În urmă cu ceva timp, viziunea lui Jocelyn a fost o atenţionare. Dacă Radon nu era capturat de Cabal, avea să mă secătuiască de puteri până mi-aş fi dat ultima suflare. Astfel, Hades l-a oprit. Dar acum? Acum cel ce-mi decide numărul de zile rămase este chiar băiatul pe care-l iubesc. Acum, fără voia lui, Hades este cel ce i-a luat locul lui Radon. Mor. Încet, chinuitor. Am încercat să schimbăm destinul dar am sfârșit aducând asupra noastră cruzimea lui nemăsurabilă. Am încercat să facem păpuşa să meargă singură, dar am ajuns să fim prinşi şi arşi de păpuşar. Am făcut totul greşit, iar acum culegeam roadele. Dacă încercam să oprim inevitabilul? Dacă încercările fiecăruia dintre noi se dovedeau a fi inutile? Odată încheiată, vraja de legare care mă putea salva era imposibil de refăcut. Singurul lucru pe care îl puteam face era să aştept, să văd cum Hades îmi oferea viață cu porţia, să-mi pregătesc mărturisirea în fața bunicii şi scuzele pentru Gale şi Charlotte. Și Ryan, care rămăsese în continuare un străin, tatăl pe care niciodată nu l-am avut, tatăl care mereu fusese acolo, aşteptase clipa potrivită, dar niciodată nu o primise.
Bunica spunea într-un timp că un om nu îşi recunoaşte greşelile decât atunci când nu mai poate face nimic ca să le îndrepte. Asta eram eu acum, aşteptând printre stăini şi dându-mi seama că ajunsesem să nu mă mai mulţumesc cu puţinul pe care-l aveam înainte şi care însemna totul. Cât timp trecuse de când nu mai pierdusem nopţi râzând cu Gale? Câte zile aşteptase bunica ca să mă vadă ajutând-o din nou în bucătărie? Tot ce văzusem în ultimele două luni fusese Hades. Îl lăsasem să-mi monopolizeze timpul chiar dacă asta îi rănea pe alţii. În ideile mele preconcepute, în dorinţa de a nu fi egoistă, am reuşit să mă dedic lui în totalitate, în timp ce-mi lăsasem propria familie de izbelişte. Nu puteam să o sun pe bunica şi să-i spun că zilele mele erau numărate, cum nu puteam nici să mă întorc în Syracuse în starea în care mă aflam, de aceea nu aveam de gând să aştept moartea cu braţele deschise.
Paşii mei bocăneau pe coridorul lung din Linderhof. L-am văzut pe Saber aşteptând cuminte în dreptul uşilor masive pe care ieşise Hades cu câteva ore în urmă, dând din coadă şi ridicându-şi botul umed în aer. Presupuneam că era pus acolo pe post de gardian, ca nimeni să nu intre în timpul sobrei reuniuni ca Cabalului. Ştiam că Hades era acolo, cum ştiam şi că Raphael se afla deopotrivă cu el, de aceea am deschis uşile fără să bat, fără vreun avertisment pentru cei ce se aflau de cealaltă parte. Nu știu dacă am făcut bine ce am făcut, pentru că toate privirile s-au întors spre mine, priviri necunoscute, priviri de care m-am temut la început. Dar apoi, curajul a revenit când l-am văzut pe Hades ridicându-se în picioare, în partea cealaltă a mesei lungi la care erau așezați cei doisprezece vrăjitori. M-am simțit stânjenită de privirile ce-mi erau aruncate, pentru că mai erau acolo încă șapte persoane care mă inspectau la sânge, persoane despre care auzisem și pe care nu le cunoșteam. Atentă, am înghițit în sec și am făcut câțiva pași spre ei.
—Joy! exclamă Raphael. Mă bucur că ai decis să ni te alături.
