Our Sugar Daddy (boyxboy)

Vol 5 - Capitolul 11

Bună tuturor!

Vă mulțumesc pentru voturi, reacții și pentru răbdare! Am avut o perioadă destul de aglomerată și m-am apucat de scris zilele trecute. Următorul capitol îl voi posta curând. 

Vă îmbrățișez și vă doresc lectură plăcută! ^^

Emma

Probabil nu eram un geniu doar în medicină, ci și primul om care reușise să depășească viteza luminii, fiindcă numai Dumnezeu știa cum reușisem să cobor în fugă 7 etaje până la parter fără să leșin, în condițiile în care-l târâsem și pe Lith după mine, fiind în permanență atentă să nu se prăbușească la rândul său.

Fiindcă Mellodias era o persoană extrem de precaută, blocase toate lifturile din clădire și toate camerele pentru a se asigura că nu vom avea parte de musafiri nepoftiți. Chiar și intrarea în clădire era blocată. Absolut totul, în afară de camera în care se afla el și cu Zestiria și camerele cu echipament medical de la parter, așa că nu avusesem de ales decât să fug cât mă ținuseră plămânii până acolo. Picioarele încă îmi tremurau incontrolabil, amenințând să-mi cedeze în orice clipă, de parcă mi se scurgea viața prin ele cu fiecare pas pe care-l făceam.

Șiroaiele de sânge pe care le lăsasem în urma mea să îmbrace covoarele din mătase țesute manual cu fir de aur galben și pietre prețioase, erau nimic în comparație cu cantitatea de lacrimi amare care-mi acoperea chipul palid ca varul. Sângele continua să-mi curgă fără oprire din rana pe care mi-o provocase Mellodias și se simțea de parcă urechea pe care mi-o smulsese fără să clipească măcar, era ca un fel de gură fără dop al unei sticle ce continua să se golească.

Durerea era atât de sfâșietoare și insuportabilă încât îmi venea să urlu, dar sentimentul de panică și anxietate îmi pulsa atât de puternic în piept și în gât încât îmi bloca orice sunet să iasă de pe buzele care-mi tremurau frenetic din cauza șocului. Îmi bătea atât de tare inima, încât îmi era teamă să nu fac un atac de cord. Fiorii de panică pe care-i simțeam pulsându-mi dureros în degetele de la mâini și de la picioare mi se extindeau rapid de-a lungul brațelor și gleznelor precum o avalanșă, amenințând să-mi paralizeze brațele și picioarele cu totul și singurul lucru la care mă rugam în acel moment era să reușesc să rămân conștientă ca să pot ajunge într-o cameră cu echipament medical și să-mi pot trata rana cât mai repede posibil.

Nu era o opțiune să mă urc la volan în acea stare ca să mă duc în clădirea EEE și să mă tratez, iar Lith încă se afla într-un șoc absolut. Chiar dacă ar fi avut, ca prin minune, permis, tot nu l-aș fi lăsat să conducă. Diezze trebuia să stea cu ochii pe clădirea EEE din moment ce Chriss Lucard și Melanie fuseseră târâți de bufnițele lui Mellodias în tunelele de la subsol acesteia și riscam alte conflicte între Diezze și Mellodias dacă l-aș fi sunat pe Diezze să vină să mă ia rapid.

În niciun caz Mellodias nu mai era în acel moment stabil din punct de vedere mental, nu când Zestiria era cum era. Nu puteam să sun la salvare și să mă duc la un spital public sau privat, altfel aș fi riscat să le fac probleme lui Mellodias și domnului Erik, în ciuda faptului că dânsul ar fi putut să se ocupe cu ușurință de acel lucru. Însă nu-mi permiteam să-l deranjez în acel moment. Ultimul lucru de care mai avea nevoie era o altă dramă. Măcar pentru o noapte, măcar pentru o clipă, avea nevoie să simtă iubirea pe care i-o purta Haru. Și speram din toată inima ca acel drăcușor roz să se afle în acel moment cu domnul Erik și să aibă parte de dragoste și liniște.

— Ah... Haru, Zestiria, vă rog...

Mi se încețoșau ochii.

— ...vindecați acești demoni, am murmurat încet printre buzele pe care mi le simțeam crăpându-se sub dinții cu care continuam să mi le mușc de spaimă, de parcă cerurile nu m-ar fi auzit dacă nu aș fi declarat acea rugăminte cu voce tare, nu doar în gând.

Ajunsă în fața ușii apartamentului cu numărul 9 din capătul coridorului de la parter, m-am prăbușit în genunchi în secunda următoare, dând drumul glugii hanoracului lui Lith, care a căzut imediat mai apoi lângă mine. Încă tremura din toate încheieturile, iar ochii lui albaștri marini erau împietriți și înecați sub lacrimile ce continuau să-i curgă fără încetare pe chipul palid, strângându-i-se sub bărbia care-i tremura la unison cu buzele, mâinile, picioarele și pupilele cu care continua să privească în gol de parcă ar fi fost teleportat într-o gaură neagră. Era total în spațiu, fără să realizeze încă unde se afla sau ce se întâmpla, ceea ce m-a făcut să țip dintr-o dată îngrozită către el.

— Lith! Revino-ți, te rog!

Continua să-și miște capul revoltat într-o negare absolută a evenimentului care tocmai se întâmplase în fața propriilor săi ochi.

— Lith! am țipat.

Ah, la dracuu! Era în stare de șoc absolut!

Trebuia să mă ridic. Trebuia să mă ridic și să intru în camera de hotel pentru a-mi trata urechea cât mai curând posibil, altfel mă duceam dracului.

Dar corpul refuza să mă asculte.

Mi s-au înmuiat genunchii pe gresia bleumarin a coridorului și am căzut în fund în fața ușii, în timp ce picioarele mi s-au împrăștiat de o parte și de alta a trupului pe care mi-l simțeam din ce în ce mai sleit de puteri, de parcă toată energia mea vitală se scurgea din rana pe care mi-o provocase Mellodias.

Mi se învârtea capul și nu știam dacă începeam să amețesc sau dacă vedeam triplu în fața ochilor de la șiroaiele de lacrimi ce continuau să se adune parcă la nesfârșit. Îmi simțeam obrajii umezi și reci, iar părul brunet care mi-a alunecat pe lângă bărbia care mi-a căzut în pământ de parcă lumea mea se sfârșea, arăta de parcă urma să fiu înghițită de propriul întuneric ce continua să se țese în capul meu acaparat de spaimă.

Tremuram din toate încheieturile și, în ciuda faptului că lacrimile îmi îmbrăcau pumnii pe care nici măcar nu mai aveam puterea să-i strâng pe genunchi, puteam să-i văd cum tremurau haotic din cauza acelui cumul de senzații copleșitoare care-mi traversau măruntaiele într-o viteză pe care mintea mea nu putea să o perceapă.

Eram în șoc și spaimă și tot ce vedeam în fața ochilor era chipul înfiorător al lui Mellodias când fusese pe cale să înfigă cuțitul acelui pantof în gâtul meu.

Dacă nu ar fi fost puterea ochiului perlat al lui Zestiria ca să-l oprească în acel moment, eu aș fi fost în acea clipă...

— Me...llo...dias...

Ce fusese în capul meu?! Atât eu, cât și Diezze și domnul Erik știam că nu trebuia să ne apropiem de acel demon sadic în momentul în care se lupta cu o altă persoană, ori în momentele în care se enerva cumplit de tare, fiindcă devenea total instabil din punct de vedere mental, ca un câine care turba. Singurul care-l putea opri în acele momente, era vocea domnului Erik. Trebuia să fi știu foarte clar că Mellodias urma s-o ia complet razna de când aparatul la care era conectat Zestiria arătase toate valorile 0 și toate liniile orizontale. Trebuia să știu că urma să înnebunească la propriu...

Ezitasem să-i ofer lui Zestiria primul ajutor tocmai din această cauză, din cauza șocului și a fricii care începuse să-mi pulseze în sânge fiindcă știam cine era Mellodias. Însă instinctul meu de medic mă făcuse să acționez până la urmă, fiindcă era imposibil ca Zestiria să fie mort. Singura mea ușurare din acel moment era speranța că urma să-și revină după ce văzusem acele mâini frumoase de un alb strălucitor perlat cum îi înconjurase mâinile lui Mellodias pentru a-l opri.

Ah, la dracu...

Sângele continua să-mi curgă șiroaie pe obrazul drept, prelingându-se pe umăr, coborând mai apoi în firișoare lungi și grosiere de-a lungul brațului care-mi tremura incontrolabil. Durerea era atât de cumplită încât tremura carnea pe mine, înțepăturile se simțeau atât de adânci și ascuțite încât aveam impresia că niște gheare lungi și ascuțite îmi umblau prin măruntaie, afundându-se tot mai adânc, iar timpanul îmi țiuia îngrozitor.

Însă trebuia să mă adun. Trebuia să mă ridic.

Cu ultima fărâmă de putere mi-am lipit palmele de podea și m-am sprijinit în ele pentru a mă putea ridica. Era cât pe ce să-mi alunece din nou genunchii și să-mi rup picioarele în momentul în care am reușit cât de cât să mă ridic, însă am reușit să mă reechilibrez destul de rapid. Imediat ce am reușit să rotesc mânerul ușii și să o deschid, m-am întors iute către Lith și m-am aplecat către el, lungindu-mi brațele și strecurându-mi-le pe sub subțiorii săi pentru a-l trage către mine.

— Lith, te rog, cooperează cu mine! i-am zis.

La 19 ani ai săi, Lith era un băiat înalt și slăbuț cu un corp și niște trăsături foarte feminine, dar în acel moment părea mai greu decât un bolovan de câteva tone. În momentul în care mi-am înconjurat brațele în jurul pieptului său plăpând pentru a-l trage către mine, am simțit cum mă clatin. Am strâns din dinți și din ochi, folosindu-mi toată forța de care dispuneam ca să-l pot ridica fără să cad peste el și să ne împrăștiem amândoi pe podea.

— Lith, te roog!

Era ca și cum devenise brusc un invalid. O legumă fără minte care putea fi dusă și la tăiere în acel moment, căci el efectiv nu mai era conștient de realitate. Tot ce făcea era să murmure încontinuu o negație absolută a ceea ce văzuse. Continua să-și clatine ușor capul stânga dreapta, gâdilându-mi obrajii cu părul său brunet și fin.

— Oh, la dracu...

Un alt șir de lacrimi mi-a curs pe obraji în momentul în care i-am văzut ochii mari tremurând sub acel amalgam de emoții și acea încărcătură de lacrimi amare care-i sticlea peste roșeața din colțurile acestora și din jurul pleoapelor. Îi tremurau buzele moi și pline, iar suspinele pe care le scotea când încercam să-l smucesc pentru a nu-l scăpa aveau efectul de-a-mi strânge inima cu o funie presărată de ghimpi dureroși.

Am reușit în cele din urmă să-l ridic, iar după ce i-am pus brațul stâng în jurul umerilor mei, m-am întors și am intrat în holul apartamentului. Imediat ce am trântit ușa în urma mea cu piciorul, am înaintat către primul dormitor care se întrezărea și am spus pe un ton șoptit și cald către Lith.

— Stai liniștit, va fi totul bine. Îți voi administra un calmant injectabil și va fi totul bine. Va fi totul bine, Lith.

Imediat mai apoi, trebuia să mă ocup de rana mea. Vedeam triplu, dar eram mai hotărâtă ca oricând să supraviețuiesc, altfel efortul lui Zestiria de a mă salva în starea de comă în care se afla ar fi fost în zadar.

