PARTEA I
VIRGINIA
— ne vedem luni dimineață G., să ai un weekend plăcut! Se aude doamna Stella cum strigă de la ghișeul intrării.
— mulțumesc frumos, asemenea vă doresc și eu! Îi întorc urarea încercând să schițez un zâmbet care să mascheze faptul că vreau să plec cat mai repede de aici.
După o tură extenuantă de noapte, de nici mai mult nici mai puțin de 10 ore la urgențe pot răsufla în sfârșit ușurată. Mi-am terminat treaba pe săptămâna asta și în sfârșit a venit acel weekend pe care îl am doar pentru mine. Acele două zile libere consecutive în care îți poți trage sufletul.
Intru în sala unde de regulă ne lăsăm lucrurile, venim să ne limpezim gândurile în pauză, mâncăm sau ne energizăm cu o cafea. Eu una am de gând să îmi iau o cafea apoi să îmi strâng lucrurile și să plec. Nici măcar nu am de gând să mă mai schimb în hainele de stradă. E trecut de 5 dimineața, nu mai am energia nici măcar să mor.
Mă așez pe unul dintre scaunele libere din încăpere oftând înfrântă. Mă las pe spate încercând să îmi întind articulațiile. Fără folos.
Privesc la uniforma mea de cadru medical, de un mov pal. Măcar am reușit să îmi asortez unghiile cu ea.
Sunt extenuată.
Și nu vreau să mă înțelegeți greșit, îmi iubesc meseria, însă uneori e mult prea mult stres. Nu e ușor să fi cadru medical pe secțiunea de urgențe.
Poți vedea aici vrute și nevrute, de la cele mai inofensive accidente, până la oameni care ajung deja neînsuflețiți la spital.
Trebuie să ai o tărie de fier și să fi pregătit pentru orice. Eu una am avut noroc și am făcut o alegere bună alegând să fiu asistent medical, nu medic sau chiar chirurg.
Nu sunt implicată în cazuri grave, ca rezident în anul I mă ocup de situații mai simple, de cele mai multe ori acestea fiind accidente minore sau tratarea copiilor. Dar rare ori, sunt chemată și la situații mai dificile, din lipsa de personal calificat sau medici rezidenți cu potențial.
Sunt o elevă eminentă, de ce să mint, dar fiind mai slabă de inimă prefer să evit situațiile dificile.
Însă nu am de gând să mă demoralizez, este de-abia primul meu an ca rezident, iar toată lumea îmi spune că asta va fi doar o chestiune de timp până când voi intra cu adevărat în pâinea meseriei.
"Sper și eu de altfel, așa să fie."
După ce mi-am tras câteva minute sufletul, liniștea mea de spulberă, iPhone-ul meu răsunând în încăpere. Îmi apuc telefonul de pe masa de sticlă mată, vrând să descopăr cine naiba ar putea fi la ora asta.
Evident, nici nu știu de ce mi-am mai pus întrebarea asta stupidă. Era una dintre colegele mele de la facultate și de tură, și totodată una dintre cele mai bune prietene ale mele. Aleyna.
Glisez spre fereastra de deschidere a apelului, fără ca măcar să mai stau pe gânduri.
— da, scumpi? Spun ducând telefonul la ureche și așezându-mă picior peste picior.
— spune-mi te rog că nu ai plecat! Se smiorcăie exasperată prietena mea la celălalt capăt al firului.
Eu zâmbesc amuzată, spunând:
— nu, încă nu am plecat, calmează-te.
— și atunci, unde naiba ai dispărut? Nu te-am găsit pe nicăieri și am crezut că ai uitat ca mi-am pierdut cheia de la apartament, și ai plecat fără mine.
"Hah, am uitat sa menționez, Aleyna îmi e totodată și colega de apartament încă din liceu."
— nu ai căutat în salonul nostru. O dojenesc, jucându-mă absentă cu un pix rătăcit de pe masă.
— haha, urma să vin și acolo.
