Mă uit în jur şi văd numai întuneric. Mă ridic cu greu şi încep să merg într-o direcție. Aud numai sunete ciudate, şi ca să fiu sincer, nu-i plăcut.
- Alo? întreb.
Cineva tuşeşte.
- Cine e acolo? întreabă o voce de fată.
- U-unde eşti?
- Mai bine zis, unde eşti tu.
- Mda, unde sunt?
- În Tartar. Dar stai liniştit, e doar un vis. Însă pentru mine e realitate.
Mă îndrept spre locul de unde se aude vocea.
- Cine eşti? o întreb.
- O umbră, pentru voi. Dar ca să ştii, am fost şi eu cineva.
- Dar cine eşti?
- Ți-am mai zis. O umbră.
- Bine, bine. Cine ai fost?
- Am fost... Nu-mi amintesc...
Încep să mă apropi, şi văd ceva strălucind. Mai exact, cătușe de bronz celest. Şi în ele e prinsă o fată, de vârsta mea, mai exact 17 ani, cu părul negru, ondulat şi lung, pielea ca de marmură, iar ochii ei sunt albaştri-violet, de culoarea cerului nopții. Se uită la mine.
- Îți recomand să te trezeşti, îmi spune. Vor veni. Şi niciodată nu sunt blânzi.
- Sunt fiul lui Hades. Mă descurc cu niște fantome.
- Ce bine ar fi să fie fantome.
Zgomotele se întețesc.
- Prea târziu, îmi spune. Ei sunt aici.
***
- Nico! Trezeşte-te! strigă Percy.
- Ce naiba vrei?! îl întreb nervos, cu capul sub pernă.
- E ora 2!
- Dimineața?
- După-amiaza!
Mă ridic din pat înjurând, găndindu-mă la visul meu. Trec pe lângă Annabeth şi Percy, şi mă îndrept spre baie.
"Las' că te țin eu minte, Jackson. Las' că te țin."
- Ieşiți, vin şi eu imediat, spun iritat.
Fac ce le-am spus.
După ce ies din baie, mă îmbrac cu blugii mei negri rupți şi un tricou negru cu un craniu alb. Deschid usă şi îi văd pe Annabeth şi Percy certându-se.
- Sper că ați avut un motiv bun pentru care m-am trezit aşa devreme, mormăi.
- Da, avem, îmi spune Percy.
- Şi care e? îl întreb plictisit.
- Păi Annabeth spune că OTP-ul ei pentru Jason şi Piper e mai bun decăt al meu.
- Glumeşti, nu? îl întreb.
- Arăt de parcă aş glumi?!
Îmi dau o palmă peste față şi mormăi un "ce mă fac eu cu voi?!".
- O să v-o zic cât de drăguț pot, încep. Sincer, şi fără îndoială că şi Universul are aceeaşi părere, NU-MI PASĂ! Şi nici nu o să-mi pese. Acum pe bune; cui naiba i-ar păsa?!
Îl văd pe Leo care se apropie de noi.
- Ştiți ce? întreb. Sigur lui Leo îi pasă.
Fug pe lângă el.
- Îmi cer scuze în avans! strig.
Pare confuz, dar când îi vede pe Annabeth şi Percy, i se măresc ochii.
Fug mai departe. Mă uit în spate. Mda, Leo mă fugărește, fugind la rândul lui de Percy. Şi chiar dacă sună amuzant, NU e.
Ajung în dreptul cabanei Zeus. Fug la uşă şi bat ca un disperat.
- Jason! Jason!
Deschide uşa confuz, şi intru fără să mai aştept ce are de spus.
- Sal, Jason, spun repede şi baricadez uşa.
- Frate, stai chill. Ce s-a întâmplat?
- Percy s-a întâmplat.
Îl aud pe Leo ciocnindu-se de uşă.
- Jason!
Îi deschide şi lui, care intră imediat.
- Acum îmi explică şi mie cineva ce s-a întâmplat? ne întreabă Jason confuz.
Îi spun tot.
- Mda, şi m-au întrebat şi pe mine, adăugă Leo. Şi le-am răspuns că îmi place mai mult OTP-ul lui Annabeth.
Se lasă linişte.
- Oare e încă aici? îi întreb în şoaptă.
- Valdez! strigă Percy, care bate disperat în uşă.
- Recunoaște! îi strigă înapoi. Jasper e un OTP mai bun!
Brusc, îmi vine în minte fata aceea cu care am vorbit aseară. Mda, în acest moment nu sunt prea atent în jurul meu. Mă gândesc la ea. Cum a ajuns în Tartar? Şi cine sunt ei?
- Nico, eşti bine? mă întreabă Jason.
Percy şi Leo se opresc din luptat.
- Sunt ok, zic şi ies din cabană.
Adică, de ce n-aş fi? Sunt perfect ok. Nici măcar n-o cunosc. Oricum, mă tot gândesc; oare merge să-i trimit un mesaj Iris? Ok, deja îmi pasă prea mult.