*

— O să fie bine, Emma. O să fie bine...

Continuam să-mi repet același lucru la nesfârșit doar ca să mă asigur că, într-adevăr, așa va fi și că nu urma să fac un atac de panică, ori să mi se agraveze rana cumva, deși eram sută la sută convinsă că operația decursese excelent, chiar dacă mă operasem de una singură. Era prima oară în viața mea când mă îndoiam de propriile mele abilități medicale și-mi era frică că urma să mor, deși nu era un caz grav, însă paranoia continua să crească de la o secundă la alta cu fiecare moment în care chipul înfiorător al lui Mellodias îmi acapara fundalul minții, învăluindu-mă într-o teroare cumplită care-mi făcea fiecare celulă din corp să tremure de spaimă.

Mi-am strâns genunchii la piept și mi-am înconjurat și mai strâns picioarele cu brațele, în timp ce apa fierbinte din cada rotundă și albă în care mă aflam se unduia lin sub presiunea fiecărei mișcări pe care o făceam. Mi-am lăsat bărbia care încă-mi tremura să se sprijine de genunchii umezi pe care picăturile de apă se prelingeau, având grijă să nu-mi ud pansamentul care-mi acoperea jumătatea dreaptă a capului aproape în întregime. Mi-aș fi dorit să-mi fi putut spăla și părul, însă îmi era mult prea frică să risc, iar un oftat lung mi-a părăsit buzele în momentul în care mi-am văzut șuvițele brunete de păr din partea stângă alunecând peste genunchi, în apă, începând apoi să se clatine pe suprafața acesteia.

Mi-am lăsat ochii să alunece pe imaginea clară a apei, de-a lungul spumei de culoare roz care stătea la suprafață, îmbrăcând totul în imaginea unor norișori pufoși și sclipitori de bule de săpun și sclipici care mă făcea să mă gândesc la Haru. Mi-am frecat ușor tălpile de sarea de baie cu miros de trandafir roz, simțindu-mi mușchii picioarelor relaxându-se tot mai mult.

Măcar partea de jos a corpului să-mi fie relaxată și echilibrată, dacă partea de sus îmi urla de durere.

— Haru...

Poate că apa din cadă putea să-mi ascundă urmele lacrimilor, însă durerea cu care le vărsam nu ar fi putut fi acoperită de nimeni și de nimic.

— Cum reușești să ai tot timpul acea putere mentală și să treci peste atât de multe evenimente cumplite cu capul sus?

L-am întrebat în sinea mea, admirând culoare roz pal a spumei de baie, aducându-mi aminte de felul dement în care-mi povestea cu zâmbetul pe buze despre nenorocirile în care se băgase, cel puțin în majoritatea, de bună voie și nesilit de nimeni.

Fusese violat într-un mod extrem de brutal de bărbatul pe care-l iubea cu toată ființa lui, iar el continua să-l iubească la fel de mult de parcă nimic nu se întâmplase. Nici măcar nu era consumat de ură pentru Roland sau pentru Melanie și nici nu făcuse o adevărată tragedie din asta. Nici nu voiam să-mi aduc aminte în ce hal arătase rana sa în momentul în care domnul Erik mă solicitase ca să mă ocup imediat de el după acel viol.

Se confruntase față în fața cu Roland! Avusese de a face cu acel nebun psihopat, iar el încă era întreg la minte, vesel și plin de viață, în timp ce eu mai aveam puțin și credeam că urma să mor în curând doar pentru că imaginile cu Mellodias continuau să-mi perturbe mințile cu aceeași scenă care mi se derula la infinit pe ecranul minții pe care mi-o simțeam total paralizată de spaimă.

Zestiria nu era nici el departe. În ciuda faptului că acel nenorocit de Chriss Lucard îl înjunghiase la limită, el avusese curajul nebun de a opri un demon ca Mellodias în plină acțiune doar ca să-l împiedice din a-l ucide pe Lucard. Zestiria își salvase propriul agresor de la moarte, deși altcineva în locul său ar fi implorat pentru răzbunare.

Ce era cu ei doi?

— O să fie bine, Emma, o să fie bine...

Am continuat să mă îmbrățișez de una singură în cadă, simțindu-mi pielea catifelată și umedă a brațelor cum îmi mângâia lin fiecare părticică a corpului, făcându-mă să mă conectez cu mine însămi. Mi-am lăsat palma dreaptă să alunece în apă și am luat o parte din spumantul roz pal, după care am urcat cu ea pe brațul stâng și am început să-l traversez în mângâieri blânde și repetate, continuând să-mi alin durerea și să-mi ofer afecțiunea după care tânjeam atât de mult.

Mirosul de trandafir roz îmi acapara nările și-mi calma bătăile inimii, inducându-mi o stare de relaxare printre miile de stări de anxietate care-mi făcuseră ravagii în corp până în acel moment. Apa fierbinte din care încă ieșea aburi continua să-mi relaxeze trupul și să-mi mai distragă puțin atenția de la acea durere insuportabilă. Deși îmi administrasem suficient de multe calmante, nu reușiseră să-mi ia durerea cu totul.

— Haru, oferă-mi măcar puțin din curajul tău, măcar o fărâmă din puterea ta mentală...

Altfel nu credeam că urma să trec de acea noapte cu mintea întreagă la felul în care continua să mi se afunde în scenarii din ce în ce mai cumplite, mai ales când știam că Mellodias încă era în clădire cu 7 etaje mai sus.

Ce anume îl făcea pe Ai Haru să aibă acel curaj dement și acea neînfricare în sânge? Ce anume îl făcuse pe Zestiria să-și lase toate fricile și prejudecățile în urmă pe moment, doar pentru a-l opri pe Mellodias să-l ucidă pe Lucard?

Îmi doream să fi fost și eu așa ca ei...

Dacă aș fi fost și dacă aș fi avut măcar o fărâmă din curajul lui Haru de a spune mereu lucrurilor pe nume și de a fi eu însămi tot timpul, fără teamă, fără frică și mereu stăpână pe mine, probabil aș fi evitat multe suferințe din trecutul meu care mă transformaseră într-o femeie atât de sumbră și lipsită de viață.

Abia acum, cu apariția acestor tineri în clădirea EEE, începeam să văd din nou acea luminiță de la capătul tunelului, acea mână pe care o așteptam să mi se întindă ca să pot avansa. Însă acea avansare pe care mi-o doream depindea acum de mine însămi. Eu trebuia să mă ridic și să urmez drumul către lumină. Eu eram cea care trebuia să se schimbe ca să pot din nou să înfloresc.

Iar primul pas era să devin mai încrezătoare în astfel de situații.

Nu voiam să-l dezamăgesc pe domnul Erik. Orice, dar nu pe el. Fusese singurul care-mi fusese alături în cele mai cumplite momente ale vieții mele în Regatul Argintiu. Fusese singurul care mă susținuse în visul meu de a deveni medic...

Fusese cel care-mi salvase viața în momentul în care nenorocitul de Erwin aruncase vina pe mine pentru tot ceea ce făcuse oribil în Regatul Argintiu, doar ca să nu-și păteze imaginea în fața Regilor, a Curții Supreme și a poporului său.

Mi-am strâns ochii, lăsând un alt șir de lacrimi să mi se scurgă pe obraji. Mi-am mușcat imediat buzele care au început să-mi tremure doar ca să împiedic alte suspine prostești să iasă.

Nu merita să mai plâng pentru acel nenorocit de Erwin...

...niciodată.

O bătaie scurtă în ușa albă din lemn lăcuit a băii m-a făcut să tresar speriată și să-mi deschid ochii cât roțile unui autobuz.

— Emma?! a spus Lith pe o voce blândă și îngrijorată. Emma, ești acolo?! Ești bine?! Pot să intru?!

Mi-am întors instinctiv privirea către ușă, simțindu-mi pieptul tresărind dureros, în timp ce mi-am încovoiat degetele de la picioare peste sarea de mare de pe fundul căzii. Nu știam dacă inima începuse să-și crească intensitatea bătăilor din cauza amalgamului de emoții care se acumulase în centrul pieptului meu până în acel moment sau din cauza faptului că Lith se afla în spatele ușii.

Deja se trezise? Calmantul ar fi trebuit să-l facă să doarmă mult mai mult timp. Când mi-am întors privirea și mi-am ridicat încet bărbia către ceasul de pe peretele din fața mea, am observat că mă pierdusem în gânduri de mai bine de o oră.

Dumnezeule, dacă mai stăteam mult în acea apă fierbinte, aș fi putut să leșin.

— Emma?! a insistat Lith, pe un ton mult mai alarmat. Emma, te rog, răspunde-mi. Nu ai idee cât de îngrijorat sunt...

— Sunt bine! m-am grăbit să răspund.

Ah, nu! Nu eram bine deloc!

— Sunt bine, Lith, nu ai de ce să te îngrijore...

Șirul vorbelor mi-a rămas suspendat în aer în momentul în care am văzut ușa deschizându-se larg.

Mi-am lungit privirea către Lith, observându-l cum înainta hotărât către mine, traversând baia cu pași repezi de parcă urma să mă înec în cadă, în timp ce corpul mi-a înțepenit în loc din cap până în picioare. Uitasem să mai respir, iar bătăile accelerate ale inimii care bătuse orice record la săritul în gol de mare înălțime, îmi făceau timpanele să vibreze la unison cu pupilele ce-mi erau fixate pe silueta înaltă și frumoasă a brunetului.

Când a ajuns în dreptul căzii, s-a aplecat imediat către mine și mi-a cuprins încheieturile umede ale mâinilor în mâinile sale, strângându-mi-le ferm între degetele lui lungi și subțiri a căror unghii ovale și frumoase le făceau să pară ca degetele unui pianist ori a unui model masculin cu trăsături deosebit de feminine. Le avea reci, iar pielea lor catifelată o îmbrăca pe a mea.

Oricât de fierbinte ar fi fost apa în care mă aflam, fiorii aceia electrizanți pe care mi-i transmitea Lith prin mâinile sale îmi făceau încheieturile brațelor să mi se înfioare, iar pielea mi s-a făcut instant de găină.

Și-a lungit chipul frumos către mine, făcându-mă să-mi ridic bărbia către el pentru a-i admira acei ochi mari albaștri întunecați cu care mă privea din ce în ce mai îngrijorat și speriat.

Imediat s-a uitat către pansamentul care-mi acoperea rana provocată de Mellodias, iar sprâncenele i s-au împreunat într-o încruntătură dureroasă. Buzele i s-au strâns într-o ciudă și un regret profund, iar sunetele care i-au ieșit din gâtlej îmbrăcau baia într-un ecou plin de amărăciune.

— Dumnezeule, te rog, spune-mi că nu este grav...

Nici nu mi-a dat ocazia să răspund, fiindcă a revenit cu atenția asupra mea și s-a uitat imediat adânc în ochii mei.

— Emma, pentru numele lui Dumnezeu! Trebuia să aștepți să mă trezesc dacă voiai să faci baie. Poate că ai reușit să te operezi de una singură și fără ajutorul meu, dar să intri în apă fierbinte cu o asemenea durere fix după un astfel de șoc și spaimă, nu este deloc o idee bună...