Hades mi-a aruncat privirea lui de „ce-naibii-cauți-aici", îngrijorarea umbrindu-i trăsăturile. Mi-am dat seama că se temea să nu-l fi căutat pentru a-l ruga să mă vindece din nou, așa că am ocolit masa precaută și m-am oprit în dreptul scaunului său, presându-mi palmele de umerii săi ca să-l împing la loc. Am rămas rezemată în coate de spătarul scaunului, strângând ușurel materialul tricoului lui în palme. Îl simțeam încordat sub atingerea mea și mi-am dat seama că fusese astfel și până să ajung eu acolo. Pielea mea a atins-o din greșală pe a lui și am fost străbătută de un fior fierbinte din cap până-n picioare. L-am strâns și mai tare, ca să-i demonstrez că eram acolo, căci temperatura trupului său era cu mult peste limitele normale.
—Joy Dalton, dragii mei, mă prezentă Raphael.
Am privit pe rând la fiecare chip din încăperea mare, cu tapet alb ce părea că strălucește în lumina soarelui ce intra prin glasvandurile uriaşe. Kit mi-a oferit un zâmbet de încurajare, în semn de "nu-se-va-întâmpla-nimic-rău", apoi şi-a îndreptat spatele şi a făcut un schimb de priviri fulger cu Ron, Benjamin şi Ezra. Ştiam că aflaseră. Ştiam că acum toţi erau informaţi de ceea ce se întâmpla cu mine şi mă simţeam ca şi cum îmi fusese divulgat cel mai mare secret. Mă simţeam în plus şi brusc nu mai eram în apele mele.
—Joy, ei sunt vrăjitorii din Cabal, în formație completă. Sabbah, Elisabeth, Richard, Lee, Carlos, Jacob şi Darius.
Mi i-a indicat pe rând, iar eu doar i-am privit, intimidată de modul în care mă inspectau, ca şi cum puteau afla ce am făcut în întreaga viaţă doar privindu-mă. Spre uimirea mea nu toţi erau tineri ca şi Benjamin şi restul vrăjitorilor ce-mi erau mai apropiaţi. Sabbah era o femeie de vârstă mijlocie, şi probabil Richard şi Carlos aveau peste treizeci de ani. Habar nu aveam care erau criteriile intrări în Cabal, de aceea mi-am notat în minte faptul că trebuia să aflu mai multe despre lumea din care venea Hades.
—E o plăcere să te cunoaştem în sfârşit, Joy, mi se adresă Sabbah, ridicându-se uşurel de pe scaun.
Era îmbrăcată elegant, ca majoritatea celor de la masă —până şi Raphael purta o cămaşă albă cu mânecile suflecate— iar părul blond îi era prins în coc în timp ce un colier cu piatră albastră îi atârna la gât. Mi-am adus aminte de ceea ce-mi spusese Kit despre pietrele ce le defineau puterile, dar nu-mi puteam da seama dacă Kit le dăduse şi o denumire.
—Am auzit că eşti o fată curajoasă, continuă Sabbah, apropiindu-se de capătul celălalt al mesei, cel opus mie. Tu l-ai ajutat pe Hades să-şi revină, nu-i aşa?
Am aprobat din cap, neştiind unde îşi dorea să ajungă. Ochii ei ca de felină mă ţintiseră atenți, iscoditori, şi mi-am adâncit degetele în umerii lui Hades inconştient. El a tresărit şi am privit în jos, mângâind uşurel locul cu pricina. Capul lui s-a întors uşurel spre mine iar mâna lui dreaptă mi-a cuprins încheietura stângă, trăgându-mi palma peste pieptul lui, în dreptul bătăilor alerte ale inimii sale. Ştiam că-ncerca să-mi arate că e cu mine, că totul va fi în regulă, dar mă simţeam în continuare înconjurată de rechini flămânzi.
—Presupun că ţii mult la el, aşa-i? întrebă iar femeia.
Inima mi-a zvâcnit şi respiraţia mi s-a întretăiat. Pentru prima dată am simţit în palmă cum bătăile inimii lui Hades se intensifică. Dacă nu aş fi fost rezemată de scaun probabil m-aş fi prăvălit la pământ. Obrajii mi-au luat foc iar pereţii părură că se strâng în jurul meu. M-am uitat la Sabbah abia peste câteva zeci de secunde.
—Tot ce am făcut a fost din propria dorință, am zis pentru prima dată. Normal că ţin la Hades.
