Perspectiva lui Yeri
Așez ultima bluză în geamantan, în timp ce mă lupt cu oboseala. După discuția avută cu Jooheon nu mă pusesem la somn, iar acesta se vede pe ochii și fața mea și toți mușchii corpului mă dor. Cu toate că aveam nevoie de odihnă, eu mă pusesem să strâng hainele și să îmi găsesc de lucru prin sală, în încercarea de a-mi ocupa mintea. Nu aveam puterea să stau în pat, știind că trebuie să îmi caut un job nou. Unul la care să nu fie nevoie de forță fizică, să nu fie stresantă și să fie bine plătită. Doctorul mă avertizase să nu mă presez, dar viitorul familiei mele, situația finaniciară, liceul și mai târziu facultatea lui Ji-eun, toate astea rămăseseră pe umerii mei, fiindcă din afacerea de tăiței ai tatei nu putem trăi, chiar dacă acesta merge bine. Tratamentele mele sunt o altă greutate pusă pe capul meu și pe cel al părinților. Dacă nu aș fi renunțat la visul meu de a fi directoarea unei mari companii de marketing, atunci poate am fi într-o situație mult mai bună. Cu toate astea, nu am regrete.
Lumea bogaților, a politicii și a afacerii e mult mai crudă decât pare. E o continuă luptă pentru niște bucăți de hârtie prin care se manipulează o societate întreagă. E nevoie de autocontrol, istețime și de un plan B ca să supraviețuiești acestei lumi, iar cei care nu au aceste calități, sunt ușor de distrus. Sunt niște câini ce se mănâncă unul pe celălalt, doar pentru a pierde ani alergând după lucruri nesemnificative și a fi mai mereu în conflict cu cei din jur. Acesta e o lume a distrugerii, nu e lumea mea.
Niște bătăi în ușă mă scot din gândurile sumbre ale fricii și dezamăgirii mele, apoi ușa se deschide, fără un acord din partea mea. Mă întorc spre cel ce intrase în sală și mare îmi mirarea când o văd pe surioara mea, toată un zâmbet și plină de viață, într-un tricou alb, alături de blugi albaștri închiși și adidași.
-Tu nu ar trebui să fi la liceu? Nu ai un test? Așa mi-ai... O iau la întrebări, dar mă oprește ca de fiecare dată.
-De ce nu ești la școală, nu ai test, bla, bla, bla, dar este important! Am găsit un anunț aseară pe internet. Își scoate telefonul, căutând articolul. Acesta este o companie faimoasă în Seoul, iar directorul acesteea caută o secretară la departamentul de protecția consumatorului și relații cu clienții. Având în vedere că ai terminat o școală cu un domeniu specific, ai putea să îți trimiți CV-ul. În final, îmi arată și anunțul, ca să mă pot informa.
Iau telefonul și încep să citesc detaliile, înștiințăriile și celelalte lucruri ce țin de companie și angajare. Nu pot să neg, îmi place ideea, dar sunt câteva aspecte care nu mă încântă.
-E ok și toate cele, dar compania e în centru, iar noi stăm departe și autobusul e scump.
-Atunci ar fi momentul să scoți mașina din garaj și conduci. Veni cu o idee, Ji-eun.
Are dreptate, dar trecuse destul de mult timp de când nu mă mai urcasem în mașină, la volan. Având în vedere că magazinul este în cartier și, iar tata lucrează aproape de casă, nu mă mai complicasem cu condusul. Nu sunt genul de persoană, care să urce în mașină doar pentru a străbate două străzi, dar trebuie să confirm și spusele lui Ji-eun. ar fi cazul să mă folosesc de ea, nu doar să stea în garaj și să ocupe mai mult loc.
-Bine. Dar îmi e frică să conduc, nu am mai condus de ani buni.
-Atunci ne ducem acasă, îți dai demisia de la zăpăcitul acela, îți scrii CV-ul, iar spre prânz urcăm în mașină și mergi să o predai. Cu asta, Ji-eun bate planul în cuie, iar eu nu pot să nu îi dau dreptate.