Și-a strâns tot mai mult buzele pline, în timp ce ochii au început să-i sticlească sub pătura de umezeală care i-a învelit imediat mai apoi. Avea colțurile ochilor la fel de roșii, iar lacrimile ce continuau să i se strângă au început să-i curgă pe chipul lăptos și palid, dar care aveau o ușoară culoare roz trandafirie pigmentându-i pomeții netezi fără cusur.

— Ai fi putut să leșini în cadă, a continuat îngrijorat. De cât timp stai aici?

Văzând că nu răspundeam, mi-a strâns tot mai ferm încheieturile mâinilor într-ale sale, făcându-mă să-i simt acea masculinitate prin felul în care voia să-mi ofere sprijin și protecție. Le simțeam în felul în care mă strângea, de parcă și-ar fi dorit cu toată ființa lui să se asigure că eram în regulă. Degetele lui lungi continuau să-mi dezmierde pielea pentru a mă ocroti și pentru a-mi oferi alinare, iar hotărârea cu care nu slăbea absolut deloc strânsoarea, mă făcea să mă simt protejată.

Mi-am simțit obrajii fierbinți.

— Emmaaa...

Ce era cu mine? Mă blocasem cu totul. Mi-am înghițit nodul din gât și am răspuns pe un ton la fel de blând, pentru a-l calma.

— Liniștește-te, te rog. Lith, după cum vezi, operația a decurs excelent, iar pansamentul este perfect aranjat. Va dura un timp să se vindece, dar pot suporta puțină durere.

Nu părea convins de spusele mele la felul în care continua să se încrunte duios. Îi tremurau buzele și probabil încerca cu toată ființa lui să se abțină din a da curs unui plânset disperat.

M-am forțat să-mi ridic colțurile buzelor într-un zâmbet palid doar ca să-mi întăresc argumentele în fața lui. Îmi doream să-l liniștesc și mă durea să-i văd chipul afișând o expresie atât de plină de tristețe.

— Sunt obișnuită cu Mellodias, am zis, chinuindu-mă să chicotesc ușor. Nu e ca și când o să mor din cauza panicii, așa că nu te îngrijora, bine? Sunt bine, după cum vezi.

A început să-mi analizeze fața în lung și-n lat, parcurgând ușor și răbdător fiecare linie a expresiei mele, de parcă și-ar fi dorit să se asigure că fiecare centimetru din pielea mea era în regulă și la locul ei, însă pe măsură ce făcea asta, inima mea continua să bată din ce în ce mai tare.

Mi s-au înfiorat umerii în momentul în care ochii săi albaștri întunecați au alunecat pe suprafața lor, analizând spuma roz pal care-mi îmbrăca pieptul ușor dezgolit care era la vedere.

Oh, la naiba! Noroc că aveam sânii îngropați în apă, iar spuma roz și genunchii pe care-i țineam strânși la piept îi acoperea, altfel aș fi simțit că o iau razna! Și nici nu știam de ce, fiindcă eram obișnuită să stau dezbrăcată în fața bărbaților încă de la 18 ani, de când intrasem în practică la medicină și văzusem peste mii de corpuri goale și fusesem examinată tot de atât de multe ori...

Obrajii îmi deveneau din ce în ce mai fierbinți, iar încheieturile mâinilor pe care Lith continua să mi le mângâie ferm au început să-mi tremure încet de emoție. Am inspirat lung aerul în plămâni și l-am exprimat printre buze, încercând să nu fac prea vizibilă încercarea mea de a mă calma.

Dumnezeule, felul în care mă privea mă făcea să devin din ce în ce mai emoționată și mai rușinată...

Am început să-mi frec încet involuntar coapsele între ele, având grijă să nu fac valuri în apă.

— Te rog să nu mai faci niciodată baie cu apa în cadă în astfel de momente dacă nu e nimeni conștient în apartament. Nici nu știu pentru cât timp am dormit...

Am dat ușor aprobator din cap doar pentru a-l liniști, în timp ce eu deveneam din ce în ce mai agitată. Am tresărit din nou când Lith și-a dezlipit mâna dreaptă de pe încheietura mea pentru a o băga în apa fierbinte. A început să facă încet valuri, mutând spuma dintr-o parte în alta, în timp ce ochii i s-au mărit panicați.

— Ce fierbinte eee...

Mâna lui Lith e în cadă! Atenție, încă 20 de centimetri distanță până la porțile dintre picioare! Porți care au cam început să se înmoaie și să tremure, domnișoară! mi-a urlat creierul. Alarmă, alarmă, zonă cu risc de prăbușire, fiți atenți, teren alunecos! Foooarte alunecos!

Ce mama dracului era cu mine?! Începea să-mi tremure pizda! Nici măcar cu nenorocitul de Erwin nu devenisem atât de emoționată când fusesem cu el.

Lith și-a întors privirea către mine, încruntându-se ușor. De ce naiba mă făcea să mă simt ca un copil mic și neajutorat care tocmai fusese prins cu ceva ce făcuse greșit? Nici nu aveam curaj în acel moment să-l contrazic cu ceva.

— Chiar atât de mult voiai să simți ceva fierbinte? Mă mir că nu ai leșinat până acum.

Cred că nu avea nici cea mai mică idee că în acel moment el era cel care-mi făcea temperatura corpului să crească și să încălzească apa.

— Vezi tu, orice femeie are nevoie uneori de o seară fierbinte ca să se poată relaxa total, am râs scurt.

Gluma mea picantă i-a făcut culoarea roz trandafirie din obraji să devină roșie. Și-a scos mâna din apă atât de iute, încât ai fi zis că l-a mușcat un pește răpitor, iar în momentul în care și-a înclinat capul rușinat în partea dreaptă, ascunzându-și jena în spatele părului brunet vâlvoi care i s-a împrăștiat elegant și frumos peste ochi, m-a făcut să bufnesc în râs în secunda următoare.

— Nu-i amuzant, a murmurat cu buzele ușor țuguiate în timp ce încruntătura ochilor îi trăda și mai mult stânjenealea.

Am continuat să râd, în timp ce Lith mă privea rușinat cu coada ochiului. Era atât de drăguț, încât ceva din mine își dorea doar să-l cuprindă în brațe și să-i sărute chipul frumos pe toată suprafața de care dispunea.

Probabil zâmbetul care i-a înflorit lui Lith în colțul acelor buze frumoase era ca o oglindă, fiindcă doar așa am putut să realizez că de fapt eu zâmbeam în acel moment. Și nu zâmbeam pentru că-mi impuneam acest lucru, ci era un zâmbet natural și autentic care mi-a umplut inima de bucurie pe moment când am realizat că de fapt el era motivul pentru care eu reușisem, în sfârșit, să zâmbesc după atât de multe gânduri negre.

Însă așa cum a venit bucuria, la fel de rapid mi-a învăluit îngrijorarea pieptul, ceea ce m-a făcut să mă ridic instant în două picioare, atât de iute, încât apa din cadă a început să facă valuri cu zgomote în urma mea, împrăștiind spuma roz pe marginile căzii.

Lith a tresărit de-odată din cap până în picioare și s-a dat înapoi, însă nu mi-a dat drumul la încheietura mâinii drepte, ci continua să mă țină ferm de aceasta, cu toate că-i simțeam degetele tresărind și pulsând dureros peste pielea mea din ce în ce mai puternic, pe măsură ce ochii i-au plonjat de-a lungul corpului meu.

— Lasă-mă pe mine! am țipat pe un ton speriat. Mai important, Liiith! Tu ești bine?! Ai intrat într-un șoc absolut imediat după ce Mellodias a sărit la gâtul meu! Acel calmant injectabil ar trebui, într-adevăr, să te liniștească extrem de profund, dar...

Ochii lui Lith au coborât de pe umerii mei peste sânii de mărime medie care-mi erau acoperiți ici colo de spuma roz care continua să se evapore. A continuat să coboare de-a lungul brațelor mele subțiri și a abdomenului meu plat, urmând apoi curbura pronunțată a coapselor, în timp ce înghițea în sec în repetate rânduri.

Ochii îi sticleau frenetic sub acea plasă de umezeală, obrajii îi deveneau din ce în ce mai roșii și atât de fierbinți încât parcă scoteau aburi, iar buzele îi tremurau încet de parcă abia ar fi făcut față emoțiilor care făceau genunchii să se clatine încet.

Abia în acel moment am realizat că mă ridicasem total dezbrăcată din cadă în fața lui. În fața unui băiat de 19 ani, care vedea trupul gol al unei femei în fața ochilor, cel mai probabil, pentru prima dată în viața lui.

"Ți-am spus, ăștia tineri se varsă repede. Lith are 19 ani și era virgin când l-a cules domnul Erik de pe stradă, nu te aștepta la prea multe artificii." mi-a răsunat în minte vocea sadică a lui Mellodias.

Având în vedere condițiile inumane în care trăise înainte să fie găsit de domnul Erik, probabil că Lith nu avusese niciodată acces nici măcar la internet. Cel puțin în Ekohoa, chiar și în sălile de jocuri video sau în bibliotecile dotate cu laptopuri și calculatoare se cerea o taxă pentru a le putea folosi în baza unui abonament lunar. Probabil nu văzuse niciodată un film porno, iar acest lucru se citea pe fața lui roșie ca racul și a ochilor care-i tremurau de emoție.

Ochii mi-au plonjat către un cuier în același ton de culoare ca întreaga baie, alb, pe care erau agățate câteva prosoape uriașe. Mi-am ridicat încet brațul către el și i-am făcut semn lui Lith într-acolo.

— Îmi aduci, te rog, un prosop?

A tresărit, apoi s-a uitat scurt cu coada ochiului în acea direcție, după care s-a întors cu acei ochi rușinați către mine și a dat încet aprobator din cap, la fel de jenat. De îndată ce a zbughit-o către cuier, am chicotit scurt în sinea mea, fiindcă nu voiam să-l fac să se simtă prost și să creadă că râdeam de el, însă amuzamentul meu era unul încărcat de ceva ce nu mai trăisem niciodată până în acel moment. Era un amuzament plin de drag și căldură.

Lith era de-a dreptul adorabil...

Când s-a întors, a evitat să mă privească direct în ochi, după care a desfăcut larg prosopul de culoare albă. Nici nu m-a lăsat să întind mâinile după el, căci brațele lui Lith mi-au înconjurat umerii subțiri și mi i-a îmbrăcat cu acel prosop, după care m-a înfășurat și m-a acoperit total de la baza gâtului până la genunchi, având grijă să nu-mi atingă sânii în momentul în care și-a presat palma dreaptă pe pieptul meu pentru a băga colțul prosopului pe dedesubtul materialului pe care-l înfășurase în jurul trupului meu, doar pentru a se asigura că nu urma să cadă de pe mine.

Am chicotit scurt, în timp ce capul mi se înclina după fiecare mișcare a mâinilor lui delicate și a degetelor care-i tremurau încet.

— Nu mai râde, a murmurat blând.

Am chicotit din nou.

— O faci expre? m-a dojenit el.

— Ești atât de drăguț, Lith...

S-a îmbujorat mai tare, în timp ce ochii mari i s-au ridicat către chipul meu, făcându-mă să mă înfior din nou din cap până în picioare. Îl priveam din nou în acei iriși albaștri întunecați, atât de frumoși, precum nuanța mării la apus, iar strălucirea lor era mai orbitoare și mai fascinantă decât a oricărui alt diamant sau piatră prețioasă pe care o văzusem vreodată cu proprii mei ochi. Era ca și cum eram analizată de două bijuterii, doar că acele bijuterii erau poarta prin care acest băiat minunat părea că mă aspira centimetru cu centimetru, ceea ce nu făcea decât să-mi îngreuneze pieptul și să-mi deregleze respirația cu fiecare secundă care trecea.

