La etaj Brigitte aștepta tăcută pe un fotoliu din camera lui Matteo în timp ce el își făcea un duș, înghețase întrutotul iar la insistențele lui Brigitte acesta intrase pentru a-și face un duș. Ea mai privi încă o dată constelațiile dispuse sub forma Europei însă ochi ei erau concentrați asupra cerculețului, ce la distanța ei față de perete, era insesizabil, însă ea știa că este acolo, îl simțise știa că un secret mare se afla în spatele peretelui trebuia deci să aibă răbdare. Răbdare era singurul lucru pe care nu-l avea, trebuia să găsească o dată inelul, însă vocea rațiunii îi tot spunea că acolo e posibil nici să nu intre un inel ci doar un cerc, vocea rațiunii devenea enervantă.
-Dacă am spus că e inel, e inel! - se trezi vorbind exact în momentul când Matteo ieși de la duș.
-Poftim? Ai spus ceva? - Brigitte își masă tâmplele. Uite ce mă pui să fac! Matteo traversă încăperea căutând în dulapul cu haine un tricou, pe care cel mai probabil îl uitase dat fiind că pantalonii negri erau pe el - te simți bine, tesoro?
-Nu, adică da, adică, chiar nu știu, am stat toată ziua în casă, m-am și panicat puțin am crezut că nu mai ies decât dacă sparg o fereastră ceva. În fine, nu mai contează, mai bine spune-mi tu ce - Matteo se întoarse cu fața spre ea ținând în mână tricoul negru pe care-l găsise și privind-o cu un zâmbet pe față.
De la prima lor întâlnire Brigitte fusese curioasă de tatuajele ce-i acopereau întreg corpul, erau splendide, o combinație de multe secrete ce probabil l-au marcat, pe abdomen avea un fel de roată a timpului în spatele căreia zăcea o pasăre cu o singură aripă, pe piept era de asemenea desenat un craniu deasupra căruia zăcea un fluture printre celelalte tatuaje. O intensitate de flăcări la fiecare margine a corpului ce ducea spre spate, unde se regăsea tatuat un craniu uriaș pe întreg spatele, înconjurul lui erau de asemenea flăcări, ochii negri ai craniului reprezentau ură și dezgust, înfricoșare.
Pe brațe tatuajele îi erau cunoscute lui Brigitte le văzuse de atâtea ori, la fel ca întreg corpul bărbatului din fața ei, însă de data acesta se blocă dintr-o dată când văzu în jurul gâtului un lănțișor lung până la stern pe care atârna nici mai mult nici mai puțin decât un inel. Inelul cu care Brigitte se jucase acum mult timp însă memoria ei nu o ajutase când îl căutase cu o disperare obositoare în toată casa.
Rămase împietrită privindu-l în timp ce el își îmbrăca tricoul scoțându-și parcă în ciudă inelul deasupra, el își întoarse privirea și i se părea mai mult decât ciudat faptul că ea se holba în felul ăsta la el, se gândi că poate totul o afectase mai mult decât lăsa să se vadă. Se apropie de ea și se coborî la nivelul fotoliului astfel fața lui era doar la câțiva centimetri de ea ei.
-Vrei să-mi spui ceva? - ea se trezi din transă dintr-o dată având o surpriză când el era foarte aproape de ea - te văd că nu ești bine, spune-mi ce te frământă - îi luă mâna și i-o sărută iar ea uită complet cum să mai vorbească - Brigitte, începi să mă speri - într-un final găsi cuvintele.
-Sunt doar obosită, toată treaba cu arsul instalației mi-a dat de furcă, și de gândit - el se aplecă și o sărută lăsând-o pentru câteva momente fără aer, ea îi atinse fața cu ambele mâni și adânci sărutul, el luă mâna și o întoarse astfel încât tăietura, ce acum avea un bandaj aplicat, era întoarsă spre el.
-Te mai doare? - părea atât de sincer îngrijorat încât Brigitte își întoarse privirea pentru a nu fi slabă, știa că dacă va pune mai multe întrebări va sfârși prin a-i spune tot adevărul iar asta i-ar strica tot planul - m-am îngrijorat foarte mult, sincer, nu știu ce m-aș fi făcut dacă a-i fi pățit ceva - o sărută încă o dată însă de data aceasta mai lung apoi își lipi fruntea de a ei.
-Nu știu când ai devenit așa importantă pentru mine însă cumva pe parcursul a câtorva momente te-ai transformat într-un drog de care am nevoie zilnic. Dacă tu nu a-i mai fi aș intra într-un sevraj din care cel mai probabil aș muri, nu-mi pot da seama dacă soarta, Dumnezeu sau diavolul te-a adus în lumea mea însă un lucru este sigur, nu mai ai scăpare.
