M-am apropiat de marginea piscinei cu gândul sa intru macar cu picioarele in apa stand in fund pe marginea piscinei, insa in urmatorul moment am simtit doua mini reci pe mine si m-am întors imediat din cauza sentimentului neplacut pe care mi-l dadeau. Am dat de doi ochi caprui care ma priveau curiosi.
-Mâinile jos, Mark, am zâmbit îndepartîndu-i mâinile
de pe mine.
-Stii ce inseamna razbunare? Ma întreaba cu zâmbetul pana la urechi si expresia mea devine una serioasa. Nu ar îndrazni, nu?
-Mark, nu stiu sa not, ii zic cat de serioasa pot dandu-mi seama ce are de gand. Carter si Collins l-au aruncat mai devreme in apa, iar acum vrea sa se razbune pe mine.
-Mark, las-o in pace, striga Christine de pe marginea cealalta a piscinei văzând toata situatia.
-O, sigur ca nu stii, poate te salveaza fratele tau erou, nu? Zice si isi pune o mana pe spatele coapselor mele, iar cealalta mana pe spatele meu ridicandu-ma de la pământ.
-Mark, vorbesc serios, mâinile jos! Zic simtind cum panica ma cuprinde. Am privit in jur, insa nu-l vedeam pe Carter prin zona, singurii care erau atenti la noi erau Christine si Ethan, care acum a venit langa noi.
-Inceteaza Mark, da-i drumul, il aud pe Ethan serios, insa Mark continua sa ia asta drept o gluma si se apropie din ce in ce mai mult de marginea piscinei cu mine in brațe. M-am prins mai puternic cu bratele de gâtul lui, macar daca ma arunca, sa-l trag si pe el.
-Mark! Il atentioneaza Ethan ridicand tonul, insa inainte sa apuce sa faca ceva, simt cum mainile lui Mark dispar de pe corpul meu si in urmatorul moment fac contact cu apa rece din bazin.
ETHAN P.O.V
-Esti un asa un nemernic, Mark! Milles nu stie sa înoate, aud vocea disperata a lui Christine si o vad alergând spre marginea bazinului.
Fara sa mai gandesc o secunda, sar in bazin dupa Milles si apuc trupul ei care se zbatea in apa. O scot din apa si o asez pe jos chiar in apropierea piscinei si ma las pe vine inaintea ei încercând sa-mi dau seama daca e in regula, insa tusea ei continua nu ma linisteste deloc. Am vrut sa ma apropii sa o strang in brate, încercând sa o ajut sa se calmeze, insa imediat am fost împiedicat de Christine care statea langa mine.
-Nu o atinge, trebuie sa o lasi singura, a zis facandu-ma sa ma incrunt. Cum dracu sa o las singura daca e in stare de soc? Am vazut-o cum si-a tras genunchii la piept si si-a pus capul pe brate fara sa mai scoata un sunet.
-Milles, imi pare rau, imi cer iertare, credeam ca glumesti, s-a apropiat Mark de noi, insa nu mi-am dezlipit ochii de pe Milles.
-Mark, taci dracului si ieși de aici, am zis ferm încercând sa stau calm, insa simpla lui prezenta aici ma facea sa-mi doresc sa-l bat pe nenorocit pana ajunge in situatia lui Milles.
-Chiar imi pare rau, voiam sa fie doar o joaca, continua agitat, insa ochii mei erau blocati pe Milles care acum a inceput sa plângă in liniste.
-IESI! am tipat dintr-o data si am putut-o vedea pe Christine cum isi mareste ochii surprinsă, dar ramane tacuta.
Am privit in jur si am putut observa ca acum toata lumea se uita la Milles ca la un spectacol, asa ca la naiba cu prostia cu atinsul, o ating cat vreau si cand vreau si nimeni nu poate sa opreasca asta, nici măcar ea. M-am apropiat de ea si am luat-o in brate în stilul miresei inaintand spre usa care ducea spre vestiar, usa care acum mi se parea la kilometrii distanta. Milles si-a pus un brat in jurul gâtului meu, iar celalalt se odihnea pe pieptul meu, in timp ce fata ii era ingropata în scobitura gâtului meu. O puteam auzi cum plânge încet lăsând cateva suspine mici sa iasã.