— păi vino, să ne tragem amândouă sufletul.
— nu mergem acasă? Continuă să se smiorcăie prietena mea brunetă.
— o să mergem, mai am câteva rapoarte de completat, apoi mergem direct acasă. Și eu sunt extenuată. Spun, scoțând din mapa mea roz, documentele pe care trebuia să le am deja rezolvate, dar de care am uitat de altfel.
— bine Ginny, dau o fugă până la bucătărie să șterpelesc ultimele gogoși glazurate ale lui Raul și apoi vin imediat la tine.
Chicotesc la auzul ideii sale.
— bine, te aștept cu gogoșile atunci.
— imediat!
Închid apelul apoi mă apuc să arunc o privire peste rapoartele medicale ale pacienților de care m-am preocupat astăzi, și care au avut nevoie de internare.
Între timp prietena mea a venit, așa cum a promis cu delicioasele gogoși glazurate cu aroma de căpșuni și vanilie. A trecut mai bine de jumătate de oră, ne-am întins la bârfă cât timp eu am rezolvat din întrebuințările mele și totodată am savurat dulciurile.
— și apoi mi-a zis, "Arăți atât de sexy în seara asta Aleyna!" Jesus, felul în care mi-a pronunțat numele, deci mă jur că m-a făcut să mă topesc!
Chicotesc la povestea Aleynei, privind-o cu mare interes. Prietena mea de fiecare dată reușește să mă distingă din stresul cu care ajung să mă confrunt zilnic.
Ne spunem totul una celeilalte, ne susținem în orice, facem cele mai spontane și cele mai nebune lucruri de parcă încă am fi la liceu.
Noi două, împreună cu celelalte două cele mai bune prietene ale noastre formăm grupul perfect.
Însă veți ajunge să le cunoașteți mai târziu.
— de cum îl descrii pe tip, pare ceea ce trebuie. Păcat că e mai mic decât tine. Chicotesc eu, luând încă o îmbucătură din gogoașa mea glazurată.
— hahh! Astea-s detalii G. Ști cum se zice, vârsta e doar un număr, care nu contează atunci când vine vorba de sex. Rânjește ea.
Eu însă mă strâmb.
— cine zice asta?
Ale își dă ochii peste cap.
— eu, în momentul ăsta!
Îi imit gestul, dându-mi ochii peste cap.
— poți sa nu îmi mai strici momentul și sa te bucuri că în sfârșit mă îndrăgostesc? Apostrofează ea cu un gest teatral ultima parte.
Eu fac ochii mari, scuipând înapoi gura de apă pe care tocmai voiam s-o înghit.
— Jesus — Aleyna râde la reacția mea—, atât de bine și-o trage?
Își proptește bărbia în palme, chicotind pe sub mustăți.
— Mhmm, putem spune și asta.
Îi răspund cu un surâs cu subînțeles.
— dar acum serios, chiar e frumușel și se comportă frumos cu mine. Mai are și bani pe lângă.
Pufnesc în râs, Aleyna imediat alăturându-se.
— și pentru un moment chiar te-am crezut la faza cu îndrăgostitul. O iau eu peste picior.
Aleyna de regulă nu căuta niciodată ceva stabil. Îi place diversitatea, aventurile de-o noapte, și chiar și sexul în băile din cluburi. E o fire foarte spontană, atât de zurlie încât uneori abia reușesc să țin pasul cu ea. Dar o iubesc nespus.
E cea mai bună prietena a mea și nu aș schimba-o cu absolut nimic în lumea asta. Îmi place de ea exact așa cum e. Frumoasă, cu bretonul ei specific, tuns periodic la salon, stilul ei sexy — ca și al meu de altfel —, deșteaptă de mama focului, pe cât de matură pe atât de copilăroasă.
Avem temperamente aproximativ la fel, însă ei de fiecare dată îi place să fie extra.
Eu una nu caut aventuri, nu am stima de sine atât de ridicată încât să îmi permit luxul de a mă fofila pe lângă zeci de tipi, fără să nu am remușcări sau să nu mă atașez de vreunul.
