D AN B I
În drumul meu spre casă am trecut pe la farmacie, dar și pe la supermarket pentru frigiderul era aprope gol și nu îi pot pune pe băieți pe picioare cu ramen instant și o sticlă de apă.
Am parcat mașina în fața casei și m-am dus imediat spre portbagaj de unde am luat cu greu plasele de cumpărături, însă partea mai complicată a fost când a trebuit să închid portbagajul.
Am deschis ușa casei cu cotul, încercând să nu scap nimic pe jos pentru că nu aș fi fost prea fericita să adun toate cumpărăturile de pe jos.
- Sunt acasă!
Chiar dacă știam deja că nimeni nu ar fi fost prin apropiere, mă așteptam ca măcar cineva să se simtă și să-mi vină în ajutor, dar am uitat că singurul de la parter e Hobi care porbabil doarme dus.
- Și nu mai e nimeni.
Concluzionez dezamăgită și merg spre bucătărie pentru a așeza toate plasele pe blat.
Bratele mele nu s-au simțit niciodată atat de ușurate. Nu cred că o să mai fac atatea cumpărături singură.
Am început să scot cumpărăturile din plase și să asez punga în care erau medicamentele într-un colț al bucătăriei ca să mă asigur că nu uit de ele. Am început să asez ușor toată mâncarea în frigider sau în dulapioarele de sus.
Am așezat jumatate din mâncare până când mi-am dat seama că nu m-am mai descaltat când am intrat în casă. Mi-am prins părul într-o coadă apoi m-am dus să-mi asez încălțămintea lângă ușă.
- Sper că nu am facut prea multă mizerie. spun așezându-mă pe vine în timp ce inspectam podeaua. Nu mai am energie și de curățat.
Un zgomot m-a facut să tresar și să mă dezechilibrez pentru câteva secunde. M-am ridicat imediat în picioare și m-am dus spre bucătărie doar ca să văd ca Namjoon reușise să arunce pe jos o sticlă de apă și două conserve.
- Ce tot faci? Nu am zis să te odihnești cumva?
- Voiam doar să le pun în frigider. spune acesta zâmbind apoi ridică sticla de apă și conservele și le așează pe masă. Exact ca înainte! spune acesta tușind.
- Da, doar că acum au ceva mai mult praf decât la început. spun dându-mi ochii peste cap. Min a avut grijă de băieți?
- Nu prea știu. răspunde Namjoon nepăsător.
- Doamne, și i-am zis să aibă grija! spun enervându-mă.
- Suntem destul de mari, Danbi. spune Namjoon prinzându-mă de umăr. Nu te mai stresa atât.
- Sunteți mari? Sigur! spun ironic. Mă duc să vad ce face Yoongi
Îl las pe Namjoon in bacatarire, iar eu mă îndrept spre camera lui Suga că să mă asigur că nu a facut febră sau altceva cât timp am lipsit.
Deschid ușa și îl găsesc pe Suga cu pătura în cap mormăind ceva.
- Serios?! întreabă nervos dându-și pătura jos și frecându-și ochii. Mai întâi Min, acum tu?! întreabă din nou și se ridică.
- Stai jos. îi spun, iar acesta se așează înapoi în pat bolborosind. Ți-ai luat pastilele?
- Da, pe toate. spune acesta întinzându-se din nou în pat. Nu mai am șervețele! se plânge imediat.
- Îți aduc mai încolo. spun și închid ușa. Unde e Min?
- La Tae, nu știu ce aveam cu Namjoon de țipau la el. spune apoi cască și strănută în același timp, săracul de el.
- Sănătate, de ce țipau la el? continui interogatoriul.
- Li s-a pus lor pata să știe de ce face curat și el nu voia să spuna apoi Namjoon s-a enervant și a început să vorbească aiurea.
- Ce a zis? îl îndemn eu să continue.
- Tae, îl tot batea la cap dacă ești...
- Daca sunt ce?! întreb fermă încercând să fiu calmă.
- Dacă ești bună. spune repede apoi își pune mâinile în cap.
- Ce?! întreb ridicându-mă brusc în picioare.
- Nu repet! Nu mă lovi! striga la mine panicat.
- Scuze, nu te lovesc. îl asigur și el respiră ușurat .
- Ce bine!
- Mă duc să-ți aduc șervețelele.
***
- Uite pastila, Kookie. îi spun și întind pastila.
- Nu vreau, are gust rău. spune și își întoarce capul într-o parte ca un copil mic.
- Doar așa te faci bine. îi spun păstrându-mi calmul.