"Îl iubesc pe Hades", am gândit, dar nu am şi articulat-o. Cuvintele sale, cele din seara în care am avut primul sărut, îmi răsunau în minte la nesfârşit. În faţa lor nu puteam să ne comportăm aşa cum ne doream. Mai presus de ființe umane, cei din Cabal erau apărătorii fiinţelor supranaturale. Ar fi făcut orice ca să-şi urmărească interesele, iar expresia lui Sebbah, încordarea lui Hades şi atenția celorlalţi îmi confirmau spusele.
—Atunci te interesează şi bunăstarea lui, îşi continuă Sabbah pledoaria.
L-am strâns pe Hades de mână atât de puternic că mă durea. Sala părea acum neîncăpătoare şi m-am uitat confuză la Raphael, care urmărea schimbul de replici dintre mine şi Sabbah ca şi cum aterizase de nicăieri între nou două şi nu înțelegea o iotă.
—Unde baţi, Sabbah?
M-am uitat la Ron cu admirație, mulţumindu-i din priviri că întrebase ceea ce eu mă temeam să o fac. Privirea lui rece s-a întors aspru spre femeia vizibil ofensată de intervenţia lui. Ron Harthrow era una dintre cele mai intrigante persoane pe care le întâlnisem, imediat după Hades. Gândul mi-a zburat pentru o clipă la discuţia despre Christine Syracuse şi m-am întrebat ce fel de femeie reuşise să oprească sângerarea din sufletul bărbatului ce se afla în fața mea, de partea cealaltă a mesei. Unde era acum Christine Syracuse? Ce se întâmplase, odată ce lui Hades îi era atât de greu să vorbească despre asta?
—Uitasem de impertinenţa ta, Ron, zâmbi Sabbah, plimbându-se prin sală ca o felină în cușcă.
—Impertinență? Nu eşti persoana potrivită care să spună asta, i-o întoarse Ron calm. Spune direct ce vrei. Toți ar trebui să spuneți ce vreţi cu adevărat, fără să vă tot învârtiţi atât în jurul propriei cozi.
Membrii Cabalului se priviră între ei. Nu. Nu Ron, Kit, Benjamin, Ezra şi Raphael. Ceilalţi, cei care veniseră cu un interes ascuns pe care Ron îl obliga să iasă la suprafaţă. Nu-i spuseseră nici măcar lui Raphael, cel mai important vrăjitor din Cabal, iar frustrarea i se citea acum pe chip, cât timp o fixase cu privirea pe Sabbah, atât de dur încât mă simțeam eu stingheră. Ar fi putut să o ucidă cu o astfel de privire, iar în acea clipă am înţeles de ce era Raphael în fruntea tuturor. În interiorul lui zăceau sute de personalități: Raphael, copilărosul care se tăvăleşte pe unde apucă împreună cu Saber, Raphael, tânărul matur, capabil să poarte o discuţie serioasă, Raphael, băiatul ce pare rebel şi pus pe şotii, şi în cele din urmă Raphael, conducătorul Cabalului. Raphael, cel care acum s-a ridicat fulgerător în picioare, lovind suprafaţa mesei cu palmele.
—Ce vrea să însemne asta, Sabbah? se răsti, făcându-mă să tresar.
Am simţit iar strângerea lui Hades şi m-am concentrat pe bătăile inimii lui. Până atunci mă întrebasem de ce nu spunea nimic, apoi mi-am dat seama că ceea ce făcuse în tot acel timp fusese să analizeze cuvinte şi reacții. Hades gândea totul. Hades îşi analiza acţiunile. Hades nu era nesăbuit, cel puţin nu mereu, iar acum, după apariția lui Katherine şi căutarea leacului meu, se părea că îşi calcula mişcările şi mai atent.
—Raphael, vorbi Richard ferm, ridicându-se uşurel ca să atragă atenția asupra lui. Lumea supranaturală e neliniştită. Consulatul vrea să ne mulţumească pentru ajutorul acordat lui Blake, dar totodată sunt nemulţumiţi cu privire la dezechilibrul adus de puterile lui Hades şi puterea pe care Joy o are datorită lui Jocelyn. Sunt de părere că trebuie totul oprit, înainte ca cineva să o ia razna şi să distrugă pacea, aşa cum a dorit Radon.