-Dacă-mi spui să plec voi pleca însă dacă-mi spui să rămân voi aștepta după tine întreaga viață - ochii lui negri o priviră și parcă ar fi privit direct în sufletul ei - ești extrem de ciudat, plin de secrete și mai mereu independent, nu suporți să-ți împarți problemele cu nimeni - îi mângâie obrazul cu mâna rănită sărutându-l pe frunte - de cele mai multe ori am impresia absurdă că nu tu ești cel care decide să țină asemenea secrete, de cele mai multe ori simt cum ceva în tine țipă după ajutorul meu însă de fiecare dată când mă apropii te transformi într-un tigru rănit și mă alungi.
-Deci da, ești o enigmă mai mare decât aș putea fi eu vreodată, ești un puzzle pentru care strâng piese zi de zi însă de fiecare dată când sunt gata să le pun cap la cap, se întâmplă ceva și alungi orice idee pe care aș avea-o - îl privi fără vreo remușcare - tu nu ai încredere în mine și o văd în ochii tăi - el îi luă din nou mâna și depuse un sărut lung pe rana ei.
-M-ai condamna dacă ai afla adevărul? Dacă ți-aș zice tot și toate nenorocirile pe care le-am făcut, cum m-am zbătut sau cum am suferit sau cum simt că înnebunesc pe zi ce trece tot mai mul și mai mult, m-ai condamna? Pentru că eu aș face-o, am făcut-o și cel mai probabil o voi mai face până în ziua când voi muri, sunt multe lucruri pe care nu le ști, lucruri pe care nu sunt dispus să le împărtășesc și mi-am dat seama cu greu că poate nu voi fi niciodată pe deplin dispus să o fac, m-ai condamna?
În mijlocul întregii furtuni pe care o trăiesc apari tu și dai totul peste cap și încerci să mă faci să cred că sunt un om bun însă niciodată nu voi putea fi un om bun - îi luă fața aproape înlăcrimată în mâinile sale - nu voi putea niciodată renunța la viața asta în care mereu sunt în pericol, e viața mea și e tot ce știu să fac, niciodată nu va veni un moment în care îți voi putea spune totul pe deplin, adevărul pur nu-l vei gusta niciodată deoarece te poate ucide, iar dacă tu mori eu am să te urmez, mă înțelegi?
Nu am cum să scap, am încercat orice mijloc - ridicându-se și așezându-se pe pat - vreau doar să înțelegi că alături de mine o viață normală este pur și simplu imposibilă, vor mai veni zile, săptămâni și poate ani întreci în care ce ai simțit lunile astea se va multiplica. Odată ce voi termina cu unchiul meu va veni alt dușman, după acela un altul, apoi un altul și tot așa până când te vei sătura și vei vrea să pleci și - făcând o pauză și privind-o timp îndelungat.
-M-am gândit mult foarte mult la ce mi-ai spus aseară, cuvintele tale îmi răsună în cap precum un ecou și nu îmi pot reveni, ai dreptate. Te îneci, aici - făcând semn către încăpere - te îneci, în lumea mea te îneci, alături de mine și într-o bună zi îți vei da seama că ai murit încercând să mă salvezi - lacrimile lui Brigitte începură să curgă iar el sări de pe pat și îngenunche din nou lângă ea - nu plânge te rog, te rog nu plânge, atunci când plângi nu știu ce să mai fac. Poți să strigi, să țipi, să arunci cu ceva în mine, dar te rog nu plânge - îi șterse lacrimile.
-De ce simt că mă alungi? - Matteo își sprijini din nou fruntea de frunte ei - de ce mă alungi de lângă tine?
-Nici eu nu vreau să fac asta, crede-mă, mă doare mai tare decât te-ar putea durea vreodată pe tine însă situația nu-mi permite și niciodată nu-mi va permite să fiu cu tine - îi mângâie ușor obrazul - ești doar un vis frumos tesoro, un vis mult prea frumos pentru mine, un vis ce nu-mi va permite vreodată să intru înăuntru.
-Când? - vocea ei era doar o șoaptă, el se ridică și scoase din geaca lui plouată un plic și i-l aduse. Brigitte îl desfăcu și râse amar când văzu conținutul - săptămâna viitoare? Atât de mult vrei să mă alungi, vrei să fie cât mai repede și fără daune? - Matteo o sărută aproape cu forța pentru că ea se împotrivi destul de mult.
