NICHOLAS
— Ești sigur că te descurci singur? Spune în timp ce mă urmează în dormitorul meu.
— Îm-hm. Murmur scurt, fiind deja așezat pe marginea patului.
Nu pare prea convinsă de afirmația mea. Scoate capul pe ușă uitându-se stânga-dreapta, apoi intră de tot în dormitor închizând mai apoi ușa.
— Ce s-a întâmplat? Spune încrucișându-și mâinile în sân.
Eu o privesc cu o expresie neutră, aceasta săgetându-mă cu privirea ei întunecată, pășind în spre centrul camerei, pantofii ei scumpi răsunând pe dușumeaua încăperii.
— Tu nu ai de gând să te potolești niciodată, nu-i așa?
"¡Oh perfecto! Să înceapă predica!"
— Tu n-ai altceva mai bun de făcut la ora asta, decât să stai și să mă sâcâi? Îmi înțep sora mai mică, în timp ce îmi deschei nasturii la cămașă.
— ¡Eres increible! Sabías? Continuă ea să mă atace.
"Ești incredibil! Știai?"
— Mi se spune des. Spun pe un ton simplu, dar în același timp lăsând să se observe o nuanță de ironie în acesta.
— Nicholas, când ai de gând să termini cu toate lucrurile astea? Hm? Pufnește, deloc amuzată de încercarea mea de a face o glumă.
Brusc adopt și eu aceeași atitudine ca și a ei.
— Să termin cu ce? Spun mijind ochii la ea.
— Hah, nu știu! Cu toate căcaturile astea, bătăile, scandalurile! Zic și eu. Spune rămânând defensivă.
— Eu n-am făcut niciun scandal. Spun sec.
— Doamne Nick, tu te auzi ce spui?! Ai sărit la gâtul lui, efectiv! Exclamă gesticulând spre ușa, făcând referire la evenimentele întâmplate acum câteva ore în urmă.
— Da, așa și? Spun, ridicându-mă în picioare.
— Cum așa și? Se zgâiește la mine. Uite și tu ce ai pățit la mâna!
— S-a luat de tine Vanessa. Spun neschițând nicio expresie.
— Și pe lângă mine, te-ai pus pe tine în pericol. Spune pășind spre mine.
— S-a luat de soră-mea, iar eu nu permit așa ceva. Spun atunci când mă cuprinde cu brațele ei.
O îmbrățișez înapoi, continuând:
— Nu te mai gândi la mine, surioară. Sunt bine. Spun masându-i spatele cu mâna dreaptă.
— Nu te mai pune în pericol pentru mine. Murmură ea.
— Tot ce s-a zis despre tine e neadevărat și tot ce a trebuit să înduri astă-seară cerea răzbunare. Am făcut-o pentru că ăla e un dobitoc, și dacă ar trebuii aș face-o iar.
— Nicholas.. Se smiorcăie ea, însă eu o reped imediat:
— Gata, subiect încheiat!
Se depărtează pentru a mă putea privi.
— Sunt bine, e doar o tăietură. O asigur eu, ea privindu-mă compătimitor.
Privește spre brațul meu vătămat, eu continuând să vorbesc:
— Să ziceți bogdaproste că s-a întâmplat așa, altfel să fi sigură că îl băgam în spital. Spun întorcându-mă cu spatele la ea, vrând să îmi dezbrac cămașa.
— Stai, te ajut eu. Spune apucând marginea mânecii mele stângi.
Îmi dezbrac de tot cămașa, bandajul observându-se în toată splendoarea lui.
Soră-mea se zgâiește la antebrațul meu.
— Ce? Spun nelămurit.
— Ai spus că a fost nevoie de o cusătură pentru rana ta. Nu văd nici pic de sânge prin tifon.
— Mda, am avut norocul să dau de o asistentă bună. Rânjesc, așezându-mă la loc pe pat.
Vanessa mă privește cu o sprânceană ridicată, iar rânjetul meu se lățește la imaginea din fața mea.
— Nu îmi spune că te-ai dat la asistenta care te-a tratat! Spune încrucișându-și mâinile-n sân.