—Şi ce propuneţi? întrebă Kit calm.
—Ne-a fost cerut să îi luăm lui Hades puterile înapoi.
—Dar asta e imposibil! am izbugnit, atrăgând atenţia asupra mea. Dacă ar fi existat o posibilitate atunci am fi făcut ceva până acum.
—Există o posibilitate, mă corectă Sabbah tăios. Toţi vor ca puterea lui Hades să dispară, la fel şi mesagerul pe care tu îl controlezi.
—Hades niciodată nu a scăpat de blestem, interveni Benjamin gânditor. Decât atunci când...
—Când a murit.
Mi s-a strâns stomacul imediat, făcându-mă să mă simt grozav de grea, încât abia puteam să mă mai ţin pe picioare. Degetele mi s-au încleștat pe umerii lui Hades, dar el nu avu nicio reacție. Mă holbam la creştetul capului său, rămasă fără cuvinte şi capacitatea de a respira.
—Ne cereţi să-l omorâm pe Hades? pufni Ron sarcastic, dar am văzut cum i s-au încleştat fălcile. Vreţi ca Joy să o folosească pe Jocelyn şi să-l aducă înapoi iar astfel împuşcăm doi iepuri dintr-o lovitură.
—Nu o să fac asta, am spus hotărât, deși aveam impresia că urma să mă lase vocea.
—Nu o să lăsăm noi să se întâmple asta, Joy, mă asigură Kit, aruncând o privire acuzatoare spre Sabbah, apoi spre Raphael. Tu ştiai de asta? i se adresă. Eşti de acord să-i facă asta, Raphael?
Modul în care Kit îl privea în acel moment era agonizant. Ştiam că Raphael ţinea la Hades, ştiam că, oricât de puţin o arătaseră, toţi ţineau la el, de aceea speranța încă încolţea la mine în suflet. Totuşi, trupul începuse să-mi tremure incontrolabil şi ştiam că Hades o simțea la perfecțe, căci încă ne ţineam de mânâ.
—Nu luăm nicio hotărâre fără să votăm, reuşi Raphael să pronunțe.
—Nu avem ce vota, îi replică Jacob. Şi chiar dacă am face-o, voi nu puteţi pune înaintea lui Hades dorința de a conduce cum trebuie lumea supranaturală. Aţi fi subiectivi, iar asta ar distruge majoritatea care îşi doreşte ca magia neagră să dispară, înainte să apară aspiranţi care să-ncerce să o fure.
Privind problema din acel unghi, aveau dreptate. Echilibrul dintre lumea oamenilor şi lumea din umbră abia se stabilise. Setea de putere putea să-l distrugă. Însă nu puteam accepta o aşa modalitate de a rezolva problema. Nimeni nu se atingea de Hades şi de Jocelyn, pentru că nu-mi garanta nimeni că Hades avea să iasă cu viaţă din asta. Numai simplul gând că puteam să-l pierd mă scotea din minţi.
—Subiectivi sau nu, nu-i vom face asta lui Hades. Nu fără acordul lui, stabili Ezra, aruncându-ne mie şi lui Hades o privire compătimitoare.
Faptul că Hades tăcea, faptul că liniştea devenise apăsătoare iar strângerea mâinilor noastre slăbea readucea senzația de greaţă din pântecele mele. Îl priveam şi aşteptam cu sufletul la gură să spună ceva, deşi eram conştientă că-mi puteam regreta dorinţa mai târziu.
—Nu este vorba despre niciun echilibru, rosti Hades în cele din urmă.
Vocea i-a reverberat în timpanele mele, puternică, aspră şi inegală. Umerii i s-au încordat pentru o clipă, arcuindu-i-se uşurel în spate. I-am atins pielea cu buricele degetelor doar ca să mă asigur că ne aflam în zona de siguranţă, dar pentru prima dată Hades era rece.
—Se tem de posibilitatea de a mă transforma în ceea ce Loana l-a transformat pe Radon. Se tem de ceea ce aş putea face dacă mi-aş pierde controlul.