- Nu! țipă la mine.
- Pastila! îi strig înapoi făcând și eu pe copilul.
- Nu vreau! strigă și mă lovește peste mâna, însă nu am scăpat pastila
- Jeon Jungkook Kookie, o să iei pastila asta sau ți-o bag cu mâna mea pe gât! Nu mai fii răsfățat și ascultă-mă!
Deși nu prea ar fi vrut să mă asculte, totuși a luat pastila din din mâna mea.
- Noona, mi-e rău. se vaita și se foiește în pat.
- Dacă nu mă asculți. îi spun și îl trag aproape de mine.
- Scuze. spune ca un copil mic.
- Mai bine te culci, poate te simți mai bine când te trezești.
- Noona, nu pot să dorm. spune acesta privindu-mă lung, dar totuși ezita să-mi spună ceva. Poți să stai cu mine până adorm?
- Sigur.
Îmi deschid telefonul pentru a vedea cât e ceasul. Era destul de târziu ca să mai stea treaz doar pentru că nu se simțea bine.
Îl trag spre mine și îi asez ușor capul pe picioarele mele.
- Kookie, chiar dacă ești bolnav te anunț de acum că dacă spui o prostie și te faci că ploua sau te gândești la ceva, te bat de nu te vezi.
- Dar nu ma gândeam, noona! se apara imediat.
- Locuiești cu Jimin, deja ți-e în sânge să te gândești. spun râzând. Încearcă să dormi.
După câteva minute Kookie a reușit să adoarmă, iar poziția în care mă aflam deja începea să mă incomodeze. I-am mutat capul lui Kookie pe perna apoi m-am asezat lângă el și l-am tras ușor spre mine.
Eram obosită și stiam că nu aș putea să mă ridic de aici, dar nici nu îmi doream acest lucru. Nu mai statusem jos de cel putin două ore. Dacă aș fi închis ochii pentru câteva minute aș fi avut destulă enegie ca să plec.
Kookie începuse să tremure așa că am tras pătura peste noi și mi-am asezat mâna pe fruntea sa. Din fericire nu avea febră.
***
Mă trezesc, însă nu îmi deschid ochii pentru că altfel nu aș putea să-mi prelungesc somnul pentru încă câteva minute. Mă întind ușor și mă asez pe pătura din dreapta mea cum fac deobicei.
- Asta e mai bună decât banaul "bună dimineața".
Îmi deschid ochii imediat când îi aud vocea lui Namjoon și simt cum obrajii mei au luat foc când îmi dau seama că de fapt m-am urcat pe el, nu pe pătura mea așa cum crezusem initial.
- Scuze!
Spun repede, dar când am vrut să mă dau jos de pe el acesta și-a pus mâinile pe talia mea, oprindu-mă.
- Dă-mi drumul. spun rușinată, încercând să mă dau jos de pe el.
- Stau prea bine ca să fac asta. spune zâmbind, iar eu mă încrunt la el.
- Eu nu. spun încercând în continuare să mă dau jos și să încerc să scap din situația asta jenantă.
- Eu zic să te potolești. spune Namjoon mai serios, însă zâmbetul său nu a disparut.
- Nu vreau! Stau prea bine ca să fac asta. îl imit ironică și zambetul lui crește.
- Știu că stai bine, dar nu cred că o să îți placă ce ai facut. spune zâmbind în continuare.
- De ce, am facut ceva? întreb ironică știind că nu am făcut nimic rău.
- Vezi și singură.
Mă întorc cu grija și atunci când îi văd mica umflătură din pantalonii săi scurți verzi simt cum mă apucă rușinea.
De ce Namjoon trebuie să aibă creierul defect?!
Nu găseam vreo cale de ieșire din toată chestia asta dubioasă.
Mă întorc ușor spre el, însă cu capul plecat pentru că eram mai mult decât sigură că fata mea era roșie și nu aveam nevoie de comentariile lui inteligente acum.
- Vezi ce-mi faci? întreabă râzând și își așează două degete sub bărbia mea, ridicându-mi privirea.
- Ce ar fi să discutăm? întreb încercând să scap, dar din nou am început să mă foiesc.
- Daca te tot foiești nu o să rezolvi ceva, doar o să-l agravezi. Discutat? Nu facem asta în fiecare zi? Deja m-am plictisit de asta!
- Adică? întreb nesigură.
- Există ceva mai amuzant decât discuțiile. spune blondul făcându-mi cu ochiul.