Dau din greşeală peste Mabel, fiica lui Helios, şi în acelaşi timp, iubita lui Will.
- Scuze, spun.
- Nu-i nimic. Apropo, l-ai văzut pe Will?
- Nu, îmi pare rău.
- Oh. Ok.
Îmi văd de drum şi ajung în arenă. Înăuntru e Ariadna, fiica lui Artemis (mda, ați citit bine). Trage cu arcul.
- Bună, o salut.
- Oh, hey, mă salută înapoi, lansând încă o săgeată.
- Încă te mai antrenezi să ajungi Vânătoreasă?
- Nu.
Răspunsul ei m-a uimit.
- Nu? o întreb.
- Nu.
- Ce te-a făcut să te răzgândești?
- Leo.
O văd zâmbind. O... Cineva se va alege cu o săgeată de la zeița vânătorii...
Oricum, ar trebui să mă antrenez. Îmi scot sabia și mă apropi de un manechin. Şi când să-l ating, aud o voce în capul meu; "salvează-mă". Vă rog, nu mă înțelegeți greşit, dar m-am cam speriat. "Salvează-mă, te rog".
- Ieşi din capul meu! strig şi arunc sabia cât pot de departe.
Se pare că i-am distras atenția Ariadnei, care n-a fost atentă şi a trimis o săgeată lângă Will, care tocmai ce intra.
- Uşor, femeie! strigă Will. Stai chill!
- Nico, ce-ai pățit? mă întreabă Ariadna.
- Nimic, îi răspund şi mă duc după sabia mea.
- Atunci de ce...
- Sunt bine, o întrerup şi îmi iau sabia în mână.
Spintec manechinul.
- Sunt bine...
Mă priveşte confuză. La fel şi Will.
- Apropo, vezi că Mabel te căuta, îi spun fiului lui Apollo şi ies din arenă.
Mă îndrept spre pădure. Nu ştiu, poate că dacă mă dau cu capul de un copac o să mă simt mai bine.
"Îmi pare rău că te-am speriat."
- Cine eşti? o întreb.
"Cine am fost."
- Tu eşti fata din visul meu?
"Ai putea spune şi aşa."
- Uite, lasă-mă în pace! Nu mă simt tocmai ok când aud voci, să ştii!
Tace. Oftez uşurat.
- Um, Nico?
Mă întorc şi îi văd pe Ariadna şi Leo în spatele meu.
- Ce e? îi întreb iritat.
- Ne facem griji pentru tine, frate, îmi spune Leo. Adică, momentul acela din cabana Zeus când te-ai blocat.
- Sau când te-ai enervat în arenă şi ai aruncat sabia, adăugă Ariadna. Şi cu cine vorbeai când ai spus "ieşi din capul meu"?
- Cu nimeni, îi răspund. Sunt doar obosit. Atât.
- Eşti sigur ca eşti bine? mă întreabă Leo.
- Da, normal. Adică, de ce n-aş fi?
După privirea lui, nu prea cred că mă crede, dar nu mai spune nimic.
- Trebuie să plec, spun şi mă îndrept spre cabane.
Intru în cabana Hades şi trântesc uşa. Mă rezem de ea şi alunec până ajung jos. Ce se întâmplă cu mine? De ce sunt... aşa?
"E numai vina mea."
- Măcar aici sunt de acord, mormăi.
"Îmi pare rău că îți distrug viața."
- Hai să nu exagerăm. Nu-mi distrugi viața. Încă.
Liniște. Cineva bate în uşă.
- Nico? Eşti aici? mă întreabă Leo.
- Da, îi răspund.
- Pot să intru?
- Nu.
- Hai, frate.
- Ok.
Mă ridic şi mă dau din ușă.
- Ce-ai pățit? mă întreabă.
- Nimic.
Mda, m-am decis să nu-i spun despre vis. O să mă pună să-i spun lui Chiron, şi nu am chef.
- Realizezi că eu știu că e ceva, nu?
- Nu.
Se uită atent la mine.
- Nico, sunt cel mai bun prieten al tău. Poți să-mi spui.
Nu-i spune, mă îndeamnă subconștientul. Cu ce te poate ajuta el?
- N-am nimic, zic.
- De ce n-ai încredere în mine?!
- Am încredere. Doar că nu am nimic.
- Uite, dacă nu vrei să-mi zici, puteai să-mi spui.
- Bine! Nu vreau să vorbesc despre asta!
Se încruntă şi iese. Trântesc ușa în urma lui. Ugh! Îmi vine să mă dau cu capul de toți pereții! Și nici măcar nu ştiu de ce.
- Uite, dacă tu faci astea, opreşte-te! strig. Te rog...
"Cred ca e din cauză că avem o legătură."
- Ce?! Rupe-o! De ce ai făcut o legătură între noi?!
"Ușor, Death Boy, nu eu am făcut-o. Şi nu ştiu cum să o rup."
- Bine, şi atunci de ce vreau să mă dau cu capul de pereți?
"Cred că e puțin vina mea..."
- De ce?