Am intrat in vestitul fetelor si am fost a naibii de bucuros sa vad ca e gol. Am lasat-o pe Milles pe o banca, iar ea a adoptat aceeasi pozitie de mai devreme, strangandu-si genunchii la piept. Am cautat imediat cu privirea ceva cu care ii puteam acoperi corpul si nu doar pentru ca probabil ii era frig, ci pentru ca nu cred ca pot rezista mult langa ea atât timp cat ea era in costum de baie si corpul ei de zeita era expus privirii mele infometate.
Dar acum nu era momentul. Concentreaza-te, Ethan!
Am luat o patura subtire gasita prin încapere si am pus-o pe umerii lui Milles, astfel acoperindu-i si picioarele, apoi m-am asezat in fata ei pe banca.
Privea intr-un punct fix si era inexpresiva, parca era pierduta in proprile gânduri. Nici macar nu isi dadea seama ca stateam in fata ei.
Vazând ca nu reactioneaza in niciun fel, mi-am asezat mana usor pe genunchiul ei, iar ochii ei s-au ridicat imediat intalnindu-i pe ai mei. Ma privea temătoare și reținută.
-Esti mai bine? Intreb usor si pot vedea ca in urma intrebarii mele, sprâncenele i se unesc si cateva lacrimi mici dau sa cada din nou din frumosii ei ochi.
Vazând asta, m-am apropiat de ea si mi-am pus bratele in jurul trupului ei micut si firav. Ea nu mi-a respins gestul, din contra s-a afundat mai tare in bratele mele încercând sa respire regulat. Cred ca începea sa se calmeze.
In urmatorul moment, usa a fost trântit brusc de perete si Carter a intrat val vârtej in încapere venind agitat spre noi. Milles s-a retras imediat din bratele mele privindu-si fratele care acum era asezat pe vine in fata bancii.
-Carter... vreau acasa, il aud vocea micuta si vad cum ochii i se umplu iar de lacrimi. Cred totusi ca e mai mult decat un simplu soc in urma aruncarii ei in apa.
[...]
MILLES P.O.V.
Mi-am deschis usor ochii simtind mici întepături,
semn ca plânsul m-a extenuat azi. Si nici nu ma mira.
Înca eram afectata de cele întâmplate si partea cea mai proasta e ca nu pot controla asta. Nu tine de mine si nu, nu sunt o nebuna. De fapt, nici nu stiu ce am cautat eu la piscina din moment ce aveam amintiri atât de neplacute cu apa. Apa mi-a luat ce aveam eu mai drag și asta doar din cauza mea. Nici măcar nu trebuia să fiu în preajma ei.
M-am ridicat in fund încercând sa disting ceva prin întunericul care s-a asternut in camera, insa imi era imposibil. Mi-am trecut mâna peste fata de cateva ori, incercând sa elimin disconfortul si ochii rosii pe care mi le-a produs plânsul si m-am întins spre veoza de pe noptieră pornind-o. In camera s-a dispersat imediat o lumina calda si mare mi-a fost mirarea sa vad ca nu sunt singura in propriul pat. Un zâmbet mic mi s-a asternut pe chip cand am vazut-o pe Christine dormind langa mine si capul afundat in perna moale. Apoi mi-am plimbat privirea prin restul încaperii si am putut observa restul persoanelor care dormeau duse, mai putin una.
Carter dormea la picioarele noastre, pe capatul patului, Collins dormea pe covorul alb de langa pat, ier Jessica dormea jumătate pe jos și jumătate întinsă pe o parte a patului, insa Ethan era perfect treaz studiindu-mi fiecare miscare. Era asezat pe fotoliul din coltul încaperii cu coatele pe genunchi si mainile împreunate sub barbie. Chiar si in lumina difuza din încapere, tot arata a naibii de bine. Ochii săi mă străpungeau până în adâncul sufletului.
-Sa stii ca nu ajuti deloc daca continui sa te holbezi, zic cu glas încet astfel încât sa nu-i trezesc pe restul.
