.
M-am așezat pe canapeaua de la recepție așteptând ca ajutorul promis să ajungă. Între timp îmi deschid tableta și mă conectez la wi-fi-ul hotelului. Dau un search pe google și caut câteva lucruri despre ce aș putea vizita în seara asta. Îmi fac o listă cu obiectivele de vizitat și scriu lângă ele adresa sau indicații după care să mă orientez. După ce termin îmi verific e-mailul constatând că am mai mult de douăzeci de la fratele meu. Nu le mai citesc pentru că știu deja ce scrie. Cu siguranță mă amenință că mă închide în cameră și nu îmi mai dă drumul până la adânci bătrâneți, că mă tunde cheală sau că mă bate de-mi sună apa în cap. Oricum știu că asta nu se va întâmpla și că numai gura e de el. Derulez pagina și observ că am o adresă nouă de la care am primit mesaj pe e-mailul personal. Nu îmi ia mult timp să-mi dau seama cine e căci numele face parte din adresă.
From: Lucian Perigan
To:Anais M. Manolescu
"Când te voi găsi îți voi tăbăci în bătaie fundul ăla obraznic! Ce a fost în capul tău să pleci la drum la o zi după ce ai leșinat din cauza epuizării ? și fără telefon...serios? Foarte matur... Dacă ţi se întâmplă ceva?!?!?!
P. S. FII CU OCHII IN PATRU! VIN DUPĂ TINE ȘI CÂND TE GĂSESC VA FI VAI DE TINE!!!!!"
Ha! Ha! Ha! Ce-am mai râs! Să văd eu cum mă găsești de odată ce nu am nici telefonul la mine? Majuscule? Cine e imatur acum?
Găsesc și un răspuns la mesajul trimis către George când am luat o pauză de cafea. Îmi zice că mama lui se simte mult mai bine și va veni și el zilele astea în Sibiu. Perfect! Am cu cine să îmi fac de cap, iar vacanța asta să o fac de neuitat.
Mă deconectez după ce îi răspund iubitului meu lăsându-i și numărul de telefon de la hotel unde mă poate găsi, dat fiind faptul că nu mi-am luat mobilul cu mine. Între timp a ajuns și cărăușul meu.
-Bună ziua, doamnă Manolescu! Mă salută el în sictir.
Pare foarte prost dispus și fără chef de viață. Nu se poate așa ceva. Emană sictir prin toți porii, iar eu nu pot accepta așa ceva. Când lucrezi cu oamenii îți lași frustrările aruncate în dulap alături de toate problemele.
-Era mai bună dacă nu întârziţi atât! Haideţi mai repede că mă grăbesc! Nu am toată ziua la dispoziție! Îi răspund eu pe un ton autoritar și abia mă pot abține să nu râd când îi văd uimirea din ochi. Probabil faţa mea nu exprimă decât bunătatea și înțelegere, dar nu pot suferi oamenii sictiriţi.
Pornesc la pas spre lift lăsându-l pe bietul om cu gura căscată.
-Veniţi azi? Îl întreb când mă întorc cu faţa spre el.
Nu îmi răspunde, dar apucă bagajele de torţi și se pune în mișcare. Apăs butonul care indică etajul trei așteptând sosirea liftului.
Nu durează mult și timpul mă găsește întinsă în patul gigantic din camera de hotel. Închid ochii pentru o secundă și timpul se oprește. Îmi apar imagini cu niște ochi căprui care-mi bântuie nopțile de ani. Mă pierd în amintiri și sunt pe cale să plâng. Ideea că el este al alteia mă distruge încetul cu încetul, gândul că doarme cu ea în braţe în fiecare seară îmi rupe inima, iar certitudinea că noi nu avem nicio șansă îmi omoară sufletul.
Ochii mă înțeapă dându-mi de grijă că sunt pe cale să cedeze și să verse lacrimi. Nu trebuie să plâng. Nu am de ce să plâng. Ce? El plânge că nu eu sunt cea care îl sărută de noapte bună sau cea care ii pregătește micul dejun? Nu! Lui nu îi pasă. Dar dacă nu îi pasă de ce mă mai caută? De ce îl interesează ce mi se întâmplă?