O clipă făcu o pauză, pufnind, iar în spatele pleoapelor mi l-am imaginat zâmbind forţat într-un colţ al gurii, aşa cum eram sigură că o făcea.
—Până şi vouă vă este teamă de asta, Sabbah, sau mă înşel? Sunteţi atât de speriați încât veniţi şi-mi vorbiţi despre subiectivitate?
Hades râse, dar nu era râsul lui adevărat. Vocea îi era gravă, îi era dură, dar pentru prima dată mă bucura asta, căci nu dădea vreun semn de solidaritate cu privire la bunăstarea ființelor supranaturale. Se părea că Hades Morgenstern putea fi şi egoist. Se părea, de fapt, că Hades nu se schimbase chiar atât de mult. Dar poate că acest fapt nu era neapărat rău, aşa cum crezusem la început.
—Ai ras două persoane de pe suprafața pământului într-o clipă. Te aşteptai la parade de bun-venit? i-o aruncă bărbatul cu trăsături asiatice, pe numele lui Lee.
—Ar fi fost bune câteva mulţumiri, îi răspunse Hades netulburat. Din câte ştiu, Loana avea în plan să vă elimine pe rând.
Ajunsesem într-un punct sensibil, odată ce capul lui Ron s-a întors spre scaunul pe care stătea Hades. Umezindu-mi buzele, l-am strâns pe Hades cât să-l fac să tacă, apoi am luat cuvântul.
—Atunci Hades trebuie să le câştige încrederea.
Mi-am întors privirea plină de speranţă spre Raphael, ce îmi analiza deja cuvintele.
—Trebuie să le arătăm că Hades poate controla toată puterea asta fără să întâmpine probleme.
—Cum poţi fi sigură de asta? mă întrebă Richard.
—Eu... Eu am văzut de ce este în stare. Am fost acolo, la conacul Syracuse. Ştiu ce a făcut Katherine la St. Blair când şi-a pierdut controlul, dar Hades...
Mi s-a uscat gura aşa că mi-am umezit buzele, privind fix spre creştetul capului lui Hades, ca să-mi găsesc cuvintele. Palmele mele îi strângeau stinghere umerii brusc încordaţi iar inima îmi bubuia între coaste.
—Hades nu este ca ea. Hades nu este nici ca Loana, nici ca Radon. Hades este Hades, iar eu îmi pun toată încrederea în el. Eu ştiu că poate să folosească puterea lui Azazel ca să creeze şi nu să distrugă. Ştiu cât de mult îl frământă gândul că poate face rău cuiva, ştiu cât de mult îşi doreşte să revină totul la normal. Iar voi... Voi chiar nu puteţi vorbi aici despre subiectivitate sau egoism sau orice altceva! m-am răstit. Nu când ştiţi că fără el nu aţi fi scos-o la capăt cu Radon atât de repede! Pentru asta merită măcar încrederea voastră.
Mi-aş fi ascuns faţa în tricoul lui şi aş fi plâns, apoi l-aş fi sărutat până ameţeam şi l-aş fi strâns în braţe până-mi amorțeau mâinile. Nu puteam exprima în cuvinte ce simțeam pentru el. Nu puteam decât să sper că el ştia deja. Trupul mi-a împietrit iar în acea linişte îmi auzeam respiraţia greoaie.
—Am luat o hotărâre, vorbi în cele din urmă Raphael, după minute lungi şi agonizante. Elisabeth, anunţă-i pe bătrâni. Până mâine, Hades va avea propriul chatrix. Şi va fi roşu.
Abia mai târziu am aflat ce era acela un "chatrix". Raphael a încheiat întâlnirea imediat după ce a anunţat hotărârea, iar restul nu au mai protestat. S-au ridicat şi au ieşit pe rând din sală, iar Saber a lătrat în dreptul uşii deschise, dar Raphael l-a apucat de lesă când a trecut pe lângă el, a închis uşile masive din lemn şi ne-a lăsat pe mine şi pe Hades în linişte, în aceaşi poziţie în care am stat tot timpul acela. Mă dureau picioarele, dar tot ce făceam era să privesc ţintă spre podea. Când Hades s-a ridicat mi-am păstrat palmele pe spătarul scaunului, încleştându-mi degetele pe marginea din lemn. Nu ştiam ce era cu tăcerea aceea, dar nu-mi plăcea teama pe care mi-o aducea în interiorul trupului. Aproape îmi auzeam respiraţia sacadată, respiraţie ce s-a oprit când braţele lui Hades mi-au înconjurat talia şi m-au tras la pieptul lui.
