Heya copii. Ce faceti? Eu, eh bine. Sper să vă placă capitolul. Va puup.
Dalila's Pov
A doua zi, m-am trezit destul de târziu. De ce? Nu ştiu. Dar cu siguranță aceasta nu era întrebarea. Defapt întrebarea era "ce sa întămplat cu mine aseară?".. Nu ştiu de ce am fost aşa de sentimentală și de ce ma întrebat, erau multe întrebări care începeau cu aceste două cuvinte "de ce?". Am deschis ochii încet,văzând că razele soarelui umpleau camera de lumină și căldură.
Nu am mai stat pe gânduri și m-am dus la baie să îmi fac rutina zilnică. Am ieşit afara din baie făcându-mi patul care era foarte dezordonat. Se vede că m-am foit mult noaptea trecută. L-am făcut şi am coborât jos în pijamalele mele gri cu Mickey Mouse, ele erau formate dintr-un maieu cu Mickey si pantaloni scurți tot cu Mickey. Evident.
Coborând jos o văd pe bunica pe canapeaua din living uitându-se la nu ştiu ce porcărie de emisiune de gătit. I-am urat un "Bună dimineața" şi am plecat în bucătărie. Maya stătea pe scaunul înalt de la bufet, cu o cană sigur de cafea.
-Bună dimineața! Spun eu somnoroasă.
-Bună dimineața! Spune cu un zâmbet tâmpit pe faţă.
-Nu mai râde aşa. Şi fă-mi si mie o cafea. Vorbind pe un ton serios.
-Da sigur. Ridică-te porumbiţo şi fă-ţi. Râzând mai apoi.
-Taci drecu. Şi mă ridic să îmi fac o cafea. În timp ce fierbea apa pentru cafea, Maya mă tot întreba cum a fost primul sărut[aşa cum aţi auzit, primul meu sărut adevărat, nu mă judecaţi] sau de ce a plecat Adam atât de repede. Înfine mă aşez la loc pe scaun cu cafeaua gata. Stau la locul meu, dar aud pe Maya spunându-mi ceva.
-Dali, Adam te-a intrebat de familia ta? Spune în timp ce zâmbetul meu dispare de pe faţă.
-Din păcate da. Dar am schimbat subiectul când auzeam întrebarea. Nu cred că o să îi spun. Spun eu pe un ton serios.
-De ce? Mă întreabă Maya sorbind amândouă din cafea.
-Nu ştiu Maya. E complicat..
-Dali, totul în această viaţă este complicat. Aşa că să te aud. Spune pe un ton autoritar afișând un zâmbet.
-Pff. Nu ştiu Maya. Mie frică. Dacă îi spun poate mă crede o ciudată, care îsi îneacă amarul într-o persoană rea, adică cu o latură rea. Nu ştiu. Ar putea să îi treacă mii de gânduri rele despre mine. Poate că va crede că ajung ca părinţii mei, adică foştii mei părinți. Şi poate din cauza asta o să se îndepărteze de mine, o să rupă legătura pe care o vom crea împreună şi poate va alege să schimbe fata cu un trecut groaznic cu o fată bogată cu un trecut mirific ca al lui. Fără să îmi dau seama plângeam. Lacrimile curgeau şiroi pe obrajii mei.
-Oh, Dali, draga mea. Văd că îţi pasă mult ,dar nu cred că Adam este genul acela. Uite facem aşa. Când o să mai ieşiţi împreună o să vin şi eu, ca să îmi dau seama de ce îi în stare. Ştii că îi specialitatea mea. Apoi după un timp îi spui şi gata. Fără să îmi dau seama aveam un zâmbet pe faţă, lacrimile se uscaseră pe obraji când am auzit vocea sa calmă care mă calmează.
-Ok Maya. Îi zâmbesc.
-Ce mai aştepţi capră? Du-te si deschideţi cadourile, că aseară mă împiedicam de ele. Oftez și mă duc sus.
-Bine tu vaco. Strig la ea din capătul scărilor.
Intru în cameră şi încep să deschid fiecare cadou în parte. Erau lucruri frumoase: un ceas, cercei, am primit vreo 3 cărţi, [Se vede că aceste persoane mă cunosc. Chiar îmi place să citesc. Sincer să fiu.] şi multe alte chestii. Pun fiecare lucru primit la locul unde ar trebui să îl pun. Iar privirea îmi zboară către brățara primită de la Adam. Nici nu mai ţin minte când mi-am puso pe mâna. Deşi în minte îmi apare momentul când Adam mi-a pus brățara pe mâna.