Fata asta nu renunță până când nu primește ceea ce își dorește, iar asta se termină de cele mai multe ori cu certuri și supărări, însă de data asta o las așa, fiindcă și eu sunt de aceeași părere și în plus, am nevoie să îmi găsesc un loc de muncă mai bun.
-Dar tu, domnișoară, ar trebui să fi la școală! Diriginta știe că lipsești? Revin la tema ce mă supără.
-Am reușit să o conving pe mama să o sune. A zis că am treabă în familie.
La răspunsul ei îmi dau ochii peste cap. Ji-eun e o fată vicleană și știe să mintă. De asta i-ar sta bine ca actriță.
-Plecăm? Dacă mai stăm aici, cineva ar putea să-ți ocupe locul! Se vaită, arcuindu-și buzele într-un zâmbet.
Dau din cap în semn de afirmare și îmi iau geamantanul și geaca, după urmând-o pe Ji-eun afară din sală.
-Ji-eun, așteaptă-mă în fața spitalului. Mă duc să plătesc factura de spitalizare.
Se oprește brusc în fața mea, luată pe negregătite aproape că mă ciocnesc de ea, dar până la urmă reușesc să mă feresc. Îmi aruncă o privire rapidă, după rotindu-se pe călcâie, își continuă drumul pe holul lung și alb, care miroase a medicamente, spunând:
-Tata s-a ocupat deja de asta. A plătit-o online. Răspunsul ei mă prin surprindere așa că mă grăbesc după ea cu pași repezi, încă șocată de cuvintele surorii mele. Tata peferă să fie un om muncitor, nu unul comod, iar să plătească o factură în online nu e de el.
-Cum? De ce? Ce schimbare e asta? O i-au la întrebări, gândurile mele fiind la faptul că probabil ea băgase acest lucru în capul tatei.
-Păi, tata părea obosit și nu voiam să meargă de acasă până în centru pentru a plăti, așa că i-am arătat cum să plătească de pe telefon. Îmi mărturisește, îngrijorarea citindu-se de pe fața ei. Ji-eun e o fire mai rebelă și mai complicată, dar cu toate astea este o persoană bună.
-Yeri, este un magazin peste drum, voi intra pentru cumpărături. Mama mi-a zis câteva lucruri pe care să le iau când ne întoarcem acasă.
-Bine, du-te! Între timp eu îmi voi lua o cafea. Îi spun, făcând referire la mașina automată de lângă ieșirea din spital.
-Ok. Vin imediat. Ji-eun iese val-vârtej din instituție, iar eu mă îndrept spre automată. Bag câteva monede și apăs pe butonul cu „Espresso", așteptând să fie gata cafeaua.
-Yeri? O voce cunoscută îmi pronunță numele. Această voce o mai auzisem de foarte multe ori, o voce care îmi e la fel de cunoscută ca al lui, dar nu îmi amintesc clar unde și când îl auzisem ultima dată. Mă întorc spre sursa acelei voci și rămân uimită când dau de el, îmbrăcat la costum, părul negru neschimbat, expresia feței la fel de dulce și politicoasă ca întotdeauna.
-Bună, Sungyeol! Îl salut, iar dorul tinereții și al anilor de liceu, îmi invadează sufletul.
-Argh! Profa aia nu mai termina din vorbit! M-a luat o durerea da cap ca naiba și îmi venea să dau și cu capul de pereți, doar să nu o mai aud! Se plânge Minhyuk, în timp ce își mânca sandvișul.
-Dar tot voiai să te dai la ea! Îl ia de cap Sungyeol, râzând de expresia lui amenințătoare.
-Pff, poate! Femeia aia, la cât e de frumoasă, e atât de arțăgoasă și insuportabilă!
