M-am întors rapid ieșind din cameră. Eram atât de nervos. Simțeam cum pulsul meu mai avea puțin și exploda și simțeam nevoia să lovesc ceva de nervi sau pe cineva... Fata asta mă înnebunea pur și simplu, se juca cu mintea mea fără nici un efort.
Am ieșit rapid din bloc simțind cum aerul rece mă lovește direct în față limpezindu-mi mințile. Trebuia să mă pregătesc pentru treaba din seara asta. Era un transport frumos pe care îl așteptam de mult timp și nu puteam sa las nimic să mă distragă. Iar ideea ca Milles se pregătea să iasă în oraș nu mă liniștea deloc. Sunt sigur ca fetele au convins-o să iasă în club cum au ele obiceiul dar în mod normal tot timpul era un băiat cu ele, pentru protecție sporită. Însă acum toți din gașca urmau să fie implicați în treaba din seara aceasta, iar faptul ca Milles urma să meargă fără cineva să o apere îmi stătea pe creier.
Am scos rapid telefonul din buzunar ducându-l la ureche în timp ce mă îndreptam spre mașina mea.
-Da? Ce e? am auzit glasul somnoros a Jessicai în difuzorul telefonului.
-Dormeai? La ora asta?
-Da, ies deseară în club și trebuie să fiu fresh, știi ca îmi place sa dorm.
Aveam dreptate.
-Jess, știi ca mi-ai rămas datoare ultima dată. Acum e timpul să te revanșezi. Anulează ieșirea în club din seara asta. Sun-o pe Christine și inventați ceva ca Milles să rămână acasă. Avem un furt în seara asta și nu vreau să-mi stea mintea doar la faptul ca Milles e înconjurată de libidinosi perversi, am spus hotărât și acum ca o ziceam cu voce tare sună foarte stupid din partea mea
-Ești nebun? Ce te-a apucat?
Am oftat trecându-mi mâna agitat prin păr. Chiar păream nebun.
-Doar fă ce ți-am cerut și suntem chit.
Jessica a oftat zgomotos. Știa ca nu are cu cine să negocieze.
-Ok, fie, a cedat și puteam simți prin telefon cum și-a dat ochii peste cap. Am închis înainte să mai apuce să zică ceva.
[...]
Am parcat în fața garajului vrând să iau câteva butelii de NOX pentru mașina pe care o folosesc de obicei în asemenea treburi. Mașina mea era rapidă, dar nu puteam risca să luăm propriile mașini la jafuri, riscam să fie văzute numerele de înmatriculare și doar un pas mai e până poliția să-și dea seama cine era în spatele acestor lucruri. Nu ca oricum nu ne-ar bănui.
Înăuntru băieții erau și ei pregătiți verificând pentru ultima dată mașinile. Collins, Mark, Trent și Carter și-au ridicat privirea uitându-se curioși la mine.
-De ce a durat atât să ajungi? m-a întrebat Carter cu o sprânceană ridicată.
-A fost trafic, am mințit luându-mi buteliile albastre de pe raft.
-Băieți, nu am deloc o presimțire bună cu privire la seara asta, a oftat Collins încă cu capul afundat sub capota uneia dintre mașinile negre. Toți aveam pentru astfel de treburi câte un Ferrari F8 Spider negru, dar fiecare l-a personalizat după bunul său plac.
-O haide, Collins, nu mai fi o fetiță, l-a acuzat Mark bătându-l prietenește pe spate.
-Are dreptate, ceva nu pare să fie în regulă, l-am susținut pe Collins serios. Chiar dacă încercam să îmi înlătur din minte acest sentiment, acesta era prea persistent. De obicei am încredere în instinctele mele.
-Plus ca nu e o idee bună să facem asta fără Denise, a adăugat Trent făcându-mi mușchii să se tensioneze. Idiotul avea dreptate, Denise era o piesă importantă în tot puzzle-ul, ea s-a ocupat de monitorizarea acestui transport. Dacă mă ocupam eu de la început, era floare la ureche fără ea, dar ea știa acum toate detaliile despre el, iar noi aproape nimic.
-Vreți să încetați? Așteptăm transportul asta de mai bine de 2 luni, nu putem să îl ratăm acum. Cu sau fără Denise ne descurcăm foarte bine dacă ne ținem de plan. Echipa asta a mers și înainte să apară Denise între noi, a încheiat Carter vizibil nervos făcându-ne să ne ținem părerile pentru noi.