Ce naiba era cu tinerii din acele zile? Erau frumoși în draci, erau înalți și erau mult mai maturi față de cum fusesem eu la vârsta lor.

În momentul în care brațele lui Lith mi-au înconjurat umerii, alunecând apoi pe spatele meu pentru a mă strânge într-o îmbrățișare caldă, am simțit cum era să fiu luată de val, fiindcă picioarele mele au înaintat către el înainte de-a mă gândi măcar s-o fac, iar curând m-am surprins afundându-mă cu capul în pieptul său cald, în timp ce nasul meu adulmeca acel miros fresh al parfumului bărbătesc care-i îmbrăca hanoracul mov-aprins.

Mi-am lăsat capul să se odihnească pe pieptul său, în timp ce urechea mea stângă îi asculta lacomă bătăile accelerate ale inimii, iar nasul meu profita din plin de mirosul său. Și nici brațele mele nu se dădeau înlături, căci în scurt timp s-au încolăcit în jurul taliei lui pentru a-l cuprinde într-o îmbrățișare la fel de strânsă și călduroasă prin care-i savuram căldura trupului subțire și înalt.

I-am simțit bărbia ascuțită afundându-se în părul meu, în timp ce palmele lui călduroase îmi dezmierdau încet spatele, mângâindu-mă de-a lungul omoplaților, coborând pe șira spinării și pe talie. Se abținea să nu plângă din nou, însă lacrimile calde pe care le simțeam inundându-mi scalpul, îi trădau acele încercări cu vârf și îndesat.

— N-ai idee cât mă bucur că ești în viață, Emma.

Vocea lui era înceată și tremurată.

— Lith...

M-a strâns și mai puternic în brațele sale protectoare.

— Iartă-mă, a spus încet pe un ton sugrumat, încărcat de aceeași amărăciune cumplită.

Mi-am ridicat încet privirea către el. Continua să-și ascundă chipul în creștetul capului meu și în părul meu brunet, neavând curajul de a mă privi în ochi.

— Să te iert? am spus ușor nedumerită. Lith, nu ai făcut nimic greș...

— Tot ce-am făcut a fost să împietresc în momentul în care Mellodias te-a atacat. De îndată ce l-am văzut înaintând cu mâna către gâtul tău, am simțit cum sunt expulzat în afara realității, iar de atunci țin minte doar vag ceea ce s-a întâmplat. Nici acum nu reușesc să-mi adun mințile ca să procesez ce tocmai s-a întâmplat acolo sus cu acel... sadic...

Se chinuia să nu plângă, însă încercările lui eșuau lamentabil când tot corpul îi trăda frica, panica și suferința care-l măcinau pe dinăuntru prin felul în care începea să tremure de spaimă în brațele mele.

— Nu am putut să te protejez, a spus cu părere de rău, ca și cum m-ar fi implorat să-l iert, dar și pe un ton încărcat de o dezamăgire profundă față de propria persoană.

Am zâmbit, în timp ce inima mi-a tresărit sub un val de căldură care a învăluit-o imediat mai apoi. Era un sentiment plăcut, un sentiment care-mi umplea pieptul și sufletul, care avea efectul de a-mi goli mintea, liniștind-o pentru moment. Savuram senzațiile și sentimentele de căldură, protecție și ocrotire pe care mi le oferea îmbrățișarea noastră, savuram dulceața sunetelor melodioase a vocii lui Lith, savuram tonul lui blând, savuram cuvintele sale sincere, savuram dorința lui reală de a-mi fi alături, iar toate acele lucruri erau mai mult decât suficiente pentru a mă considera cea mai norocoasă femeie din lume.

— Dacă știam că există așa ceva în viața reală, aș fi crezut mai de mult în povești de iubire...

Lith și-a lăsat privirea să alunece către chipul pe care mi l-am ridicat către el și m-a privit lung în ochi în timp ce lacrimile continuau să-mi îmbrace obrajii rumeni.

— Ce vrei să spui, Emma?

Zâmbetul continua să mi se lățească pe chip.

— Lith, am început pe un ton cald și blând, în timp ce palmele mele au început să-i dezmierde încet talia și spatele. Nu am de ce să te iert, fiindcă nu ai greșit cu nimic. Grija ta, lacrimile pe care le verși pentru mine, îmbrățișarea pe care mi-o oferi, prezența ta și dorința ta de-a fi alături de mine, sunt mai mult decât suficiente încât să mă facă să conștientizez cât ești de minunat. Poate că tu nu vezi suficientă valoare în lucrurile astea, însă sunt lucruri pe care eu nu le-am primit niciodată de la bărbații cu care am avut de a face. Iar Mellodias nu este un simplu puști obraznic care mi-a furat geanta în plină zi, iar tu ai stat și te-ai uitat, am râs scurt. Mellodias este poate cel mai terifiant om pe care-l cunosc și cel mai nebun în materie de ucis, cel mai sadic și mai periculos asasin care a existat vreodată în Clanul Albastru.

Continua să se uite ușor nedumerit la mine.

— Nu poți nici măcar să-ți imaginezi cum arată tărâmul Clanului Albastru sau cum sunt membrii acestuia. De când se nasc, sunt supuși unor antrenamente inumane, la care mintea noastră umană nici nu se poate gândi. Ce înveți la istorie despre instrumente de tortură folosite în epoci străvechi, este minciună cu tortura la care sun supuși ei însuși.

— Poftim? Chiar și ei însuși sunt supuși la tortură fizică?

Am dat ușor aprobator din cap.

— Pe lângă faptul că sunt antrenați să devină doar niște mașinării de ucis care execută, le este interzis să simtă emoții pozitive și sunt crescuți în așa manieră încât să nu aibă parte de ele, iar la rândul lor sunt supuși torturii fizice ani la rând, pentru a se obișnui total cu durerea, astfel încât, dacă ar fi vreodată prinși, să nu cedeze sub nicio formă pentru a divulga informații și vrăji străvechi din Clanul lor. Pot spune chiar că Mellodias a fost extreeem de blând și de indulgent cu mine și asta doar pentru că sunt un alt servitor loial de care domnul Erik, regele nostru, are nevoie.

Lith părea să se afunde tot mai mult în șocul de uimire care-i umbrea chipul. Și-a înghițit cu greu nodul din gât, înainte de-a continua să-și dea drumul la voce.

— Și-atunci, e în regulă să-l lăsăm pe Zestiria acolo sus, singur, cu el?

Am dat ușor din umeri.

— Nu știu...

Am oftat lung.

— Dar nici nu avem ce să facem ca să-l luăm de acolo. Singurul lucru care mă liniștește este puterea acelui ochi alb perlat pe care-l posedă. Și a fost prima oară în viața mea când l-am văzut pe Mellodias atât de disperat din cauza unei persoane. Nu vrea să-l piardă pe Zestiria, indiferent care sunt motivele sale pentru care și-l dorește în viața lui. Măcar atât ne garantează că nu-l va ucide.

Brusc, capul a început să-mi amețească iar genunchii să-mi tremure și, chiar când eram pe punctul de a mă dezechilibra și de a mă împrăștia pe gresia albă cu sclipici, Lith mi-a înconjurat spatele cu un braț, apoi s-a aplecat pentru a-și strecura celălalt braț dedesubtul genunchilor mei. M-a ridicat la pieptul său, săltându-mă în aer și m-a îndemnat să-mi înconjor brațele de după gâtul său, ceea ce am și făcut. Mi-am prins ambele mâini pe spatele său precum un nod ca să mă asigur că nu urma să mă despletesc și să leșin, apoi mi-am lăsat capul să se odihnească în continuare pe pieptul său cald.

— Ești în regulă? a spus încet, traversând baia și ieșind în hol.

Am dat ușor aprobator din cap, în timp ce părul brunet, perfect drept, mi-a căzut de pe umeri pe spate, bălăngănindu-se-se în acord cu mersul lui Lith.

— Am nevoie doar de calciu și magneziu. Sunt pe noptiera de lângă patul în care te-am lăsat cât timp m-am operat și am făcut baie. Sunt bine, l-am asigurat.

Mă simțeam atât de ușoară în brațele sale, de parcă pluteam. Poate că aveam 37 de ani, dar aveam 1, 60 înălțime și 45 de kilograme, iar Lith era totuși un băiat, mult mai înalt decât mine și care avea forța necesară de a mă căra precum o prințesă până când am ajuns în cel mai apropiat dormitor.

M-a lăsat cu o grijă deosebită pe patul uriaș, tapițat cu catifea bleumarin, din centrul camerei, pe salteaua moale și confortabilă acoperită de o plapumă de culoare vișinie. Cusăturile cu pietre prețioase și aur alb îi ofereau eleganță, iar tăblia matlasată și înaltă era prevăzută cu lumini led de culoare galbenă, ceea ce-i oferea un aspect nobil.

Poate că eu eram obișnuită cu luxul și bogăția, având în vedere că trăisem în Regatul Argintiu, continuând să am tot acel lux și după ce-l părăsisem, datorită domnului Erik, însă Lith nici nu putuse să viseze vreodată la o astfel de bogăție. Și, în ciuda acelui lucru, ochii lui nici măcar nu priveau în jurul camerei, ci doar la mine și la chipul meu, cu aceeași grijă așternută pe chip și cu același interes deosebit față de starea mea fizică și mentală.

Mi-a cuprins din nou ambele mâini într-ale sale, începând să-mi maseze podurile palmelor cu degetele sale lungi într-un mod circular care aveau efectul de a-mi calma și a-mi relaxa pielea. M-a privit lung în ochi.

— Îți voi prepara un calciu și magneziu. Eu nu știu ce trebuie să fac în astfel de situații, așa că te rog să-mi spui dacă mai ai nevoie de ceva și le voi face eu pentru tine, bine?

Vocea lui era atât de blândă și protectoare încât colțurile ochilor mi s-au umplut de lacrimi. În scurt timp acestea mi-au curs pe obraji, strângându-mi-se sub bărbia care mi s-a cutremurat sub impulsul de a da glas unui plânset plin de emoție, însă m-am abținut ca să nu-l sperii pe Lith. Deja începea să se panicheze, urmărindu-mi traseul lacrimilor cu acei iriși albaștri întunecați.

— Emma, de ce plângi?

Am zâmbit, mijindu-mi ochii către el, în timp ce alt șir de lacrimi mi-a îmbrăcat chipul ce devenea din ce în ce mai fierbinte.

— Nu știu cum să descriu acest sentiment, dar nu este tristețe.

A continuat să-mi maseze mâinile cu ale sale.

— Nimeni nu a mai fost atât de drăguț cu mine până acum, am chicotit scurt, trăgându-mi nasul. Nici măcar bărbatul care credeam că urma să mă ia de soție după 6 ani nenorociți de relație... De obicei eu sunt cea care salvează oamenii și îi îmbărbătează. Să fiu în poziția celui îngrijit, este destul de...

Oh, deja dădeam prea multe din casă și din viața mea privată. Nu știam ce era cu mine, însă o parte din mine se simțea în siguranță să destăinuie toate acele lucruri în fața lui Lith, care nu părea să judece nimic din ceea ce auzea, continuând să mă privească la fel de serios și intens, transmițându-mi prin toți porii că era acolo pentru mine.

Mi-am strâns buzele, simțindu-mă din ce în ce mai jenată.

