Incep aceasta nota a autorului multumindu-va. Stiu ca am facut-o deja intr-un mesaj pe peretele meu, dar o fac si aici. Va multumesc de mii de ori! In caz ca nu stiti de ce va multumesc, va anunt ca "14th February" a ajuns pe locul 30 la Umor. Stiu ca "ratingurile" astea se schimba, dar in acest moment nu pot sa cred asa ceva! Va pup si va imbratisez cu drag!
Dupa cum bine vedeti am iesit si eu din pestera si am inceput sa scriu. In loc sa ma destept si sa scriu in vacanta cat aveam timp berechet, eu incep acum o data cu scoala. Nu va mai promit nimic si va spun ca o sa postez atunci cand voi gasi suficienta inspiratie ca sa fac un capitol foarte reusit. Va mai urez bafta in noul an scolar fie ca sunteti in generala, la liceu sau facultate si sa luati numai nore maxime! Lectura placuta si daca binevoiti, lasati-va parerea intr-un comentariu.
***
Dupa cum se pare, masina aceea neagra care sta parcata in fata restaurantului "Cibo de Pablo" chiar aduce noroc. Cum si astazi am trecut prin fata ei, holbandu-ma la ea inca o data de parca era pumnalului lui Rumplestilskin, am avut noroc la facultate toata ziua. Am scapat de ascultarea la matematica, am prins mingea de fotbal care era sa ma loveasca drept in nas, iar eseul meu despre "Padurea Norvegiana" de Haruki Murakami a fost laudat in fata intregii clase la ora de literatura, ceea ce mi-a marit putin ego-ul.
Chiar daca aerul rece de ianuarie imi inghetase fata si nu-mi mai puteam simti obrajii, ziua de azi se transformase dintr-una plictisitoare in una foarte buna. Dupa inca trei cafele de la tonomat si niste jeleuri cu aroma de Cola de la Ashton, eram un titirez ambulant prin universitate si starea de somnolenta si lenea pe care o aveam in mine dimineata disparusera complet. Eram complet transformata acum. Chiar si lui Quinn i se incrucisasera ochii cand m-a vazut atat de plina de energie.
Acum mergeam spre apartamentul nostru, pregatite sa ne facem planul de a-l gasi pe soferul masinii. Quinn isi petrecuse toata ora de studii independente in psihologie nascocind un plan bun pentru aventura noastra. Avusese noroc ca domnul Jeggings racise cu doua zile inainte de inceputul semestrului si a venit un inlocuitor, altfel nu ar fi avut timp nici sa ridice mana de pe caiet. Cand incepe el sa vorbeasca, nu-i mai tace gura.
Tocmai ce cumparasem un pachet de Reese's cand Quinn m-a tras de mana ca sa ma opresc, aproape cazand in fund datorita ghetii alunecoase. O facusem si pe ea sa se dezichilibreze, dar am reusit sa ramanem in picioare si sa nu ne facem de ras.
-Ce naiba?! Ce s-a intamplat, Quinn? am intrebat alarmata, dandu-mi parul din fata.
-Esther, tu vezi ce vad si eu? m-a intrebat ea calma.
-Nu, ce ar trebui sa vad? am intrebat nestiutoare.
Quinn mi-a rasucit capul in directia unde se uita ea si deodata am inteles la ce se referea. Frumoasa masina neagra care ne batuse creierii atat de tare nu se mai afla in locul ei obisnuit. De fapt, nu mai era deloc. In locul ei se afla o Dacie de pe vremea cand bunicii mei erau tineri si in toata puterea, care avea o oglinda retrovizoare sparta, portiera zgariata si parea ca daca se mai misca putin ii cadea bara din fata.
Cand am vazut acest peisaj absolut mirific, mi-a cazut fata la propriu. Ochii mi s-au bulbucat si gura imi era deschisa larg, fiind nevoie de Quinn sa mi-o inchida la loc din cauza socului.
-Quinn, avem o mare problema! am anuntat eu, de parca nu era evident.
-Una mare cat capetele noastre puse la un loc!
Am aprobat dand din cap. Daca credeam ca pana acum ca va fi greu sa-l gasim pe propietarul masinii, acum era aproape imposibil. Masina disparuse si nu aveam nici cea mai mica idee cum s-o gasim sau daca se va intoarce aici.
***
Mirosul absolut splendid provenit din bucatarie de la saksuka facuta de Quinn umplea tot apartamentul nostru si nu ma puteam gandi decat la delicioasa mancare pe care o gatea prietena mea satena. Desi ne confruntam cu o mare problema, nu puteam sa nu zambesc si sa-mi ling buzele, abea astept sa infulesc tot ce am in farfurie.
Cum Quinn nu voia sa fie deranjata cand gatea, eu stateam pe canapea cu televizorul deschis la un canal unde se difuzau desene animate si ma gandeam cum sa ne rezolvam problema. Mai trageam din cand in cand cu ochiul la Scooby-Doo si imi innabuseam un chicot, dar incercam pe cât era posibil sa gasesc o solutie.
