Nathan Atwell.
- Ce e asta, Nathan? tună Blair, trântind cu putere uşa biroului.
Îmi ridic confuz privirea, dar nu apuc să o privesc pentru că îmi trânteşte o revistă sau, probabil, un ziar exact în faţă. Ce naiba a apucat-o şi pe ea? În ultima săptămână a fost o ciudată cu acte în regulă. Ţin să cred că mutatul cu Jose nu a fost o idee prea briliantă.
- Ce-ai păţit? o întreb confuz, trântind ziarul pe birou.
- Prima pagină, mârâie ea.
Părea atât de nervoasă încât ar fi sărit în următoarea clipă la gâtul meu cu intenţia de a mă ucide. Mă asigur că e încă acolo şi îmi cobor privirea, apoi privesc încruntat cele două poze. Aia e Sarah? Sigur că ea este, doar nu am fost obligat să ies cu nimeni altcineva ieri după-amiază. Îmi reţin impulsul de a mă plesni singur şi oftez.
O cunoşteam de o săptămână pe şatenă şi o văzusem în aproape fiecare zi din toate cele şapte. Tata se asigurase personal că o trimite aici pentru a-mi oferi ajutor, apoi că vom lua toţi cina în fiecare seară. Zâmbetul ăla calm, dar în acelaşi timp fericit, mi se întipărise în minte şi simţeam că înnebunesc. Nu voiam nimic cu Sarah, cu toate că tata bătea apropouri de faţă cu ea. Nu părea să o deranjeze, dar Blair era la un pas de a face o criză de nervi de fiecare dată când o vedea pe femeia ce nu depăşea un metru şaizeci.
- O înşeli pe Reyna cu asta? mă întreabă dezgustată.
- În primul rând, nu sunt sigur că eu şi Reyna mai suntem împreună. În al doilea rând, tata mi-a băgat-o pe gât pe asta şi nu pot scăpa de ea.
Un mic zâmbet îi apare pe chip şi îmi dau seama că asta nu aduce nimic bun. Se aşează pe scaun, luând o poziţie formală, demnă de o femeie de afaceri ce presupun că era.
- Eşti un prost, spune cu acelaşi zâmbet pe buze. Tata încerca doar să te scoată din starea în care intrasei, atâta tot. Ţi-a pus-o pe cap pe Sarah în scopul de a te face să pleci mai repede după Reyna.
- Poftim?
Se pare că în sfârşit am aflat motivul pentru care Richard Atwell se transformase într-un nebun obsedat. Cu toate astea, să plec după Reyna? Nu pot să o fac, nici măcar nu sunt sigur dacă ea mai vrea ceva cu mine sau nu. Sunt sigur că eu o vreau înapoi, o iubesc, dar în acelaşi timp mi-e teamă că ea ar putea să nu simtă acelaşi lucru. Dacă ar fi făcut-o, de ce mi-ar fi cerut pauza aia? De ce ar fi plecat atât de departe de mine?
- Cum ai auzit. Şi mai este ceva. Reyna se întoarce peste două zile, spune fericită.
- Nu trebuia să stea o lună?
- Ba da, dar a decis că vrea să se întoarcă acasă. A spus că nu mai are nevoie de nicio pauză.
Asta era o altă schimbare de situaţie mult prea bruscă. Nu-mi imaginam că aş putea să o revăd atât de curând, iar asta mă face... fericit? Da, ideea că totul ar putea reveni la normal mă face chiar fericit.
- Partea prostă e că Sarah nu ştie nimic de toate astea, continuă apoi.
- Adică o să-mi stea pe cap de acum înainte? întreb, revoltat de faptul că s-ar putea să nu scap prea curând de şatenă.
- Asta depinde de tine. Tata a înţeles că e momentul să înceteze cu jocul ăsta prostesc, dar Sarah n-are habar că a fost mai mult un plan eşuat. Cred că ar trebui să vorbeşti cu ea.
- Dacă tata a terminat, poate încetează şi ea.
Sarah era exasperant de fericită şi binedispusă întotdeauna. Vorbea mult prea mult, părând un copil de zece ani care tocmai şi-a vizionat filmul Barbie preferat. Nici prin gând nu mi-a trecut că aş putea avea o relaţie cu o persoană ca ea, mai ales când gândul mi-a fost în permanenţă la Reyna. Nu-mi place să dezamăgesc oameni şi să vorbesc serios despre asta cu Sarah nu e cea mai bună idee. Se ţinuse după mine o săptămână întreagă, iar orice aluzie aş fi făcut la faptul că vreau să plece nu a funcţionat.