Viteza mașinii creștea cu fiecare secundă în timp ce ne înaintam în formație de 5 pe șoseaua umedă. Începuse ploaia. Carter era în fața mea cu F8-ul lui negru care avea unele puncte de un verde neon care se întindeau pe ambele părți ale mașinii până spre portbagaj, dădeau impresia de un animal print distorsionat. Apoi erau Collins și Mark în paralel cu cele două mașini ale lor. Collins avea câteva abțibilduri galbene neon pe fiecare ușă a mașinii, iar Mark avea aceleași abțibilduri pe albastru, ei mereu aveau cam totul la fel, erau prieteni buni din copilărie. În spatele lor era Trent cu mașina lui care avea la praguri câteva inserții aurii și trăgea după el o remorcă pe care urma să punem mașina furată, iar ultimul eram eu, care aveam doar un led sub mașina de un roșu închis, restul mașinii rămânând neagră complet.
Carter era primul și eu ultimul, tocmai pentru a reuși să apărăm gașca din față și spate în cazul unor complicații.
Am intrat pe drumul șerpuit de munte pe care știam ca se află tirul care ducea mașina. Și așa era, în fața noastră la câțiva metri am observat tirul cum mergea și el cu viteză, însă un lucru interesant, nu avea mașini de protecție cu el, ceea ce e foarte ciudat pentru o asemenea valoare.
Ne-am apropiat înconjurând tirul din toate părțile, iar Trent a rămas în spatele lui fiind pregătit cu remorca. Collins și Mark erau de o parte și de alta a tirului iar eu și Carter am trecut în fața lui obligându-l să încetinească. Am aruncat o privire în oglindă retrovizoare observând în cabina tirului mai mulți oameni decât ar fi normal. Trebuia să fi fost doar șoferul. I-am văzut pe cei doi de lângă șofer aplecându-se și cotrobăind după ceva sub bordul tirului. Mi-am întors privirea în dreapta ore mașina lui Carter și i-am văzut privirea în oglinda retrovizoare, după care s-a uitat la mine îngrijorat.
-La dracu! Au arme...
E tot ce am apucat sa spun inainte sa aud zgomotul asurzitor al glonțului cum a lovit parbrizul din spate, acesta făcându-se țăndări și toate gloanțele căzând pe mine.
[...]
MILLES P.o.v
Am deschis ochii somnoroasă oprind alarma enervantă a ceasului care suna de minute bune. M-am ridicat ușor din pat făcându-mi drum spre fereastra mare din camera mea. Am dat draperiile la o parte și m-am întins dezmorțindu-mi oasele. Adormisem foarte greu aseară. Mii de gânduri și planuri mi-au trecut prin cap și toate duceau spre un singur lucru RĂZBUNARE. Aveam atâtea idei pentru a mă răzbuna pe Denise pentru ceea ce făcuse, însă era mai satisfăcătoare frica în care știam ca trăiește acum. Ideea ca nu știa când va veni răzbunarea sunt sigură ca o macina pe dinăuntru.
Am privit pe geam văzând picăturile de ploaie cum se lovesc violent de sticla. Ploua torențial, perfect. Nici ca se putea mai bine, eu fără mașină în drum spre stația de autobuz cu ploaia asta torențială.
Mi-am făcut rutina de dimineață, apoi m-am așezat în fața dulapului gândindu-mă cu ce să mă îmbrac. Mi-am luat veșnica ținută care nu dădea gres niciodată în cazul meu. Blugi negri cu talie înaltă rupți în genunchi și un tricou alb strâmt împreună cu geaca de piele. Am aruncat o ultimă privire în oglindă înainte de a ieși din cameră. M-am așezat la masa din bucătărie cu o ceașcă mare de cafea, asta e ceea ce aveam nevoie pentru așa o zi. Mi-am scos telefonul din buzunar începând să verific rețelele sociale și un gând nebun mi-a trecut prin minte... ce ar fi să caut profilul lui Ethan? Dar dacă stau să mă gândesc, nici măcar numele lui de familie nu îl știu. Arghh...
Și eu deja i-am căzut în plasă, a adăugat conștiința mea supărată și am decis să o ignor, chiar dacă avea dreptate. Sunt o idioata. După discuția de aseară nu m-am putut opri să nu mă gândesc la el continuu. Era în mintea mea mereu, ochii lui, buzele lui, parfumul lui care mă înnebunește și atingerile lui impregnate în pielea mea... e clar, o iau razna. Aseară mi-a promis ca va sta departe de mine și eram de acord, dar o mică parte din mine era foarte revoltată.