Sungyeol izbucnește îmtr-un râs isteric, fapt ce Minhyuk nu lasă nepedepsit și îi aruncă în față un servețel murdar și mototolit, dar Sungyeol tot nu se liniștește și îi aruncă șervețelul înapoi, cu asta începând o luptă cu șervețele și pungi de plastic. Eu doar îi urmăresc pe cei doi cum se prostesc ca doi copii, neparticipând la jocul lor, sunt doar o spectatoare, iar filmul ce derulează mă amuză!
Într-un final, Minhyuk se dă bătut, iar Sungyeol își ridică brațele în semn de victorie! Expresia lui Minhyuk devine serioasă, iar privirea lui se îndreaptă spre imaginea ce se conturează în fața noastră! Cei drept, de pe acoperișul liceului ai parte de o priveliște impresionantă și una frumoasă!
-În orice caz, inima mea deja îi aparține unei fete! La mărturia lui rămân mută și surprinsă, și pot să observ aceeași reacție și pe fața lui Sungyeol!
-Și cine e norocoasa? Întreabă cu un zâmbet ștrengar Sungyeol, așezându-se mai aproape de prietenul său.
-Fata asta din spatele meu, care uneori mă scoate din sărite...
Nu mai termină de vorbit, fiindcă îi arunc pachetul de șervețele în cap, acesta surprins, cade într-o parte, cu mâinile puse pe locul rănit. Sungyeol izbucnește din nou într-un râs isteric, iar eu îmi încrucișez mâinile uitându-mă altundeva.
-Ce am spus!? Întreabă Minhyuk confuz, supărat și gemând de durere....
Niciodată nu înțelesesem de ce reacționasem în felul acela. Sungyeol fusese prezent în ziua în care Minhyuk mărturisise sentimentele lui față de mine. El fusese prezent în toate momentele vieții, devenind unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. Dar se dovedise că prietenia dintre el și Minhyuk e mult mai strânsă decât dintre mine și el, sau dintre ceilalți, iar asta duse la o altă pierdere. Din fericire, Jooheon și Yeonjung îmi fuseseră alături de atunci și se dovedise că și fără Minhyuk și Sungyeol putem descurca.
-Cum ești, Yeri? A trecut ceva timp, nu? Mă întreabă, politicos ca întotdeauna.
Sungyeol și Minhyuk, sunt foarte diferiți, ba chiar sunt opuși, dar tot se găsiseră unul pe celălalt. Niciodată nu știusem de ce sunt atât de apropiați.
-Da, chiar a trecut mult! Eu sunt bine, mulțumesc! Tu cum ești, Sungyeol, ce mai faci? Îl întreb și eu, chiar sunt curioasă ce pierdusem în ultimii ani.
-Sunt bine și eu! Arăți foarte bine! Complimentul lui mă i-a prin surprindere pentru un moment, dar nu ezit să-i răspund.
-Mulțumesc! Și tu arăți foarte bine și elegant!
-Mulțumesc! Ăm... ce s-a întâmplat? E totul bine, de ești la spital?
Întrebarea asta acum chiar mă luase pe nepregătite. Nu pot să-l mint, el nu îmi făcuse nimic, chiar dacă el rămase alături de trădătorul acela, nu merită asta, dar nici nu pot să-i arăt că sunt slabă.
-Mmm... da! E totul bine! Doar am venit pentru niște analize! Niciodată nu poți să ști, iar sănătatea e pe primul loc! Mă simt prost că îl mint, dar nu am de ales.
-Atunci mă bucur pentru tine!
-Tu cum de ești aici?
-Am venit la un prieten!
-Ohh... înțeleg! Apropo, Jiyeon ce mai face? Curiozitatea îmi i-a înainte ca de fiecare dată, dar Jiyeon fusese una dintre colegele mele de clasă și iubita lui Sungyeol în liceu. Nu prea îmi plăcuse de ea, fiindcă fusese nesuferită cu toată lumea, dar cine eram să controlez viețile oamenilor.
-Nu mai suntem împreună, m-am despărțit de ea, acum mult timp! Bucuria pune stăpânire pe mine,deși știu că nu e frumos, dar Jiyeon primise ce merită, totuși îmi pare rău pentru Sungyeol.