Însă fiecare persoană e în felul ei, cu ritmul și principiile ei. Iar faptul că Aleyna îmi respectă alegerile, e fix ce trebuie să fie.
— dar acum serios, de data asta chiar cred că e pe bune. Insistă ea.
— asta ai zis și de tipul care lucrează la cafeneaua din centru. Îi reamintesc eu, iar ea iarăși își dă ochii peste cap.
— stătea cu bunică-sa, care aproape mi-a smuls părul din cap doar pentru că i-am zis că nu știu să fac ciorbă! Se plânge ea.
— și din cauza ta nici nu mai pot să îmi iau nimic de la Starbucks atunci când merg la cursuri! Mă plâng și eu. Mereu întreba de tine. Adaug, văzând cât de mult pot s-o amuz.
— soarta bestie!
Suntem întrerupte de un ciocănit în ușă, iar în continuare veți vedea cum starea mea ceva mai bună datorită prietenei mele, se duce pe apa sâmbetei.
Ușa imediat se deschide, pe ea intrând doamna Stella.
— Virginia, Aleyna, slavă domnului că nu ați plecat! Exclamă din pragul ușii atunci când ne observă prezența în încăpere.
Eu și Aleyna o privim confuze de altfel.
— doamna Stella, totul este în ordine? O întreb confuză.
— uf, nu chiar. Spune intrând în salon, închizând ușa în urma ei. Domnul doctor șef te caută, are nevoie de personal pentru câțiva pacienți. Majoritatea medicilor sunt implicați într-o intervenție chirurgicală a unui copilaș de 8 ani. Săracul de el, a fost implicat într-un accident de mașină, ușa din dreptul scaunului pe care se afla copilul a fost complet distrusă. Are mai multe fracturi, a dat în hemoragie din cauza sângelui pierdut. Pe lângă toate astea a fost izbit în piept de un obiect metalic, dur. Nu îi se dau prea multe șanse, dar încearcă să facă orice e omenesc posibil.
Mă ridic de pe scaun, Stella ajungând lângă mine.
— și ce treabă are Ginny în toată situația asta? E asistent medical rezident, căreia i s-a terminat tura acum aproape o oră!
"Ca de obicei, Ale e teribil de realistă."
— știu asta, însă avem nevoie de câțiva asistenți capabil de tratarea pacienților care nu au probleme grave. Indiferent că sunt rezidenți sau nu.
— e primul nostru an de rezidențiat, nu ne este permis să tratăm pacienții fără supraveghere! Sare ca arsă prietena mea.
— sunteți mai mult decât capabile să vă ocupați de pacienți, dacă profesorii sunt mai exigenți cu voi, asta nu înseamnă că nu vă puteți descurca singure. Haideți, n-avem timp de pălăvrăgit! Spune și iese în hol.
Eu și Ale facem un scurt schimb de priviri, Aleyna mai mult ca sigur blestemând alegerea de a da la medicină.
Ne luăm lucrurile de care avem nevoie, apoi o urmăm pe Stella spre saloanele destinate pacienților ce plătesc pentru îngrijire medicală individuală.
— aici nu e secțiunea "V.I.P" a spitalului? Șușotește prietena mea, formând ghilimele imaginare cu degetele.
De când suntem asistente medicale rezidente, noi două tot botezăm secțiunile din spital după bunul nostru plac. Ca de exemplu, "secțiunea de saloane V.I.P. a spitalului". Nu toată lumea are acces la aceste saloane, doar cei care scot din buzunar o sumă de bani frumușică pentru a primi îngrijire medicală individuală.
Doamna Stella o aude, așa că încercarea ei de a fi discretă a cam eșuat.
— ba da, drăguță! Aici se află un domn care a venit acum 10 minute. Are o rană cam nasoală la antebrațul stâng. Virginia, te vei ocupa de dânsul. Spune întinzând raportul medico-legal al domnului cu pricina. Aleyna, tu vei veni cu mine la salonul de copii.
