Privesc de minute bune spre uşa încuiată, dar nu se aude absolut nicio mişcare de dincolo de ea. Mă întind relaxată pe pat, bucurându-mă de clipele de linişte şi singurătate pe care le am în sfârşit. Nu că m-ar deranja prezenţa lui Nathan, dar uneori mai ai nevoie şi să fii singur pentru a reflecta la tot. Toată schimbarea asta din viaţa mea mi se pare prea bruscă. Apariţia lui Nathan mi-a dat toată viaţa peste cap, dar într-un mod pozitiv şi în acelaşi timp nefiresc.
Mi se pare ireal să mă îndăgostesc de un bărbat într-o perioadă atât de scurtă de timp. La fel de ireal precum modul în care mă simt atrasă de Nathan, modul perfect în care ne potrivim... Nu am fost în viaţa mea atât de atrasă de un bărbat, mai ales de un bărbat dorit de atâtea femei. Am văzut cum e privit de fiecare dată când iese pe strada, la ultima petrecere care s-a organizat şi nu poate să nu-mi fie teamă că într-o zi totul se va termina.
Odată cu o relaţie vin şi grijile, uneori nefondate. Oricât ai încerca, nu poţi să nu te gândeşti la faptul că vreodată va apărea cineva mai bun decât tine, iar tu vei fi dat la o parte şi uitat în scurt timp. Asta e şi în cazul meu. Nu am crezut niciodată că am un corp superb sau că sunt extrem de frumoasă, deşi Nathan mă face să mă simt în felul ăsta. Dacă mai târziu va apărea o femeie mult mai bună decât mine?
Încerc să nu mă gândesc prea mult la asta, ştiind că mi-ar face doar rău. Nu l-am văzut pe Nathan luându-şi ochii de la mine pentru a privi o altă femeie, nu încă. Nu am idee cum aş reacţiona în astfel de momente, dar spre dispeararea mea sunt genul de persoană care se supără extrem de uşor, iar asta e, probabil, enervant pentru oamenii din jurul meu. Nu sunt, nu am fost şi sper că nici nu voi fi genul de persoană care să accepte să fie înşelată şi mai ales să tragă de un lucru care oricum nu ar duce nicăieri. Uneori suntem nevoiţi să suferim doar ca să ne fie bine în viitor.
Tresar uşor atunci când aud paşi pe coridor, dar Nathan intră direct în camera lui, trântind uşa în urmă. Poate nu trebuia să fac asta, dar modul în care s-a comportat cu Sam şi Dylan a fost mai mult decât nepoliticos. Oricât de mult aş vrea să reuşesc să adorm în momentul de faţă, nu pot. Îmi trag una dintre perne peste faţă şi oftez frustrată, apoi o arunc în partea cealaltă de pat. Oare s-a supărat? Întind mâna spre telefon şi observ că mă aflu de jumătate de oră în cameră şi nu am făcut nimic altceva înafară de a mă gândi. Mă ridic din pat şi mă îndrept spre baie pentru a face un duş.
Nathan Atwell.
Ies din baie, vizibil mai relaxat după un duş rece. Aproape uitasem de modul în care mă abandona la început, excitat. Mă trântesc în pat, dar nu simt că aş putea măcar să dorm în noaptea asta. Cum o să reuşesc să dorm în alea două nopţi pe care o să le petrec în Londra? Probabil o să am o blondă care mi se învârte în minte în fiecare moment. Aud uşa de la camera ei şi ridic capul, zâmbind atunci când intră în a mea.
- Nu pot să dorm, se plânge ea şi se aşează pe margina patului.
Nici eu nu puteam să dorm dacă nu simţeam că e în braţele mele. Îi fac loc lângă mine, fără să mai spun nimic. Nu aveam de gând să o las aşa pentru ceea ce mi-a făcut în seara asta, dar momentan am nevoie doar să doarmă cu mine. O să fie mai plăcut să o pedepsesc atunci când nu se aşteaptă.
- Eşti supărat? întreabă după câteva clipe, ridicându-şi capul.
- Nu, iubito. Nu sunt supărat. Atât că mi-a venit să te leg de pat, să te excit şi să te las acolo toată noaptea, adaug în mintea mea.