M-am întins în pat cu gândul la Adam şi mă jucam cu medalionul de la brățară. Am stat aşa vreo 5 minute în aceeaşi poziţie, pe spate. Şi îmi dau seama că telefonul meu sună, îl cuprind în mână şi văd numărul lui Adam afişat pe ecranul telefonului. Îi răspund şi pun telefonul la ureche.
Convorbire telefonică
-Hei. Îmi spune Adam.
-Hei, spun eu timidă.
-Ce faci? Mă întreabă Adam.
-Apăi, nimica. Îl mint. Tu?
-Stau în pat şi ma gândesc acuma că de ce mă minţi.
Wow, parcă îmi citea gândurile. Ce îi cu toată lumea de ştie ce gândesc? Apoi îmi dau seama că încă sunt la telefon.
-Ba nu te mint. De ce te-aş minţi?
-Pentru că ştiu ce făceai. Parcă îi văd acel zâmbet tâmpit.
-De unde? Îi spun eu.
-Dacă îţi spun ce făceai, ieşi mai târziu la o plimbare pe faleză? Zice timid. Îl simt în voce.
-Hmm. Poate. Să te aud Aj. Zâmbesc.
-Stăteai în pat, pe partea dreaptă. Ba nu. Pe spate. Şi te jucai cu medalionul de la cadoul tău. Am rămas mută. Nu mai ştiam ce să îi spun. Dar întrebarea era "De unde ştia?". Era o întrebare la care nu aveam încă răspuns. Deci, vi mai spre seară?
-Stai umpic Aj. De unde ştii asta? Ai montat camere video prin cameră şi nu ştiu eu? Îmi pufăie în telefon.
-Secret! Răspunde. Deci la cât să vin?
-Stai încet Aj. Mai am o întrebare.
-Spune Beth. Încerc să las deoparte că mi-a spus din nou pe numele de familie.
-Aşa, înfine. Poate să vină cu noi si Maya? Nu îmi place să ies fără ea. Eu să ies si ea să stea în casă. Nu îi bine. Pot? Imit vocea unui copil mic.
-Da sigur copilașul meu. O să îl aduc şi pe cel mai bun prieten al meu. Lucas.
-Mă bucur. O să fie frumos. Sper. Zâmbesc.
-Deci la cât să venim să vă luăm, copilașul meu?
-Nu sunt un copil. Chicoteşte.
-Ba da. Eşti copilașul meu mic.
-Hei. Nu sunt atât de mică. Am 1.66. Râd în telefon.
-Pff. Pitico. Am 1.82. Râde şi el.
-Bine acuma nu te mai lăuda. Spun eu si pufăi.
-Deci la cât se venim? Întreabă el.
-Pff. Pe la 7.
-Îmbracă-te lejer. Şi Maya la fel.
-Ok, ok. Tatii. Spun pe un ton batjocoritor.
-Îmi place când îmi spui tatii. Îi zâmbesc, știind că nu mă vede.
-Bine tontule. Gata cu dulcegăriile la telefon. Ne vedem la 7, să nu întârzii.
-Bine ţaţo. O să fiu acolo la timp. Promit. Pas copilașul meu.
-Pa tontule.
-Ţaţo. Şi îmi închide.
Convorbire telefonică încheiată
Zâmbesc. Şi fug pe scări în jos vrând să o anunţ pe Maya.
-Maya!! Strig tare să mă audă.
-Hoo nebună. Ce strigi în halul ăla?Se strâmbă către mine.
-Până la 7, să fii îmbrăcată lejer, mergem la plimbare pe faleză cu Adam şi prietenul lui cel mai bun, Lucas.
-Hmm. Sună bine. O să fiu gata până atunci. Promit.
-Ok. Îi zâmbesc şi o îmbrăţişez tare. Mulţumesc.
-Pentru ce? Întreabă Maya, fără să ne dezlipim din îmbrătişare.
-Pentru că eşti tu. Pentru că eşti aici şi mă ajuţi. Că mi-ai fost alături când nimeni nu a fost. Că mai oprit să fac prostiile care acuma le regret că am vrut să le fac, dar care îţi mulțumesc că mai oprit. Nu ştiu ce m-aş fără tine. O strâng mai tare şi ne dezlipim din îmbrătişare.