Pentru că ești sora celui mai bun prieten, de aceea. Înțelege odată! El nu te iubește cum îl iubești tu. El nu tânjește după atingerile tale, după buzele tale, după ochii tăi. El nu te vede decât ca pe sora celui mai bun prieten. Iubirea lui este îndreptată către altă femeie, atenția lui îi aparține ei. Obișnuiește-te cu ideea și treci mai departe! Se va însura, pentru numele lui Dumnezeu!
Mă cert singură, dar e inutil. Inimii nu îi poți porunci. Ea iubește ceea ce vrea și bate pentru cine crede de cuviință fie că este persoana potrivită sau nu.
Dar gata cu gândurile triste. Sunt aici să mă distrez. Cu gândul ăsta în minte deschid ochii, mă ridic din pat și mă îndrept spre valiză. Caut acolo o pereche de pantaloni lungi, o bluză și o pereche de balerini. În alt compartiment scotocesc după lenjeria intimă și produsele de igienă. Îmi place să le folosesc pe ale mele și nu pe cele de la hotel. Cine știe de când stau acolo...
Îmi iau hainele în baie băgându-mă apoi sub apa fierbinte a dușului. Las ca odată cu picăturile care se scurg pe pielea palidă să plece și regretele, și suspinele, și lacrimile nevărsate, și frustrările. Când mă simt curată de gânduri negative și praf închid apa și ies din cabină. Iau un prosop de pe suport și-mi înfășor trupul în el. Șterg oglinda de aburi privindu-mi reflexia. Sunt atât de banală și lipsită de strălucire. Mi se scurge viața pe lângă mine, iar eu nu fac nimic în privința asta. Nu am decât familia alături, un iubit care e cel mai bun prieten doar că în timpul liber ne mai și sărutăm. Nu tu prietenă de bârfă, nu tu ieșire cu fetele. Am o viață prea banală. O viață în care tânjesc după atingerile unui bărbat logodit. Oftez din adâncul sufletului și odată cu aerul dat afară încerc să mă eliberez și de frustrări. Îmi trec mâinile peste faţă și plec din faţa oglinzii. Mă întorc cu spatele la ea și îmi șterg trupul de picăturile de apă rămase. Iau pe mine perechea de pantaloni albi și bluza vaporoasă în nuanțe de verde după ce am îmbrăcat lenjeria albă de dantelă.
Intru în cameră unde îmi este bagajul pe care nu l-am despachetat. Caut în geanta de mână o perie de păr și-mi perii podoaba atât de galbenă încât mă enervează uneori. Îl usuc puțin cu prosopul, după care îmi pun prosopul pe spate și-mi las părul să se usuce în voie. Până să fie uscat să pot ieși afară decid că ar fi bine să-mi despachetez bagajul.
Scot toate hainele și le aranjez frumos în dulap, produsele de îngrijire le așez în baie, pantofii la ușă. Când să iau feonul să-mi usuc părul care nu prea a vrut să se usuce încă, telefonul din cameră sună.
-Alo? Zic eu după ce ridic receptorul.
-Bună ziua, domnișoară Manolescu! Mă scuzați că vă deranjez, dar vă caută cineva la telefon.
-Nu-i nicio problemă. Faceți-mi legătura dacă sunteți drăguță.
-Imediat! O zi bună!
-Mulțumesc!
-Ce faci, prințesă? Îți priește vacanța? Când îi aud vocea în receptor mă înveselesc.
Camaradul meu de nebunii m-a sunat.
-Sunt bine. Tocmai îmi despachetam bagajele. Tu ce faci?
-Și eu sunt bine. Dar am să îți dau o veste proastă...
Picioarele mi s-au tăiat și m-am gândit la ce e mai rău când vocea lui s-a întristat brusc. M-am așezat pe marginea patului și am așteptat să continue.
-Iubito, mai ești?
-Da. Sunt aici.
-Mă gândeam că s-a întrerupt când nu te-am mai auzit. Ești bine?