Totusi, s-a intamplat minunea ca rotitele creierului meu sa se invarte suficient de tare astfel incat sa mi se aprinda si mie beculetul. Solutia noastra la problema era foarte simpla si avea si un nume. Ryan Bloomwood. El lucra la politia rutiera, iar asta implica masini, era fara indoiala. Tot ce trebuia sa facem era sa-i dam un telefon, sa ne punem fetele de catelusi plouati si sa speram ca bunul nostru prieten ne va ajuta cu aceasta dilema. Insa ne trebuie numarul de inmatriculare al masinii, iar cum eu nu m-am gandit sa-i fac o poza, ultima mea speranta era Quinn.
-Quinn! Quinn! Quinn Deveraux! am tipat eu cat am putut de tare.
Bineinteles, Quinn isi pusese muzica in bucatarie si dansa pe orice melodie a dat play acum, deci nu ma putea auzi. Nu voiam sa ma duc in bucatarie si sa-mi primesc o spatula in cap pentru ca am deranjat-o din "a face magie" cum spunea ea, asa ca trebuia sa caut alta metoda prin care sa-i atrag atentia. Ce-i placea mai mult lui Quinn decat sa gateasca pe muzica?
-Quinn e Supernatural la televizor! am tipat eu din toti rarunchii.
Plamanii ma dureau dupa ce am urlat de puteau sa ma auda toti vecinii, dar Quinn a venit intr-un suflet in sufragerie cu o spatula de lemn in mana. Urletele ei de fericire, care semanau mai mult cu cele ale unui elefant intepat in fund, l-au trezit pana si pe Superman care dormea linisit langa mine. Totusi, aceasta nu au durat mult pana cand a observat ca pe ecranul televizorului rula Scooby-Doo si asa m-am trezit cu o palma peste ceafa.
-Nu e amuzant, Esther! a spus ea, aruncandu-mi o privire urata.
-Nici atunci cand mi-ai spus ca Daniel Sharman e la usa cu o cutie de pizza cu extra-branza si n-a fost adevarat n-a fost amuzant. Stii ca asta e slabiciunea mea! Ei bine, asta si cartile, dar ai prins ideea.
-Okay, okay! Acum suntem chit. Ce s-a intamplat? Si spune repede ca se arde saksuka.
-Am gasit o rezolvare la problema noastra. Sunt un geniu, stiu! am zis eu, modesta.
-Stiam eu ca frumosul tau cap rosu e sclipitor! Vino in bucatarie si spune-mi ca n-am chef sa ard mancarea, a zis ea miscandu-se spre bucatarie.
Am urmat-o si eu inhaland mirosul placut care provenea din tigaia care era la aragaz si m-am trantint la masa turnadu-mi un pahar plin de suc de portocale. Quinn a oprit muzica ca sa se poata concetra la ce urma sa spun eu si mi-a facut semn cu mana sa turui tot.
-Ei bine, il stii pe Ryan Bloomwood, corect? Normal ca-l stii! Ce intrebare!
-Esther, treci la subiect, te rog.
-Okay. Deci, acum lucreaza la politia rutiera, iar departamentul asta se ocupa cu masinile. Asadar, daca il rugam frumos si-i promitem ca il scoatem la restaurant sau faci si tu niste saksuka in plus pentru el, poate ne ajuta sa dam de propietarul masinii. Cred ca poate face asta si cu siguranta il convingem sa ne ajute, mai ales ca esti si tu implicata. Dar, avem nevoie de numarul de inmatriculare al masinii si cum eu nu-l am, ma bazez pe tine.
-Esther, ai mare noroc ca m-am gandit sa fac o poza buna la masina astfel incat sa se vada numarul de inmatriculare, altfel eram fara speranta. Cu placere, Pettyfer! Si ce ai vrut sa spui prin faptul ca sigur ne ajuta daca sunt si eu implicata? m-a intrebat ea, punandu-si o mana in sold.
-Ah, nimic. Tu esti doar... foarte convingatoare, Quinn.
De multe ori ma lua gura pe dinaintea creierului si trebuia dupa sa gasesc o scuza ca sa acopar ce am spus. Quinn nu stia ca Ryan o placea si nici el nu avea sa-i spuna prea curand. Desi arata foarte bine si putea fi autoritar, fata de Quinn era o cu totul alta persoana. Se fastacea, devenea timid si foarte impiedicat. Deci, cu siguranta ca o placea foarte tare. I-am propus de multe sa il ajut, dar de fiecare data imi refuza cererea. Asa ca pana cand va avea curajul sa-i ceara lui Quinn o intalnire, trebuia sa tac.
-Da, presupun ca ai dreptate.
Quinn a oprit aragazul si a scos doua farfurii mari din dulapul noastru, punand delicioasa saksuka preparata de ea in ele. Mai aveam putin si salivam numai uitandu-ma in farfuria mea. Puteam sa jur ca daca ofeream preparatul asta cuiva, ne-ar fi facut orice serviciu ii ceream.
-Esther, atentie! a zis Quinn, ridicand paharul de suc. Propun un toast in cinstea noastra. Pentru ca suntem minunate, inteligente si bineinteles, pentru tine ca viitor autor de bestseller si eu ca psiholog in Upper East Side!
Am ciocnit paharale, chicotind si am sorbit din sucul nostru de portocale absolut delicios.
-Si un toast pentru minunata aventura care ne asteapta! am adaugat eu zambind.