Nathan Atwell.
- Mă sufoci, Nathan, îmi atrage blondina din braţele mele atenţia, încercând mai apoi să evadeze.
Zâmbesc oarecum pierdut şi slăbesc strânsoarea, dar nu o las să se îndepărteze. Îmi doresc să o simt atât de aproape în fiecare clipă, cred că aş înnebuni dacă aş mai trece încă o dată printr-o despărţire. Nu ştiu ce mi-a făcut, nu ştiu ce îmi face încă, dar ajung să fiu dependent de prezenţa ei. Nu mă deranjează, cred că a ajuns să fie activitatea mea preferată.
Nici mie nu îmi vine să cred că am spus cele două cuvinte magice. De când mă ştiu sunt aceeaşi persoană indiferentă, deloc interesată faţă de viitorul pe care îl va avea, atâta timp cât vor exista bani. Când m-am decis să mă întorc în Sydney, aveam un singur plan în minte: să îi iau locul tatălui meu. Dragostea nu intra în niciun plan de al meu, deşi au fost momente în care, probabil, aş fi vrut şi altceva înafară de bani şi aventuri trecătoare.
Iar acum am tot ce mi-am putut dori vreodată. Poate încă sunt puţin speriat de sentimentele pe care le am faţă de Reyna, dar încep să iubesc într-adevăr modul în care mă face să mă simt. Viaţa mea a ajuns în pragul perfecţiunii, lucru care mă sperie, de asemenea. Nici nu am visat la aşa ceva, nu am căutat dragostea, am căutat doar plăcerea. Şi le-am obţinut pe ambele.
- Oh, haide, Nathan! E doar un costum de baie! spune ea, mai tare de data aceasta, dar astfel încât să o aud doar eu.
După inspirata idee de a ieşi undeva în noaptea asta, a urmat cheful de înot al fetelor. Cum încă e frig afară, a trebuit să alegem o piscină interioară şi unde ar fi mai accesibil dacă nu în unul dintre renumitele hotele care îmi aparţin? Desigur, asta nu implicase şi prezenţa a încă zece persoane chemate de Dylan pe care, spre fericirea mea, le cunosc cât de cât. Cu toate astea, costumul iubitei mele mi se părea puţin cam prea indecent ca să o las să plece din braţele mele.
- Unul mai mic nu ai găsit? mârâi în urechea ei şi o trag din nou mai aproape, probabil sufocând-o.
- E un costum normal, Nathan!
O privesc sfidător şi îmi cobor palmele spre fundul bombat, descoperit aproape în totalitate. Desigur, nu avea de unde să ştie că vor mai fi încă şapte bărbaţi necunoscuţi aici, dar la sănătatea mea mintală nu se gândise? Mi se accelerau bătăile inimii doar cât o priveam îmbrăcată în acel costum negru.
- Nu, nu e, spun hotărât.
- Atunci uită-te la Sam. Sau la tipa aia care se dă la Dylan.
- Nu trebuie să mă uit la niciuna. Îmi ajunge să ştiu că eşti aproape dezbrăcată şi că nu suntem singuri.
Îşi dă ochii peste cap, enervată de comportamentul meu. Abia acum realizez că sunt gelos într-o mică măsură şi că nu suport să se holbeze alţii la ea, mai ales când e atât de dezbrăcată.
- Şi o să stăm aşa toată seara?
- Dacă e nevoie...
Oftează adânc, înţelegând că nu are cum să mă convingă să o las să plece. Până la urmă, pe mine nu mă deranja să stau în poziţia asta până când nu se elibera zona.
- V-aţi lipit unul de altul sau ce? se aude vocea amuzată a lui Dylan, apoi îl văd apropiindu-se de noi.
- Nu, Nathan se comportă imatur, mai ceva ca un tip pe cincisprezece ani care are prima iubită, spune enervată Reyna.
- Nu mă comport imatur. Doar că eşti dezbrăcată.
- E un costum de baie, cum ai vrea să fie? Eşti culmea, Nathan! îmi reproşează şi imediat îmi dau seama că am supărat-o.
Dylan nu mai spune nimic, ci se aşează pe margina piscinei. Oftez adânc şi îmi iau mâinile de pe fundul ei, apoi îi dau drumul, fără tragere de inimă. Îşi arcuieşte una dintre sprâncene, apoi un zâmbet mic îi conturează chipul. Dispare imediat de lângă mine, îndreptându-se spre cele două prietene ale ei. Neavând ce face, mă aşez lângă Dylan, fiind curând urmat de Joseph.