— privesc în treacăt fișa cu informațiile domnului.
"Nume: Leister Nicholas, 27 de ani, origine spaniolă, domiciliat.."
— să îmi spui și mie de ce bogătan dai pe acolo. Să îi faci o poză dacă nu ajung să îl văd. Rânjește ea lângă mine.
— haide domnișoară Aleyna! O zorește doamna Stella.
— hai, succes!
— succes! Îi urez și eu, apoi dispare în coridor după Stella.
Rămân câteva secunde pe loc, încercând să îmi reiau masca de cadru medical eminent, propunându-mi să mă port cât mai profesional posibil.
Nu mai pierd vremea, intrând în salonul cu numărul 11.
Când deschid ușa, dau cu ochii de doi domni. Unul așezat pe patul din centru, care deduc după expresia încruntată și rana de pe antebraț că ar fi domnul Leister, iar în picioare lângă pacientul meu se află un alt domn, care pare mai în vârstă.
Închid ușa cu grijă, apoi mă răsucesc înaintând spre cei doi domni.
Deja am atras atenția, sunt privită de amândoi.
"Nu e ca și cum a intrat cineva în încăpere, isteațo?"
Încerc să îmi păstrez calmul și să maschez oboseala.
"Poți face asta Virginia Țîștea! E doar o rană banală pe care o rezolvi în câteva minute cu 4 copci."
— bună dimineața! Spun pe un ton formal, ajungând în fața celor doi bărbați.
Nicholas alege să mă salute cu o aprobare subtilă a capului. În schimb domnul ce îl însoțește..
— bună ar fi fost dacă nu trebuia să ne aflăm aici! Spune pe un ton foarte respingător.
Eu însă aleg să nu mă las intimidată de atitudinea lor rece.
— știu că nu este plăcut să ajungi la spital, însă uneori nu avem cum să schimbă cursul lucrurilor. Spun având un mic zâmbet compătimitor. Așa că domnule Leister, — spun îndreptându-mi atenția către pacientul meu — numele meu este Virginia Țîștea, sunt cadru medical al spitalului Regina Maria, mai exact asistent medical rezident și mi-a fost atribuită sarcina de a mă ocupa de rana dumneavoastră.
Nicholas îmi aruncă o privire, iar înainte de a putea spune ceva, celălat domn intervine.
— asistent medical rezident?! Voi vă bateți joc de noi?! Strigă domnul la mine, iar eu îl privesc brusc.
— domnule, vă rog frumos să vă calmați! Nu..
— ce mama dracului facem noi aici?! Ce fel de îngrijiri medicale oferiți voi aici?!
— domnule!
— nu strigi tu la mine! Un rezident oarecare, care se joacă de-a doctorița!
— îmi pare rău dacă v-am dat impresia că m-aș răsti la dumneavoastră, dar vă rog mult să vă calmați, în modul ăsta îmi creați probleme mie și dumneavoastră totodată.
— mă doare-n..
— gata! Strigă brusc bărbatul statut jos.
Și eu și domnul tare-n clanță n-i se taie ideea, privind spre motivul întreruperii noastre.
— ce gata?! Tu nu vezi în ce hal ai mâna? Crezi ca fetișcana asta e capabilă sa îți coase ție rana? Spune gesticulând spre mine, dezgustat.
În gândul meu deja i-am arătat degetul mijlociu.
— mai capabil aș fi eu să te cos, decât mironosița asta! Adaugă.
— taci! Îi spune Nicholas, săgetându-l cu privirea.
— ce să tac? De când a venit numai se lingușește pe lângă tine. Ai impresia ca e în stare de ceva, în afară de a..
— taci dracului din gură!
"Auch, acum înțeleg de ce a preferat să rămână tăcut. Pare scos din pepeni al dracului de rău!"
La rândul meu, nervii pun stăpânire pe mine, așa că nu mă mai pot abține.