-Nu ești în siguranță și niciodată nu vei fi iar eu nu te pot proteja mereu, nu voi putea, va veni un moment în care dacă nu el atunci altcineva va afla de tine și - vocea lui se stinse încet, nu voia să rostească cuvintele acelea, ce i-ar putea face cineva lui Brigitte pentru a-l răni pe el - ești cel mai minunat lucru care mi s-a întâmplat vreodată, ești fereastra mea spre o lume fericită, ești ancora mea care mă împinge fără să vrea spre mai bine, spre mai departe. Ești totul, fără tine în lumea asta totul poate să se ducă dracu pentru că eu te voi urma. Dar Brigitte, azi te-a afectat o instalație arsă, nici nu vreau să-mi imaginez cum te-ar afecta lucrurile pe care eu le trăiesc și pe care le văd în fiecare zi.
Fratele meu, sora mea, familia, oameni depind de mine, oameni care vor suferi ani la rândul dacă nu sunt acolo pentru a-i proteja, nu pot fi egoist, dar în același timp trebuie să sacrific ceva -
-Pe mine - lacrimile lui Brigitte îi acoperiră aproape toată vederea - înțeleg, adică mereu am făcut-o, eu sunt cea care te înțelege cel mai bine nu? Sacrificându-mă pe mine salvezi alte vieți, sacrificându-ne pe noi reușești să ai siguranța pe care ai pierdut-o în momentul în care am venit aici. Înțeleg Matteo - își șterse lacrimile - mereu am făcut-o, nu-i așa? - se ridică pentru a ieși însă el o prinse de mijloc și o îmbrățișă pe la spate - asta nu e iubire! - se întoarse spre el.
-Tu nu mă iubești și tocmai acum mi-am dat seama. Tu nu ști ce este iubirea, n-ai cum să-i faci asta omului pe care-l iubești. Eu sunt gata să mă sacrific pentru tine, pentru noi, pentru a reuși iar tu îmi spui că sacrificiul tău este să îmi dai drumul? Niciodată nu ai înțeles nu-i așa? - îl privi în ochi - eu am sărit cu ochii închiși în prăpastia în care erai gata să te arunci, am încercat prin orice mijloc posibil să-ți fiu alături.
Am renunțat la viața mea pentru tine, la oameni pe care iubesc și care m-au ajutat și m-am întors în locul celui mai mare coșmar al meu. Lucrul care mă bântuie de luni de zile și despre care nu pot vorbi cu tine, asta e iubire. Iubire înseamnă să te sacrifici pentru celălalt chiar dacă ști că vei fi rănit. Însă tu nici nu vrei să riști, nu te sacrifici, nu renunți, pentru că ți-e teamă, și teama e mai mare decât iubirea ta pentru mine - făcu o pauză timp în care îl privi, el evita sub orice metodă să o privească în ochi - însă am înțeles, am înțeles perfect faptul că iubirea ta a fost o minciună.
Mereu înțeleg, atunci voi pleca - ochi lui se ațintiră asupra ochilor ei - voi pleca și nu mă vei mai vedea vreodată, voi dispărea din viața ta, din lumea ta iar nenorocitul de echilibru pe care-l aveai se va întoarce o dată cu plecare mea - ieși pe ușă și dădu tare cu aceasta în urma ei, lăsându-l pe Matteo într-o tăcere de mormânt în care rațiunea se lupta cu dorința, în care fericirea se distrugea continuu cu realitatea. În mintea lui relația fusese posibilă până într-un anumit punct, însă devenea tot mai imposibilă, să țină secrete față de ea, să ascundă cu fiecare pas adevărul, dacă ea simțea cum încet se îneacă, el era mort de mult și sub niciun pretext nu o va lăsa să se distrugă încercând să-l salveze pe el.
Trei bătăi în ușă îl treziră la realitate, Antonio își vârâ capul înăuntru inspectând camera de parcă cineva ar fi trebuit să se afle acolo și surprinzător sau nu, nu se afla. Închise ușa în urma lui și se așeză pe fotoliul pe care, cu un minut înainte, Brigitte stătuse. Își trecu mâna nervos prin păr încercând să-și aleagă cuvintele cu cea mai mare grijă.
-Brigitte plânge în camera de alături de ți se rupe inima, sărăcuța - privirea lui Matteo îl făcu să tremure dar trebuia să continue - de ce-o rănești pe fată? Dacă nu o iubești nu o mai bulversa ca pe un televizor stricat -
-O iubesc! - era mai mult o șoaptă decât un țipăt dar îl făcu pe Antonio să tacă - nu se pune problema de iubirea mea pentru ea, ea este totul. Fără ea totul este nimic, ea este umbra mea, inima mea, sufletul meu iar eu fără ea sunt pierdut într-o țară în care nu cunosc limba.