De aceea planul de aseară făcut cu fetele de a ieși în club era ideal, tot ce aveam nevoie pentru a uita de toate cele întâmplate, însă dintr-un motiv sau altul Christine si Jessica s-au gândit să anuleze chiar înainte să plecăm. Așa ca m-am resemnat punându-mă la un film siropos, care pe la jumătatea lui a început să mă plictisească și situația mea amoroasă nu era tocmai la fel de perfectă ca cea din film, așa ca l-am oprit. Cine are parte în viața reală de așa ceva? Mai nimeni.
Am fost scoasă din gândurile mele auzind ușa de la intrare trântindu-se. Când mi-am ridicat privirea l-am văzut pe Ethan intrând în bucătărie. Arată rău, chiar foarte rău. Era plin de noroi, ud, iar hainele îi arătau sfâșiate pe alocuri iar ochii lui erau roșii, injectați parcă. Părea foarte obosit. Avea până și câteva răni pe mâini.
-Ce s-a întâmplat? am suspinat surprinsă văzându-i starea deplorabilă.
-Nimic, am avut o noapte grea, a scuturat din cap.
-Carter arăți foarte rău, sigur nu s-a întâmplat nimic? Unde ai fost?
-Sunt bine, Milles! Merg să mă culc. Ai grijă la școală.
A rostit înainte să se facă nevăzut lăsându-mă singură cu atâtea întrebări în minte. Zici ca trecuse printr-un uragan.
Mi-am scuturat capul pentru a-mi lua gândul de la posibilele scenarii care deja se formau în capul meu și mi-am luat ghiozdanul coborând jos. Odată ieșită din scara blocului am luat o gură mare de aer pregătindu-mă psihic pentru drumul pe care îl aveam de făcut, însă o mașină neagră cu motorul pornit care aștepta lângă intrare m-a clacsonat distrăgându-mi atenția. Puteam recunoaște oriunde mașina asta... Ethan. Am simțit cum inima a început să îmi bată mai alert.
Am ales să îl ignor deschizându-mi umbrela și pășind hotărâtă prin ploaie spre stația de autobuz. Acesta a pornit de pe loc mergând ușor pe lângă mine și a deschis geamul pasagerului.
-Milles, urcă în mașină, mi-a ordonat serios fără să mă privească.
-Mă descurc, am spus continuând să merg.
-Nu e momentul să te încăpățânezi, urcă. Carter m-a trimis să te iau.
Auzind asta am lăsat orgoliul deoparte și m-am urcat în mașină, închizând portiera în urma mea. El m-a privit serios, și timp de câteva secunde privirile noastre s-au întâlnit și au rămas blocate. Am simțit cum valuri de electricitate îmi traversau corpul.
M-am încruntat văzându-l. Avea părul răvășit, ochii obosiți parcă nu dormise toată noaptea și hainele leoarcă de ude. Arata la fel de rău ca și Carter, dar într-un fel tot arată a naibii de bine. Enervant de bine. Ca un model de lenjerie intimă pentru bărbați. Mușchii proeminenți se vedeau perfect prin hainele ude care stăteau lipite de corpul sau evindentiindu-i fiecare mica părticică.
-Ce e cu tine? am întrebat examinandu-l, iar el și-a mutat privirea pornind de pe loc ignorandu-mi întrebarea.
-Nimic.
-De ce ai venit să mă iei? Mi-ai promis ca stai departe de mine aseară.
-Carter m-a trimis să te duc la școală.
-Minti, Carter nici măcar nu știe nimic din ce s-a întâmplat cu mașina mea, am afirmat hotărâtă menținându-mi privirea pe el. Era prea relaxat pentru felul în care arata.
-Un simplu mulțumesc este de ajuns, și-a dat ochii peste cap menținându-si privirea la drum. Am realizat ca nu era momentul să mai insist cu subiectul, arata prea epuizat ca să-și mai bată capul cu întrebările mele, așa ca am lăsat-o baltă. Și atunci de ce venise după mine?
-Ce s-a întâmplat de arăți așa? am întrebat de data asta cu glas încet, aproape în șoaptă. Și-a trecut mâna prin păr gânditor. Părea ca nu știe ce să spună.
-E ceva ce are legătură cu tine și cu Carter, nu-i așa? Și el a venit arătând la fel... am spus aproape în șoaptă privind în gol. Încercam să pun informațiile cap la cap.
-Nu-ți bate capul, nu e ceva important.
-Atunci de ce îmi eviți privirea?
A expirat zgomotos trecându-și mâna stresat prin păr.