— cine mă rog vă credeți de veniți aici și faceți atâta scandal?! Hm? Cine? Mă rățoiesc eu la nenea ăsta exasperant. Aveți impresia ca după 10 ore de stat în picioare printre zeci de pacienți, îmi mai arde să mă cert cu un nu știu cine care vine și își dă prost cu părerea despre modul în care îmi prestez eu meseria?! Adaug deja ridicând tonul mult mai mult decât era necesar.
"Calmează-te fato! Respiră!"
Nenea ăsta acum doar mă privește.
— dacă aveți impresia că sunt un cadru medical deplorabil, doar o fetișcană care freca menta pe la facultate și cică se dă și ea drept asistentă, vă înșelați. Tot ceea ce fac, fac cu seriozitate maximă, și nici în ruptul capului nu m-aș afla aici dacă nu m-aș baza pe cunoștințele și aptitudinile mele. Nu m-aș juca niciodată cu o astfel de întrebuințare.
Pășesc câțiva pași în spate, încercând să îmi recapăt respirația în ritmul ei normal.
Observ cum cei doi fac un mic schimb de priviri, ce prevestesc nimic mai mult decât amenințare.
Sunt atât de obosită încât tocmai acum îi văd mai bine.
Cei doi au fețe de oameni duri, cu bani și foarte dar foarte aroganți. Ar fi trebuit să fiu mai cu băgare de seamă și să nu mă exteriorizez chiar așa.
Acum însă fie ce-o fi: "ori mor, ori scap ca prin urechile acului." E mai tentantă a doua variantă.
Inspir profund, închizând ochii.
— acum dacă se poate, v-aș ruga să ieșit pe hol și să așteptați acolo cât timp mă ocup de rana domnului Leister.
Acesta privește iarăși scurt spre domnul Leister, apoi spune:
— as prefera să rămân..
— ieși afară, Aurelio. Spune Nicholas pe un ton rece.
Domnul Aurelio rămâne perplex la replica domnului Nicholas.
— Nick, ¿estás seguro? Aunque creo que será mejor que me quede aquí...
"Nick, ești sigur? Cred că ar fi mai bine să rămân totuși aici..." (originar limba spaniolă) Spune pe un ton mai retras.
"Ah super, după ce că ați reușit să mă umpleți de spume, acum o mai dați și în spaniolă!"
— ¡Sí, hombre, supéralo! Sólo mira a la pobre chica, ¡la asustaste muchísimo!
"da omule, termină-te! Uite-te puțin la biata fată, ai speriat-o la naiba!" (originar limba spaniolă) Îi răspunde înapoi Nicholas.
— chico solo me preocupo por ti! Todo esto no debería haber sucedido.
"Băiete, doar îmi fac griji pentru tine! Toate acestea nu ar fi trebuit să se întâmple." (originar limba spaniolă) Îi răspunde înapoi, o urmă de regret fiind prezentă în vocea omului.
— Deberías haber pensado en eso antes de hacer lo que hiciste. ¡Ahora sal, una vez!
"Ar fi trebuit să te gândești la asta înainte de a face ceea ce ai făcut. Acum ieși afară, odată!" (originar limba spaniolă)
Urmează un nou schimb de priviri între cei doi, atât de pătrunzătoare încât ai putea să îți iei un bol de popcorn și să aștepți sfârșitul sfâșietor al confruntării.
"Pariez că Leister ar câștiga detașat."
Mai taci!
Dânsul îmi aruncă o privire, apoi iese fără a mai spune nimic, în salon rămânând doar eu și Leister.
Stânjeneala mă cuprinde cu totul, așa că încerc pe cat posibil să intru direct în pâine.
Cat mă dezinfectez pe mâini, am așteptat ca Nicholas să se sinchisească să își ceară scuze în numele domnului de care e însoțit. N-a fost așa.
Doar i-am simțit privirea asupra mea, cat timp eu meșteream pe la biroul cu ustensile medicale.
