N A M J O O N
— Pramatie ce ești. am mormăit în timp ce ea se ștergea la gură cu mâna. Acum mănâncă și asta și culca-te.
I-am întins jumătate de lămâie, iar ea a luat-o fără să mai protesteze. Și chiar mă bucur că a făcut-o pentru că nu eram prea sigur că puteam să repet faza și cu o lămâie. Deja mi se făcea gura punga doar când o priveam. Danbi a mâncat-o, deși se strâmba constant atunci când gura ei se apropia de lămâie, însă a rămas liniștită și a mâncat-o .
— Ești mai ok?
Ea a dat din cap ți a lăsat coaja lămâii pe noptieră și s-a așezat într-o parte cu privirea ațintită pe mine. Începea să clipească din ce în ce mai des ca să rămână trează, iar între timp am auzit cum a început să plouă afară. Ochii ei sclipeau acolo în întuneric, iar zgomotul ploii a făcut-o să caște și să se întindă precum o pisică. Am acoperit-o cu pătura de pe pat și ea a oftat. M-am uitat în stânga mea unde am văzut geamul din camera mea și chiar până în camera mea. Însă ceva nu era bine, cineva era acolo.
M-am ridicat din pat și m-am lipit de geam, încercând să aflu cine era în camera mea cât eu lipseam. Oricine ar fi fost aveam să-l omor tocmai mâine dimineață pentru că nu puteam să-mi părăsesc postul de soră medicală chiar acum.
Umbra celui din camera mea se tot plimba în stanga și în dreapta, parcă ar fi căutat cufărul comorii ascunse. Păcat că eu nu dețineam așa ceva. Am aprins lanterna de la telefon și i-am făcut semn celui din camera mea. Umbra s-a oprit și a aprins lumina. Era chiar Jimin, iar de lângă el s-a ridicat Yoongi. Ce făceau ei în camera mea? Speram doar că Yoongi are grijă de el pentru că mai mult ca sigur mi-au trezit părinții. Nu știu cum o să le explic cele întâmplate.
Mi-am pus o pana pe frunte și le-am făcut semn să plece mai repede de acolo, iar Jimin m-a salutat militărește și a părăsit camera, lăsându-și camaradul în urmă să stingă lumina. Îmi și puteam imagina cum îl injura pe Jimin.
— Namjoon!
Am stins lanterna și m-am dus către pacienta mea ce era pe marginea patului.
— Vomiți, aduc ceva?
— Nu, stai aici doar.
Mi-a facut semn lângă ea și m-am așezat unde îmi arătase. Aceasta s-a trântit cu capul în poala mea și a oftat iar. Am oftat și eu de această dată și am mângâiat-o pe spate. Forțat să mă trezesc din toată euforia datorată alcoolului, începea să mi se facă din ce în ce mai somn.
— Vreau afară! mormăie cea din brațele mele. Mi-e cald.
— Plouă afară, răcești.
— Atunci mă duc singură.
— Termină! i am mutat capul poala mea pe pat și am plecat către dulap. Caut ceva și te scot puțin afară, nu ieși singurș așa.
A mai mormăit ceva, dar n-am înteles de niciun fel și am considerat că nici nu e important, altfel s-ar fi chinuit să-mi zică din nou.
Am căutat prin dulap o păturcă care să nu fie atât de mare și pentru mine un hanorac de-al ei. M-am îmbrăcat cu hanoracul pe care l-am găsit și mă strângea din toate părțile, aproape că îmi era frică să nu i-l rup, dar nu aveam altă variantă. Am pus pătura în jurul ei și am luat-o în brațe, capul ei odihnindu-se pe umărul meu. Respirația ei mă lovea direct în față și mă bucuram foarte mult că i-am dat să mănânce lămâie. Am ieșit cu grijă afară, nici să nu o scap, dar și eu să rămân întreg, și m-am așezat pe micul preș din fața ușii cu Danbi în brațe.
Ploaia nu ne atingea și nici nu mai ploua atât de tare, ploua liniștit. Mânecile hanoracului nici nu îmi ajungeau până la încheietură, să zic mersi că am reșuit să-l îmbrac chiar dacă m-am chinuit puțin. Era destul de răcoare așa ca am înfășurat pătura mai bine în jurul ei și i-am dat părul de pe față. Se uita în curte și privea cum s-a format un mic lac.