"Păi şi mie îmi vine să mă dau cu capul de ceva. Dar dacă poți să simți ce simt şi eu, asta nu e nimic."
- Ce vrei să spui?
Simt o durere în tot corpul, care mă face să mă prăbuşesc. Încep să urlu de durere.
"Fi puternic" îmi spune printre dinți.
După câteva minute, se opreşte. Eu stau întins pe jos, respirând sacadat.
- Eşti bine? o întreb.
"Niciodată nu voi fi bine."
- Asta se întâmplă des?
"Da. Iar ăsta e doar începutul."
- C-ce vrei să spui?
Imediat aflu. Durerea pe care am simțit-o înainte e nimic pe lângă asta.
- Nu pot să fiu puternic, şoptesc.
Îmi închid ochii.
***
În vis sunt într-o pădure învăluită de ceață. Prin ea se plimbă o fată. Fata din Tartar. Deodată, lângă ea apare un bărbat înalt şi musculos cu o coasă de 2 metri cu lama roșie. De fapt, l-aş putea recunoaște din 1000. E Cronos.
- Cronos? întreabă fata nedumerită.
- Salut, Skià.
- Um, vroiam să-ți mulțumesc că m-ai eliberat şi că ai încredere în mine.
- Vezi tu, şi eu vreau să-ți spun ceva. Scumpo, nu mai am nevoie de tine.
- C-ce vrei să spui?
Skià se dă înapoi.
- Îmi pui planurile în pericol, Skià, continuă Cronos. Tu eşti prea bună. Nu pot avea încredere în tine.
- Şi ce vrei să faci? îl întreabă cu groază.
- Dar grea de cap mai eşti, Skià. Nu înțelegi? Te duc în Tartar.
Skià s-a transformat în umbră.
- Nu mă vei prinde, Cronos. Sunt umbra în persoană.
- Și dacă i-aş face rău lui?
- N-ai curaj.
- O, te rog. Şții bine că am.
Revine la forma ei inițială.
- Loialitatea ta e slăbiciunea ta, spune Cronos zâmbind victorios.
Imaginea se schimbă, şi mă trezesc în Tartar, cu Skià, plină de zgârieturi din care curge ichor, sângele argintiu al zeilor.
- Eşti bine? o întreb.
- Da, îmi răspunde ridicăndu-şi privirea. A fost mai bine de data asta. Şi... îmi pare rău că din vina mea ai pățit ce ai pățit.
- Nu-i nimic. Apropo, am aflat câteva chestii despre tine.
- Ce? mă întreabă brusc interesată.
- Te numeşti Skià. Şi eşti o zeiță. Îți aminteşti ceva legat de asta?
Se uită în jos.
- N-nu, îmi răspunde. Nu-mi amintesc. Dar măcar acum ştiu cum mă cheamă. Mersi.
Mă aşez lângă ea.
- Nu-i nimic, spun.
- Dar tu cum te numeşti, fiu al lui Hades?
- Eu sunt Nico di Angelo.
- Drăguț nume.
- Mersi.
***
Îmi deschid ochii. Nu mai sunt la mine în cabană, ci în infirmerie, într-unul dintre paturi . Toți prietenii mei, inclusiv Chiron, sunt aici.
- Nico, eşti bine? mă întreabă Will îngrijorat.
- Cum am ajuns aici? îi întreb.
- Păi te-am auzit strigând, şi m-am dus să văd ce ai pățit, îmi explică Leo. Iar când am intrat, te-am văzut leşinat pe jos, dar totuşi nu aveai nici măcar o zgârietură.
- Bine, ar cam trebui să vă dau nişte explicații, spun hotărât.
Încep să le povestesc cam tot, înafară de visul pe care l-am avut după ce am leşinat, şi faptul că ştiu cum o cheamă pe Skià. Când termin, Chiron se uită neliniștit la mine.
- Trebuie să consulți Oracolul, îmi zice.
Încuviințez. Încerc să mă ridic, dar Will mă opreşte.
- Trebuie şi să te recuperezi, îmi spune.
- Sunt bine, Solace, protestez şi mă ridic.
Amețesc puțin, dar îmi scutur capul şi merg spre ieşire.
"Deci le-ai spus, nu?"
- Mda, îi răspund.
"Ok."
- Ştii, s-ar putea să plec într-o misiune.
"Dacă e spre Tartar, eu te sfătuiesc și renunți."
- N-ai să vezi. Vreau să te scot de acolo.
"Pe bune?"
- Da. În plus, dacă ai zis că ce ți-au făcut monştrii ăia a fost nimic, nu vreau să aflu cum e atunci când e rău.
"Atunci, te aştept, cred."
---------
Bună! Sunt nouă şi mda, asta e gen prima mea carte. Sper să vă placă ideile mele, iar dacă nu, nu-i problemă. :)
Oricum, am decis să mă înscriu şi eu în concursul acela, #PJO Best Fanfic 2015. Ştiu, nu sunt cine ştie ce scriitoare, dar am zis măcar să încerc. Adică, nu omoară pe nimeni, nu?