— bun, din ce am văzut în raportul dumneavoastră, ați căpătat o rană pe antebrațul stâng, din cauza unui obiect metalic ascuțit, pe care de altfel nu ați vrut să îl descrieți mai exact.
Am să încerc să deduc singură ce anume era, pentru ca văd că rana este mult mai..
— era un briceag. Vorbește peste mine.
Îmi ridic brusc privirea din foaie, aceasta împreunându-se cu a lui.
Îl privesc un moment, fără a spune nimic. Pur și simplu sunt impresionată de cât de accentuată este nuanța căpruie a ochilor săi. Dar apoi realizez că efectiv mă holbam la el, așa ca rup contactul vizual, dregându-mi vocea.
— poftim? Spun nelămurită.
El doar continuă să își plimbe privirea pe chipul meu.
— ați putea să îmi explicați ce s-a întâmplat? Continui, spunând însă cu o urmă de îndoială în voce.
Expresia i se schimonosește într-o încruntătură, iar obrajii mei parcă iau foc când realizez că întrebarea mea de rutină l-a deranjat.
— cumva și eu v-am pus întrebări care nu mă privesc? Spune cu o urmă de dezgust în voce.
"Carevasazică, domnul Leister are de gând să se joace cu nervii mei, jucând la cacealma!"
Foarte bine!
Îi ignor tonul respingător, apropiindu-mă de patul pe care e așezat.
— nu, însă e normal să întreb, ca mai apoi să îmi pot da seama dacă mai există și altă problemă. Spun așezând dosarul alături de el. Acum dacă îmi permiteți, aș vrea să vă fac un mic control de rutină.
— nu am nimic în afară de asta. Spune gesticulând spre mâna lui vătămată.
— înțeleg, însă eu una vreau să mă asigură că totul este în regulă. Spun, apucând stetoscopul de pe masă. Nu îmi place să îmi fac treaba cu jumătăți de măsură.
Îl observ cum inspiră exasperat.
— bine, fie. Spune sec, iar eu surâd la gândul că am reușit să îl înduplec puțin.
— bine, — spun ajungând în spatele lui — acum vă rog să vă scoateți cămașa. Spun privind la reflexia noastră în oglindă.
Un mic surâs îi brăzdează chipul pentru nici o secundă, apoi fără alte obiecții își desface nasturii cămășii.
— doriți puțin ajutor? Spun, gândindu-mă la faptul ca i-ar fi greu să își scoată mâneca de pe brațul stâng.
— chiar vă rog. Spune, însă sesizez imediat umbră de ironie din afirmația lui.
"Flirtează cu mine?"
Jesus nu, am schimbat doar 3 cuvinte în adevăratul sens al cuvântului cu el, nu există așa ceva.
"Concentrează-te Virginia, pentru numele lui Dumnezeu! E pacientul tău!"
Se vede că am stat peste program..
Continui să îl ignor, încercând să mă focusez pe scopul meu din această încăpere.
Îl ajut să își dezbrace cămașa, fără a spune nimic altceva, însă eu una am continuat să îl urmăresc cu privirea fugitiv prin reflexia oglinzii.
Are câteva mai multe tatuaje ce îi împânzesc umerii și brațele. Unul dintre ele îmi atrage atenția, era o pasăre poziționată sub umărul stâng. Să nu mai zic de abdomenul lui care te lasă cu gura căscată, brațele lui sunt foarte bine definite, iar spatele lui e lat și de asemena cu o musculatura impresionantă.
Printre tatuajele lui, observ și câteva vânătăi ici-colo pe spatele și pectoralii săi, lucru care mă face să mă încrunt.
Îmi rețin dorința imorală de a-i privi fiecare tatuaj în parte, trecând la treabă.
— aparent n-ați avut dreptate. Spun ca pe-o constatare, la modul "ți-am zis eu!"
— ce sa fac dacă de fel nu prea frecventez astfel de locuri? Greșeala începătorului. Spune sec, dar replica lui ironică mă face să surâd.
