- Taekwon sunbae?! întrebă Min şocată. Tu... tu cântai atât de frumos? Min era fericită că a găsit această parte sensibilă a noului ei amic.
El îşi duse mâna la ceafă şi nu răspundea. Era ruşinat că această fată îi descoperise slăbiciunea... una dintre ele.
Min, cu permisiunea lui Taekwoon, îi făcuse câteva poze la pian, în întuneric. Era perfect pentru tema pe care a primit-o.
„Singurătatea" este subiectul care le-a cerut profesorul să îl abordeze, însă nu le-a dat niciun fel de indiciu, lăsându-i să dea frâu imaginaţiei. Lui Min îi plăcuse această idee pentru că aşa poate să exprime cât mai liber sentimentul de singurătate, aşa că îşi propuse să facă fotografiile încât să emoţioneze privitorul.
Cei doi ieşiră la lumină, în curte şi se aşezară pe o bancă.
- Mâine vrei să mă ajuţi dacă ai timp? Am nişte idei pentru fotografii, spuse Min zâmbind cu multă căldură, ceea ce îl făcu pe Taekwoon să simtă siguranţă. El nu e foarte vorbăreţ. E timid şi tăcut şi tot ce nu poate spune, totul pune în muzică. Pare rece şi neprietenos, însă ascunde o persoană foarte sensibilă ce are multă afecţiune de dăruit.
- Unde...
- La turnul Namsan. E unul dintre locurile mele preferate şi unul dintre cele mai potrivite pentru a face fotografii bune.
- Bine...
- Ne vedem mâine acolo? Sau mergem împreună până acolo?
Min vroia mult ca Taekwoon să aleagă prima variantă, cu toate că îşi repeta în gând: „Suntem doar prieteni şi el mă ajută... doar atât!"
- Ne întâlnim... acolo, spuse el încet.
- Bine! spuse Min ridicându-se de pe bancă. Telefonul ei începu să sune. Îi făcuse cu mâna lui Taekwoon şi plecă.
Chiar după ce plecă Min, un grup de fete se întorceau de la meciul de fotbal, oprindu-se brusc vazându-l pe Taekwoon.
Taekwoon se uita în partea în care plecă Min, meditând.
Grupul de fete fug spre el chicotind.
- Oppa, de ce nu ai fost şi tu să joci? spuse una din fete miorlăindu-se. Taekwoon nici măcar nu o băgă în seamă.
- Oppa, vrei să iei prânzul cu noi? sări altă fată cu părul prins în codiţe legate cu funde mari şi roz. Taekwoon îşi puse căştile în urechi şi plecă de lângă grupul de fete.
De ce nu pot să fac aşa şi cu ea? se gândi el oprindu-se pentru câteva momente din mers.
- Ce frumos e! E aşa de simpatic când face pe durul, spuse una din fete cu vocea piţigăiată.
Taekwoon se simţea ciudat, cum nu s-a mai simţit până acum. Îşi duse palma la frunte. Nu avea febră, însă simţea că arde.
Ziua următoare cei doi se întâlniseră la turnul Namsan, unul dintre cele mai frumoase locuri din Seul.
Taekwoon mergea cu mâinile în buzunar, în urma lui Min, care se uita uimită la peisajele care îi înconjurau. Aproape la fiecare pas făcea câte o fotografie.
Min găsi locul perfect pentru a face câteva fotografii.
- Urcăm în vârf? Putem vedea oraşul de acolo.
Taekwoon se uită cu ochii mari la Min. Acolo se duceau doar cuplurile...
- Te rooog! spuse ea.
El nu avu încotro şi acceptă.
Ajunşi la ultimul nivel al turnului, Min era furată de priveliştea oraşului. Stătea şi inspira aerul blând care îi săruta faţa. Erau numai ei doi, ceea ce e puţin neobişnuit pentru unul dintre cele mai vizitate obiective turistice, fiind de asemenea ora la care toţii turişti preferă să viziteze turnul.
Min făcu şi aici câteva poze, apoi coborâră din turn pentru a lua o pauză.
Taekwoon cumpărase două doze de sucuri şi îi dăduse una şi lui Min care stătea pe iarba fragedă. Se aşeză şi el pe jos, însă mai departe de ea stând cu doza în mână, fără a o deschide.
Niciunul nu scoase un cuvânt o bună bucată de timp.
- Nu spui prea multe, spuse Min rupând liniştea. Taekwoon nu îi răspunse. Admira peisajul orasului, încercând să pară furat de el, însă nu se putea concentra.
Min oftă. Simţea nevoia să vorbească cu cineva. În liceu nu are prea mulţi prieteni. Prietena ei cea mai bună învaţă la un alt liceu şi rar ajung să se întâlnească pentru a vorbi.
- Pare că am început cu stângul, continuă ea bând din suc. Hai să încercăm din nou. Nu e nimeni aici. Eu sunt Kim HyoMin, spuse ea şi întinse mâna dreaptă spre el.
