D A N B I
Azi e ziua în care mă mut din apartamentul meu în casa surorii mele mai mici,Min-Hee sau cum ne cere tuturor să-i spunem,Min.
Normal că acum vă întrebați "De ce te muți la ea când poți sta la tine?".
Ei bine, nu e după voia mea, chiar m-a rugat să mă mut eu la ea. Eram ori eu ori tata, iar asta nu e o variantă bună. Am acceptat, evident.
Nu doar pentru că ea m-a rugat, mai mult pentru că mă săturasem de recea mea singurătate. Nu e mare tragedie că plec din casa mea ca să merg la Min,o iubesc mai mult decât pe tata.
Îmi târăsc și ultimul geamantan din apartamentul meu spațios, dar prea gol. Acum este fostul meu apartament pentru că deja l-am vandut,chiar daca nu îmi place că l-am vandut totuși am luat o sumă frumușică.
Ajung cu cele trei geamantane gigant în fața blocului și dau din mâini frenetic ca să opresc un taxi. În sfârșit a oprit un domn destul de tânăr care m-a și ajutat cu bagajele.M-am urcat în taxi spunându-i taximetristului să mă ducă la aeroport.
Ajunsă acolo i-am plătit cursa și cu greu m-am îmbarcat în avion. Acum tot ce am de făcut ar fi să încerc să dorm pentru că o sa fie un zbor foarte lung,nici nu stiu cum o să stau în cutia asta zburatoare zece ore. Trebuia eu să locuiesc tocmai în Boston.
Lângă mine pe scaun mai este un baiat și mama lui care încearcă să-l liniștească. Sărăcuțul. Probabil că îi e frică de avioane.
— Hei nu te teme o să fim bine. spun eu zambind încercând să-l liniștesc .
— P-Promiți? întreabă încercând să nu planga.
— Sigur, promit. spun și acesta se calmează, dar tot își ține mama de mână ,iar mama lui îmi mulțumește cu o ușoară înclinare a capului.
După ce decolam îmi scot centura de siguranta și îmi pierd gandurile prin nori albi și pufoși pe care îi văd prin gemul avionului.
***
Sunt trezită din visul meu cu vată pe băț de catre o stewardesa care mă scutura ușor .
— Domnișoară vă rog să vă treziți . spune aceasta usor.
— D-Da?! spun prea tare și privirea tuturor e asupra mea. S-Scuze. spun mai incet de data asta.
— Domnișoară vă rog să vă puneți centura pentru că vom ateriza în cateva minute.
Îmi spune aceasta politicos și pleacă să verifice restul pasagerilor .
Mă uit în jurul meu și îl observ pe baiatul care acum ceva timp aproape plângea. Din câte văd nu mai are nicio problemă.
— Ai văzut ? Nu a fost atât de înfricoșător . spun zambind și acesta îmi zâmbește la rândul lui.
— Ai avut dreptate! E chiar distractiv.
Mai vorbim puțin apoi ni se spune că vom începe aterizarea și să stam la locurile noastre cu centurile puse.
Aterizăm. Îmi i-au bagajele și mae îndrept spre iesirea aeroportului, unde se presupune că ar fi trebuit să mă aștepte draga mea surioară,dar evident că nu este aici și nici la telefon nu răspunde.
Singura soluție e să dau din nou ca o apucată din maini în încercarea de a opri un taxi.
Măcar de data asta taxiul a venit mai repede.
Îi spun taximetristului adresa pe care mi-a spus-o Min și porneste mașina .
Să fiu sinceră nu am mai fost la ea vreodată sau mi bine spus nu am fost în Seoul vreodată având în vedere că noi locuiam în Busan.
Am ajuns în capatul străzi și m-am dat jos din taxi, i-am plătit șoferului și chiar în acest moment îmi car de una singură geamantale gigant.
— Da, sigur, poți să-ți iei geamantalele alea mari a spus,o să vin să te ajut să le cari a spus, pe naiba!
Vorbesc eu cu mine însămi atrăgând privirea câtorva trecatori.
Frate! Am ajuns în Seoul de două ore și deja atrag atenția asupra mea.Urăsc atât de mult când se holbează lumea la mine.
Cum merg eu asae incet,din cauza bagajelor,observ că toate casele de aici arata la fel. Oamenii ăștia au nevoie de o schimbare.
Mă uit din nou pe hârtiuța pe care am notat adresa.
— Hmm, numărul 346. spun și mă uit pe plăcuțele caselor din fata mea. Să vedem. Deci, 344,345,346. Asta e!
Spun fericită că am ajuns.
Deschid micul gard alb și intru în curte. E o curte frumos amenajată ,adică e o alee cu un pavaj rosu cu galben și pe marginea pavajului sunt tufe de multe tipuri de flori.
De cand are Min grădină cu trandafiri?