— Oare o să vină broscuțe?
— Ce, broscuțe? a dat din cap și nu și-a luat privirea din acel loc. Cred că sunt deja.
— Îmi prinzi una?
— În niciun caz!
— Îmi prinzi un melc?
— Danbi, de parcă ar fi și greu să-ți prind unul, nu îți prind nicio creatură pe ploaia asta.
— Nici măcar mâine nu-mi prinzi unul?
A început să râdă și probabil că ăsta fusese și planul de la bun început. Ea să se amuze și eu să mă enervez. Am căzut în capcana ei, ce să mai spun. Am râs și eu alături de ea.
— Dar poți să-mi fredonezi și mie ceva măcar? Mi-e somn.
— Da, asta pot să fac.
Am început să îi fredonez un cântec de leagăn pe care îl auzisem întâmplător pe undeva. În scurt timp șatena a început să sforăie, iar ploaia s-a oprit. Am mers în casă și am așezat-o în pat, lăsând-o în pătura cu care era. I-am lăsat lângă noptiera un pahar cu apa și lângă pat găleata de la mop în caz de vreun accident neprevăzut.
Am căutat o altă pătură pentru mine și am mers să dorm pe canapeaua din sufregerie. M-am uitat la ceas înainte să mă culc și am descoperit că m-am învârtit dintr-o parte în alta până la ora doă dimineața. Aveam mesaje și alte notificări, însă eram prea obosit ca să-mi mai bat capul cu asta.
***
D A N B I
Mă trezesc cu o ușoară durere de cap și cu amintirile intacte. M-am așezat pe spate și mi-am căutat telefonul ce statea de obicei pe noptieră. Dupa ce l-am găsit, mi-am verificat mesajele și cele mai multe erau de la Hobi în care mă întreba cum mă simt și dacă m-am trezit, iar restul erau de la Jimin în care îmi trimisese orice postare găsise. Superb!
Bineînteles că aveam și un mesaj de la MinHee în care îmi spunea că rămâne la baieți și că nu știu nimic de Namjoon. Deci, probabil, blondul a ramăs la noi aseară și nici nu mă mir.
M-am uitat prin cameră să vad dacă dau de el, însă era de negasit. M-am ridicat din pat și am constatat că mă dor picioarele de muream, parcă le-ar fi tăiat cineva și le-ar fi pus înapoi. Îngrozitoare durere. Am coborât, cu pătura încă pe mine, și am dat de blond dormind pe canapea. L-am lăsat să doarmă în continuare și m-am dus în bucătărie. Măcar atâta lucru puteam să fac după ce el a avut grijă de mine și nu m-a lăsat singură.
Am pornit expressorul și am așteptat cuminte cu laptele în mână să fie cafeaua gata. Dupa ce a fost gata am turnat laptele și am început să-mi pun zahăr.
— Bună dimineața și tie, Danbi!
Am scăpat întreaga linguriță de zahăr pe jos și m-am întors către blond care zâmbea amuzat. N-am mormăit și n-am zis nimic urăt. Cu greu, dar mi-am ținut gura și i-am făcut semn spre cană și acesta a dat din cap. Am început să îi fac și lui o cană de cafea.
— Bună dimineața, Namjoon. am strâns pătura mai bine în jurul meu și am privit spre cană. Mulțumesc, apropo, știu că sunt enervantă când beau.
— A, doar atunci? Nu prea am observat.
— Foarte amuzant!
El doar a râs și a venit lângă mine. Și-a luat cana și și-a pus zahar apoi s-a făcut nevăzut. După ce mi-am pus și eu restul de zahăr, l-am urmat în sufragerie și m-am așezat lângă el pe canapea. Amândoi ne beam cafeaua în liniște.
— Știi cumva de ce mă dor picioarele atât de tare?
— A, nu-ți aduci aminte că după ce au plecat băieții, știi tu?
— Namjoon! l-am lovit în mâna cu care nu ținea cana și blondul a început să râdă isteric. Știu că n-a fost vorba de așa ceva! Îmi amintesc tot!
— Excepție făcând asta, deci cum poți să zici că nu s-a întâmplat? el râdea în continuare, fără vreo grijă. Nu poți să contrazici ce nu-ți aduci aminte.