— Nț. Mă strâmb eu. Eram prea nervos să îmi pierd vremea cu așa ceva. Spun sec.
— Mă mir. Mă ironizează ea.
Îi răspund cu un rânjet.
— Dar trebuie să recunosc, era frumușică. Spun, iar imaginea vagă a asistentei de care am fost tratat la spital îmi umple memoria.
— E na! Chicotește ea. La ce spital spuneai că ai fost? Se interesează.
— Sfânta Maria.
— Ăsta nu e spital pentru copii? Se încruntă ea confuză.
Îmi dau ochii peste cap.
— Ba da, dar era cel mai aproape.
Soră-mea pică un moment pe gânduri.
— Sfânta Maria. Hmm. Cum spuneai că o chema pe fata care s-a ocupat de tine?
Ridic din umeri.
— Nu mai țin minte.
Mă privește simplu.
— Am două prietene care sunt rezidente la Sfânta Maria. În fine, șansele ca una dintre ele să te fi tratat sunt nule.
Nu mai insist nici eu pe subiectul ăsta, nu mă interesează cine și cum a fost. Ideea e că și-a făcut treaba cum trebuie, iar eu drept recunoștință i-am lăsat un bacșiș frumușel. Vreo 300 de euro. Asta așa, că mi-a fost simpatică.
La început n-a vrut să îi accepte, dar i-am lăsat pe masă înainte să plec. A fost cam îngâmfată, dar mi-a plăcut cum s-a ocupat de rana mea. Plus că pe parcursul intervenției am avut un mic cadru cu decolteul ei. Era frumușică, avea ochi de căprioară, un păr brunet mai ceva ca abandonul și niște buze mari și pline. Era puțin mai înăltuță și uniforma aia de medic arată bine pe ea.
Nu am stat să o analizez în detaliu, eram prea nervos din cauza omului meu care uneori se dovedește a fi ultimul incompetent.
Acum însă regret, fata părea ce trebuie, și șansa a cam trecut pe lângă mine. Dar dacă am noroc și dacă mai am de gând să mă duc peste o săptămână să mi se scoată firele cusăturii, poate dau de ea pe acolo.
Vanessa n-a mai bătut pasul pe loc și s-a retras la ea în dormitor.
Când m-am uitat la ceas, era deja 7 dimineața.
Mă dezbrac din mers și intru direct în duș.
.
.
.
— Neața fiule. Mă întâmpină taică-miu atunci când intru în zona de luat masa a parterului.
Îl privesc scurt, și spun din treacăt:
— Neața.
— Văd că ești aranjat, te duci la firmă? Încearcă el să facă conversație.
— Da, da! Exclam eu, văzându-mi de drum.
— Nicholas! Mă strigă imediat, eu fiind deja aproape de ieșire. Stai puțin.
Îl privesc peste umăr, el insistând:
— Haide, vino să vorbim un minut.
Înjur nițel pe sub mustăți în spaniolește, apoi fac cale întoarsă spre el.
— S-a întâmplat ceva? Spun, rezemându-mă cu umărul de unul dintre stâlpii de susținere ai partenerului.
— Ia un loc.
— Zi ce ai de zis, n-am timp. Spun dezinteresat, scoțându-mi ochelarii de soare.
— Voiam să mă asigur că ești bine. Aseară l-ai cam ciufulit pe omul lu' Russo.
Raman perplex la replica lui de-a dreptul înduioșătoare, — vezi să nu — apoi spun:
— Mda, trebuia să se ocupe cineva de imbecilul ăla. Spun ironia fiind mai mult decât clară în tonul vocii mele, privindu-mi ceasul de la mână. Acum dacă mă scuzi, trebuie să plec. Adaug, vrând s-o iau din loc.
— Ce îți face brațul? Spune când eu mă răsucesc să plec.
Îl privesc, afișând un rânjet destul de zeflemitor.
— Ținând cont că încă se află la locul lui, să zicem că destul de bine. Răspund la fel de zeflemitor.
Îmi reiau drumul spre ieșire.
