Nu aveam nici măcar un sfert din entuziasmul lui Sam. Ţopăia fericită lângă mine, spunându-mi ce cameră frumoasă are, doar că nu ştie unde să-şi aşeze toate hainele aduse. Eu eram atât de lipsită de viaţă încât îmi lăsasem ambele trolere pe podea, sperând că poate se vor despacheta singure. Nu mi-am imaginat până acum că îmi poate fi atât de dor de cineva.
Poate greşisem sau poate chiar făcusem alegerea corectă, nu îmi dădeam seama. Nu aveam chef să iau parte la şedinţele de shopping ale lui Sam, nu aveam chef de plajă şi nici măcar să cobor la piscina de jos. Tot ce vreau e să reflectez la tot ceea ce s-a întâmplat şi să-mi dau seama ce vreau în continuare.
Dacă ar fi să mă iau după ce simt, probabil aş pleca în Sydney cu primul avion. Dar eu alesesem asta, iar el doar îmi respecta alegerile. Aşa era mai bine pentru amândoi, nu puteam să risc acum să se întâmple din nou. Probabil nu i-aş fi iertat-o şi nu mi-aş fi iertat-o nici mie, niciodată. Faptul că mă simţeam atât de incompletă mă speria, până acum nu mi-am dat seama cât de mult îl iubesc pe Nathan. Realizez abia acum, când am pierdut tot.
- Mă asculţi, blondo? ţipă Sam brusc, trezindu-mă din gândurile mele.
Şi Nathan îmi spunea blondo. Un mic zâmbet mi se conturează pe chip, amintindu-mi de modul în care ne "înţelegeam" la început. Era atât de nesimţit!
- Ce spuneai? o întreb cu un zâmbet inocent pe chip.
- Spuneam că ţi-ar sta bine şatenă, repetă ea.
- Ce? Nu! Îmi place blondă.
Îmi plăcea culoarea părului meu şi nu aveam de gând să o schimb prea curând. Îşi dă ochii peste cap, apoi începe să-mi arunce hainele din primul troler pe care-l găseşte. Ştiam deja ce are de gând, nu era nevoie să o întreb. Mă aştepta o plimbare lungă pe străzile Los Angeles-ului ce, probabil, va dura până la noapte. Ce mi-aş putea dori mai mult? Desigur, să pot să dorm şi să îmi iau gândul de la Nathan. Mă simt la un pas de a plânge de nervi de fiecare dată când mă gândesc că eu am fost cea care a cerut nenorocita asta de pauză. Poate era mai bine dacă stăteam lângă el şi încercam să trecem peste.
- Nu fă faţa aia, Reyna. Luna asta o să faci tot ce o să spun eu pentru că îmi propun să te scot din starea asta, ai înţeles?
Nu e ca şi când mi-ar da de ales, aşa că aprob cu o mişcare a capului şi aştept să-mi aleagă hainele. Urma o lungă şedinţă de cumpărături care, mai mult ca sigur, avea să fie obositoare. Sper ca măcar după asta să reuşesc să dorm cum trebuie. Tresar când simt materialul fin al unei rochii atingându-mi faţa şi îl dau la o parte. Era o rochie turquoise, legată în talie cu o cureluşă albă, destul de decentă pentru gustul meu.
- Cu toc sau fără? întreabă când mă întorc de la baie, îmbrăcată cu rochia ce îmi venea perfect.
- O să mă risc şi iau sandalele alea, spun eu şi îi fac semn spre sandalele albe de pe podea.
- Okay. Te aştept la recepţie în cincisprezece minute.
Iese din cameră, lăsându-mă singură. Încalţ perechea de sandale albe, apoi mă îndrept spre baie pentru a-mi reface machiajul. Aveam nevoie de el, întrucât nu dormisem cum trebuie de ceva timp, iar cearcănele îmi erau mai mult decât evidente. Şi cum aş putea să dorm cu atâtea gânduri? Credeam că o vacanţă mă va salva, dar se pare că nu a fost deloc aşa, ci din contră, mă simt mult mai obosită, mai tristă... Poate după oboseala pe care o voi acumula pe parcursul zilei, voi reuşi să dorm.