Probabil nu aş fi avut regrete, având în vedere că îi plăteam cu aceeaşi monedă, doar că nu sunt sigur că m-aş fi putut abţine eu. Femeia asta e ca un magnet pentru mine, unul extrem de puternic. Nu-mi pot lua ochii de la ea, la asta contribuind şi frumuseţea răpitoare pe care o posedă şi corpul bine proporţionat care apare în mai toate fanteziile mele din ultima perioadă. Ce naiba îmi faci, blondo?
Nu pot spune că sunt îndrăgostit de femeia de lângă mine, ar fi imposibil să fie aşa. O cunosc de puţin timp, iar relaţia asta e mai mult bazată pe atracţia pe care o simt pentru ea. În acelaşi timp, simt nevoia să o am lângă mine şi să o protejez, iar asta nu am simţit până acum. Îmi cobor privirea spre ea şi observ că a adormit. Oricât de superbă ar fi, am vaga impresie că ne-am cam grăbit cu asta.
* * *
Mă trezesc atunci când blonda de lângă mine sare brusc din pat, îndreptându-se spre baie. Oftez somnoros şi îmi trec degetele prin păr, apoi mă ridic şi eu. Bat în uşă, fără să primesc vreun răspuns.
- Ies imediat, ţipă ea, după ce bat iar.
Deschid dulapul şi îmi scot o pereche de blugi şi un tricou, neavând vreo intenţie să merg atât de dimineaţă la hotel. Reyna iese din baie cu un prosop în jurul corpului, părând grăbită.
- Ce s-a întâmplat? o întreb confuz.
- Trebuia să fiu deja la birou. Îmi aduci ceva de îmbrăcat? Cred că am luat şi ceva pentru birou, spune grăbită, apoi iese şi se îndreaptă spre camera care fusese a ei timp de trei săptămâni.
Fac ce îmi spune şi aleg o rochie neagră, apoi caut o pereche de pantofi şi singurii pe care îi găsesc sunt argintii. I le duc, apoi mă întorc în bucătărie, găsind cafeaua pe masă. Mă întorc spre ieşire şi tresar atunci când îl văd pe tata în faţa mea.
- Tu de unde ai apărut?
- Nu contează de unde am apărut eu, ci unde o să dispari tu. În seara asta pleci în Londra.
Las cana de cafea pe masă şi îl privesc întrebător.
- Cum adică în seara asta? Nu trebuia să...
- Exact. Trebuia. Dacă ai fi dat mai mult pe la birou, ai fi ştiut de ieri că totul s-a schimbat, îmi reproşează el.
Adevărul e că în ultimele două zile mi-am cam neglijat treburile pe la birou, dar nu asta a fost intenţia mea. De cele mai multe ori am fost distras de gânduri, de Reyna...
- Ok, o să mă pregătesc. La ce oră?
- La aeroport, la 18.
Fac semn că înţeleg, iar el se retrage imediat, grăbit. De ce e toată glumea pe fugă în dimineaţa asta? Arunc o privire spre ceas şi observ că e ora nouă şi zece. Reyna apare şi ea după câteva momente, luându-mi cana de cafea de pe masă.
- Ce-i cu faţa asta? întreabă.
- Plec în seara asta în Londra.
Nu mai spune nimic, doar dă din cap în semn de înţelegere. Se întinde spre mine şi mă sărută cast, apoi se depărtează. Probabil amândoi am observat că e ceva în neregulă în dimineaţa asta şi asta încă de când ne-am trezit.
- Îmi vei lipsi, spune sincer şi schiţează un zâmbet. Astăzi am treabă, nu ştiu dacă o să ne mai vedem. Când te întorci?
- Cât de curând voi putea.
Dacă aş putea, aş face orice ca să nu plec acum. O văd supărată şi nu ştiu dacă e din cauza faptului că plec atât de devreme sau că suntem atât de reci în dimineaţa asta. O trag în braţele mele şi nu se opune, dar nici nu spune nimic. O sărut pe frunte, apoi o las să plece, ştiind că e în întârziere. Oftez adânc atunci când aud uşa închizându-se în urma ei. Sper doar că i-a adus Carl maşina, aşa cum i-am cerut.
Îmi privesc plecarea într-un mod mai degrabă trist. Ziua de astăzi deja a început rău şi nu vreau să ştiu cât de rău vor continua şi celelalte. Nu am prea des parte de astfel de zile. Îmi termin cafeaua şi urc în dormitor pentru a-mi face bagajul. Am un presentiment rău în legătură cu toate astea.
Reyna Maxwood.