- Nu, nu, nu! spun repede și îmi așez mâinile pe pieptul său. Ador să vorbesc! De ce să nu facem asta?
- Cine a zis că nu poți să vorbești? întreabă cu rânjetul lipit de față și dintr-o mișcare ne schimbă locurile. Tu vorbești, iar eu fac altceva.
- Hai să vorbim amandoi! propun eu repede simțind cu inima mea pompează mult prea mult sânge.
- Eu nu vreau. spune venind mai aprope de mine astfel încât ochii lui erau singurul lucru pe care-l puteam vedea.
- Nu vrei pentru că esti un fraier!
Spun enervată și scot limba către blond. Din păcate mi-am dat seama mult prea târziu și mi-am acoperit gura, dar deja mă văzuse.
Namjoon își mușcă buza pentru câteva secunde apoi mă prinde de încheieturi și le ridică deasupra capului meu, având control absolut. Își apropie din nou fața de a mea și își lipește fruntea de a mea.
- Ah, ce ți-am zis eu, Danbi?
- Mi-ai zis ceva? întreb încercând să trag de timp cu speranța că poate o să-mi explice.
- Nu mai scapi acum.
Doamne, dacă în acest moment mă privești, cred că o să am nevoie de ajutor!
- Namj-...
Namjoon mă întrerupe printr-un sărut neașteptat. Profitând de faptul că voiam să vorbesc, Namjoon își strecoară repede limba începând să exploreze totul până când îmi găsește limba apoi începe un dans pasional pe care îl câștigă, bineînțeles. Experiența lui și-a spus cuvântul.
Deși am fost o perioada lungă de timp cu Mike nu ne sărutam atât de des, iar asta era mai mult din cauza mea pentru că într-un fel îmi era rușine să fac asta de față cu alte persoane. Din moment ce erau destul de puține dățile când eram singuri, nu am avut parte de atât de multe săruturi pasioanle cu Mark, însă acum nu regret asta.
Nu știu ce face Namjoon cu mine, dar de fiecare dată când mă sărută mă simt ca și cum creierul meu primește un restart. Mă trezesc cu el sărutându-mă și mă tot întreb cum s-a ajuns aici.
Namjoon întrerupe sărutul apoi își așează buzele pe gâtul meu începând să muște și să lingă pielea gâtului. Scot un geamat înfundat și imediat îmi mușc buza rușinată de sunetul care a iesit pe gura mea fără să-mi dau seama.
Îi simt buzele lui Namjoon cum formează un zâmbet pe gâtul meu, dându-mi seama că nu îi displac sunetele pe care mă face să le scot. Ajunge la linia maximarului și începe să îi traseze conturul.
Buzele lui ajung până la pavilionul urechii mele, începând să-mi muște ușor și urechea. Isi oprește buzele asupra urechii mele câteva secunde.
- Nu-ți mușca buza.
Îmi spune apoi se reîntoarce către gât și începe să coboare mai jos. Îmi ridică tricoul până sub sâni și începe să-mi sărute și să-mi muște pielea abdomenului în repetate rânduri.
Probabil că mâine aveam să găsesc destule vânătăi pe mine.
Își oprește buzele când ajunge la marginea pantaloniilor mei și începe din nou să urce și să coboare ușor.
Namjoon face din nou o rotație, iar eu ajung să fiu cea care domină în această poziție, însă Namjoon pune stăpânire pe buzele mele preluând controlul. Întrerupe sărutul pentru câteva secunde apoi își așează palmele pe coapsele mele și mă trage mai aproape de el.
Piciorul meu aluneca ușor între ale sale, iar acest lucru îl face pe Namjoon să geamă înfundat. Lucrul ăsta m-a facut să zâmbesc când am realizat că și el poate să fie tulburat cu o singură atingere.
Îi presez ușor punctul său sensibil cu genunchiul, iar acesta își așează mâinile pe fundul meu începând să-mi frământe ușor fesele apoi să facă din nou acel schimb de locuri.
Mă privește în ochii apoi își așează buzele pe fruntea mea pe care o sărută scurt.
Își aseaz o mână sub capul meu și mă ridică ușor. Buzele sale se duc spre urechea mea spre care sufla aer cald, iar respirația sa era neregulată din cauza momentelor intense ce le-am trăit pana acum, dar și eu eram în aceeași stare. Abia acum realizasem că și pieptul meu urca și cobora intr-un ritm alert ca și cum alergasem câțiva kilometrii.
- Danbi, nu cred că pot să-ți rezist astăzi. Te vreau!
_____________________________________________
#StelePeCer