— Ascultă Nick, nu e vina mea pentru ce s-a întâmplat azi noapte. Nu aveam de unde să știu că Russo își va trimite un om..
— Nu mă interesează ce ai de zis! Vorbesc peste el. Ăla s-a luat de soră-mea, iar tu nu ai făcut nimic!
— Știu, nu m-am gândit că ar putea apărea cineva care să ne..
— Pă dracu'! Îl săgetez brusc.
— Nu știam că s-ar putea ajunge aici!
— Da, nu știai! Îl privesc cu o expresie acră pe față. Nu știai pentru că erai prea ocupat cu sticla de Scotch încât să mai observi ceea ce contează! Scuip cuvintele.
— Nicholas, ai grijă! Mă amenință, țâșnind în picioare.
— Oh haide! Mai scutește-mă!
— Trebuie să mă înțelegi!
— Nu am ce să înțeleg! Spun fiind de-a dreptul dezgustat. Soră-mea mai mică a fost atinsă la noi în casă de un bărbat fără voia ei, la o cameră depărtare de tine și tu îmi spui că nu e vina ta! Ești penibil tată!
Nu spune nimic.
— Dacă nu eram eu, care să fac circ — spun asta cu ghilimele de rigoare — Vanessa ar fi fost violată, iar tu nici n-ai fi avut habar! Mă răstesc la el, simțind cum vena de la tâmplă stă să explodeze.
Taica-miu alege să nu spună nimic, privind peste umărul meu.
Îi urmez privirea, întorcându-mi-o și eu pe sursa ce i-a captivat atenția. Soră-mea.
Vanessa ne privește când pe unul, când pe celălalt.
O privesc confuz, Vanessa părând destul de afectată.
— Hermanita! Spun, iar privirea ei se mută pe tatăl nostru.
"Surioară"
— Vezi, te-a auzit! Îmi reproșează Will, de parcă eu sunt de vină în toată situația asta.
— Eu în locul tău aș alege să tac din gură! I-o întorc înapoi, privindu-l zeflemitor.
— Tot tu o superi și tot tu ești cel tare-n clanță! ¡Eres increíble Nicholas!
"Ești de toată baftă, Nicholas!"
— ¿Podrías callarte la maldita boca?
"Ai putea să taci dracu' din gură? I-o întorc imediat, dar schimbul nostru tăios de replici i-a sfârșit imediat.
— ¡Es suficiente! Exclamă soră-mea, aducând liniștea între noi. Terminați odată! Joder, ¿qué tienes?
— Frate-tu e un impertinent!
— Mai mare decat tine nu prea cred! I-o întoarce soră-mea.
— Nu îți e rușine? Sare taică-miu ca ars.
— După tot rahatul de azi-noapte, doar taci. Îl sfătuiesc apoi plec de lângă el.
Mă opresc în dreptul Vanessei.
— Du-te și odihnește-te. Îi spun simplu.
— Ce îți face brațul? Spune, ignorând îndemnul meu.
— Ce ar fi să mă lași pe mine de o parte și să ai grijă de tine?
Mă privește, îngustând privirea.
— Ce ar fi să lași aerele de frate mai mare de o parte? Nu te prea prinde atitudinea asta. Se rățoiește ea la mine.
În schimb eu îi răspund cu un rânjet.
— Sunt bine, nu te îngrijora hermanita.
Ea aprobă cu o înclinare a capului.
— Ai grijă de tine, fraiero. Spun și îi las un sărut pe creștetul capului.
— Poate când ai să te îndrăgostești, am să am și eu grijă de mine! Exclamă când eu aproape am ajuns la ieșire.
— Nu compara situația cu lucruri imposibile! Îi răspund înapoi, fără să mă mai abat de la drum.
.
.
.
— Domnule Leister, sunteți așteptat în sala de ședințe. Domnul Russo a ajuns acum jumătate de oră. Spune asistenta mea personală din ușa.
— În primul rând, parcă ți-am spus să nu îmi mai vorbești din ușa, — spun atunci când mă ridic de la birou și încheindu-mi sacoul — și în al doilea rând parcă solicitasem să amâni acea întâlnire. Spun pe unul dintre tonurile mele glaciare atipice.