-Pentru ca încerc să mă țin de promisiune și tu nu mă ajuți. De fiecare dată când te privesc mă înnebunești, a concluzionat relaxat ca și cum era cel mai evident lucru și eu eram cea toantă care nu observa asta.
-Dar am promis, a continuat oprind motorul mașinii și abia atunci am observat ca ne aflam în parcarea facultății. Nu știam ce aș fi putut spune într-un astfel de moment.
-Și totuși faptul de a sta departe presupune mai mult de atât, am rostit în timp ce am deschis ușa mașinii ieșind repede din ea.
M-am grăbit spre ușa facultății încercând să evit ploaia torențială, lucru cam imposibil pentru ca oricum mă udase destul de tare.
Am înaintat spre cafenea fiind hotărâtă să îmi iau o a doua cafea pentru dimineața asta dacă tot ajunsesem mai devreme decât am plănuit. Și dacă tot eram aici, îmi căutam și prietenii cu privirea, și m-am bucurat când am văzut-o pe Jessica stand la o masă.
-Neața! am chițăit îmbrățișând-o.
-Te rog să nu mă omori pentru aseară.
-Nu, dar ce s-a întâmplat? Nu am primit nici o explicație, am zâmbit privind-o curioasa. Și nu pari tu genul de persoană care pur și simplu nu mai are chef de mers, am adăugat scanând încăperea. Nu mai era nimeni cunoscut.
-A intervenit ceva, s-a fâstâcit evitându-mi privirea. Mintea, îmi puteam da seama. Ce Dumnezeule are toată lumea azi?
In următoarea clipă Christine s-a așezat lângă noi val vârtej aruncându-și geanta pe masă agitată.
-Milles, ești ok? Te simți bine? a întrebat agitată parcă verificându-mă dacă mai trăiesc.
-Da, am chicotit amuzată de reacția ei. Sunt bine, voi rezolva eu și cu mașina și cu ea, am adăugat și mai ca îmi pierea zâmbetul când mi-am adus aminte de situație.
-Nu la asta mă refer... a zis cu vocea joasă privindu-mă cu subînțeles. Oh la naiba, mi-am dat o palmă mintală când mi-am dat seama ca ea e cea care ne văzuse în vestiar ieri pe mine și pe Ethan sărutându-ne.
-Ce? Am pierdut ceva? a întrebat Jess curioasă.
-Milles și Ethan se sărutau în vestiar ieri înainte de incidentul cu mașina, a zis în șoaptă și Jessica a făcut ochii mari speriată, zici ca văzuse o fantomă.
-Shh... taci! am mustrat-o pe Chris inainte ca cineva sa o audă, începuse să se aglomereze pe aici.
-Ești nebună? Ce e în capul tău? a țipat Jess în șoaptă și acum chiar era speriată de-a binelea.
-Se pare ca nimic, a răspuns Chris în locul meu făcându-mă să mă încrunt.
-Milles, ai zis ca stai departe de el, mi-a reproșat Jess agitată. De ce era așa mare lucru?
-Nu voi spuneați în vestiar ca e nebun după mine? Am vrut să verific, am mințit încercând să arăt un zâmbet fals.
-E pierdută, a concluzionat Chris uitându-se la mine de parcă îmi creștea un al doilea cap.
-Milles, ascultă-mă bine, nu vreau sa ajungi să suferi după Ethan, pentru ca poate deveni o obsesie foarte ușor. Modul în care îți sucește mințile e unic, dar e totul doar o amăgire. El nu e capabil să iubească, crede-mă, îl cunosc de mult timp!
-Jess are dreptate, mai ales ca el are o deviză pe care o susține de când îl cunosc. Are doar două reguli după care se ghidează când vine vorba de fete, nu pune întrebări despre trecut și nu te aștepta la un viitor. El nu are relații și niciodată nu a fost cu vreo fată într-o relație, doar se folosește de ele până se plictisește și apoi trece la următoarea, a continuat Chris îngrijorată și probabil mi se citeau pe față toate emoțiile.
Aveam un nod în gât și nici măcar nu știam de ce. Simțeam un cutremur pe dinăuntru, și simțeam căldura care mă învăluia făcându-mă probabil roșie la față.
-Nu vă faceți griji fetelor, nu e cazul de așa ceva, între noi nu este nimic și nici nu va fi.
Amintește-ți Milles! Respectul de sine trebuie să fie mai puternic decât propriile sentimente! Nu poți lăsa pe nimeni să se joace cu inima ta, chiar dacă a început deja să facă asta.