Brațele lui îmi confereau cea mai plăcută atingere, amorţindu-mi trupul şi eliberându-mi mintea de orice gând chinuitor. Câteva secunde l-am lăsat să mă strângă cu putere, apoi m-am întors şi l-am cuprins la rândul meu, inspirându-i mirosul, lăsându-mă învăluită de căldura emisă de fiecare părticică din trupul său, simţind cum simplele atingeri readuc în interiorul meu viaţa. Hades mă readucea la viaţă de fiecare dată. Mă salva din întuneric, îmi lua durerea şi-mi aducea aminte că era acolo, gata oricând să renunţe la tot pentru mine. Iar realizarea acestor lucruri m-a copleşit până la lacrimi. I-am murmurat numele inconştient, ridicându-mi bărbia cât să-i pot săruta maxilarul şi pielea fină de pe gât, lacrimile scurgându-se de pe bărbia mea pe pieptul lui.
—Nu mai plânge, îmi ceru, aplecându-se cât să ne unească frunţile.
Ne-am privit o clipă, apoi buzele lui au urmat calea lacrimilor care s-au uscat sub suflul său fierbinte. Mi-a cuprins gura într-un sărut gentil şi lent, fremătându-mi buzele ca şi cum acesta era lucrul pe care şi-l dorise toată viaţa. Mi-am condus mâinile pe sub brațele lui, presându-mi palmele de spatele său și strângând în pumni materialul tricoului pe care îl purta, senzaţiile explodând în interiorul meu când i-am simţit limba caldă trecând uşurel de bariera buzelor, în căutarea alei mele. Mi s-au înmuiat genunchii. Era periculos să te îndrăgosteşti, mai ales dacă o făceai de un băiat precum Hades, dar să faci pe cineva ca Hades să se îndrăgostească de tine era ca şi câştigarea lozului cel mare la loterie. Tot ce-mi doream în acel moment era să las infernul să mă mistuiască, să-mi contopească sufletul cu cel al temutului conducător al întunericului, să-mi ofere ceea ce nimeni altcineva nu ar fi putut să o facă vreodată.
—Vreau să fac asta în fiecare clipă a vieţii mele de acum încolo, mi-a şoptit într-una din pauzele de respirat, vocea fiindu-i inegală, îngroşată din vina respiraţiei greoaie.
—Iar eu vreau să nu te răzgândeşti vreodată, am răspuns.
—Niciodată, Reich.
M-a sărutat din nou, sau poate eu l-am sărutat pe el, iar dorinţa părea să crească după fiecare ciocnire pe care o aveau gurile noastre, ajungând să mă amețească. La început lent și plin de iubire, apoi apăsat şi înfometat şi plin de teama că cineva avea să intervină. Am pierdut noţiunea timpului şi nu ştiu când şi cum am reuşit să ne oprim. Pe drum spre Sala Oglinzilor i-am spus despre telefonul dat bunicii în acea dimineață iar el mi-a povestit despre Katherine și prima ei apariţie, când se presupunea că noi doi eram despărţiți. Mai bine spus sub un capriciu prostesc, l-aş fi corectat, dar mi-am adus aminte de ceva atât de fulgerător încât am uitat să mai vorbesc. Mi-am amintit de Serje ca şi cum cineva mă pălmuise să o pot face. Nu-l mai văzusem restul zilei după incidentul din grădină, de aceea nici nu ştiam dacă era obligatoriu să-i spun lui Hades ceva atât de lipsit de importanță. Şi totuşi am decis să-i zic.
—Hades, cât timp erai ocupat de dimineaţă cu Cabalul am...