— am să vă verific zonele vătămate, vă rog să îmi răspundeți sincer atunci când vă întreb dacă simțit sau nu ceva anume. Spun apoi încep să îi palpez vânătăile prin mișcări și apăsări circulare ale degetelor. Vă doare?
— durere e mult spus. Apostrofează el.
— domnule Leister! Îi atrag atenția.
"A doua oară când reușesc să îi aduc un mic surâs de zâmbet pe față."
— simt. Spune scurt.
— OK, asta e un lucru bun. Spun apoi îmi apuc fișa, începând să notez. Înseamnă ca niciunul dintre mușchi nu a suferit o afecțiune internă.
— nu știu ce să zic despre cealaltă persoană. Murmură el.
— v-ați bătut cu cineva?
— da, dar nu scrieți asta acolo.
Îl scurtez cu coada ochiului.
— a fost un accident. Continuă, iar eu dau ironic din cap.
Apuc capătul stetoscopului, așezându-l pe spatele lui.
— inspirați adânc.
Face cum îi spun.
— expirați. Spun mai apoi.
Repetăm procesul ăsta de câteva ori, iar apoi ajung la constatarea că respirația lui e în regulă.
— aveți respirația bună iar pulsul este în regulă. Spun continuând să îmi notez în fișă.
Mă depărtez de pacientul meu, iar respirația mea revine la normal când nu îi mai simt aroma masculină împânzită de mirodenii arăbești.
Bine, de fapt această ai zice ca împânzește toată încăperea, însă mai estompat de la distanță la care mă aflu.
Îmi prind părul mai bine în clemă, asta după ce am pregătit tot ce am nevoie pentru cusătura rănii ce îi brăzdează antebrațul.
— v-aș ruga să veniți pe acest scaun pentru a mă putea îngriji de rana dumneavoastră. Spun în timp ce îmi pun mănușile chirurgicale.
Se ridică fără obiecții și vine spre mine. Deja încăperea e mult mai strâmtă cu el ridicat în picioare. Ai spune ca domină totul în jurul lui.
Încerc să nu mă las intimidată, însă treaba asta e mult mai complicată de făcut acum că îi simt iarăși aroma delicios de masculină.
Îi simt privirea pe mine, cat timp eu îmi pun masca chirurgicală.
Se așează pe scaunul de lângă mine, continuând să mă privească.
Își așează antebrațul pe masă, sub lumina albă a neonului arătându-se rana. E o despicătura destul de adâncă.
O analizez puțin, apoi spun:
— copcile nu vor fi de ajutor. Vă trebuii să vă cos rana. Asta înseamnă că va trebui să vă fac o anestezie locală.
Îl privesc un moment, așteptând să spună că nu are de gând să se lase pe mâna unui rezident.
— bine. Spune scurt, iar eu devin din ce în ce mai nelămurită.
— dacă nu vă surâde ideea de a fi tratat de un asistent rezident, înțeleg. Aș putea chema un cadru medical specializat pentru..
— fă-o. Mă întrerupe, iar eu tac pe moment realizând că m-i s-a adresat la PER-tu.
Formăm un contact vizual, eu alegând să insist:
— ești sigur? Spun trăgându-mi masca sub bărbie.
Pe chipul lui se formează un rânjet ce se alungește în colțul gurii.
— ce e Virginia? Nu ai încredere în aptitudinile tale de medic eminent, pe care de altfel încerci să le insufli oamenilor?
"Cretinul naibii!"
Îl săgetez scurt cu privirea, apoi mă îndrept de spate adoptând același rânjet ca și al lui.
— ba sigur că da. Însă nu vreau să leșini sau ceva când ai să vezi cât de bună sunt de fapt! Spun, iar imediat obrajii mei iau foc când realizez ce am spus de fapt.
Rânjetul lui se lățește.
"Dumnezeule! Pe o scară de la 1 la 10, cât de proastă pot să fiu?
100 cel mai probabil."
— să te văd. Spune, neclintindu-și privirea din a mea..