Dedicată Gabriela_Radu
- Imi pare atât de rău că nu ți-am oferit mai mult, copila mea! spune bunica cu lacrimi pe obraji.
- Bunii tu mi-ai dat totul! Dar trebuie să plec doar ști situația noastră materială iar tu ai nevoie de medicamente dar o să te sun în fiecare zi și mătușa Tania o să aibă grijă de tine! spun îmbrățișând-o strâns.
- Dar nu vreau să pleci! zice plângând în hohote pe umărul meu ceea ce ma făcut și pe mine să plâng.
- Bunii nu te teme, merg la o prietenă și o să fiu în siguranță! spun prinzând-o de mâna blajină, tremurândă.
- Bine puiul meu dar promite-mi că nu o să mă uiți! spune cu un zâmbet trist.
- Cum aș putea face asta?! Nu o să te uit niciodată și o să mă rog în fiecare seară la Dumnezeu pentru tine! Acum trebuie să plec deoarece o să pierd avionul și totuși vreau să îmi iau la revedere de la mami și tati! spun în timp ce mă îmbrac cu paltonul meu pufos.
- Să nu uiți florile preferate ale mamei tale! zice și se duce în bucătărie să mi le aducă.
Între timp iau bagajul cu puținele haine pe care le am și îl așez în fața ușii. După îmi iau biletul de avion din Napoli către New York și mi-l pun în buzunar.
- Ține scumpa mea! îmi spune în timp ce îmi dă buchetul cu flori de portocal.
- Mulțumesc bunico! zic și mă îndrept spre ușă.
O deschid și pășesc pe zăpada ce scârțâie sub picioarele mele și îmi ridic capul ca soarele să îmi mângâie fața. Pentru o zi de 30 octombrie este chiar foarte însorit. Îmi târâi bagajul și când ajung la poartă o deschid și îi fac din mână bunicii ce stă pe verandă și mă privește cu dragoste.
- Pa bunico! strig tare încât să mă audă.
- Să fi sănătoasă copila mea! strigă și ea și îmi face din mâini iar în una are bastonul.
Mai arunc o ultimă privire și pornesc spre locul de odihnă al părinților mei. Nu pot să cred că plec din orașul meu natal și mă îndrept spre țara speranței, America. O să îmi fie dor de tot și toate dar sănătatea bunicii și banii nu îmi permit să mai locuiesc aici. Bunica are diabet și probleme cu inima așa că necesită bani. Banii sunt o adevărată povară dar cu ajutorul lui Dumnezeu sper să reușesc să fac ceva. Când am ajuns în fața biserici înalte și cu un înger de marmură lângă clopot am făcut cruce și am cotit spre drepta unde se află mormântul părinților mei. Am ajuns și am pus florile lăsându-mă în genunchi și uitându-mă la cruce unde erau numele părinților mei : Robert și Gina Vinci. Ei au murit când aveam 5 ani într-un accident cumplit de mașină. Parcă și acum îmi aduc aminte...
Flashback
- Mami, mami te iubesc! spun și o îmbrățișez pe la spate sărind de pe scaunul meu din mașină.
- Și eu te iubesc dragostea mea dar punete înapoi pe scaun și puteți centura! zice mama cu vocea ei melodioasă.
- Dar mamii...
- Sofia, mama ta are dreptate ai putea să mori dacă nu stai în scaun cu centura! spune tata autoritar.
- Bine! zic ca o fetiță cuminte.
M-am așezat pe scaun și încet încet somnul și-a făcut simțită prezența. Dar înainte ca somnul să mă fure am văzut cum mama la sărutat pe tata pe obraz și la luat de mâna. Tata a zâmbit cuceritor iar eu am chicotit.
- Culcă-te draga mea! spune tati amuzat.
- Va iubesc! zic și mă așez mai bine.
- Și noi pe tine, Sofi, și noi pe tine! spun amândoi și mă privesc cu dragoste.
Am adormit liniștită și simțindu-mă iubită. Dimineață m-am trezit într-o cameră, alta decât a mea, albă și cu un miros dubios.
- Mami, tati? am început să țip când am văzut că sunt singură.
Am izbucnit într-un hohot de plâns iar între timp a venit bunica și o altă femeie îmbrăcată în alb și mi-au dat cumplita veste...
