-Vrei să sărim pe oameni? spune Wendy entuziasmată.
-Nu am chef acum, spun eu de parcă săritul pe necunoscuţi e ceva normal. Totuşi pentru noi e ceva normal. Din clasa a şasea suntem cunoscute ca "nebunele şcolii" ,de când i-am întrebat pe toţi din şcoală dacă glandele fac pipi. Ea era mai timidă atunci, dar, în timp s-a molipsit de la mine.
-Te superi dacă...
-Simte-te liberă! spun eu, în timp ce ea aleargă spre un pitic,
dărâmându-l.
***
-Şi... de unde eşti, Chad?
-Eu... sunt din... Londra, spune Chad nesigur.
-Serios? Şi eu! Din ce parte a Londrei eşti? zice entuziasmată Mabel.
-Stau într-un... cartier privat foarte mare. Poţi intra acolo doar cu amprentele.Eu stau în cea mai mare casă de acolo.E la capătul Londrei. Nu cred că ai fost ...
-Acolo stă verişoara mea.
-Serios? Credeam că... încearcă Chad să spună, dar este întrerupt de o voce de bărbat.
-Chad! Treci la treabă!
-Vin acum.
-De ce are nevoie omul de serviciu de tine? întreabă Mabel râzând.
-Eu... i-am promis că îl ajut la curatenie. Deci, pa!
-Pa! Ne vedem la focul de tabără?
-Sigur. Ne vedem! spune Chad îndreptându-se spre îngrijitor.
-Iar le spui fetelor că eşti un bogătaş din Londra? îi spune îngrijitorul lui Chad.
-Nu te mai băga în treburile mele, unchiule!
-Bine! Acum treci la treabă! Trebuie să ne câştigăm şi noi traiul.
***
-Mi-ai adus toate bagajele, Sarah?
-Nu!
-Nu?
-Nu! Dar...
-Dar? zice Emily ridicându-şi ochelarii pe cap.
-Dar ţi le aduc acum, continuă Sarah plecând capul.
-Aşa să faci! Oh, şi... o să am nevoie de banii tăi de prânz!
-Dar eu... încearcă Sarah să spună dar este întreruptă de privirea nervoasă a lui Emily. Bine...
***
-Hei, Riley!
-Hey, Wen... El cine e? întreb eu arătând spre băiatul drăguţ de lângă Wendy. Stai puţin! Eu tocmai am zis "drăguţ"?
-Sunt Edward. Prietena ta ciudată a sărit pe mine, spune el, făcându-mă să îi arunc lui Wendy o privire de " Pe bune? Nu poţi şi tu să sari pe cineva care să fugă de tine, nu să te urmărească?" şi făcând-o pe ea să schiţeze un zâmbet tâmp.
-E cumva un extraterestru? întreb eu în şoapta, dar destul de tare încât să mă audă.
-Nu sunt sigură. Cred că va trebui să îl disecăm.
Dacă vă întrebaţi de ce spunem tâmpenii despre săracul băiat, aşa scăpăm noi de cei care ne urmăresc: îl speriem şi îl facem să fugă, dar cu el nu a mers.
-Ştiţi că sunt chiar aici, nu? şopteşte el.
-Ne auzi? Deci eşti un extraterestru? întreabă Wendy punându-şi degetul pe nasul lui Edward.
-Nu...
-În orice caz, o să îţi spun "extraterestru"! zic eu triumfătoare.