Îmi încleştez nervoasă degetele în păr în timp ce mă plimb prin biroul imens. Ziua de astăzi a fost un adevărat haos, atât la firmă, cât şi cu Nathan. Nu l-am văzut de dimineaţă, deşi ştiu că în seara asta va pleca. M-am săturat până peste cap de biroul ăsta şi abia acum îmi dau seama că nu sunt deloc pregătită pentru a face faţă tuturor acestor responsabilităţi. Abia aştept să treacă şi săptămâna asta pentru a putea lua o scurtă pauză. Cred că tata s-ar descurca măcar o săptămână, deşi mi-e teamă că nu va fi aşa.
- Reyna, o să mă ameţeşti! exclamă Blair, privindu-mă de pe canapea.
- Scuze, sunt doar stresată. Şedinţa aia a fost un adevărat eşec. La ce oră spuneai că pleacă Nathan?
- Spuneam că deja a plecat. Te-a sunat şi probabil erai în şedinţă. Ce-i cu tine astăzi?
Oh, la naiba! Cum adică a plecat? Nici nu am apucat să vorbesc cu el înainte.
- Am o zi îngrozitoare şi nici seara trecută nu a fost excelentă.
Mă gândisem atât de mult la toate astea încât mă alesesem cu o durere de cap. De când a apărut Nathan, viaţa mea e dezordonată, iar acum a ajuns aproape un haos pe care sunt incapabilă să-l controlez. Nu mă mai pot descurca cu toate astea. Compania necesită mult mai mult timp decât i-aş putea oferi acum şi mi-e teamă să nu se ducă totul la vale. Mă aşez lângă Blair, punându-mi capul în palme.
- M-am săturat, murmur eu. Cred că bula aia în care am trăit în ultimele săptămâni s-a spart. Totul s-a întâmplat prea repede, au fost prea multe pentru o persoană care până acum nu avea nicio altă activitate înafară de a apăra oameni sau de a participa la şedinţe.
- Are legătură cu Nathan?
Îmi îndrept spatele şi o privesc pe bruneta din faţa mea.
- Nu ştiu... Într-un fel, apariţia lui a cauzat toate astea. Mă simt bine în preajma lui, chiar fericită şi relaxată, dar apoi încep stările alea de îngrijorare şi...
Ridic din umeri, fără să mai continui ce spuneam.
- Niciunul din voi nu sunteţi obişnuiţi cu astea. Din câte ştiu, Nathan nu a avut o relaţie serioasă până acum.
- Iar ale mele au fost dezastruoase. Cu Dean m-am grăbit prea mult...
- Şi cu Nathan la fel.
Nu pot să nu-i dau dreptate prietenei mele. Relaţia mea cu Nathan a început prea brusc, iar curând se va duce de râpă dacă nu încercăm să controlăm toate astea. Avem nevoie să ne oferim timp, dar compania nu-mi lasă şi acest mic detaliu. Dacă îmi iau puţin liber, mai mult ca sigur îmi petrec alte zile muncind de dimineaţa până seara. La vârsta mea nu sunt capabilă să ţin totul sub control aşa cum o face tata.
- Trebuie să vorbesc cu tata. Nu mă pot descurca singură şi nu am de gând să-l pierd pe Nathan. Cred că sunt... îndrăgostită de el.
Blair zâmbeşte şi mă trage într-o îmbrăţişare strânsă.
- Sunt de acord cu tine, dar până atunci, sună-l pe Nathan. Am vaga impresie că s-a supărat.
__________
Da, nu este ceea ce vă aşteptaţi, nu? Îmi pare rău, de câteva luni încoace nu mai am aceeaşi inspiraţie pe care o aveam la început şi, după cum am fost anunţată, se observă. Ştiu că totul e grăbit, că nu mi-am respectat ideea pe care o aveam la început şi de asta voi încerca să repar acum, deşi totul e efectiv stricat.
Probabil capitolul ăsta a fost ceva cam brusc, dar de acum voi lua lucrurile încet şi voi gândi de zece ori înainte să mai scriu pentru a fi convinsă că nu mai fac aceleaşi greşeli. Aici am ţinut să evidenţiez temerile ei şi faptul că este într-un impas.
Am rămas "wow!" când am văzut numărul de comentarii de la capitolul trecut. Vă mulţumesc mult pentru că în momentul ăsta am cea mai mare nevoie de părerile voastre. Mă simt oarecum descurajată. Vă aştept în continuare să vă daţi cu părerea!
Mulţumesc pentru cele 96k lecturi!