— Tu n-ai face așa ceva și cu asta nu ai cum să te contrazici.
Namjoon s-a mai oprit din râs și m-a aprobat printr-o mișcare a capului. A băut o gură de cafea, a lăsat cana pe masă și s- întros spre mine ca și cum urma cea mai serioasă discuție din viața mea.
— Când ai vomitat ai stat prost, iar băieții nu te-au ridicat. Deci, cam asta s-a întâmplat.
— Nu puteai să spui asta de la început? am băut și eu o gură și am lăsat cana pe masă. Mă doare îngrozitor.
— Vrei să-ți fac masaj?
— Te rog!
Mi-am întins picioarele și acesta a început să mi le maseze. Simțeam o mică tensiune în cameră pentru că noi încă mai avem câteva lucruri de discutat, iar eu m-am tot ferit de asta. Când mă gândeam că ar trebui să avem o discuție, mi se punea un nod în gât, iar in stomac aveam un gol imens. Nu voiam să îmi aduc aminte de cel întâmplate, dar Namjoon merita să știe că nu făcuse el ceva greșit. Rușinea pe care o simțem mă străbătea și mă tăia pe toate părțile.
— Credeam că nu o să vrei să mai vorbești cu mine după ieri.
— Sincer să fiu, chiar așa plănuiam, dar niciodată nu iese cum plănuiești. îmi masa în continuare picioarele fără să se uite către mine. Dar pe lângă faptul că ți-a fost rău și a trebuit să am grijă de tine, am realizat că m-am comportat precum un copil.
— Îmi pare rău că te-am tot evitat, dar nu voiam să vorbesc despre faza aia. îl priveam și așteptam nerăbdătoare să mă privească înapoi chiar și pentru o secundă.
— Îmi pare rău că te-am tot presat, trebuia să te las.
— Cred că aș fi făcut la fel daca eram în locul tău. mi-am tras picioarele, iar acesta s-a uitat în sfârșit spre mine. Adevărul e că doar îmi era rușine să mai dau ochii cu tine.
— Dar de ce?
— Pentru că îmi e rușine de cum m-am purtat, și atunci, dar și după.
Namjoon a zâmbit și m-a luat de mână fără să se miște de la locul lui. Începusem să mă mai calmez, iar gestul blondului chiar mă ajuta. Am oftat și m-am lăsat pe spate, trăgându-l pe blond mai aproape de mine. Acesta s-a sprijit în mâna liberă și se uita către mine.
— Îți accept scuzele, bineînțeles, dar aș vrea să-mi spui cum stă treaba data viitoare. Nici măcar nu e nevoie să-mi spui, poți să-mi dai mesaj dacă așa te simți mai bine. zâmbetul său a pierit pentru o secundă și am simți din nou acel gol. Dar aș vrea să știu și ce vrei tu mai departe. Toate gesturile astea, mă săruți apoi dispari, mă tragi spre tine și apoi pleci.
— Namjoon, eu-...
— Danbi, mie nu-mi plac lucrurile astea. Am mai trecut prin așa ceva și nu mai vreau. și-a retras mâna și a rămas în aceeași poziție. Deci, până descoperi ce vrei cu mine ar trebui să rămânem prieteni.
Am rămas nemișcată și el la fel, aștepta răspunsul meu. Avea dreptate, nu puteam să-l refuz pentru că toate sentimentele astea noi mă zăpăceau. Cand eram cu Mark nu le aveam, nu știam de existența lor.
Telefonul lui Namjoon începuse să sune, însă el nu-l băga în seamă și aștepta în continuare răspunsul meu.
— Cred că ai dreptate. am reușit să spun în cele din urmă. Ar fi mai bine pentru noi să rămânem prieteni momentan.
________________________________________________________________________________
Nu va speriati, eu sunt! Am reusit sa revin cu un nou capitol :)
Bineinteles ca am mai aruncat un ochi si pe celelalte capitole, atat cat s-a putut, si am obervat destul de multe lucruri care ar trebui schimbate, dar nu voi retrage cartea. Sper sa reusesc doar sa o corectez in timp si sa va dau update-uri cu cate un anunt in caz ca sunt schimbari ce implica povestea.
#StelePeCer