-Da. Așteptam să-mi dai vestea...
-Din păcate am fost sunat de la secție să merg într-o misiune. Nu mai pot veni la tine.
-Oh... Nu mai știu ce să spun. Mi-am pus toate speranțele în tine. Acum va trebui să îmi caut un nou iubit cu care să-mi petrec vacanța, îi spun eu pe un ton cât se poate de serios.
Izbucnește într-un râs contagios. Mai povestim ce am mai făcut. După jumătatea de oră încheiem discuția cu mine amenințându-l că în cazul în care dă adresa mea cuiva din familie sau numărul de telefon, îl las fără moștenitori.
După ce închid apelul cobor la recepție, nu înainte de a-mi lua geaca de piele, geanta și a mă încălța. Iau liftul, iar în câteva minute sunt în faţa unei recepţionere tânără și foarte frumoasă.
-Bună, îi atrag eu atenția asupra mea.
Buimacă și puțin rușinată îmi răspunde.
-Bună seara. Mă scuzați pentru neatenție. Cu ce vă pot ajuta?
-Nu face nimic. Aș dori o masă la restaurantul hotelului și o informație.
-Se rezolvă imediat cu masa. Pentru câți?
-Pentru unul singur.
-Dau un telefon și vă va aștepta cineva la intrarea în restaurant.
-Mulțumesc. Acum aș vrea să știu care sunt cele mai apropiate obiective turistice de hotel și dacă mai găsesc unul deschis la ora asta.
-Aţi mai putea găsi deschis la Muzeul Brukenthal. Am înțeles că se deschide o expoziție în această seară. Aș putea să vă fac rost de o invitație, dacă doriți. Sau aţi putea să vă plimbați pe străzile pline de istorie ale orașului sau prin piețele orașului. Peisajul de noapte este mirific. Un loc încărcat de legende și istorie mai este și Podul Minciunilor care în perioada asta a anul este de-a dreptul desprins din basme. Acestea ar fi mai aproape și locurile unde aţi putea face ceva în seara asta. Cred totuși că este și un spectacol de teatru la Teatrul Radu Stanca... Dar nu garantez. Dacă îmi acordați câteva momente aș putea verifica.
-Sunteți foarte drăguță, domnișoară. Voi reveni după ce iau masa. Mulțumeasc pentru tot!
-Pentru puțin.
Acestea fiind spuse îmi iau tălpășița îndreptându-mă spre restaurantul hotelului. Sunt întâmpinată de un chelner îmbrăcat la patru ace ce mă conduce spre masa mea și îmi oferă un meniu. Sunt plăcut surprinsă de ospitalitatea personalului și mă întreb dacă așa se întâmplă cu toată lumea sau "a avut grijă" șeful meu.
Arunc o privire prin meniu și constat că este bogat în mâncăruri tradiționale. Îmi place asta. M-a cucerit cu totul. Cu siguranță voi reveni. Mă decid pentru o porție de sărmăluțe în foi de viță cu smântână și mămăliguță. Știu că e cam mult pentru seară, dar ce mai contează silueta? Să mănânc sarmale mereu este voie! Comand și o apă minerală plus o porție de plăcintă cu mere. O să mă ghiftuiesc bine și s-ar putea să mă doară burta, dar ce mai contează. Ce e bun e bun!
Aștept răbdătoare să-mi vină comanda intre timp inspectând arhitectura localului. Totul este simplu, dar elegant. Nuanțe calde îmbracă pereții și mobilierul. O solistă cânta o melodie veche românească despre dragoste și dor. Localul este plin ceea ce mă duce cu gândul la faptul că mâncarea e chiar bună și ambianța plăcută. Mai sunt cupluri care dansează și altele care se uită doar. Este frumos.