— Umm, eu..
— O-i fi solicitat tu amânarea ședinței, însă domnul Russo are de gând să îți facă o nouă ofertă Nicholas. Se aude o voce din spatele asistentei mele.
Trece de ea, blonda cu care sunt destul de familiarizat apărând în fața mea.
— Oo, Carla! ¿Qué haces aquí, hermosa?
"Ce cauți aici, frumoaso?" Rânjesc când privirea mea ajunge pe rotunjimile ei.
— Am venit cu tata, are impresia că eu te pot îndupleca în vreun fel sau altul. Îmi răspunde, unduindu-se șoldurile până la biroul meu.
— N-am timp de taică-tu. Spun sec, văzându-mi de ale mele.
Aceasta însă se conformează atitudinii mele nepăsătoare, ajungând fix lângă mine.
— N-ai să mai spui asta când ai să îi auzi prețul pe care e dispus să ți-l ofere. Spune pe unul dintre tonurile ei seducătoare, mana ei străbătând brațul meu de la umăr în jos.
Privirile n-i se regăsesc.
— Haide Nick, vino. Doar facem afaceri, nu-i așa novio? Surâde ea.
O mai privesc o clipă, apoi îmi ațintesc privirea către asistenta mea care a rămas priponită în tocul ușii.
— Cobor în 10 minute.
Îmi termin rapid actele și apoi mă decid să cobor în sala de conferințe de la parter.
Când intru sunt întâmpinat de Russo, unul dintre asociații lu' taică-miu și câțiva cățeluși de ai lui.
Am luat și eu parte la câteva învârteli de ale lor, dar de cam un an de zile i s-a pus pata pe mine. De mai bine de câțiva ani se tot chinuie să își găsească fata pe care la naștere din ce am înțeles, nu a vrut să și-o recunoască. Și aparent, acum vrea să își reia relația cu ea.
De luni bune îmi tot vorbește de subiectul ăsta, venind la biroul meu cu detalii peste detalii, dar tot nu a reușit să dea de ea. Fosta lui nevastă îl mințise că a pierdut sarcina la început, — asta ca motiv de despărțire — apoi ulterior, după divorț a aflat că aceasta a născut o fetiță. Maică-sa neveste-si îl sunase să îi spună, s-a milogit de el să vină să își recunoască copilul, însă Russo era deja plecat din țară, și oricum rupsese legăturile cu Elena.
Și acum, dintr-un motiv total necunoscut, vrea să își cunoască fiica de mult pierdută. Fata are în jur de 21 de ani, cetățenie română și ar fi stabilită aici în București. Alte informații concrete nu s-au putut obține, deși dacă ai plăti acolo câțiva bănuți în maxim o săptămână după mine fata ar fi deja descoperită.
Pe mine nu mă interesase subiectul ăsta absolut deloc, din contră, alesesem să rup legătura cu Alejandro Russo pentru că toată asta era o pierdere de timp pentru mine. Însă la insistentele Carlei și curiozitatea renăscută din suma pe care cică Russo ar fi dispus să mi-o ofere dacă îl ajut, m-au făcut să stau din nou la aceeași masă cu asociatul și vechiul prieten al tatălui meu.
— Nicholas, ce mă bucur să te revăd tinere! Mă întâmpină Russo atunci când iau loc în celălalt capăt al mesei, fix în fața lui.
— Plăcerea este de partea mea, domnule Russo! Înclin din cap, și o pot observa pe Carla din celălalt capăt al mesei cum mă privește având un surâs de zâmbet pe față.
— La fel de șarmant ai rămas! Mă laudă Carla, dar eu nu mă sinchisesc să îi ofer vreo reacție.
"Scumpo, nu sunt deloc șarmant și o ști foarte bine." Asta îi transmite privirea pe care i-o arunc în treacăt.
— Bun, cărui fapt i se datorează motivul vizitei dumneavoastră domnule? Mă adresez strict lui Russo.