— Mă simt destul de rușinată, dar este un sentiment plăcut, am zâmbit.

A zâmbit la rândul său, în timp ce ochii i-au sticlit de căldură.

— Nici măcar domnul Erik nu te-a tratat frumos?

Am dat ușor negativ din cap, râzând scurt.

— Ba da. Dar nu a fost niciodată atât de intim și afectuos cu mine cum ești tu. Orice ai gândi, între mine și domnul Erik nu a fost niciodată nimic romantic. Dânsul a avut ochi doar pentru o singură femeie în lume, scârba aia de Melanie, timp de 17 ani, iar apoi nu l-a mai interesat niciodată partea romantică. Dar acum inima a început din nou să i se deschidă pentru Ai Haru, care sper, Dumnezeule Mare, să-i ofere tot ce nu i-a oferit acea scârbă nenorocită de Melanie niciodată în viața lui.

Lith a făcut ochii mari, în timp ce umerii i s-au relaxat, iar pieptul i s-a dezumflat, de parcă i se luase o piatră de pe inimă, ceea ce m-a făcut să chicotesc, iar pe el să se îmbujoreze.

— Deci bărbatul cu care ai spus că ai fost 6 ani...

Nici nu mi-am dat seama când am început să mă strâmb cu dezgust, însă expresia de pe chipul meu l-a făcut pe Lith să mă privească și mai îngrijorat.

— Acela este Erwin, am spus cu scârbă în glas, fratele mai mare a domnului Erik. Dar este deja istorie, ne-am încheiat relația înainte cu un an ca domnul Erik să părăsească Regatul Argintiu și să mă ia cu el, împreună cu Diezze și Mellodias. Sunt deja mai bine de 7 ani jumate de atunci...

În momentul în care am realizat că urma să alunec pe o pantă dramatică, am chicotit, încercând să dau o notă pozitivă lucrurilor și am continuat.

— Ai putea spune că domnul Erik mi-a fost alături ca un frate sau ca un prieten bun, am insistat. Dar asta se întâmpla când era în Regatul Argintiu. Când era încă întreg la minte...

Nota mea pozitivă se dusese naibii când îmi aminteam acele lucruri.

Lith a părut că se cutremură pentru o clipă, iar umerii i-au fost traversați de un fior puternic. Și-a mușcat ușor buzele, apoi a zis.

— Emma, mai știi ce mi-ai spus despre Haru?

L-am privit lung, clipind des.

— El spune că orice om se naște bun și pur, iar datorită situațiilor de viață o poate lua razna, a continuat el.

Am oftat lung, închizându-mi ochii.

— Oh, da. Crede chiar și despre Roland Emerald că tot ceea ce face o face dintr-o suferință cumplită. Dacă mă întrebi pe mine, este extrem de dificil să privești din această perspectivă... mai ales atunci când ești rănit de un nenorocit...

Eu una nu aș fi putut niciodată să-l privesc pe Erwin Sillverss ca pe un bărbat care era un nenorocit notoriu din cauza suferințelor. Ori poate resentimentele și ura pe care i-o purtam nu mă lăsa nici măcar să concep sau să accept vreodată ideea că aș fi putut să-l iert vreodată pentru ceea ce-mi făcuse și pentru felul în care mă tratase de-a lungul timpului.

Tocmai de aceea aveam un profund respect și o profundă admirație față de acel drăcușor roz, Ai Haru. Indiferent de cum erau oamenii, el avea puterea de a se uita la ei dincolo de ambalajul care le adăpostea ființa interioară. Întotdeauna le căuta lumina din interior, indiferent de întunericul pe care îl avea de străbătut pentru a ajunge acolo.

— Și tot el spune că răul nu se oprește tot cu rău, ci cu iubire, nu-i așa? a continuat Lith.

L-am privit surprinsă.

— Da, așa spunea de fiecare dată când îl întrebam cum îl poate iubi pe domnul Erik în ciuda felului în care a devenit. Tot continua să-mi spună cum iubirea îl va vindeca.

— Exact, Emma. Tocmai de aceea nu mai trebuie să te gândești la domnul Erik cu părere de rău. Își va reveni, o să vezi.

Am zâmbit.

— Am încredere în acel drăcușor roz, am zis.

— Atunci, de fiecare dată când te iau grijile în legătură cu domnul Erik, gândește-te la ce tocmai mi-ai spus, bine?

Am dat ușor aprobator din cap.

— Dar Lith... tu... nu-l urăști pe domnul Erik? m-am trezit întrebând. Din moment ce te-a...

Cuvintele mi-au pierit pe limbă imediat mai apoi, iar când l-am simțit din nou pe Lith tresărind din tot corpul de spaimă, am știu că apăsasem un buton extrem de sensibil. Mi-am lăsat capul rușinată într-o parte, strângându-mi buzele.

— Iartă-mă, m-am grăbit să spun. Nu am spus-o cu intenția de a-ți reaminti ce ți-a făcut. Doar că mi se pare fascinant cum poți fi atât de blând în exprimare în legătură cu toți oamenii. Nici măcar despre Mellodias nu ai spus nimic rău...

Parcă ar fi fost un călugăr iluminat care nu judeca oamenii indiferent de ce i-ar fi făcut. Se abținea în fața mea doar ca să fie politicos?

— Este inutil să-l urăsc pe Mellodias, nu crezi? Este ca și când te-ai consuma că dracul din Iad există, în loc să-l lași în pace și să-ți vezi de viață, trăind tot ce e mai frumos din ea. Iar domnul Erik, indiferent cât de înspăimântător este, este totuși cel care-mi oferă acum un adăpost deasupra capului, hrană și banii de care am nevoie pentru a-mi trimite toți frații mai mici la școală și pentru a le asigura un viitor.

Lith a chicotit scurt.

— Este cu adevărat înfiorător, dar nu pot nega faptul că m-a salvat. Totuși, asta nu înseamnă că nu mă înspăimântă ideea de a trece din nou prin acel tratament inuman, a spus el cu glas scăzut.

Și-a lăsat privirea să alunece pe suprafața păturii de culoare vișinie, reflectând pentru câteva clipe.

— Și eu îmi doresc din toată inima ca Ai Haru să-l poată face să-și revină, a continuat. Astfel nu va mai viola rubine roșii, nu-i așa?

M-am încruntat dureros. Speram să fie așa, însă nu eram ferm convinsă că avea să se oprească, deși se oprise pentru un timp când Ai Haru se aflase în clădirea EEE, chiar dacă la acea vreme nu erau un cuplu. Dar nu puteam să-i garantez lui Lith lucruri de care nu eram sută la sută convinsă.

— Sper să fie așa...

O clipă de tăcere s-a așternut în cameră, însă Lith a preferat să iasă din amalgamul de gânduri care-i făceau brațele să tremure. Și-a întors privirea către mine și m-a îndemnat să mă sprijin cu spatele de pernele mari din catifea bleumarin, iar apoi s-a mutat lângă noptiera din dreptul patului și s-a întins după o sticlă de apă plată. A luat un pahar, iar în timp ce scotea din două cutii două plicuri ce conțineau capsule care se dizolvau în apă, una de magneziu și una de calciu, am continuat să-l analizez din cap până în picioare cu zâmbetul pe buze.

Fiecare mișcare pe care o făcea era grațioasă și frumoasă și chiar și în momentul în care a luat acel pahar din sticlă transparent, degetele lui l-au apucat cu o asemenea nobilime încât ai fi zis că fusese instruit în acest sens, ceea ce nu făcea decât să mă fascineze tot mai mult.

A revenit cu paharul către mine, apoi mi l-a întins.

— Mulțumesc, am spus blând.

În obscuritatea camerei, luminile galbene de la lămpile de veghe erau suficient de puternice încât să scoată în evidență fiecare trăsătură a chipului lui Lith atunci când zâmbea din toată inima, ceea ce m-a făcut să dau acel pahar pe gât în secunda următoare doar ca să-mi iau ochii de la el și atenția de la palpitațiile ce-mi făceau inima să trepideze în piept.

I-am înmânat paharul imediat ce l-am golit, iar după ce l-a așezat pe noptieră, a ocolit patul și s-a îndreptat într-un pas elegant către dulapul din stânga acestuia. A deschis ușile cu oglinzi, iar în timp ce căuta printre umerașe, i-am auzit vocea blândă spărgând liniștea.

— Crezi că Zestiria ar putea să trezească emoții în Mellodias, având în vedere trecutul său de asasin? Ar fi înfiorător să dăm în continuare ochii cu el în clădirea EEE la modul în care este acum, după tot ceea ce s-a întâmplat...

Vocea lui părea sugrumată, semn că nu trecuse încă peste acel moment de șoc. Mi-am lăsat privirea să alunece către mâinile pe care le aveam împreunate pe genunchi, în timp ce părul brunet mi-a acoperit chipul îndurerat. Reflectam la spusele lui Lith, în timp ce ochii mi-au alunecat de-a lungul acelei pături vișinii.

— Pot doar să sper...

— Dar nu spuneai că Mellodias a fost luat de domnul Erik din Clanul Albastru încă de mic? Din moment ce a evadat de pe teritoriul acelui clan psihopat, de ce a devenit totuși cel mai de temut asasin al Clanului Albastru?

M-am încruntat ușor, în timp ce mi-am încleștat maxilarul. Mi-am strâns prosopul alb în pumn de parcă fața acelui nenorocit de Yahi Hakias, fostul instructor al lui Mellodias, s-ar fi așternut pe prosop.

— E adevărat că domnul Erik l-a luat de mic din Clanul Albastru. Ba chiar, a încercat de multe ori, împreună cu Diezze, să-l facă să simtă și să scape de atacatori fără să-i mai ucidă, însă, de fiecare dată când credeau că, în sfârșit se întrezărea o fărâmă de potențial în acel sens, fostul instructor al lui Mellodias, un asasin legendar nenorocit din Clanul Albastru, îl instruia din nou și distrugea orice ar fi putut să sădească domnul Erik și Diezze pe parcurs în Mellodias.

Lith a luat un umeraș de culoare vișinie din dulap pe care se afla un halat de aceeași culoare, după care a închis ușa dulapului și s-a întors către mine cu o expresie foarte surprinsă pe chip.

— Vrei să spui că era nevoit să se întoarcă în Clanul Albastru?

Am dat ușor aprobator din cap.

— 2 săptămâni stătea în Regatul Argintiu, o lună în Clanul albastru și tot așa. Apoi o lună în Regatul Argintiu, două luni în Clanul Albastru. Trebuia să-și facă instrucția. Și de fiecare dată acel nenorocit de Hakias, instructorul lui Mellodias, avea grijă să-l spele din nou pe creier, administrându-i un tratament de trei ori mai agresiv față de restul celor din Clanul Albastru. Nimeni nu știe cum de Mellodias a supraviețuit în mâinile acelui nenorocit. Nici măcar Conducătorul Clanului lor nu-și poate explica, iar astfel a devenit cel mai rău...

Lith s-a înfiorat din cap până în picioare.

— De ce ar face acel Hakias una ca asta?

— Îl adora pe Mellodias. Dar era un fel de adorație psihopată. Acel nenorocit de Hakias a fost atât de tulburat și de revoltat de apariția domnului Erik, încât a amenințat că distruge tot Clanul Albastru dacă Mellodias nu se întoarce înapoi la el. Era total bolnav și obsedat după Mellodias. De regulă instructorii și membrii Clanului Albastru nu se atașează niciodată de lucruri sau de oameni, nu au astfel de sentimente. Altcineva ar fi închis ochii în secunda următoare dacă Mellodias ar fi fost luat de lângă el, dar Hakias era extrem de posesiv cu el...