End of flashback
Fără să vreau lacrimi au început să-mi alunece pe obraji de la acele amintiri. Mamă, tată sper să mă auziți. Ajutați-mă să fac ce este mai bine. Arătați-mi calea cea bună. Vă iubesc. O adiere de vânt mi-a legănat părul lung și negru făcându-mă să zâmbesc. Știam că o să mă auziți. Mi-am luat la revedere și am pornit spre ieșirea curții biserici. Am sunat la un taxi și m-am pus pe bagaj în așteptarea lui.
Am mai făcut o dată cruce și m-am rugat lui Dumnezeu ca totul să fie bine. Taxiul a venit în 5 minute la locul indicat de mine și domnul care îl conducea a venit și mi-a pus bagajul în portbagajul mașini.
- Până la aeroport vă rog! i-am spus respectuos lui.
- Desigur domnișoară! spune domnul.
Era cam în jur de 45 de ani și avea chelie. După 20 de minute în care m-am plictisit am ajuns în fața aeroportului. Am coborât din mașină cu șoferul care mi-a dat bagajul și i-am plătit pentru călătorie. În timp ce trăgeam de bagaj bătăile inimi sau intensificat în apropierea intrări aeroportului. Am intrat în el fix când se anunța zborul meu care va fi peste 5 minute.
Am grăbit pasul până la poarta 12C și când am ajuns atunci a dat drumul pentru îmbarcare. Erau o mulțime de oameni care se îmbrânceau la banda pentru bagaje. Am lăsat și eu bagajul și m-am intrat în avion. Scoțând biletul din buzunar am observat că locul meu este lângă geam. M-am spre locul meu și m-am așezat. Avionul a început să decoleze și am realizat că o să îmi fie dor de casă dar o fac pentru un trai mai bun...
Dimineață
Sunt foarte obosită de la zbor dar nu am avut probleme. Am ieșit încet din avion și am inspirat mirosul de New York . Ăsta sper să fie un nou început.
Am înaintat până la banda de bagaje și din două priviri l-am găsit pe al meu. L-am luat și am început să o caut cu privire pe vechea mea prietenă șatenă, Angela. Am fost colege de facultate și cele mai bune prietene asta până când s-a mutat împreună cu Troy, iubitul ei , în New York . Dar am păstrat legătura prin telefon.
Simt o mână pe umăr și când mă întorc o văd pe ea.
- Aici erai capră bătrână! Ce frumoasă te-ai făcut! zice amuzată și îmbrățișând-mă strâns.
- Ce dor mi-a fost de tine, Geli! spun chițăind de bucurie.
- Și mie! Nu te-ai schimbat deloc! Hai, pun pariu că ești obosită! Troy ne așteaptă la mașină! spune și îmi trage bagajul din mână.
- Okay! spun zâmbind.
- Ce bagaj ușor ai! Să mă vezi pe mine când plec în vacanțe! spune amuzată.
Ea a fost mereu bogată dar asta nu ne-a oprit să fim ca niște surori.
- Ești sigură că nu te deranjează venirea mea? zic reținută.
- Nu fi prostuță! Mă enervează întrebarea ta, normal că nu! spune serioasă.
- Mulțumesc! spun amabilă.
- Chiar nu ai pentru ce! Uite-l pe Troy! îmi zice când ieșim afară din aeroport.
Troy unul dintre cei mai frumoși băieți din facultate, cu părul blond și ochi albaștri, stătea rezemat de un SUV negru și zâmbi larg când ne-a văzut. Când am ajuns lângă mașină Angela mi-a băgat bagajul în portbagaj iar Troy ma îmbrățișat.
- După atâta timp ne reîntâlnim! spune el cu un zâmbet sincer pe buze.
- Ști cum se spune, de lipitori nu scapi ușor! fac eu o glumă.
Au izbucnit amândoi în râs, chiar și eu.
- Hai urcă, să te ducem acasă să te odihnești! zice Angela.
Am urcat în mașină pe bancheta din spate și ne îndreaptăm spre noua mea casă. Fie ce-o fi...
Am pus și acest capitol. Sper să vă placă și scuze pentru eventualele greșeli dar sunt prea obosită să le mai corectez.Cum aș putea ca primul meu capitol să nu il dedic Gabrielei?! Cea care ma încurajat și ma ajutat cu toate. Este o scriitoare genială și îi apreciez munca. Îi mulțumesc pe această cale și o îmbrățișez dulce. Pupici:*
La media o avem pe Sofia. Noapte bună. Pupici..