- Noi nu facem nimic? întreabă cel din urmă.
- Nu prea, spun plictisit.
Eram singurii care stăteau deoparte. Eu eram cam prea obosit pentru a mai face ceva, nu dormisem deloc bine. Până să vină Reyna nu putusem să dorm din cauza patului mult prea gol, acum când o am în patul meu oricând vreau, sunt acaparat de gânduri care nu îşi au rostul. Nu ştiu cum vede ea situaţia asta, dar eu unul sunt speriat de faptul că o iubesc.
- Tu ce ai? îl întreb pe Dylan, văzându-l îngândurat.
- Nimic, spune şi se ridică, plecând spre partea opusă.
Nu tu glume proaste pe seama faptului că nu o lăsam pe Reyna să plece, nu tu zâmbete tâmpite. Ceva se întâmplă cu Dylan, asta e clar. O caut cu privirea pe blondină şi o găsesc undeva în piscină, râzând de ceva. Mă arunc şi eu în apă şi mă apropii de ea, luând-o în braţe pe la spate. Tresare, apoi se întoarce cu faţa la mine.
- Abia aştept să scap de ăsta, îi şoptesc în ureche, trăgând de slip în jos.
Mă plesneşte peste mână, privindu-mă ca pe un copil mic şi obraznic. Eram, într-adevăr, extrem de imatur în preajma ei.
- Nu ne vede nimeni, spun şi dau sugestiv din sprâncene, amuzându-mă de privirea ei uimită.
Blair ne urmărea fiecare gest de undeva din partea opusă, probabil crezând că nu am observat asta. Era mândră de faptul că a avut o contribuţie în împăcarea noastră, iar eu îi eram chiar recunoscător pentru asta, dar probabil i-aş fi şi dacă şi-ar lua privirea de la noi. Mâinile mele nu aveau de gând să facă nimic prea decent.
- Nathan, înţeleg că ţi-ai ratat iubirea adolescentină, dar...
- Shh...
Îi prind buzele într-un sărut, apoi o lipesc brusc de mine, adâncindu-mi limba printre buzele ei fierbinţi. Tot corpul îi era fierbinte, deşi apa nu era atât de caldă. Dacă stau bine să mă gândesc, Reyna e fierbinte din toate punctele de vedere întotdeauna. Rânjesc împotriva buzelor sale, apoi cobor spre gât, poziţionându-mi palmele pe fundul ei.
- Mergem acasă? o întreb, respirând repede, cu privirea aţintită spre sânii ei.
După două săptămâni, aveam nevoie să recuperez totul. Nu mă săturam de ea şi nici nu cred că aş putea să o fac în viitorul apropiat. E tot ceea ce am nevoie.
- Acasă?
- Nu. E prea departe, urcăm într-o cameră. Acum.
Nu fusese o întrebare, oricum era mai favorabil pentru amândoi. Asta dacă nu avea de gând să ducem la capăt ceea ce am început aici, în piscină. Şi nu cred că vom mai trece neobservaţi. Ieşim din piscină şi ne îndreptăm spre locul în care ne lăsasem hainele. Îi simţeam privirea lui Blair în spatele meu, în timp ce o ajutam pe Reyna să se îmbrace. Mă îmbrac şi eu, apoi o trag după mine spre cealaltă ieşire, ajungând mai repede la lifturi.
- Ai cheie? întreabă ea.
- Am un apartament la ultimul etaj, răspund, apoi mă întorc nerăbdător spre ea.
Îmi înconjoară corpul cu braţele, sprijinindu-şi capul de umărul meu, în timp ce se ridica pe vârfuri. Nu purta tocuri, iar diferenţa de înălţime era destul de mare, ceea ce nu-mi displăcea deloc. Păcat că purta pantofi cu toc în majoritatea timpului. Nu o vedeam prea des îmbrăcată obişnuit, purtând de cele mai multe ori rochii elegante sau de birou, dar aş fi putut să mă obişnuiesc să o văd în pantalonii ăia mult prea scurţi pe care îi purta de fiecare dată când eram prin preajmă. Încă nu-mi dau seama dacă o făcea intenţionat. Trecusem de perioada aia, acum o preferam oricum, chiar dacă mi-ar plăcea să o ţin dezbrăcată în majoritatea timpului.