Și tare îmi era că într-o zi avea să revină și să-l ia definitiv înapoi, așa cum îl amenințase de multe ori pe domnul Erik. Yahi Hakias o luase razna și venise în Regatul Argintiu personal ca să-i declare război domnului Erik în momentul în care aflase că acesta urma să părăsească Regatul cu tot cu Mellodias, cu Diezze și cu mine.

Mi s-au înfiorat umerii.

— Sper doar să nu vină ziua în care va veni din nou după Mellodias...

Lith s-a apropiat de mine și mi-a întins halatul vișiniu din mătase, în timp ce s-a așezat pe marginea patului. Văzând cum mă afundam tot mai mult în grijile care începeau să mă cuprindă din toate părțile numai la gândul că acel nenorocit de Yahi Hakias urma să revină într-o bună zi, acesta a început să mă liniștească din nou cu vocea lui blândă și calmă.

— Dacă Zestiria îl iubește pe Mellodias, nu-l va lăsa niciodată să plece înapoi la instructorul său.

Mi-am ridicat ușor privirea către el, în timp ce ochii mi s-au mărit.

— Dacă puterea ochiului său perlat a putut să-l oprească acum pe Mellodias din a ne lua viața amândurora, cu siguranță va putea să-l oprească și pe acest Hakias dacă va reveni vreodată, a continuat el.

Începeam să mă întreb dacă Lith chiar credea lucrurile pe care mi le spunea sau dacă mi le spunea doar ca să mă liniștească, însă ceva din mine îmi spunea că de fapt se aflau două stări în el - frica, care-l asalta cu diverse scenarii negative, dar și încrederea că totul avea să fie bine. Probabil încurajându-mă pe mine, se încuraja de fapt și pe el însuși și reușea să ne liniștească cât de cât.

Am zâmbit scurt, după care mi-am întins brațul către halat și mi-am încleștat degetele lungi în materialul de mătase, simțindu-i moliciunea.

Lith și-a întors capul în altă parte, în timp ce mâna i s-a îmbârligat în părul vâlvoi brunet pentru a se juca cu el, acoperindu-și ochii pe care abia îi putea ține departe de trupul meu. Buzele i se țuguiau încet, iar obrajii i se colorau din nou în acel trandafiriu roșiatic. Se foia domol pe pat, strângând cu mâna liberă plapuma vișinie din dreptul său doar pentru a-și potoli furnicăturile din degetele care-i tremurau încet de emoție.

— Poți să te schimbi aici, nu mă voi uita...

Chiar dacă îmi spunea asta, gândul că urma să mă dezbrac și să fiu din nou goală în aceeași cameră cu el, îmi făcea interiorul coapselor să fie traversat de un fior cumplit.

Mi-am scuturat ușor capul, încercând să dau uitării fierbințeala care-mi îmbrăca obrajii, după care m-am descotorosit rapid de prosopul alb care-mi înfășurase trupul și am început să mă îmbrac cu halatul vișiniu. Liniștea era atât de apăsătoare, încât fiecare foșnet al materialului din mătase îmi accelera bătăile inimii și tremurul corpului.

Ah, începea să mi se încălzească pielea...

— Poți să te întorci, am spus ușor, pe un ton rușinat, în momentul în care am început să-mi leg cordonul în jurul taliei subțiri.

Când s-a întors către mine, și-a mărit surprins ochii care au început să-i licărească imediat mai apoi. Buzele pline și puțin roșiatice i s-au desprins involuntar, mimând un wow scurt, după care și-a înghițit nodul din gât și și-a plimbat rușinat ochii stânga dreapta pe suprafața formelor sânilor mei, a taliei și a coapselor.

— Te prinde foarte bine, a murmurat rușinat.

Și-a ridicat ochii către mine, în timp ce roșeața din obraji i s-a accentuat.

— Ești foarte frumoasă, Emma, a spus blând, coborând mai apoi cu privirea sa lacomă și admiratoare pe suprafața părului meu brunet și a bretonului perfect drept care-mi umbrea fruntea.

Am zâmbit.

Mi-aș fi dorit să-l contrazic și să-i spun că erau o mulțime de fete de vârsta lui mult mai frumoase decât mine, însă acel copil interior din mine, care nu primise niciodată astfel de complimente și care nu fusese niciodată privit într-o astfel de manieră de către bărbatul pe care-l iubisem în trecut, Erwin, se revolta numai la gândul de-al oprit pe Lith din a-mi mai oferi acel tratament. Eram oare egoistă că-l lăsam să-mi ofere acele complimente? Eram oare naivă că mă bucuram ca un copil mic și inocent la acele lucruri?

Totuși, în ciuda tuturor lucrurilor pe care mi le spunea mintea despre faptul că ar fi fost greșit să mă îndrăgostesc de un puști de 19 ani, sentimentele acela de bucurie și fascinație pe care mi le trezea Lith erau cât se poate de reale.

Privirea i-a alunecat involuntar pe suprafața pântecului meu, ca mai apoi să mă surprindă cu tonul vocii îndurerate pe care a început să-mi vorbească imediat mai apoi.

— Când te-ai ridicat din cadă, am putut să văd... acea tăietură adâncă de pe suprafața uterului tău...

Am înghițit ușor în sec.

— Nu știu de ce, dar în momentul în care mă uit în acea direcție și-mi aduc aminte de ea, mă gândesc doar la cum l-aș strânge pe Erwin de gât cu mâinile mele...

Mi-am mărit ochii instant, în timp ce un tremur violent mi-a zguduit corpul din cap până în picioare. Mi-am întredeschis buzele pentru a spune ceva, însă vocea îmi era înțepenită în gât, iar șocul pe care-l simțeam inundându-mi ființa îmi făceau o multitudine de gânduri să se încalece în mintea mea, amenințând să-mi smulgă capul de pe umeri.

Cum Dumnezeule Mare...

Citindu-mi șocul care mi se așternuse pe chip, a spus ușor, privind cu coada ochilor undeva în dreptul pântecului meu.

— Deci am dreptate, are legătură cu el...

Ochii continuau să mi se mărească. Inima continua să-mi urce în gât. Vocea semnala să-mi piară, iar degetele cu care am început să strâng materialul plapumei vișinii amenințau să-l sfâșie bucățică cu bucățică.

— Lith, cum ai...

— Uneori și pe mine mă sperie intuiția pe care o am, a spus el.

Mi-am lăsat privirea să-mi alunece pe genunchi în timp ce colțurile ochilor mi s-au umplut de lacrimi.

— În momentul în care am ieșit din baie, când ne aflam cu Mellodias și Zestiria în cameră, aveai rimelul scurs pe față și o privire extrem de îndurerată pe chip. V-am auzit discuția din baie, Emma. Mellodias ți-a reamintit de Erwin, iar în acel moment ai început să plângi...

Am început să tremur, iar Lith a urcat în pat, cu mișcări lente către mine. S-a așezat imediat în dreptul meu și mi-a înconjurat umerii cu brațele lui lungi și subțiri. Mi-a îngropat capul la pieptul său și s-a sprijinit cu mine de pernele din catifea bleumarin, în timp ce palmele lui au început să-mi mângâie din nou blând spatele.

— Emma, cu mine poți vorbi orice, a spus el pe un glas șoptit și suav, lipindu-și buzele de urechea mea stângă. Uneori am sentimentul că nu te poți apropia de mine pentru că ți-e frică. Ți-e frică să nu fii rănită din nou...

Oh, Dumnezeule! Cum reușea să vadă prin mine în felul acela?

— Dar dacă nu știu nimic despre tine, nu am cum să te pot asigura că ești în siguranță cu mine. Emma...

Oh, cum reușea copilul ăsta să trezească astfel de sentimente în mine? Ce era cu ei, cu toți tinerii pe care-i cunoscusem în ultima perioadă? Cum funcționau? Din ce erau făcuți?

Mi-am închis ușor ochii, eliberându-mi lacrimile amare pe obrajii fierbinți, după care i-am redeschis ușor, privind în gol, rememorând pentru o secundă lucruri de care nu mai voiam să-mi aduc aminte niciodată.

— Domnul Erik este singurul care știe acest lucru, am mărturisit.

Lith și-a lăsat mâna dreaptă să alunece pe capul meu și a început să-mi mângâie blând părul în timp ce obrazul stâng i s-a lipit de al meu într-un gest de afecțiune și ocrotire.

— Ce s-a întâmplat? Ce te-a făcut Mellodias să-ți amintești de te-a dat în felul acela peste cap?

— Am fost îndrăgostită de Erwin de când aveam 12 ani, am mărturisit. Dar el niciodată nu mi-a oferit atenție. Tot timpul a fost un fustangiu, dar nu te gândi că este la fel ca Diezze, care spune de la început care-i sunt intențiile pentru a nu răni pe nimeni și care are un respect deosebit pentru femei. Nu. Erwin e genul de manipulator nenorocit care minte și calcă pe cadavre doar pentru că are o plăcere bolnavă de a chinui femeile după ce le folosește. Și în ciuda acelor lucruri, l-am crezut ca o proastă de fiecare dată când îmi spunea că eu eram specială...

Oh, Dumnezeule, era atât de greu să scot toate acele lucruri din mine la suprafață, însă felul în care brațele lui Lith îmi îmbrățișau trupul îmi ofereau siguranța, intimitatea și cadrul de a continuat să mă destăinui.

— Pentru a deveni Rege, orice candidat la tron are nevoie de o Regină, am zis. Erwin m-a luat pe mine, fiindcă eram cea mai de încredere fată care ar fi făcut orice pentru el. Știa cât de mult îl iubeam și a profitat de acest lucru la maxim, timp de 6 ani cât am fost împreună. Dormeam în același pat, Lith. Mereu îmi spunea că voi fi regina lui, eram ca și căsătoriți. Însă au fost 6 ani plini de suferință, în care primeam atenție cu porția și mă simțeam tot timpul neiubită. M-a folosit în toți acei ani în moduri în care nici nu-ți poți imagina. Ba chiar mi-a înscenat mie prostiile pe care le-a făcut el în Regat ca să se scoată și astfel am riscat să fiu decapitată, dar domnul Erik m-a salvat și...

Îmi simțeam nodul din gât pulsând haotic, iar lacrimile care mi se strângeau în jurul ochilor îmi încețoșau privirea. Niște înțepături adânci și îngrozitoare mi-au cuprins spatele globilor oculari, iar furia începea să-mi clocotească în sânge pe măsură ce mă chinuiam să scot cuvintele cu cleștele printre buzele care-mi tremurau. Lith continua să mă strângă în brațe din ce în ce mai tare și să mă mângâie.

— Este bine, Emma. Sunt aici cu tine. Suntem doar noi doi, mie poți să-mi spui orice, a continuat Lith cu glas scăzut.

— Eu...

Brațele mele i-au înconjurat lui Lith pieptul de parcă ar fi fost ancora mea de salvare, iar palmele care au început să-mi umble disperate pe țesătura hanoracului său căutau parcă un punct de sprijin de care să mă agăț doar pentru a mă asigura că nu urma să cad în gol și să mă prăbușesc pe fundul unei prăpastii, ajungând într-un întuneric atât de abisal, încât nu ar mai fi existat niciodată vreo șansă de a reveni din acel loc.