- Ţin să cred că tata tocmai ţi-a adus câteva probleme, spune ea amuzată. Dacă Sarah s-a îndrăgostit...
- Ce?! Nu! spun repede.
Ne cunoşteam de prea puţin timp, iar tot ce am făcut a fost să nu o bag în seamă. Era ca un căţeluş care mergea cu tine peste tot, iar asta devenea cât se poate de exasperant. Mi se păruse destul de ciudat că astăzi dimineaţă nu m-am trezit cu ea aici, dar am presupus că are lucruri mai bune de făcut la şapte dimineaţa. Măcar azi.
- Cum spui tu.
Ridică indiferentă din umeri, apoi se ridică de pe scaun. Să discut cu Blair despre toate astea chiar fusese o idee bună, dar nu mă ajutase cu nimic în ceea ce o priveşte pe Reyna. Nu ştiu ce a făcut în astea aproape două săptămâni petrecute în L.A. sau dacă s-a interesat măcar de mine. Eu o făcusem, mereu o făceam. Îmi e dor de ea şi nu suport gândul că s-ar putea să o fi pierdut definitiv. Nu pot să accept aşa ceva.
Ar fi trebuit să ştiu de la început ce vreau, nu să las o brunetă enervantă să-mi deschidă ochii. Nu trebuia să mă gândesc la faptul că aş putea trece peste, nu aş putea să trec peste Reyna. Au fost nişte gânduri prosteşti, dar cu toate astea încă sunt dispus să-i ofer spaţiul necesar. Dacă la început m-am grăbit, de data asta nu am de gând să o mai fac. Ştiu sigur ce vreau, o vreau pe ea.
Reyna Maxwood.
- Pregătită pentru o ultimă zi în minunatul Los Angeles? întreabă Samantha, fluturându-mi în faţă una dintre rochiile de plajă pe care le cumpărasem zilele trecute.
Cuvântul ultima zi mă făcea să sar în sus de bucurie. Îmi era nespus de dor de Sydney, de Nathan, de Blair, de părinţi... Cel mai mult mă bucurase discuţia de ieri cu Blair. Nathan aştepta într-adevăr să mă întorc acolo, la fel de mult cum şi eu abia aştept să o fac. L.A. nu va putea înlocui în veci Sydney. Mă simţeam ca un copil înainte de a-şi primi cadoul de Crăciun, extrem de entuziasmată şi nerăbdătoare.
- Nu te-am văzut de mult atât de fericită, constată ea, aşezându-se pe marginea patului.
- Abia aştept să mă întorc acasă, atâta tot.
- Hmm... Şi enuziasmul ăsta are un nume? întreabă, ridicând sugestiv din sprâncene.
- Nu chiar.
Blair nu îmi spusese aproape nimic despre Nathan, ci doar că aştepta să mă întorc. Pentru mine fusese de ajuns. Sper că totul va reveni la normal, fără pauze, despărţiri sau alte persoane care să se implice în vreun fel în relaţia noastră. Abia acum realizez că, de fapt, eu sunt cea care a greşit cel mai mult în asta. Să plec atât de departe de el nu a fost o alegere înţeleaptă, dar în acelaşi timp m-a făcut să realizez în ce măsură sunt îndrăgostită de Nathan.
- Mergem la piscină? E o vreme super.
- Du-te înainte. Eu trebuie să termin bagajele, spun şi fac semn spre patul plin de haine.
- Ăsta-i modul tău de a scăpa de mine?
- Ceva de genul.
După câteva clipe rămân singură şi mă trântesc în pat, printre mulţimea de haine. Ultima săptămână de aici fusese interesantă, chiar reuşisem să mă bucur de tot, deşi gândul tot la Nathan îmi stătuse. E ciudat să mă gândesc atât de mult la o persoană. Am mai avut relaţii, dar nici una nu a fost aşa. O despărţire rămăsese mereu definivă, singura excepţie o făcuse Dean. Nu vreau ca de data asta să fie ceva definitiv, îl vreau pe Nathan înapoi.
Mă îngrijorează ideea că ar fi putut apărea altcineva în viaţa lui. Blair nu-mi dăduse niciun detaliu despre ceea ce făcuse, îmi spusese doar că era afectat de plecarea mea. Nu ştiu dacă asta mi-am dorit atunci când am plecat, aveam nevoie doar de linişte, dar în acelaşi timp ştiam că nu vreau, că nu pot să-l pierd pe Nathan.
E ciudat cum unele persoane intră în viaţa noastră atât de brusc şi ne-o întorc la o sută optzeci de grade. Poate de asta simţisem nevoia să mă depărtez pentru un timp, dar realizez că mi-e dor de viaţa mea încărcată din Sydney. Mi-e dor până şi de biroul meu sobru.