Cu această atmosfera de seara de început de iulie e superb să privești gradina. Observ ceva mai aproape de casă un balansoar care este pe iarba verde cu o masuta mica lângă.
Îmi târăsc ceva mai bine bagajele pe pavaj și deschid ușa casei.
În fața ochilor văd o canapea maro cu două fotolii de aceeași culoare lângă și în fața canapelei o măsuță de cafea din sticlă.
Intru în casă și merg pe micul hol alb și îmi asez încălțămintea lângă ușă. Ies din micul hol și ajung lângă canapea și văd că față în față cu aceasta se odihnește pe un perete din fața canapelei un televizor care acopera aproape tot peretele.
Măsurând din priviri,camera e foarte spațioasă așa că e destul loc pentru bagajele mele,pe care la las lângă canapea. Mai încolo observ niște scări care duc la etaj.Probabil că Min doarme și a uitat că vin. Câteodată e așa împrăștiată că mai are puțin și își pierde capul.
Urc scările și deschid prima camera pe care o văd. Înauntru văd un pat în mijlocul camerei negre,un dulap maro închis ,un birou de aceeași culoare pe care se află un laptop și un teanc de hârtii. În cameră mai este un covor pufos alb. Uitându-mă mai bine văd pe pat un tricou vișiniu și o mână care îl ridică de pe pat.
Stai putin,o mână ?!
Privirea mea se duce asupra proprietarului mâini respective. În fața ochilor văd un baiat înalt și cu parul blond dat într-o parte. Băiatul blond era îmbrăcat într-o pereche de blugi rupți albastri și cu un tricou alb pe el. Acest băiat e cu spatele la mine, deci prin urmare nu m-a observat.
— Ce repede te-ai intors, V. spune acesta încă stând cu spatele la mine.
Cine mai e și V? Ia mai stai putin...asta nu e casa lui Min! Atunci înseamnă că sunt în casa veninilor ei?!
Mă uit la băiat și vad că începe să se dezbrace încet . Doamne ține-mă! Are un spate ce te lesina! Și eu ce fac acum? Să spun ceva? Doamne chiar dacă îmi place ce văd sunt într-o încurcătură destul de mare.
Până la urmă își dă jos tricoul lăsându-mă să-i admir spatele bine facut și cu pielea ușor bronzată. Își aruncă tricoul alb pe pat luându-l pe cel vișiniu pe el la fel de încet . Al naibii! Parcă ar ști că sunt aici și abia mă mai țin picioarele când îl văd asae.
— Esti bine V? Ești mai tacut ca de obicei.
Spune și din glasul lui îmi dau seama că zâmbește când spune asta.
Apoi se întoarce spre mine și își mărește ochii la vederea mea,iar eu fac la fel ca el. Acum că îi văd chipul știu că seamănă foarte mult cu corpul lui. Are o față usor ovală cu niste ochii negri foarte patrunzatori și blânzi în același timp, care sunt ușor acoperiți de părul blond. Pe fața lui mai este și o gură mică cu niște buze pline ușor îngrămădite de obraji umflați care parcă ar fi ai unui copil mic.
Îl văd cum își dă parul din ochi cu o simplă mișcare a mâini și mă studiază atent. Văzând gestul lui îmi mușc ușor buza și acesta își îndreaptă repede privirea spre buzele mele,iar eu ma opresc din a-mi mai mușca buza și roșesc ușor .
— Tu cine ești ? intreaba într-un final cu vocea lui groasă .
— Cred că am greșit casa? spun mai mult ca o întrebare și acesta zâmbește lăsându-și la vedere gropitele care se portivesc pe obraji lui de copil.
— Depinde,tu pe cine căutai?
Întreabă venind spre mine și eu strang mai bine clanta uși pe care încă o aveam în mână sperand că în caz de neprevăzut o să mă țin pe picioare.
— Sora mea?
Spun iar ca o întrebare și privirea îmi cade pe abdomelui lui care se vedea foarte bine prin tricoul vișiniu .
— Ești sigură? întreabă în cele din urmă acesta.
— Da? îl intreb din nou fără să vreau.
— Ei bine în casa asta sunt doar băieți. Fete sunt doar uneori.
— E-Eu m-mai bine plec.
Spun și trântesc ușa repede și cobor scarile în fugă cu blondul pe urmele mele.Nici nu știu cum m-am încălțat și mi-am luat bagajele. Dacă acum ceva timp abia le căram ,acum fug cu ele ca și cum aș avea frunze în mână .
— Stai puțin !
Îl aud pe blond cum strigă din capătul scărilor, dar nici nu mă gandesc să mă opresc,m-am facut deja de râs .Am ajuns în Seoul de două ore și am atras atentia,am intrat în casa unui străin ,am văzut un baiat fără tricou. Bine, asta mi-a plăcut. M-am mai făcut și de râs .Oare cum reușesc?