-Atunci de ce o faci să plângă? De ce o rănești în halul ăsta? De ce o alungi de lângă tine? Nici măcar nu pun la îndoială faptul că o iubești, dragul meu, dar pe lângă iubirea imensă pe care spui că i-o porți îți mai trebuie ceva - Matteo îl privi drept în ochi - curaj. Îți trebuie curaj să lupți cu boala ta și să o învingi, curaj să poți sta drept lângă fata care ți-a suportat toate toanele timp de mai bine de un an, uite că, Crăciunul e după colț, în loc să vă dați cadouri tu îi dai un bilet de avion. Fata asta a rămas chiar dacă Mia e perfect sănătoasă, fata asta te-a înțeles când nimeni nu te-a înțeles -
-Taci! - de data era un strigăt ce anunța o bătaie grozavă dacă vorbitorul nu va înceta din a-ș spune filozofia de caz.
-N-am de gând să tac! Poți țipa, urla, să spargi totul în jur, poți chiar să mă iei la bătaie dar n-am să tac nici de-al dracu! Am să-ți spun toate căcaturile pe care săraca fată nu ți le poate spune deoarece plânge de inundă casa, din ce cauză? A ta! - tăcu un moment privind reacțiile lui Matteo, se învârtea în jurul camerei nervos, era clar că încerca să se controleze, să se abțină să nu meargă la ea - fi atent la mine!
-Fata asta a înțeles de la început că ești un criminal ce se ocupă cu o organizație ce îi poate rade de pe fața pământului întreaga familie, dar te-a acceptat. Fata care plânge în camera alăturată, a înțeles de la început că ai probleme grave, dar te-a acceptat, a acceptat faptul că o tratezi ca pe o străină o dată dar în ziua următoare o tratezi ca pe sufletul tău pereche. A înțeles când lipseai cu nopțile și o forțai să stea singură în casa asta de zici că era la închisoare și nu la tine acasă. Ai făcut-o mai mult ca sigur să-și pună un milion de întrebări, să se învinovățească, ai făcut-o să-și piardă propriile minți - Matteo mai că sparse geamul când dădu cu pumnul puternic în propria-i reflexie. Antonio continuă prinzând dintr-o dată mai mult curaj.
-A acceptat să fie urmărită peste tot de Felix, de parcă ar fi spart vreo bancă, a acceptat să-ți stea alături chiar în momentele în care te-ai îndepărtat de ea ca un idiot! - aproape că-i striga în față dar receptorul asculta tăcut - peste toate câte a acceptat de dragul tău a făcut un lucru excepțional - Matteo ridică ochii către el - te-a iubit!
Te-a iubit mai mult decât pe ea însăși, te-a înțeles când tu însăți nu te-ai înțeles. Te-a iubit când tu te urai, când tu nu te suportai, când îți doreai să mori ți-a oferit un motiv să trăiești! Te-a așteptat mereu cu zâmbetul pe buze, tu chiar crezi că aseară a fost prima ei tentativă de a pleca? Sunt mai mult ca sigur că nu, că de cel puțin zece ori în ultimele câteva săptămâni totul în ea îi spunea să plece dracu odată de lângă cineva care nu o apreciază însă doar inima striga să rămână, și a rămas! În ciuda tot haosul pe care îl suporta a rămas, dreaptă alături de tine, și-a înghițit suferințele iar acum tu ce faci? Îi spui să plece? De parcă ar fi așa simplu! Să-și i-a băgăjelul, să plece înainte și să nu se uite niciodată înapoi? Asta vrei?
-Nu e în siguranță - era mai mult un șoptit în bărbie însă Antonio îl putu auzi - alături de mine, nu e în siguranță -
-Atunci protejeaz-o! Protejeaz-o precum îți protejezi familia - Antonio își înmuie puțin glasul - doar pentru că nu ți-ai putut proteja mama - Matteo îl privi - asta nu înseamnă că nu o vei putea proteja pe ea. Lucrurile de care îți pasă, pe care le îngrijești cu grijă, nu se aruncă aruncă la gunoi de parcă n-ar fi însemnat nimic, la fel se întâmplă și cu oamenii! - stătu un moment îndelungat privind în gol, așteptând, tot așteptând, însă nu știa nici el sigur ce tot așteaptă. Într-un final se ridică și porni spre ușă, înainte să iasă vorbi pe un ton sec și nepăsător.
-Oricum, dragostea nu e pentru mine - făcând un semn ciudat cu mâna, de parcă ar fi încercat să scuture orice gând ce-l făcea să spună ceva diferit - nu mi se potrivește, după cum vezi - ieși din cameră și vru să intre la Brigitte însă ceva îi spune tare și clar nici să nu viseze, să scape cât mai repede de ea și de toată prostia asta cu iubirea.
Într-un final, se pare că nu sunt făcut pentru treaba asta cu iubirea.
__________________________________
Texte Copyright© FankaMar
Texte Reserved ® FankaMar
2024