* * *
Samantha e un adevărat diavol. Cred că vizitasem jumătate dintre magazinele din L.A. pe parcursul zilei, iar acum abia îmi mai simţeam picioarele. Sandalele nu au fost cea mai bună alegere, dar cu toate astea am reuşit să le suport. Probabil orice femeie normală ar fi încântată de o asemenea sesiune de cumpărături, dar nu şi eu. Eram mult prea obosită şi împiedicată. Aruncasem totul pe podea şi acolo au rămas, aşteptând să fie despachetate abia mâine. Sau când voi avea starea necesară pentru a vedea ce am fost obligată să cumpăr.
- Arăţi ca un zombie, spune Sam, trăgându-mă după ea în lift.
Sigur că nu a fost de ajuns faptul că am făcut atâtea cumpărături cât să ne treacă şi foamea. Sam mă trăgea după ea spre restaurantul de jos, optând pentru o cină servită afară. Nu ştiu dacă aveam să comand vreo ceva sau doar să-mi las capul pe masă şi să dorm, dar am acceptat să merg. În sensul că oricum nu aveam de ales şi aş fi fost târâtă până jos.
- Până comanzi tu, mă duc să dau un telefon, îi zic lui Sam şi nu aştept să mai spună ceva, ci plec spre partea opusă locului în care cinau toţi oamenii bogaţi veniţi în vacanţe sau în scopul afacerilor.
Îmi scot telefonul şi constat că am doar două apeluri pierdute de la mama. Nu apucasem să vorbesc prea mult cu ea de când a venit din vacanţă. Privesc în jur şi observ că ajunsesem lângă piscina exterioară a hotelului. Nu era nimeni în jur, probabil majoritatea sunt în camere sau în restaurant. Oftez şi privesc spre numărul lui Nathan. Nu mă sunase şi nu-mi dau seama dacă doar îmi respecta alegerea sau chiar dorea să încheie totul. Până la urmă, îl crezusem atunci. Nu ştiu din ce motiv, dar o făcusem.
Înainte să o apelez pe mama, o persoană venită de nu-ştiu-unde se loveşte de mine. Aterizez în apa destul de rece a piscinei, total luată prin surprindere. Ies la suprafaţă, privind spre tipul care privea, probabil speriat de ţipătul meu, spre piscină.
- Îmi pare rău, nu te-am văzut, se scuză el şi îmi întinde mâna.
Ies din piscină, privind spre rochia udă ce mi se lipea de corp. Exact asta îmi mai lipsea! O baie surpriză nocturnă şi în apă rece suna chiar extraordinar! Oftez şi îmi îndepărtez părul ud ce îmi cădea pe faţă şi ridic privirea spre tipul din faţa mea.
- Nu-i nimic, răspund eu.
Nu fusese chiar vina lui. Până la urmă, şi eu eram cu ochii în telefon, gândindu-mă, desigur, la Nathan. Gândurile astea deja au început să-mi facă probleme. Ar trebui să mă bucur că am aterizat într-o piscină şi nu altundeva.
- Te simţi bine? întreabă el, încă analizându-mă.
- Doar puţin udă...
- Chiar nu te-am văzut. Se pare că tehnologia chiar devine o problemă, spune şi face semn spre telefonul din mâna lui.
- Cred că eu am nevoie de unul nou, spun şi observ că telefonul meu, probabil, era pe fundul piscinei.
Poate chiar îmi făcuse un favor. Până la urmă, eram în vacanţă, nu aveam nevoie de vreun telefon care să mă ţină mai mult legată de casă.
- Matthew Thompson, spune şi întinde mâna spre mine.
- Reyna Maxwood, încântată.
Mă depărtez atunci când o aud pe Sam strigându-mă. Roşcata se apropie de mine, privind spre rochia udă. Îşi mută privirea spre bărbatul brunet din faţa mea, căruia i-aş fi dat în jur de douăzeci şi şapte de ani.
- Ce ai păţit? întreabă roşcata.
- Am avut parte de o baie, atâta tot, spun eu zâmbind sincer pentru prima dată pe ziua de azi.
Poate vacanţa asta nu e chiar atât de rea. Şi poate chiar îmi voi lua gândul de la Nathan.
Nathan Atwell.
Se observa de la o poştă cât de obosit eram, dar ăsta nu era un motiv şi pentru nervii pe care îi aveam. Întorsesem biroul cu susul în jos şi ţipasem la toţi angajaţii încă din momentul în care intrasem pe uşă. Nici secretara nu mai avea curaj să intre în biroul meu fără să o chem eu. Motivul nervilor mei avea un nume şi acela era Reyna Maxwood, blonda care se joacă prin mintea mea de mai bine de o lună încoace. Nu mai suportam toată chestia asta şi mă abţineam să nu iau primul avion spre L.A.