Taekwoon la rândul lui întinse fricos mâna.
- Eu... sunt Jung Taekwoon!
Cei doi dădură mâna şi s-a întâmplat ceva neobişnuit. Inimile lor au început să bată nebuneşte şi se uitau unul în ochii celuilalt, uimiţi şi emoţionaţi. Min simţi căldura mâinii lui şi parcă o lua cu ameţeli. Taekwoon se uita la mâna firavă a lui Min care începu să tremure. Inima mai că îi ieşea din piept. Era atât de emoţionat cum nu credea că va fi vreodată. Ce sentiment straniu. Însă destul de plăcut.
Min îşi retrase mâna încet pentru a nu face momentul acela şi mai ciudat pentru amândoi.
- Ce îţi place să faci în timpul liber? continuă Min uitându-se în gol.
- Ăm...
Taekwoon doar se uita la Min.
- Mie îmi place să fotografiez tot ce mi se pare mai artistic pe lumea asta. Îmi place de asemenea să ascult muzică.
- Îmi place să...cânt... şi... să compun muzică... spuse el uitându-se la chipul fetei care radia.
- Precum melodia de ieri, nu? Cânţi aşa frumos, spuse ea zâmbind.
Zâmbetul ei îl făcea pe Taekwoon să se simtă foarte bine.
Min se ridică de pe iarbă uitându-se încă o dată la imaginea oraşului.
- Hai să mergem. Se face târziu. Am terminat pe ziua de azi.
Taekwoon mergea acum în dreptul ei, la câţiva paşi depărtare de aceasta.
Min încă visa, încât nu fu atentă şi călcă greşit pe terenul mai accidentat, aproape să cadă.
- Ah!
Taekwoon o prinse repede de mijloc cu o mână ca să nu cadă. Era şocat de mişcarea făcută şi se uita în ochii lui Min, care se ţinea de braţele lui puternice, fiind şi ea mirată. Inima acum îi bubuia precum o tobă de fanfară. Înghiţea în sec şi clipea des uitându-se în ochii lui negrii.
Oare... îmi place de el? se gândi ea. Îşi reveni repede. Îl ţinea încă de mână şi nu vroia să îi dea drumul, însă se depărtă puţin de el şi îşi duse mâna la ceafă ruşinată.
- Scuze! Nu...nu am fost atentă...
- Eşti bine? spuse el îngrijorat.
Min dădu din cap aprobator.
Pe drum niciunul nu îşi mai spusese vreun cuvânt. Min încerca să găsească orice pentru a-şi distrage atenţia de la Taekwoon, însă asta o făcea să se simtă şi mai agitată.
Cei doi se despărţiră şi plecară fiecare acasă. Era aproape seară când Min ajunse acasă şi se aşeză la calculator pentru a edita pozele.
Fotografiile o făceau să îşi amintească tot ce se întâmplase în acea zi şi o durere ciudată de stomac o înebunea. Îşi duse mâna la piept. Inima încă îi bătea repede.
Taekwoon se trântise pe pat de cum intră în camera lui şi se întinse pe spate cu palmele sub cap. Înaintea ochilor, întâmplările petrecute în acea zi i se derulau precum un film. Îşi aduse aminte de felul în care Min îl ţinea de braţe.
Pufăi şi se ridică în şezut scuturându-şi capul.
- Ah! Ce-i cu mine? spuse el ciufulindu-şi părul.
În zilele care au urmat, Min nu mai făcuse prea multe fotografii căci cele pe care le făcuse la Turnul Namsan trebuiau predate numai peste o săptămână. Simţea mereu nevoia să îl vadă pe Taekwoon, însă nu ştia ce scuză să găsească, aşa că începuse să stea în fiecare zi cu el la masă în timpul pauzei de prânz, spre ciuda colegelor ei care mureau de invidie. Până acum Taekwoon nu dădea voie nimănui să stea cu el la masă. Dar oamenii se mai schimbă, nu?
Cu toate că nu îşi schimbau ei prea multe vorbe, Min era mulţumită iar Taekwoon bucuros că nu mânca singur. Min începea, desigur, fiecare conversaţie.
- Hai să mergem într-o zi să mâncăm ceva. Hm?
Taekwoon roşi şi aproape că se înecă bând din suc. Se uită mirat la Min.
- Ţi-am rămas datoare. Ai uitat? Tu ai făcut atunci cinste cu sucurile, acum trebuie să mă revanşez, spuse ea în timp ce se juca cu pantoful în iarbă.
- Dar aia nu a fost ceva important! spuse el zâmbind. Coborî însă capul ca să nu îl vadă Min.
Wow! E prima dată când spune o propoziţie întreagă fără a se bâlbâi! se gândi Min zâmbind. Ce simpatic e când zâmbeşte şi încearcă să se ascundă. E aşa inocent. Chiocoti.