Revenind la fuga mea intru în următoarea curte și spre norocul meu avea gardul mai inalt și negru,așa că m-am ascuns destul de bine cu tot cu bagaje. Îl aud cum deschide poarta și o inchide la fel de repede.
— Fato!Unde ești ?! striga după mine văzând că am dispărut ca o iluzie. Unde te-ai dus?!
Se întreabă singur. După câteva minute se lasă păgubaș și intră înapoi în curte și în cele din urmă în casă. Acum că a plecat, să o sun pe Min să-i spun ceva dulce cu privire la faptul că a uitat de mine! O apelez după câteva tonuri răspunde .
"— Min la telefon." raspunde aceasta veselă .
— Tampito ai uitat de mine! strig în telefon și îmi pun mâna la gura ca nu cumva proprietarul curții să iasă .
"— Danbi?" întreabă ca și cum nu e foarte sigura cine strigă la ea.
— Da, chiar eu. Nu ai venit să mă iei de la aeroport! îi spun iritată . Tu ai idee ce am patit? întreb ironică .
"— Scuze! Am uitat, Danbi!" spune repede. "Unde ești ?"
— Lasa asta care era numărul casei tale? întreb nervoasă .
" — Uite cine era împrăștiată!" îmi reproșează în telefon.
— Min! spun mai aspru ca să înțeleagă că nu am nevoie de morala ei acum.
"— Ți-am zis că e 347." spune plictisită de întrebarea mea.
— Esti sigura că nu e 346? întreb mirată .
"— Adică eu nu știu unde locuiesc?!" se răstește în telefon ."Unde ești ?" întreabă mai calmă .
— La casa 345. spun sictirită. Ieși din casă și vino după mine!
Spun și nu îi mai aștept răspunsul închizând telefonul.
Mai întâi îmi scot capul ușor pe poartă ca să văd dacă cumva blondul s-a întors. Nu mai e aici. Noroc. Deschid poarta și îmi car bagajele care acum sunt din nou grele ca pietrele de moara. În fața mea e un grup de baieti,sase mai exact. După cum văd Coreea e plină de băieți arătoși, deci nu voi fii prea tristă că am lasat Boston în urmă. Când treceam pe lângă ei un bagaj a căzut atrăgându-le atenția.
Serios?!Eu chiar nu pot face ceva fără să atrag atenția ?!
— Bagaj fabricat în China!
Spun nervoasă și le las pe celelalte din mana, iar norocul meu s-a terminat pentru că și celelalte două au cazut.
— Fii serios!
Strig exasperată de cele petrecute.
Mă aplec nervoasă și ridic un bagaj, dar atunci îi văd pe niște băieți cum îmi ridică bagajele.
— Lasă-ne să te ajutam cu asta. spune un băiat cu părul verde ca și cum ar fi o înghețată de mentă .
— Lasă asta în seama mea.
Spune altul cu părul portocaliu zâmbind. Le place prea mult înghețată băieților ăstora.
— Ya, ajut și eu!
Strigă bucuros un alt baiat care e șaten inchis și cu bretonul verde inchis la vârfuri. El e clar ciocolată cu mentă .
— Nu trebuie să faceti asta. spun trecându-mi mâinile prin părul meu desfacut.
— Cum să lăsam o fata frumoasă așa?
Întreabă alt băiat șaten deschis. Ei bine, el seamănă cu înghețata de caramel.
— Mulțumesc ,dar serios acum, chiar nu trebuia. spun puțin rușinată de remarca făcută de băiatul caramel.
— Nu e chiar așa greu să te ajutăm .
Spune spune alt baiat brunet închis ,poate că el e ciocolată. La acest gând chicotesc ușor .
— S-a intamplat ceva? mă întreabă acesta.
— Nu,nu e nimic. mă uit în dreptul lui și în spate o văd pe Min. Dar acum o să se întâmple . spun cu un zambet malefic.
—Adică ?
Întreabă și ultimul băiat care e tot barunet închis. Până la urmă două înghețate de ciocolată sună mai bine decât una.
— Vedeți acum.
Spun și mă duc încet spre Min ca nu cumva să bănuiască ceva.
Mă apropi de ea și o analizez. A crescut destul de mult.Acum e șatenă închis și cam de la jumatate parul ei e roz aprins. Deci, ea e căpșune ,înghețată de căpșune .
— Danbi! spune și își deschide brațele.
— Min!spun și sar pe ea aceasta căzând jos .Tu. Ești. Tâmpită ?! țip făcând pauze între cuvinte.
— Ya, am zis că îmi pare rău ! se apară aceasta.
— Să vezi ce parere de rău îți dau.Tu știi măcar ce am pățit ?! întreb nervoasă .
— Ce?! strigă la mine.
— Hai în casă dacă vrei să-ți spun.
Spun și mă ridic de pe ea, ridicând-o și pe ea de pe jos.
În față văd înghețatele umblătoare că vin cu bagajele mele spre noi.
______________________________________
#StelePeCer