-Îmi pare rău!
-Nu e vina ta, Yeri, nu ai de ce! Jiyeon nu a fost niciodată o sfântă!
-Mda, aici ai dreptate!
-Atunci te las, bine? Trebuie să-mi vizitez amicul, după am treabă la muncă, dar mi-ar plăcea să mai vorbim. A trecut prea mult timp! Îmi spune cu zâmbetul pe buze, asta făcându-mă să accept propunerea lui.
-Da, nu ar fi o idee rea! Sunt de acord cu el. Să fiu sinceră, discuția cu el, mă făcuse să mă simt mai bine.
-Pe mai târziu, Yeri! Să ai grijă de tine! Mă salută și pleacă spre ușa de intrare a spitalului, dispărând din raza mea vizuală.
Îmi iau espresso-ul și mă dau la o parte, așteptând-o pe Ji-eun. Discuția cu Sungyeol mă complicase puțin emoțional. Pe o parte îmi place că după atâta timp îl revăzusem și îmi picase bine discuția dintre noi doi, dar pe de altă parte... mă lăsase cu o stare ciudată, de gol. Nu pot explica de ce... dar mă lăsase cu un sentiment ciudat iar mintea îmi fu invadată de mii și mii de gânduri.
-Scuze că a trebuit să aștepți atâta, atenția mea fu atrasă de câtre sora mea, care căra două pungi mari și pline de plastic. A fost o coadă lungă și o bătrânică m-a călcat pe nervi și... Yeri ești bine? S-a întâmplat ceva? Mă ia la întrebări, ochii ei dădând de gol îngrijorarea.
-Da, este totul bine, doar că m-am întâlnit cu un fost coleg de liceu, atâta tot.
-Ok! Cum spui tu.
Nu îmi place să mint lumea, dar nu îmi place nici să fiu considerată o slabă și neputincioasă, mai mult, nu îmi place să-i îngrijorez pe alții. Uneori e mai bine să ții totul pentru tine și să fi doar tu cu tine, pierdută în lumea ta.
Iau una dintre pungi și pornim ambele pe drumul spre casă. Simt că o să fie o zi lungă și am nevoie de puțină odihnă înainte de a mă duce să predau CV-ul. Mintea mea fu iar invadată de gânduri și întrebări. Încă îmi amintesc pauzele petrecute pe acoperișul liceului, prostiile și glumele făcute, farsele făcute profesorilor, momentele petrecute împreună cu Minhyuk, Jooheon, Sungyeol și Yeonjung. Ce se schimbase? Toate acele amintiri, dulci amintiri ce odată dispăruseră. Prietenia noastră se schimbase și încetul cu încetul începusem să ne depărtăm unii de alții, ceața punându-se peste acele amintiri și momente de parcă ele nu ar fi existat. Chiar dacă eu, Jooheon și Yeonjung mai păstrăm prietenia noastră, toții simțim încă schimbările ce ne apasă, cu toate astea, nimeni nu vrea să spună nimic. Toate aceste momente ce par a fi niște nimicuri, toate astea fuseseră aruncate la gunoi pentru o prostie făcută de mine și Minhyuk. Niciodată nu îmi imaginasem că acea promisiune o să fie atât de importantă și că o să afecteze foarte urât relația noastră. Pentru un moment mi se făcuse dor de ce a fost, dar nu pot schimba trecutul. Cu toții făcusem o prostie, ce pe atunci părea o copilărie, și cu toții ducem consecințele acelei copilării pe umerii noștri.
O frumoasă poveste ce se încheiase cu minciuni, secrete, dezamăgiri și cu un final neferictit. Chiar dacă eu, Jooheon și Yeonjung sunt prieteni și suntem bine, dar absența lui Minhyuk și Sungyeol ne amintesc mereu de trecut, deși încercăm să le uităm sau ne prefacem că nimic nu se întâmplase.