-Dar nu ma holbam, asta e nepoliticos. Mai degraba admiram, zice cu un mic zâmbet pe buze, un zâmbet care te putea omori intr-o secunda, iar in urmatoarea secunda sa te readuca la viata fara prea mult efort. Era un bărbat ilegal de frumos și atitudinea pe care o emana te lasa mereu fără aer. Nu mă lăsam niciodată intimidată de niciun bărbat, dar el... îmi făcea stomacul mereu să se strângă când era prin preajma. Până și numele lui îmi făcea pielea de găină, ceva extrem de ciudat pentru mine .
-Sigur, admirai o epava, pufnes ducandu-mi mana in parul lung încercând sa-l descalcesc. Ethan ma privi timp de cateva secunde fara sa zica nimic.
-Vino aici, spune si ma uit confuza la el, dar ma ridic din pat si fac pasi mici spre el incercand sa nu ma impiedic de Collins care mai avea putin si sforaia.
M-am apropiat de el si s-a tras putin intr-o parte a fotoliului, astfel incat sa ma pot aseza pe mânerul fotoliului, iar picioarele mele se odihneau pe sezutul
fotoliului lângă Ethan.
-Nu esti o epava, Milles, zice încet, aproape in șoaptă si ma priveste staruitor in ochi. Parca încerca să mă citească, să deslușească misterele care se află în spatele ochilor mei negri. Lucru imposibil de făcut. Sunt prea multe de deslușit.
-Nici nu ai idee, zâmbesc amar si imi cobor privirea in poala. Chiar nu are idee ce epava sunt in momentul asta. Am trecut prin prea multe ca sa fiu o persoana normala, mult prea multe pentru vârsta mea. Iar aceste evenimente m-au adus aici in acest punct, încercând să mă schimb, să încep o etapă nouă și să fiu o nouă eu...
-Ai avut ceva incident care implica apa? Ma întreaba la fel de încet si pentru câteva secunde simt cum raman fara aer. Am inceput sa-l privesc speriata implorand in mintea mea sa nu-mi ceara sa-o povestesc, pentru ca voi refuza cu vehementa. Am facut un simplu gest cu capul prin care aprobam cele spuse de el. Si cred ca din privirea mea isi daduse seama ca nu voiam sa zic nimic pentru ca nu insistase.
Mi-a prins mâna care se aflase pe genunchiul meu si o duse la buze lasând un mic pupic pe incheietura mea. Am ramas pentru un moment socata, poate putin si confuza pentru ca nu întelegeam de ce ar face asa ceva. Dar probabil e doar mila, totusi am simtit un mic fior in tot corpul cand i-am simtit buzele pe pielea mea si asta ma nelinistea oarecum. De ce am astfel de reacții la el? Și unde a dispărut acel bărbat impunător și rece? Nu pare el genul care să aibă astfel de gesturi de tandrețe și mai ales... nu cu mine, nici nu ne cunoaștem.
Mi-a eliberat mana, insa ochii lui se uitau înca staruitor intr-a mei pana cand am auzit un mormait de pe pat, semn ca Carter mai are putin si se trezeste, asa ca m-am ridicat imediat de pe mânerul fotoliului si m-am dus in locul meu din pat încercând sa fiu cat mai silentioasa. In tot acest timp ii puteam simti încă privirea insistenta a lui Ethan pe corpul meu analizandu-mi fiecare particica.
Nu credeam ca Ethan poate fi asa compatimitor, la prima vedere pare un tip insensibil caruia nu-i prea pasa de multa lume din jurul lui, si poate chiar asa era. Nu-l cunoști Milles, poate e doar o mască.
-S-a trezit frumoasa adormita? Am auzit glasul lui Carter care ma privea somnoros, doar cu un singur ochi deschis.
-Cred ca nu eu sunt frumoasa adormita, chicotesc și Etahn îl privește cu același amuzament. Carter se ridica in fund pe pat si se uita ofensat la amândoi, apoi ia mica pernuta pe care a dormit si o arunca in Ethan, insa reuseste sa-l nimereasca doar intr-un picior. Incep sa rad impresionata de lovitura lui care e mai proastã decat a unui copil de 5 ani care sigur s-ar descurca mai bine.