Nu aveam nevoie de pauza asta, aveam nevoie de ea. Cu toate astea, nu pot să plec. Trebuie să îi ofer spaţiu şi să îi respect decizia, aşa era cel mai corect faţă de ea, deşi nu mă simţeam în apele mele. Îmi trec nervos mâna prin păr şi îmi arunc telefonul pe birou, sperând că luna asta va trece mai repede. Nu mai păţisem asta până acum şi nu reuşeam să înţeleg de ce aş vrea să aştept după o femeie. Dacă ar fi fost oricare alta, probabil acum nu îmi păsa şi treceam la următoarea norocoasă .
Acum... Speram să se rezolve tot şi să se întoarcă la mine, dar în acelaşi timp voiam să trec naibii peste ea şi să reuşesc să o uit. Nu eram genul ăsta de bărbat, mie nu-mi păsa niciodată, dar de data asta mă îndrăgostisem. Era ceva nou pentru mine, nu eram obişnuit cu astfel de sentimente, iar faptul că ceruse o pauză mă făcea să mă simt revoltat. Aveam sentimentul că am fost respins, cu toate că astea au început din vina mea şi a acţiunilor mele.
- Am nişte menajere extraordinare, Nathan. Ce zici să le chem? se aude vocea tatălui meu şi abia acum observ că intrase în birou.
- N-am nevoie, răspund.
Biroul chiar era un dezastru, la fel cum eram şi eu. Aşa eram încă din momentul în care a plecat, iar o zi închis în biroul de aici şi două nopţi în cel de acasă nu mă ajutaseră deloc. Eram obosit, nervos, revoltat şi mai impulsiv decât în oricare alt moment.
- Nici nu îmi vine să cred că eşti tu. Revino-ţi. Dacă ea te-a lăsat, treci peste, spune destul de indiferent.
Ăsta nu mi se părea tocmai sfatul potrivit, dar aveam nevoie de asta. Trebuia să îmi revin cât mai curând, dar nu ştiu dacă aş fi putut trece peste. Simţeam tot mai mult că pauza asta e o adevărată despărţire şi nu mă simţeam deloc împăcat cu asta.
- Ia loc, îi spun tatălui meu, deşi nu prea avea unde să o facă.
Ridică scaunul de piele trântit pe podea şi se aşează, apoi mă priveşte atent.
- Diseară o să mă însoţeşti la un eveniment. Trebuie să îţi prezint pe cineva, spune calm.
- Dacă e femeie şi e blondă, ia-ţi gândul.
- Nathan, treci peste. Nu e nici prima, nici ultima femeie. Dacă a ales să plece, atunci treci peste ea şi găseşte-ţi pe altcineva.
Îl privesc încruntat, dar în acelaşi timp mirat de ce auzeam. Până acum se ruga de mine să încep o relaţie stabilă, iar acum ţine morţiş să trec peste singura femeie care m-a făcut să mă îndrăgostesc de ea în atât de scurt timp. Cred că vârsta începe să-l agraveze serios.
- Cred că ai nevoie de o vacanţă, spun sec, fără să mai adaug vreo replică nesimţită pentru care să fiu mustrat.
- Nu sunt singurul. Uite-te puţin la tine. Nu te-am văzut în viaţa mea în halul ăsta.
- Atunci nu m-ai văzut beat, mormăi eu.
- Nathan! Fii serios. O să te scot din starea asta, chiar dacă trebuie să te oblig. Ori treci peste, ori du-te după ea.
- Nu mă duc nicăieri, spun serios.
Nu puteam să merg după ea. Alesesem asta, acum trebuia să suport şi să sper că după ce va trece luna asta, totul va reveni la normal. Sau că, în cel mai rău caz, voi trece peste şi îmi voi găsi pe altcineva.
_______
Văd că amândoi sunt super optimişti. Da, nu prea sunt, nu? Sper că a ieşit cât de cât ok capitolul şi că nu am făcut vreo prostie, dar am fost cam neinspirată ieri şi azi. Am mai inclus un personaj, Matthew. Credeţi că va avea vreun rol important?
Vreau PĂRERI! Aştept să văd ce credeţi despre întorsătura pe care a luat-o cartea şi ce credeţi că se va întâmpla în continuare.
Mulţumesc mult pentru cele 125k lecturi! Cartea creşte cu aproximativ 7-8 mii de lecturi de la un capitol la altul şi altul. <3