— M-am chinuit cu tratamente ani la rând ca să rămân însărcinată la cerințele lui Erwin. Dacă urma să avem un copil înaintea domnului Erik, ar fi devenit automat Rege ca să-și salveze reputația. Regatele au niște reguli extrem de tâmpite. Primul care se căsătorește ajunge la tron sau primul care are copii... chiar dacă ulterior se poate schimba situația...

Simțeam că rămân fără aer, dar am continuat.

— Iar când în sfârșit am rămas însărcinată...

Am început să plâng grav, în timp ce corpul a început să-mi tremure din temelii. Lith continua să-mi mângâie blând capul, umerii și spatele, iar eu mă agățat cu mâinile și brațele de corpul său din ce în ce mai mult.

— Am pierdut sarcina la 4 luni fiindcă am trăit șocul vieții mele când l-am prins că mă înșală și când și-a dat arama pe față, declarând că în toți acei ani nu m-a iubit niciodată și că doar am fost o proastă de care s-a folosit. A trebuit să fiu operată... Și fiindcă am pierdut sarcina pe care mă chinuisem s-o am timp de 5 ani jumate, m-a aruncat ca pe o cârpă spunând că nu mai are nevoie de mine, fiindcă nu-l pot face niciodată Rege care să aibă succesori...

Oh, la dracu, chiar o spusesem! Și odată cu acea destăinuire, a urmat un uragan încărcat de plânsete, în care am plâns și am plâns și am tot plâns în brațe lui Lith, care nu s-a mișcat nici măcar o secundă de lângă mine, în tot acel timp.

*

Pentru prima oară în viața mea, îmi dădusem voie să plâng până când îmi secaseră lacrimile, până când vocea mi se stinsese și până când gâtul începuse să-mi răgușească și să mă doară. Însă după jumătate de oră sau o oră în care doar îmi jelisem durerea în brațele lui Lith, care nu scosese niciun sunet în tot acel timp, mă simțeam, în sfârșit, eliberată de o povară ce-mi apăsase sufletul și inima ani și ani la rând.

Mi-am tras încet nasul și am continuat să-mi tamponez ochii, nasul și gura cu șervețelele pe care Lith mi le înmânase constant în tot timpul în care mă ținuse la pieptul său. Încă-și ținea mâna dreaptă încleștată în părul meu brunet, mângâindu-mi blând și circular scalpul cu buricele degetelor sale fine, inducându-mi o stare de relaxare de care mintea mea avea o nevoie uriașă pentru a putea rămâne întreagă. Îmi simțeam pieptul ușurat, iar corpul a început să mi se relaxeze și să mi se ghemuiască involuntar în brațele brunetului ce nu-și lua nici măcar o clipă privirea drăgăstoasă de la mine.

M-a tras mai mult către el și mi-a înconjurat din nou umerii cu brațele sale, strângându-mă în brațe la pieptul său. Și-a afundat bărbia în părul meu brunet și și-a lipit obrazul catifelat de creștetul capului meu, îndemnându-mă să-mi lipesc nasul și buzele de gâtul său. Mi-am închis ochii, gâdilându-i pielea fierbinte cu genele mele lungi, ceea ce l-a făcut să chicotească încet.

— Mă gâdili, a spus încet.

— Și-ți place? mi-a luat-o gura pe dinainte.

După o clipă de ezitare, a îngânat aprobator.

— Mhm...

I-am inspirat mirosul parfumului de pe pielea fină și fierbinte a gâtului. Mi-am lăsat apoi buzele să alunece pe suprafața acestuia pentru a simți felul în care pulsația și tensiunea îi creștea din ce în ce mai mult pe dedesubtul pielii fierbinți. A înghițit în sec, iar eu am zâmbit scurt. Devenea din ce în ce mai emoționat doar pentru că aveam buzele lipite de gâtul său...

Mă întrebam oare dacă era într-atât de sensibil încât să se excite și să i se scoale penisul în cazul în care mi-aș fi trecut limba pe suprafața gâtului său, însă mi-am înfrânat acea curiozitate nebună imediat ce a venit.

Eram stătută de mult timp. Asta era cauza. Asta trebuia să fie cauza, nu-i așa?

— Ai nasul rece și umed, Emma. Ești bine? Vrei să dau centrala mai tare?

— Mai tare? am repetat, parcă nerealizând sensul cuvintelor sale.

Am clipit des când am realizat că tocmai scosesem o prostie pe gură, de care, din fericire, Lith nu se prinsese. De ce dracului mintea mea se concentra doar pe cuvintele "vrei să dau mai tare?", ignorând complet cuvântul "centrala"?

Dumnezeule, o luam razna! Am dat ușor negativ din cap.

— Nu, este în regulă. Îmi este foarte bine așa, am zis ușor.

— Ești sigură?

— Oh, da, sunt foarte sigură. Nu trebuie absolut deloc să dai mai tare.

Drace, mă gândeam doar la prostii.

— Să știi că nu mă deranjează s-o fac, a spus. Deci îndrăznește să-mi ceri tot ce vrei, Emma.

Liiiiith! am țipat în capul meu. Ah, dacă ar fi știut la ce mă gândeam eu în capul meu și cum răstălmăceam sensul cuvintelor noastre, probabil ar fi fugit mâncând pământul.

— Rămâi aici cu mine, am zis ușor. Doar în noaptea asta...

Aș fi fost egoistă să-i cer mai mult decât atât. Nici măcar nu-și putea imagina câte lucruri minunate îmi oferise și cât de multe sentimente frumoase mă făcuse să trăiesc într-un timp atât de scurt. Nu voiam să profit de bunătatea și de dragostea lui Lith pentru mine.

— Emma, învață să ceri mai mult de la viață și de la cei din jurul tău, a spus el blând. Poți să-mi ceri să stau cu tine și să dorm cu tine ori de câte ori simți nevoia.

Mi-am ridicat ușor privirea către el, în timp ce acesta și-a lăsat capul să alunece către mine, pentru a ne putea privi adânc în ochi. În momentul în care i-am întâlnit din nou acei ochi albaștri întunecați și am văzut felul hipnotizant și captivant în care mă priveau adânc, ca și cum ar fi fost absorbiți de irișii mei verzi, am simțit cum inima mi se răsucea exaltată în piept, emanând o căldură atât de copleșitoare încât palmele au început să-mi transpire sub acel val de emoție care-mi făcea corpul să tremure încet.

Avea măcar idee ce putea să-mi facă doar cu o privire?

— Lith, nu vreau să profit de tine, am zis ușor. Deja faci o mulțime de lucruri pentru mine.

M-a privit lung, în timp ce palma stângă i-a alunecat pe mijlocul meu, coborându-mi blând pe talia pe care mi-a înconjurat-o imediat mai apoi cu brațul său, înfiorându-mă. M-a tras către el, lipindu-mă tot mai mult de trupul său, iar în momentul în care și-a înclinat și mai mult chipul splendid de frumos deasupra chipului meu, mi-am simțit sfârcurile întărindu-se pe sub materialul halatului vișiniu din mătase.

Creierul începea să mi se alarmeze și speram doar ca Lith să nu observe acel lucru, întrucât nu purtam sutien și eram complet goală pe sub halat.

Am înghițit în sec, în timp ce brațul său petrecut de după mijlocul meu se simțea precum o capcană în care intrasem și din care îmi era teamă că urma să nu mai scap vreodată.

— Ești sigură că nu vrei? a spus ușor, pe un ton dulce și sexy, în timp ce ochii îi cădeau din ce în ce mai hipnotizați în ai mei. Profită de mine, Emma, a insistat el.

Mă întrebam dacă începeam să am temperatură din cauza rănii de sub pansament sau dacă mă înfierbântam datorită vocii lui Lith, a privirii sale superbe, a mirosului său, sau a felului în care reușea parcă să-mi ia cu totul mințile și să-mi provoace fel și fel de scenarii pe care nu ar fi trebuit niciodată să le am cu un puști de 19 ani. Începeam s-o iau razna.

Ce naiba avea?

— Lith, ai 19 ani...

Și-a mușcat încet buza inferioară, în timp ce ochii săi continuau să se plimbe în ai mei. A privit rușinat mai apoi în altă parte, după care și-a țuguiat ușor buzele.

— Ești dezamăgită de faptul că sunt tânăr și fără experiență?

Mi s-a arcuit o sprânceană.

— Ce vrei să spui?

— Ți-e frică că nu vei fi satisfăcută sexual cu mine? E adevărat, nu am văzut niciodată un act sexual între două persoane și nu am cunoștințe în acest sens. Eram virgin când domnul Erik m-a luat de pe stradă și nu știu ce să fac cu o femeie în pat...

Ce naiba avea dintr-o dată?

— Lith! am zis șocată.

— Dar să știi că pot învăța, a spus cu glas rușinat, ridicându-și irișii albaștri întunecați către mine, pentru a mă privi direct în ochi. Poți vorbi deschis cu mine și să-mi spui cum îți place să fii atinsă, cum îți place să fii sărutată și cum îți place să faci sex. Emma, pot sta și în cap pentru tine, pot face orice pentru tine, a insistat. Poate că nu am experiență acum, dar îți pot garanta că voi face orice ca să te satisfac sexual. Nu vei rămâne niciodată nesatisfăcută, așa că vârsta...

— Lith! am țipat de-odată, întrerupându-l.

Tremuram din toate încheieturile de emoție, în timp ce-mi priveam chipul îmbujorat în irișii lui Lith, ceea ce mă făcea să devin din ce în ce mai emoționată și mai rușinată. Mi-am întredeschis ușor buzele tremurânde și am început să vorbesc pe un glas ceva mai timid.

— Nu la asta mă refeream când am spus că ai 19 ani...

Mă privea nedumerit, în timp ce obrajii i-au devenit mai roșii.

— Dar la ce anume?

Dumnezeule!

— La faptul că sunt o mulțime de fete de vârsta ta în Ekohoa care ar ucide și ar leșina după felul în care arăți. Nu ar fi deloc greu să-ți găsești o iubită, la fel de tânără ca tine cu care să...

S-a încruntat ușor, iar vocea lui fermă și impunătoare mi-a smuls șirul vorbelor.

— Emma, sunt îndrăgostit de tine.

Declarația sa era atât de serioasă și de neclintit încât mi-a făcut inima să se răsucească în piept. Îmi tremurau ușor brațele, iar ochii mi s-au mărit de uimire. Încercam să inspir adânc aerul în piept și să expir profund ca să-mi pot liniștii palpitațiile și simțeam că aveam nevoie de o găleată uriașă cu cuburi de gheață care să mă răcească, fiindcă începeam să mă înfierbânt din ce în ce mai tare.

— Și tu ești îndrăgostită de mine, nu-i așa?

Am tăcut. Nu o puteam nega. Nu puteam nega absolut deloc acel lucru fiindcă începeam să devin conștientă de sentimentele mele pentru Lith tot mai mult cu fiecare secundă în care respiram lângă el, dar nici nu o puteam aproba cu voce tare.

Îmi era mult prea frică că aș fi putut să-i tai aripile...

— Lith, eu...

— De ce continui să pui fericirea altora pe primul loc în loc să pui propria ta fericire pe primul loc? Emma, uite de asta au profitat oamenii din trecut de bunătatea ta! a declarat pe un ton îndurerat. Te gândești ca nu cumva să-mi distrugi tinerețea dacă-mi spui că și tu ești îndrăgostită de mine, nu-i așa? Și preferi să rămâi cu o iubire neîmpărtășită decât să riști să-mi distrugi așa zisa fericire...