-Buna aruncare, surioara, il tachineaza Ethan, iar Carter ii arata semnul păcii hlizindu-se la el. Parca erau doi copii mici.
-Nu puteti tacea nici macar o amarâta de secunda? Se plânge Christine tragandu-si plapuma groasa peste cap.
-Ba sigur ca putem, mai ales Milles care atunci cand se plimba prin camera uita ca dormi pe jos, se freaca Collins iritat la ochi, iar eu imi abtin cu greu râsul contagios. Nu stiam ce simt eu lipit de falca, dar acum mi-am dat seama ca era piciorul lui Milles, spune si in urmatorul moment izbucnesc in ras. Christine isi scoate iritata capul de sub plapuma si isi ia perna cu ea indreptandu-se spre usa.
-Nu va mai suport, am nevoie de somn si multa mâncare, deci ma gasiti in frigider, zice exasperata iesind din camera si toti începem sa râdem. Eu mai aveam putin si ma sufocam cu propriul ras.
-Stati... se opreste serios Carter si se uita la mine. A zis cumva ca ne manânca mâncarea? Isi casca ochii ridicandu-se cu viteza luminii de pe pat.
-Si eu vreau mancareee, a tipat Collins urmandu-l pe Carter afara din camera, iar eu si Ethan am inceput sa chicotim. Jessica se ridica buimaca și ea neînțelegând ce se întâmplă. Ma privește timp de câteva secunde somnoroasă după care sare lângă mine și mă îmbrățișează strâns de parcă nu ne-am mai văzut de ani de zile.
-Mă bucur ca ești bine Milles, chiar mi-am făcut griji, spune cu un zâmbet de copil încă ținându-mă strâns în brațe.
-Mulțumesc Jess, mă bucur ca am prieteni buni lângă mine, spun zâmbind vag. Prieteni... n-am mai simțit de mult cum e să ai prieteni adevărați. Vechii mei prieteni m-au vândut pe 2 doze de droguri, așa ca...
[...]
A doua dimineata m-am trezit cu buna dispozitie si mult chef de viata, chiar daca m-am trezit mai devreme decat de obicei. Mi-am propus ca inainte de scoala sa trec pe la cineva drag mie care îmi lipsea mult. Si uite-ma aici, parcand in fata micii case aranjate cu gust. Chiar daca era trecut de mijlocul lunii noiembrie, pe veranda din fata casei erau încă frumoasele flori in ghivece pe care stiam cat de mult le adora.
Am pasit usor pe mica alee care ducea spre usa din lemn uzat. Am simtit aerul rece cum se izbeste de fata mea si era sesizabil mai frig decat in alte zile.
Cred ca iarna mai are putin si isi face aparitia cat de curând. Am suflat adânc odata ce am ajuns in fata usii vazând aburii care ieseau in urma respirației mele contopite cu frigul crunt de afara. Am inchis ochii timp de o secunda pentru a-mi aduna puterile, dupa care am batut usor in usa. Imi muscam buza emotionata odata ce s-au auzit cateva zgomote din spatele usii, apoi in fata mea a aparut un trup mic însotit de un zâmbet retinut.
-Nana? Am intrebat retinuta cand i-am vazut incruntatura pe chipul imbatrânit, dar frumos. Sunt eu, Milles, continui si vad cum fata ei se lumineaza imediat si mici lacrimi apar in ochii ei de un albastru oceanic.
Fara sa mai reusesc sa scot un cuvant, sunt trasa imediat intr-o îmbratisare stransa, plina de caldura si iubire. Si chiar daca nu sunt obisnuita cu astfel de imbratisari, o accept imediat si chiar ii raspund la îmbratisare. Mi-a fost atât de dor de ea.