Nu am apucat să continui. Am intrat în Sala Oglinzilor iar respiraţia mi s-a oprit cu adevărat. Inima a început să-mi bată cu putere şi secunde lungi nu am putut să privesc decât înainte, la Raphael şi la Serje. Amândoi ne-au privit la rândul lor iar obrajii mei se înroşiră. Părea că un fulger se prăvălise în interiorul meu, din creștetul capului și până în tăpli, arzându-mi fiecare nerv.
—Oh, bună din nou, Joy! exclamă Serje, aruncându-mi un zâmbet.
Mi-am umezit buzele dar nu am spus nimic pentru că nu am fost capabilă. Ochii lui albaştrii îmi cutreierau din nou trupul şi din instinct l-am apucat pe Hades de mână, trecându-mi degetele printr-ale lui. Privirea lui Serje trecu de la mine la Hades şi spre bucuria mea rămase acolo. Ochii lui s-au mijit ușurel iar palmele i s-au ascuns neglijent în buzunarele blugilor.
—Hades Morgenstern, presupun, rosti Serje calm.
Hades nu răspunse în niciun fel. Raphael a privit de la unul la altul, apoi o clipă la mine. În cele din urmă oftă şi-şi trecu mâna prin părul blond. Arăta grozav de obosit și probabil i-ar fi priit o pauză, odată ce se părea că până și oamenii în care se presupunea că putea avea încredere puteau oricând să-l trădeze.
—El e Serje Ozera, îl prezentă Raphael. E unul dintre puţinii metamorfici care mai există în Europa. E aici în căutarea surorii sale gemene.
Pe chipul lui Serje fulgeră ceva întunecat iar privirea i se oțelii. Am strâns mâna lui Hades şi mai tare. Nu credeam că aveam să văd vreodată vreun metamorfic. Deşi necromanții erau într-un număr mic, ei erau şi mai greu de întâlnit. Războiul purtat de vampiri împotriva lor fusese crâncen, şi totul pentru putere şi dorinţa de a domina Europa. Familii întregi suferiseră ani la rând, ca mai apoi totul să ia sfârşit fără desemnarea unui adevărat câştigător. Puterile lor erau uimitoare. Era suficient să aibă un obiect personal ca să poată lua forma exactă a propietarului, indiferent că era femeie sau bărbat. Din câte auzisem erau buni şi la influenţatul fiinţelor umane şi, de cele mai multe ori, se năşteau câte trei în fiecare familie. Tripleţi, ceea ce însemna că Serje mai avea şi un frate geamăn pe lângă sora pe care o căuta.
—O să iau legătura cu trimişii la graniţă, însă te asigur, Serje, Scout nu a pus un picior în Austria.
Serje îl privi serios şi doar legănă resemnat din cap. Îmi părea rău pentru el şi habar nu aveam ce puteam spune ca să deschid vreo conversație. Se părea că sora lui Serje fugise, iar acum fratele ei o căuta cu disperare. Raphael şi-a reîntors atenţia spre mine şi Hades.
—Trebuie să vorbim despre ceremonia de mâine, Hades. Vino cu mine puţin.
Hades păru că nu vrea la început. Ştiam exact de ce iar sângele îmi coloră pomeţii. M-a tras în faţa lui şi mi-a ridicat bărbia cu un deget. Ochii lui negrii mă priveau la fel de blând, dar ştiam că-şi pregătise duritatea pentru băiatul ce aştepta în spatele meu. S-a aplecat şi ne-a unit buzele atât de scurt că aş fi fost în stare să sar pe el pentru mai mult, dar abia apoi am înţeles că tocmai ce mă pedepsise, pentru că mi-a ciupit buza de jos când s-a retras din acel... pupic.
—Vorbim mai târziu despre asta, mi-a murmurat.
