eşti un cimitir de lumini,
dar m-am născut în creşa
de întuneric a lumii.
eşti o simplă adiere de vânt,
dar îmi distrugi fiinţa furtunoasă
mult prea des.
eşti cincizeci de pagini
de descrieri lirice,
eşti un pastel
ce se reîntregeşte din sfârşit,
eşti o idilă de blaga,
poate un simplu epitet
eminescian.
dar ştii că am ajuns
doar o elegie muribundă,
un ceva încă pulsatil prin moarte.
am ajuns să fiu tornade
şi uragane înşirate într-o poezie.
am ajuns fum, am ajuns năpastă.
reîntregeşte-mi te rog încă o dată
poezia din artere.
tu iubeai totul,
dar iubeai şi nimicul.
doar aşa se explica
faptul că mă iubeai
şi pe mine.