-Uite-te la tine, nu-mi vine sa cred ce mare te-ai facut, zice odata ce imi da drumul din îmbratisarea de urs. Haide, vino înauntru, ma pofteste si fac in pas intrând in mica încapere aranjata cu gust. Imi aduc atât de bine aminte de aceasta casa, o consideram palatul meu regal in care eu eram printesa. Chiar daca casa este destul de mica, eu o consideram palat pe atunci si pot sa spun ca simt aceleasi trairi si acum cand pasesc in interiorul ei.
Am intrat in sufragerie facandu-ma comoda pe unul dintre fotolille mele preferate si am privit frumoasa femeie cum se aseaza pe fotoliul din dreapta mea zambindu-mi larg. Atâtea amintiri imi vin in minte doar cand o privesc si nu pot sa nu observ ca timpul nu a iertat-o nici pe ea. Acum parul ei era mai alb, iar trasaturile fetei mai imbatranite, dar i-a ramas aceeasi frumusete radianta. Cât despre felul ei de a fi, a ramas acelasi. Aceeasi femeie eleganta si gratioasa pe care o stiam intotdeauna, aceeasi femeie care ma certa cand eram mica pentru ca nu stateam dreapta si nu aveam pic de feminitate in mine, ei bine, ea a reusit sa imi imprime acea feminitate. Chiar si înaintata in vârsta, puteam observa eleganta in tinuta ei formala si nelipsitele tocuri nu foarte inalte care nu au lipsit niciodata din tinuta ei alaturi de cocul bine aranjat.
-Mi-a fost atât de dor de tine, spun cu glas încet, iar ea mi-a luat mana imediat strangand-o intr-a sa, acelasi gest pe care il facea mereu cand aveam nevoie de ea. A fost cea mai buna dadaca din lume si faptul ca a avut grija de mine de cand m-am nascut, m-a facut sa o iubesc mai mult decat pe propria mama.
-Si mie mi-a fost dor de tine puiule, zice si zâmbeste imediat. Chiar si zâmbetul ei imi transmitea liniste si caldura. Ia spune-mi, ce faci pe aici?
-M-am mutat aici, zâmbesc slab si pot vedea confuzia citindu-i-se pe chip.
-Impreuna cu părinții tai? Ma întreaba retinuta dar cred ca banuieste deja raspunsul. Eu doar clatin din cap negativ.
-Mama ma uraste... si stiu ca nu iti place sa zic asta, dar si eu pe ea. Iar tata... încep sa spun simțindu-mi inima cum începe sa galopeze, însă ea mă întrerupe imediat. Cred ca știe deja.
-Si acum unde locuiesti? Sa stii ca usa mea e deschisa oricand pentru tine, spune si zâmbetul mi-a aparut imediat pe buze.
-Stiu Nana, dar locuiesc cu fratele meu, incercam sa reparam cumva lucrurile între noi.
-Sunt curioasa cum supravietuiesc doi copii singuri, rade si da din cap ca si cum ar incerca sa-si alunge gândurile.
-Asta e problema, Nana, ca nu mai suntem copii, din pacate, imi aplec privirea spre mana mea care era înca tinuta in mana firava a ei.
-Depinde cum privesti lucrurile, puiule, nu trebuie sa lasi lumea sa te doboare si trebuie sa controlezi asta.
Sa stii ca ai control asupra vietii tale, trebuie doar să-ți dai seama cum sa-l folosesti si atunci vei cuceri lumea si vei straluci ca cea mai frumoasa stea de pe cer. Lupta pentru ceea ce vrei si fa asta cu tot ce ai tu mai bun, demonstreaza ca poti si stiu ca tu poti. Eu te-am crescut si crede-ma, puiule, nici nu ai habar cate poti face si tu te lasi doborata de tot ce-ti apare in cale. Te cunosc de când erai cat un gândăcel, si te cunosc mai bine decat crezi, vad in privirea ta cat de mult suferi si ma doare sa te vad asa. Fii tu! Nu lasa pe nimeni sa te schimbe și nu asculta de părerea celorlalți. Tu poți fi cea mai bună versiune a ta, și știu ca poți fi tu fără sa te temi de nimeni și de nimic, te cunosc prea bine, termina mangaindu-mi obrazul si tot ce pot eu sa fac e sa-mi sterg lacrimile care cad necontrolat pe fata mea.