Noul meu telefon începe să sune şi presupun că e Blair, ea şi tata fiind singurii care îmi ştiu noul număr.
- Da, Blair, răspund eu, fără să mă uit la apelant.
- Nu e Blair, se aude o voce masculină. Sunt Damian.
- Oh, bună! De unde ai numărul meu? întreb confuză.
- Mi l-a dat George. Sunt de o zi în L.A. şi mă gândeam să ne întâlnim, dacă nu ai altceva de făcut.
Mă încrunt. De ce ar fi Damian în L.A. ?
- Ăă... Sigur, spun eu, deşi mi-aş fi dorit să nu accept.
Îl mai refuzasem odată, iar asta nu era deloc politicos, mai ales că era partener de afaceri cu tatăl meu.
- Voi veni să te iau peste două ore, spune apoi, pe un ton mai vesel, după care închide.
Privesc încruntată ecranul telefonului. Ce naiba a fost asta? Vorbisem doar de câteva ori cu el şi mă arătasem destul de dezinteresată faţă de prezenţa lui. Tata are să-mi dea nişte explicaţii pentru asta. Nu mă interesează niciun partener de-al lui, iar pe asta o voi face doar din bun simţ, deşi ideea nu-mi surâde absolut deloc. Oftez şi încep să caut ceva acceptabil de îmbrăcat prin mulţimea de haine de pe pat.
- Mie una nu-mi place Damian, spune Sam încruntată, după ce i-am povestit despre apelul de acum o oră.
Nu-mi plac bărbaţii insistenţi în general, Nathan e singura excepţie de nesimţit arogant şi insistent. Îl refuzasem destul de politicos în urmă cu aproape două săptămâni, dar se pare că nu are de gând să renunţe. E de treabă, arată bine, dar cu toate astea, nu îmi place Damian în sensul ăla.
- Parcă spuneai că e drăguţ, îi spun, întorcându-mă spre ea.
- Arată bine, dar nu îmi place că se ţine după tine. Până la urmă, nu mi se pare o coincidenţă faptul că e în L.A. acum. Sigur i-a spus George ceva.
- Crezi? întreb interesată, realizând că o coincidenţă ar fi chiar ciudată.
- Nu. Sunt sigură. Urmăreşte ceva.
Îşi îngustează privirea, analizând atent un punct anume de pe perete. Nu mi se părea că Damian ar urmări ceva. Părea interesat de mine, dar nu am văzut absolut nimic ciudat înafară de asta.
- Auzi? I-ai spus cumva unde eşti cazată? spune, încă părând concentrată la ceva anume.
- A spus doar că vine să mă ia peste două ore. Dar nu i-am dat nicio adresă, constat eu imediat.
- Vezi? Are o latură de obsedat.
Încep să râd, lăsând ondulatorul la o parte.
- Poate i-a spus tata.
- George nu ştie unde suntem cazate, Reyna! Dar Blair ştie.
- Analizezi prea mult situaţia. Nu voi sta mult, îi spun că trebuie să-mi fac bagajele. Oricum, plecăm destul de devreme de aici.
- Eu tot cred că nu ar trebui să ieşi cu el. Nu i-ar spune Blair, nici nu-l cunoaşte.
Oftez adânc şi îmi continui procesul de ondulare al părului. Era destul de absurd. Damian părea o persoană normală, nicidecum un obsedat. Până la urmă, asta e ultima zi în L.A. . Nu am de gând să mi-o petrec făcând bagaje sau stând în camera de hotel.
- Calmează-te, Sam. Nu se va întâmpla nimic rău.
- Dacă mi te aduce tăiată în bucăţele mici de tot, în saci de gunoi? întreabă serioasă, iar eu încep să râd.
- Eşti nebună. Totul va fi bine.
Trebuie să fac în aşa fel încât să treacă ziua asta mai repede. Abia aştept să mă întorc în Sydney!
_________
Îmi pare rău de întârziere, dar cei de la Wattpad mi-au şters capitolul 23 şi a trebuit să îl rescriu. Ştiu că încă sunt persoane care nu îl pot vedea. Cei care îl vreţi, contactaţi-mă pe Facebook ( Devona R. Hawkins ) . Aveţi şi link-ul grupului în descrierea mea de pe Wattpad, dacă doriţi să intraţi.
Şi nu se termină aici cu asta! Damian şi Sarah fac parte din micul meu plan malefic ce sigur o să vă placă. Bine, sper să vă placă. Ce părere aveţi despre Damian? Chiar credeţi că e o coincidenţă faptul că se află în L.A. ?
Mulţumesc pentru cele 141k lecturi!