- La ce te gândeşti? întreabă, privindu-mă atent.
- La tine, spun zâmbind.
Îi ridic bărbia şi îi sărut tandru buzele pline.
- Mi-a fost dor de tine, foarte dor, mărturisesc, cu privirea încă aţintită spre buzele ei.
- Şi mie de tine.
Ieşim din lift, îndreptându-ne spre ultima cameră de la acest etaj, cea mai mare, de altfel. Era un apartament întreg, decorat aproape ca cel din Londra, doar că mai mic. O trag după mine direct spre dormitor, deşi nu vedeam aproape nimic în întunericul de aici. Ştiam unde e fiecare lucru şi cel mai important, ştiam prea bine unde e patul. O împing spre pat şi cade cu un geamăt de surprindere.
-Nu văd nimic, se plânge ea.
Mă aplec deasupra ei, simţindu-i respiraţia alertă pe faţă. Închid ochii şi îmi lipesc fruntea de a sa, rămânând aşa câteva clipe. O sărut, lent, tandru, mişcându-mi mâinile pe trupul ce ardea sub mine. Îmi apucă tivul tricoului şi îl trage în sus, aruncându-l undeva pe podea, apoi îşi lipeşte palmele de abdomenul meu încă umed, coborând în jos.
- La dracu' , spun printre dinţii încleştaţi.
Îi apuc brusc rochia subţire pe care o purta şi o rup, lăsând-o în costumul de baie negru care mă disperase în seara asta. Îmi îndepărtez boxerii, apoi mă aşez pe pat şi o trag deasupra mea. În câteva clipe o las complet dezbrăcată şi parcă îmi pare rău că e atât de întuneric. Se lasă lent în jos şi gem, bucuros că mă aflu după atâtea ore în locul la care visasem toată ziua. Îi prind şoldurile, adoptând un tempo rapid care ne aduce în curând pe culmile extazului.
- Eşti obosită? o întreb câteva minute mai târziu, ţinând-o în braţe şi jucându-mă în părul blond pe care care îl ador.
- Puţin...
- Doar puţin? o întreb amuzat, ştiind că e extenuată.
Se observa asta din mişcările ei, din felul în care respira. Ajunsesem să îi cunosc corpul, reacţiile. Ştiam aproape tot despre ea, exceptând lucruri banale cum ar fi mâncarea preferată, hobby-urile sau genul de muzică. Nici nu prea mă interesau, nu mi se părea ceva atât de important atâta timp cât o cunosc pe ea, ca persoană.
- Puţin mai mult.
Zâmbesc şi îi sărut fruntea, îndepărtându-i şuviţele de păr de pe faţă.
- Atunci ne culcăm, spun şi îmi aşez perna. Ea nu avea nevoie, mă avea pe mine pe post de pernă, ca întotdeauna.
- Noapte bună.
- Noapte bună, iubito.
În sfârşit înţelegeam ce înseamnă să te simţi undeva la trei metri deasupra cerului. Nu se compara cu fericirea pe care o simţeai atunci când treceai un examen sau semnai un nou contract. Era ceva total diferit şi se simţea al naibii de bine. Aproape că nici nu pot să cred că toate astea sunt reale, că nu e un vis din care mă voi trezi peste scurt timp.
Nu voiam să se termine, dacă ar fi doar dorinţele mele aici, asta ar dura la nesfârşit. Mă simţeam cu adevărat împlinit şi fericit după mult timp, nu puteam să pierd asta. Eram în stare să-mi asum orice risc pentru a obţine totul.
Dar fericirea durează veşnic?
_______________
E puţin mai scurt, îmi pare rău, dar sunt destul de obosită, am apucat să dorm doar patru ore noaptea trecută. Am ţinut să postez azi. Cu toate astea, sper să vă placă, deşi e puţin plictisitor după părerea mea.
Vă aştept PĂRERILE! Am mai primit comentarii în care mi se cereau dedicaţii, aşa că vreau să spun ceva despre asta. Voi dedica la sfârşitul cărţii toate capitolele persoanelor care mi-au lăsat păreri constructive, puţin mai bine elaborate. :)
Mulţumesc pentru cele 159k lecturi!