- De ce râzi? spuse el cu o faţă nevinovată.
- Pentru că eşti amuzant.
Taekwoon roşi, iar Min îi puse mâna pe umăr.
- Nu am spus-o în sensul rău! spuse ea fixându-l cu privirea. El se uită în ochii lui Min, furat de strălucirea lor. Ea începuse să tremure din ce în ce mai tare.
- Bine! spuse el rupând liniştea.
- Huh? spuse Min trezindu-se la realitate.
- Cu... ce ai spus...
- Aaa. Min chicoti din nou. Bine atunci. Maine e în regulă? La 4?
El aprobă.
- Ne vedem mâine atunci. Ochii lui Min zâmbeau de-a dreptul. Simţea un gol imens în stomac şi parcă avea un nod în gât. Îi venea să ţipe de bucurie, dar ţipa înlăuntrul ei.
Min şi Taekwoon au devenit treptat prieteni foarte buni. De fiecare dată când Min avea nevoie de ajutor cu fotografiile, Taekwoon era mereu prezent la datorie. Şi lui îi făcea plăcere să îşi petreacă timpul cu ea.
Min avea o grămadă de poze cu Taekwoon, însă nu avea poze cu ei doi.
- Hai să facem şi noi nişte poze! spuse ea în timp ce lua masa cu el.
Taekwoon încetă să mai mestece mâncarea şi se uită buimăcit la Min.
- Ce e? Am ceva pe faţă? spuse ea râzând.
Taekwoon continuă să se uite la ea, fără a spune nimic.
- Haide! Numai câteva. Nu am poze cu amicii mei. Le facem într-un parc mai retras dacă vrei. Te rooog!
El oftă. Dădu încet din cap şi încercă să zâmbească.
- Mulţumesc! spuse ea bătându-l uşor preste umăr.
Min avea fluturi în stomac. Simţea că s-a apropiat mult de Taekwoon, însă nu era sigură dacă el simte acelaşi lucru precum ea.
- La ce mă gândesc? spuse ea râzând când intră în casă.
Ziua următoare cei doi se duseră în parc. Soarele zâmbea şi vântul bătea uşor. Era o zi perfectă şi peisajul superb.
Taekwoon îşi luase chitara cu el.
- Ştii să cânţi şi la chitară? îl întrebă Min în timp ce se plimbau.
- Am început să învăţ acum ceva timp.
După câteva minute de mers, cei doi se aşezară pe o bancă la umbra unui stejar semeţ.
- Cântă-mi ceva! spuse ea zâmbind. Dacă tot ţi-ai adus chitara...
Taekwoon îşi scoase chitara.
- Îţi cânt piesa care am cântat-o la pian atunci în sala de muzică. Îmi iese mai bine.
Min aştepta cu sufletul la gură ca el să înceapă.
El începuse să mângâie corzile chitării apoi începu să cânte, însă după puţin timp vocea îi alunecase. Min pufni în râs.
- Ce-i asta? spuse ea stăpânindu-se să râdă. Ai spus că îţi iese bine.
- Am... emoţii, spuse el ruşinat.
- E în regulă. Glumeam, spuse ea mângâindu-i părul prieteneşte.
Taekwoon îşi continuă cântecul, uitându-se doar în ochii fetei, care străluceau mai puternic decât stelele. Min iubeşte cântecul acesta. După ce Taekwoon terminase cântecul, rămaseră o clipă tăcuţi amândoi. El îşi puse chitara deoparte, se aplecă să rupă o floare, o ascunse la spate şi plecă capul.
- E foarte frumos cântecul, spuse ea visătoare.
- Însă nu e gata încă, continuă el.
Taekwoon se ridică de pe bancă, fără ca ea să observe, se puse în faţa ei ghemuit şi se uită la ea.
Min era uimită şi nu ştia ce să facă sau cum să reacţioneze. Din instinct vroia să se uite într-o parte şi în alta, însă ştia că sunt singuri în acel loc. Taekwoon îi întinse timid floarea pe care o rupse şi se uită în ochii ei emoţionat.
Min întinse mâna tremurândă şi luă floarea. El o privea lung şi parcă ochii lui îi vorbeau, o chemau. Era atâtă căldură în privirea lui. Stătea încă înaintea ei tăcut, apoi îi puse mâna pe obrazul îmbujorat. Se apropie încet de ea. Min începuse să tremure din ce în ce mai tare, încât închise ochii. Taekwoon se apropie şi mai mult... şi o sărută.
Inima lui Min explodă. Momentul pe care îl aşteptase cel mai mult în viaţa ei...
____________________________
Ştiu că poate vi se pare o mică/ mare tâmpenie povestea asta, însă mă străduiesc să fac o treabă bună! :) Vă mulţumesc pentru că îmi citiţi lucrarea! Sunt foarte recunoscatoare! Astept comentariile voastre pentru pareri sau anumite sfaturi. =D