— Oh haide Nicholas, credeam că am depășit de mult conversațiile de tip protocol. Ști bine că mă poți tutuii fără nicio problemă. Se tot lingușește el pe lângă mine.
"Pare disperat, ¡Eso está claro!"
— Sigur că da. Atunci consider că putem să intrăm direct în pâine.
Russo capătă un rânjet ce nu îmi inspiră deloc încredere.
"Nu că aș avea nevoie, doar e la mine pe tarla."
Eu fac legea aici.
Îi întorc rânjetul, al meu fiind unul care inspiră clar amenințare.
— Care e treaba Russo, ai venit iar să te milogești de mine să te ajut să ți-o găsești pe fii-ta?
Expresia Carlei se preschimbă într-una schimonosită, Alejandro părând să se încordeze brusc.
Între mine și Russo se formează un contact vizual, tensiunea din încăpere crescând odată cu trecerea minutelor. Se simte intimidat, încolțit, prins cu garda jos.
Faptul ca suntem înconjurați de oamenii lui e egal cu zero, nu mă simt în primejdie. Niciodată nu am simțit sentimentul ăsta.
Să te simți în pericol e un lucru total absurd. Nu poți să ajungi în situația asta dacă ști cu adevărat cum să îți păzești spatele, iar eu, sunt foarte capabil de asta. Să fi bărbat și să te simți în pericol, înseamnă un singur lucru. Eres una basura.
Iar domnul nostru Russo, pare a fi un mare basura, după comportamentul lui care lasă de dorit.
"Gunoi"
— Am nevoie de ajutorul tău, Nick! Spune după o tăcere atât de jenantă pentru el.
— Cât ești dispus să-mi dai? Spun neclintindu-mi expresia glacială.
Mă privește, sprâncenele lui unindu-se într-o încruntare.
— Nu vrei să ști ce ai de făcut?
— Știu ce am de făcut. Spun sec.
— Nicholas.. Începe Carla, dar eu i-o tai imediat:
— Nu cred că am nevoie de niște explicații infantile pentru a face o treabă atât de simplă.
— Nick, nu e chiar atât de ușor.
— Ah, nu? Îl privesc zeflemitor.
Nu spune nimic.
— Dacă ai fi știut ce faci, acum nu te-ai fi aflat aici, milogindu-te de unul care are pe jumătate vârstei tale să îți rezolve rahatul! Spun, rânjind ca ultimul mitocan — que son de todos modos.
Dar nici că-mi pasă.
"care oricum sunt."
Oftează apoi face semn spre unul dintre oamenii lui.
— 2 milioane. Spune revenind cu privirea asupra mea. Bani ghiață, bancnote uzate, îi primești pe toți mâine de cum accepți. Spune în timp ce în fața noastră se deschide o servietă cu câteva colcovane de bani, care ar trebui să reprezinte o mostră a sumei.
Privesc scurt spre servietă, și apoi spun fără a mă gândi prea mult:
— Mai pune.
Contactul vizual nu se slăbește, însă Alejandro mijește ochii spre mine.
— Două-cinci sute.
Îi fac semn să mai adauge, iar imediat pare că se prinde de suma la care vreau să ajung.
— 3 milioane?
— Vezi că n-a fost greu? Rânjesc.
— Mă poți ajuta?
Pufnesc ironic.
— Îndoiește-te încă odată de ceea ce pot sau nu să fac și ai să ajungi să rămâi fără 5 milioane! Spun glacial, iar el pare să înțeleagă.
Se ridică, înconjurând masa pentru a ajunge la mine. Toți din încăpere îl privesc, el oprindu-se în dreptul scaunului meu.
— 3 milioane pentru a îmi găsi fata, Nicholas! Batem palma? Spune întinzând mâna spre mine.
Eu unul încerc să rămân perplex, privindu-l glacial.
Russo continuă să mă privească, iar eu într-un final mă ridic în fața lui, reușind imediat să îl domin din înălțime.
Îl mai privesc preț de un moment, apoi spun:
— 3 milioane să fie! Spun dând mâna cu el..
Question:
"Credeți că va reuși Nicholas Leister să îi găsească fiica lui Alejandro Russo?"