Am clipit des. Cum gândea copilul ăsta?

— Dar nu crezi că greșești în legătură cu ceva?

Am continuat să-l privesc nedumerită.

— În legătură cu ce?

— În legătură cu faptul că-ți impui propriile proiecții asupra altora și iei decizii în baza acestui lucru, fără să te consulți și cu ei.

— Fii mai explicit, te rog...

A început să-mi mângâie părul, iar mâna stâng i-a urcat către obrazul meu drept, pe care a început să-l mângâie blând mai apoi.

— Concluzionezi de una singură care crezi tu că este binele de care am eu nevoie, practic îți impui propria proiecție a ceea ce ar însemna bine pe mine, iar apoi decizi să te retragi ca să nu-mi faci rău, dar adevărul este că binele pe care-l percepi tu pentru mine, nu are nicio legătură cu binele de care cred eu că am nevoie. M-ai întrebat măcar ce îmi doresc eu? Sau crezi că sunt prea tânăr și mic ca să-mi dau seama?

A rânjit scurt, în timp ce continua să-mi mângâie blând obrazul.

— Emma, poate tu din exterior crezi că pentru cineva ar fi bine să facă un anumit lucru, dar asta nu înseamnă că așa este. Adevărul este că fiecare persoană în parte știe cel mai bine cu ce îi este bine și ce are nevoie, iar dacă eu cred că îmi este bine să fiu îndrăgostit de tine și că vreau să-mi doresc să fiu alături de tine, este alegerea mea și este alegerea pe care mi-o asum. Nu trebuie să mă protejezi de propria mea alegere, doar pentru că tu crezi că mi-ar fi mai bine cu o fată de vârsta mea. Eu ți-am spus cum stau lucrurile în ceea ce mă privește. Acum tu spune-mi cu adevărat ceea ce-ți dorești de la mine...

Ce era cu băiatul ăsta?

— Eu...

La naiba, cuvintele nu voiau să iasă. Dar era oare în regulă? Era în regulă să mă las purtată de val și de acele sentimente copleșitoare ce-mi învăluiau ființa de fiecare dată când mă aflam în preajma lui? Era ok ca la vârsta mea să iubesc un tânăr de 19 ani?

Mi s-au mărit ușor ochii.

Și până la urmă de ce nu ar fi fost? Și Haru îl iubea pe domnul Erik, în ciuda faptul că acesta avea 36 de ani, iar Zestiria părea să aibă sentimente pentru Mellodias, deși acesta avea 28.

Dacă exista iubire și dacă nu făceam rău nimănui, de ce ar fi fost greșit?

— Sunt de un milion de ori mai bun decât Erwin, a spus Lith cu o încredere absolută în cuvintele sale. Te voi satisface cum nu a reușit și cum nu o să reușească el niciodată să o facă, pe toate planurile. Cu mine te vei simți iubită în fiecare zi, Emma. Cu mine poți avea totul, tot ce n-ai avut vreodată cu el, a spus pe un ton blând.

Nu am apucat să-i mai răspund, fiindcă privirea pe care și-a înclinat-o către mine mi-a acaparat chipul, iar în momentul în care buzele sale pline și catifelate s-au presat de ale mele, am simțit cum mi se tulbură sângele în vene, începând să circule cu viteza luminii.

Mi s-a oprit respirația, iar în momentul în care buzele moi și cărnoase ale lui Lith au început să se unduiască încet peste ale mele, am simțit cum tot amalgamul de gânduri care-mi umbrea mințile s-au evaporat în toate direcțiile, dispărând în neant, lăsând în loc doar un gol, o prezență infinită în care timpul și spațiul nu mai existau, iar singurul lucru pe care-l simțeam era conectarea profundă cu bărbatul de lângă mine.

Mi-am închis ochii, lăsându-mă purtată și ghidată de acele buze moi și fierbinți care au început să mă sărute, fremătându-se de buzele mele, făcându-mă să mi le întredeschis ușor și să mi le pliez după mișcările lungi și suave ale lui Lith, într-un dans armonios în care buzele noastre au început să se îmbine cursiv într-un dans lent și apăsat în care simțeam fiori electrizanți născându-se pe suprafața buzelor noastre și pe suprafața limbilor pe care ni le-am împreunat încet mai apoi.

În momentul în care limba umedă a lui Lith a înaintat în gura mea, conducându-mă într-un sărut din ce în ce mai adânc și mai pasional, în care buzele noastre începeau să se deschidă și ne sărutam în valuri repetate, lungi și cu poftă, am simțit acei fiori electrizanți alunecându-mi de-a lungul gâtului către piept, oprindu-se în sfârcurile care au continuat să mi se întărească pe sub material.

Nu a durat mult până când acea senzație delicioasă de disconfort mi-a traversat abdomenul și mi-a coborât între picioare, făcându-mi pelvisul și clitorisul să se înfioare sub acele senzații delicioase de excitare.

Și toate acelea se petreceau de la un singur sărut intens...

Am gemut scurt în gura lui Lith, iar în momentul în care acesta și-a înclinat ușor capul în partea dreaptă, îndemnându-mă să-mi înclin la rândul meu capul în partea opusă pentru a ne adânci sărutul pasional din ce în ce mai mult, am simțit că înnebunesc. Respiram din ce în ce mai sacadat, iar în momentul în care palma mi-a alunecat pe suprafața pieptului lui Lith, i-am simțit inima bătându-i haotic în piept, de parcă amenința să-i sfărâme cutia toracică în orice secundă.

Începea să respire la fel de greoi ca și mine, iar mâna dreaptă i s-a încleștat involuntar mai puternic în părul meu, strângându-mă ușor, ceea ce mi-a smuls un alt geamăt înfundat.

Să mă ia dracu, îl doream!

Voiam să-l simt, voiam să-mi potolească acele valuri excitante care-mi făceau ravagii între coapse înainte să încep să mă urc pe pereți.

Și-a desprins ușor buzele de ale mele, rămânând cu acestea ușor între deschise în timp ce ața de salivă dintre buzele noastre se tot mărea pe măsură ce ne distanțam ca să ne putem privi în ochi până când s-a rupt. Se uita pierdut cu acei iriși albaștri întunecați în ochii mei umezi de dorință. A înghițit ușor în sec, în timp ce obrajii roșii îi fierbeau sub presiunea excitației care-l învăluia.

— Iartă-mă, a spus. M-a luat valul. Nu intenționam să...

Privirea mi-a alunecat fugitiv către șlițul pantalonilor săi albaștri. Erecția sa era atât de mare și puternică încât îi făceau pantalonii să se strângă.

Mi-am ridicat privirea către Lith, uitându-mă adânc în ochii săi. Am rânjit scurt în colțul buzelor.

— Ai dreptate, Lith. Ești de un milion de ori mai bun decât Erwin. Pe toate planurile, am accentuat, făcând aluzie la dimensiunea penisului său.

A roșit mult mai puternic.

— Emma...

— Lith? Sunt egoistă dacă-ți cer în momentul ăsta să faci dragoste cu mine?

Mă privea hipnotizat, în timp ce ochii i se măreau din ce în ce mai mult iar pieptul îi tresălta dureros și vizibil în încercările sale de a inspira și a expira adânc aerul pentru a-și aerisi plămânii și mințile.

Nu am apucat să-i aflu răspunsul, căci în locul său, o bătaie asurzitoare în ferestrele din spatele patului, ca o bușitură puternică de la mare înălțime, ne-a făcut pe amândoi să tresărim speriați și șocați din cap până în picioare și să ne îndreptăm imediat privirile către locul din care se auzise acel sunet puternic și terifiant.

— Dumnezeule, a spus Lith șocat, în timp ce clipea.

Și clipea. Și a clipit din nou. La fel ca și mine, pe măsură ce ochii ni se măreau la unison într-un șoc profund de spaimă cu fiecare secundă în care analizam acele siluete înalte și slabe care se mișcau pe suprafața geamurilor de sticlă precum gândacii, într-un mers rapid, în care palmele și tălpile lor se lipeau de sticlă precum adezivul, exact ca piciorușele unor lighioane.

Brațele și picioarele lor subțiri păreau făcute din gumă și îndoite la 90 de grade, de parcă ar fi fost dizlocate cu totul, învârtindu-se precum piesele stricate ale unor păpuși. Se mișcau exact ca niște gândaci uriași, iar costumația verde smarald, mulată pe corp, ce le acoperea și capul, îi făceau să semene cu niște creaturi desprinse din filmele thriller.

Mi-am acoperit imediat gura cu palma și mi-a înăbușit un urlet de spaimă doar pentru a nu le atrage atenția asupra noastră. Am început să tremur, în timp ce Lith s-a apropiat imediat de mine, pentru a mă strânge la pieptul său. Tremura din tot corpul, însă se străduia din răsputeri să-și mențină calmul.

Un simbol în formă de triunghi se afla pe frunțile lor...

— Zestiria, am murmurat ușor, pe un ton șoptit.

Lith s-a uitat cu coada ochiului către mine, după care a revenit cu atenția asupra acelor creaturi care continuau să fugă în toate părțile, dispărând și revenind pe suprafața geamului, în timp ce capul li se mișca stânga dreapta, sus și jos precum o antenă care voia să capteze niște semnale, căutând parcă ceva anume. Pe cineva anume.

— Sunt aceleași creaturi verzi care au apărut pe terasa restaurantului Circus Pleasure? a șoptit Lith cu glas scăzut către mine.

— Da...

Văzusem o parte din înregistrările captate de aparatura Kros imediat ce terminasem să-l operez pe Zestiria, pentru a înțelege situația pe larg și aflasem tot ce se întâmplase acolo. Acele creaturi fuseseră după Zestiria și Chriss Lucard, iar dacă ținta lor nu era la vedere, nu atacau, însă văzându-le cu proprii mei ochi, era suficient încât să-mi facă inima să sară din piept de spaimă.

Instinctiv m-am uitat în sus după ele, în momentul în care au fugi de la fereastră pentru a urca blocul.

— Au venit după Zestiria, am spus pe un ton sugrumat de spaimă.

O parte din mine voia să fugă imediat mai sus cu 7 etaje și să-l anunțe pe Mellodias cu privire la acei musafiri nepoftiți, dar spaima care-mi cuprindea fiecare celulă din corp numai când îmi aduceam aminte de privirea lui înfiorătoare, îmi paraliza corpul, făcându-l să înțepenească în loc.

— Aaaah, sper ca Mellodias să le observe la timp, am murmurat.

— E cel mai terifiant asasin al Clanului Albastru, nu-i așa? Cu siguranță le va observa imediat și va scăpa de ele înainte să pună mâna pe Zestiria.

Am înghițit în sec, privind nesigură către Lith, care era la fel de nesigur ca mine, însă prefera să nu se gândească la ce era mai rău.

Am continuat să privesc către geam, observându-mi reflexia chipului plin de îngrijorare cum își accentua expresia pe măsură ce mintea mi-o lua pe arătură, gândindu-se la ce era mai rău.

Era adevărat. Mellodias era cel mai terifiant asasin al Clanului Albastru. Însă în acel moment era și bărbatul copleșit de frica că ar putea, în orice clipă, să-l piardă total pe Zestiria, ceea ce-l făcea să fie distras din toate punctele de vedere.

Am înghițit în sec.

Speram ca agitația pe care i-o provoca Zestiria în acel moment lui Mellodias, să nu-i fi răpit și simțurile de asasin iscusit.