Părul mi s-a ridicat pe ceafă. De ce aveam impresia că urmam să vorbim, dar nu folosind cuvinte? Hades nu a mai aşteptat ca eu să spun ceva. A trecut pe lângă mine, îndreptându-se spre uşa din partea cealaltă a sălii, împreună cu Raphael. În scurt timp m-am văzut singură, în faţa lui Serje. Stomacul mi s-a întors pe dos fără să ştiu cu exactitate de ce. Nu aveam astfel de reacţii în preajma unor străini, de aceea părea că ceea ce simţeam nu erau, de fapt, sentimentele mele. Am încercat să alung gândul irațional și mi-am trecut o mână prin părul desfăcut. Tăcerea dintre noi era supărătoare iar faptul că ochii lui mă priveau fix trezea o durere mută la mine în piept. Nu simțisem asta nici în preajma lui Hades, nici măcar la început, când mă temeam de el. Părea că-mi era groază de Serje deși el nu făcuse nimic care să-mi permită cu adevărat să simt asta.
—Îmi pare rău pentru sora ta, am reușit să spun. De cât timp a fugit?
—Două săptămâni, îmi răspunse plat, apoi un oftat îi părărsi buzele.
Tăcerea s-a lăsat iar și ne-am privit din nou unul pe altul ca și cum eram dușmani de moarte și aveam de gând să sărim unul la gâtul celuilalt. Nu-mi înțelegeam starea în acea clipă, și nu vorbeam despre starea de rău adusă ca urmare a vrăjii de legare. Ca și cum nu era de ajuns problema aceea, acum trebuia să înțeleg de ce mă temeam atât de tare de un străin, mai ales când Serje părea așa... prietenos. Poate devenisem paranoică, poate naivitatea mea scăzuse și eram mult mai rezervată decât înainte, dar asta nu era o justificare care să înlăture complet ceea ce simțeam, o justificare care să mă calmeze în preajma băiatului ăsta cu ochii albaștrii, electrizanți.
—Niciodată nu a plecat undeva de una singură, l-am auzit spunându-mi. Din vina problemelor pe care le-am avut cu vampirii și după moartea părinților noștrii și a lui Sebastian, fratele meu, am încercat să fac orice ca să o protejez. Nu înțeleg de ce ar fi dorit să fugă de una singură.
—De aceea ai venit la Raphael? Îți este teamă că nu a plecat de bunăvoie?
Privirea pe care mi-a aruncat-o mi-a înmuiat genunchii. A legănat ușurel din cap și și-a trecut o mână prin părul șaten deschis. Am urmărit cum i s-a încordat brațul lăsat la vedere de mâneca scurtă a cămășii pe care o purta și mi-am întors imediat privirea când el și-a focusat din nou atenția asupra mea. Deci părinții lui muriseră și la fel și fratele, Sebastian. Un fior rece mi-a urcat pe coloană și am simțit durerea părerii de rău. Nu puteam să-mi imaginez cum se simțea în acel moment, gândindu-se că putea să-și piardă și sora, singura care îi mai rămăsese. Pentru o clipă am încercat să-i zâmbesc încurajator.
—Sunt sigură că o vei găsi teafără. Raphael o să te ajute.
—Sper să fie așa cum spui tu, mi-a răspuns ferm. Tu? mă întrebă apoi. Ai venit aici pentru Hades?
—Da, am răspuns imediat. Ne vom întoarce în America curând.
—Îl lasă să plece? replică Serje neîncrezător, o cută adâncă apărându-i între sprâncene.
—Nu e ca și cum ar fi un pericol.
—Ba este, Joy. Toată puterea aceea? La momentul oportun o să piardă controlul. Ar putea să te rănească și pe tine!
—Nu știi nimic! m-am răstit, furioasă de convingerea cu care vorbea, deși nu-l cunoștea deloc pe Hades.
—Știu destul încât să-ți spun că ți-ai semnat declarația la moarte având încredere în el!
Replica lui m-a lovit direct în creștetul capului. Deși erau doar niște cuvinte, le simțisem ca pe niște răni ce-mi ardeau acum tot trupul. Buzele mi-au rămas întredeschise iar în minte mi se dezlănțuii haosul. De ce-mi păreau atât de cunoscute acele cuvinte? De ce tremuram atât de tare încât a trebuit să mă așez ca să nu mă prăvălesc peste dușumea? Ce știa el, un străin? Un băiat cu care vorbisem pentru prima odată astăzi?
—De unde știi toate astea?! am țipat, dar când am deschis ochii mi-am dat seama că Serje plecase.