Mă voi dumiri imediat și eu cu privire la gustul mâncării, gândesc cu câteva momente înainte să văd chelnerul venind cu comanda mea. Îmi așază farfuria cu bunătăți în față, iar gura mi face apă datorită mirosului mirific. Iau o înghițitură și mă simt ca la mama acasă! Mai iau una, și încă una, și încă una până rămâne farfuria goală, iar stomacul meu este plin. Imediat mi se aduce și plăcinta cu mere, iar dacă nu ar mirosi așa frumos zău că aș lăsa-o de-o parte. Îmi spun că o gust doar, dar gustul absolut încântător nu mă lasă să părăsesc lingurița până nu o termin. Beau și ultima înghițitură de apă, dar de acum nu știu cum mă voi mai ridica de la masă. Mă simt ca un balon gata să explodeze în orice moment.
Îmi verific ceasul de la mână. Este ora opt seara și chiar nu aș vrea să mă închid în cameră, dar chiar nu mă simt în stare să mai fac nici zece pași. Îmi iau geanta în brațe și scotocesc după portofel. După ce îl găsesc scot o sumă drăguță să plătesc masa și să-i las și un bacșiș gras chelnerului frumușel. Cu greu îmi ridic burta de la masă și mă îndrept spre recepție. Trebuie să îi spun femeii aceleia draguţe că nu voi mai ieși în seara asta. Să nu mai pierdă săraca vremea.
Mă îndrept ţanţoșă spre locul cu pricina, dar mă izbesc, când aproape să ajung, de un spate bărbătesc, tare și uriaș în sensul cât se poate de apetisant. Dacă nu aș fi la abstinență de câțiva ani aș zice că-s gravidă la cât de pofticioasă sunt.
M-am îmbătat în ultima vreme? Nu îmi amintesc. Doar la beție poate să mă fi culcat cu vreunul pe undeva că altfel nu se poate...
Când se întoarce cu faţa spre mine domnul spate sexy, dau peste o pereche de ochi cercetători și albaștri ca oceanul. Îmi cer scuze stânjenită și pun capul în pământ ca un copil mic ce a făcut o boacănă, iar acum își așteaptă pedeapsa. Ah! Ce mi-ar plăcea să mă pedepsească o așa ispită!
-Nu-i nicio problemă, domnișoară! Îmi spune el pe un ton blând prinzându-mi bărbia între degetul său mare și arătător și-mi ridică faţa la nivelul său. Unde vă grăbiți așa?
-Oh! Nicăieri anume. Doar doream să o rog pe recepţioneră să nu se mai chinuie să-mi caute ceva de vizitat în seara aceasta pentru că mă voi duce în cameră.
-Vai! Dar cum se poate? Este o seară minunată. Tocmai se va prezenta o nouă galerie de artă și una fotografică la Muzeul Brukenthal. Aţi venit în Sibiu, nu puteți rata așa ceva!
-Oh! Dar...
-Niciun dar. Îmi acordați onoarea să mă însoţiţi?
-Nu știu ce să spun...
-Nu trebuie să spuneți decât da sau nu. Spune el.
După un timp în care mă gândesc profund la propunerea sa tot el sparge tăcerea spunând:
-Totuși aș prefera să fie un răspuns afirmativ. Zâmbește cald și nu știu cum cineva l-ar putea refuza vreodată când se uită așa.
La dracu cu Lucian. La dracu cu iubirea și la dracu cu toate! Sunt aici să mă distrez și asta voi face!
-Aveţi papion roșu? Întreb eu curioasă.
-Nu sunt sigur, dar tot ce e posibil. De ce?
-Să ne asortăm dacă tot mergem împreună.
N. A.
Bună, dragilor. Am revenit cu un capitol un pic sec și plictisitor, dar am nevoie de el să pun lucrurile pe făgașul normal și totodată să tatonez terenul pentru un pic se acțiune.
Nu este nici scurt, dar nici foarte lung. Cert e că mă chinui de câteva ore să îl scriu și sper ca totuși să fi ieșit ceva. Iertați-mi greșelile de tastare dacă sunt. Nu mai am chef să corectez.
La media îl las pe frumușelul patron al hotelului să vă delectați și voi nu numai Anais.
Ce credeți că se va întâmpla la expoziție? Se va înfiripa ceva?
Vă aștept părerile fie ele bune sau rele.
Vă pupăcesc!