-Hei nici eu nu aş putea să îmi văd viaţa fără prietena mea. Te iubesc mult Dali.Zâmbeşte.
-Şi eu te iubesc Maya. Acuma hai să ne pregătim.
-Da hai.
Adam's Pov
După ce am terminat de vorbit cu Dalila. Am stat câteva zeci de minute şi mă gândeam la ea. După ce trec cele zeci de minute l-am sunat pe Lucas. După 2 apeluri îmi răspunde somnoros.
Convorbire telefonică
-Ce vrei coaie? Îmi spune Lucas. Tu ştii să suni doar atunci când dorm. Ce pula mea vrei? Zice nervos că l-am trezit.
-Ho frate. Mă înjuri după ce îţi fac rost de întâlnire. Chiar aşa pizdă eşti.
-Serios frate? Nu glumi cu mine că numa acuma m-am trezit.
-Nu glumesc frate. Râd.
-Cu cine frăţic? Întreabă el.
- Mai ştii când ţi-am povestit de Dalila? Zâmbesc când îmi aduc aminte de ea.
-Da frate. Cum aş putea să uit, când în fiecare zi mă suni din somn şi îmi povestești de ea.
-Oh da. Înfine. Prietena ei cea mai bună va veni cu ea. Aşa că m-am gândit la tine. Ştiu că o vei place. Vă asemăna-ţi foarte mult. Şi ea îi canibală ca tine.
-Îi genul meu?
-Dap
-Ok atunci. Am încredere în tine Adam. La cât plecăm după ele? Doar nu vor veni singure încolo nu?
-Evident. La 7 trebuie să fim acolo. Aşa că vin să te i-au la 6:30. Să te îmbraci lejer. Ca mergem al plimbare pe faleză frăţic. Zâmbesc când mă gândesc din nou la Dalila. La copilul meu. [Ce şod sună asta]
-Bine fra. Tu ştii cel mai bine.
-Ne vedem pizdă. Spun eu.
-Bine pizdă. Salut. Îmi spune Lucas.
-Salut.
Convorbire telefonică încheiată
Am închis, iar după îmi puteam imagina cât de fericit era Lucas. Parcă îl vedeam ţopăind în pat. Iar apoi buff pe jos. Asta se întâmplă deobicei.
Văd că ceasul indică 6:10. Încep să mă pregătesc. Îmi i-au telefonul, cheile de la maşină şi mă mai uit odată în oglindă. Pornesc maşina şi mă îndrept spre casa lui Lucas. Mereu mi-a fost alături. Chiar şi atunci când îmi venea să mor de nervi din cauza părinților mei. Îi iubesc ne spus de mult. Dar nu le prea pasă de ce simt eu, doar de afacerea lor. În care mă implică şi pe mine. Lucas mereu a fost acolo. A fost acolo când am fumat prima dată[ştiu, nu trebuia, dar la ce sa întămplat nu ştiam cum să reușești să mă calmez], a fost acolo când am renunţat la fumat[da m-am lăsat, nu îi nimic special], a fost acolo mereu. Şi îl iubesc pentru chestia asta.
Ajung în faţa casei lui şi clacsonez să iasă odată. Într-un final a ieşit. El este înalt, mă ia cu un milimetru, îi imposibil. Părul este de culoare castanie, ochii săi verzi ii iasă în evidență la pielea lui mereu măslinie. Nu ştiu cum reuşea. Era îmbrăcat în pantaloni scurți de sport gri şi un maieu alb. Şi el are mușchi ca mine. Evident că mergem împreună la sală. Înfine. În picioare are o pereche de tenişi gri. Intră în maşină mă salută se ţinea de cap, observ şi vrând să îl întreb
-Ai căzut din pat după ce ai ţopăit, tot în pat? Aşai?
-Da. Îmi raspunde şi încep să râd.
Pornesc maşina şi ne îndreptam spre casa fetelor.
________________
Sarumana copii. Scuze ca postez capitolul abea acum si la ora asta. Acuma mi-a venit inspiratia. Şi ii multumesc si lui Karinel pentru idei. Astept parerile voastre si aprecierile. Va pup si va iubesc :* <3