Aiyana
Mereu am fost atentă la detalii, atât de atentă încât nu m-am temut niciodată că voi da greș, că voi rata să observ o grimasă, un zâmbet firav sau vreo șoaptă. Atât de atentă și totuși...
Trag aer în piept înainte de a păși pe ultima treaptă și un zâmbet mic îmi înflorește pe chip în timp ce-mi îndrept pașii către spațiul deschis și sunt surprinsă când privirea-mi cade asupra Oliviei, a lui Dima și Sebastian ce sunt așezați la masa înaltă din bucătărie, râzând copios.
Zâmbetul mi se lățește pe chip când dau cu ochii de Enzo ce prepară celebrele lui clătite și aproape că mă pufnește râsul când îmi dau seama că și-a făcut un obicei de a găti clătite după fiecare seară pe care o petrecem împreună și nu mă pot întreba cum ar arăta viața mea dacă mi-aș petrece fiecare noapte alături de el. Clătite în fiecare dimineață? Clătite la fiecare oră din zi și din noapte?
— Neața, murmur, făcându-mi apariția lângă ei.
Capetele celor trei de la masă se întorc în direcția mea în timp ce mă apropii de ei.
— Neațaaaa! exclamă Olivia, întinzându-se pentru a mă cuprinde în brațe când ajung în dreptul ei.
— Chiar mă întrebam când avea de gând prințesa să se trezească, Dima îmi aruncă o privire cu subînțeles, bucuros că are motiv pentru a mă tachina.
Îmi dau ochii peste cap și-mi mișc capul în semn de negație, făcând ceea ce fac cel mai bine când vine vorba de Dima... îl ignor.
Îmi pironesc privirea asupra lui Sebastian care-mi zâmbește în semn de salut. Mă încrunt ușor când realizez că Enzo nu mi-a răspuns la salut și-mi întorc capul în stânga, curioasă să aflu ce anume îi acaparează toată atenția, însă nu apuc, căci o durere ascuțită îmi străpunge inima și înghit în sec când îmi dau seama că urmează să am o viziune.
Închid ochii câteva clipe și-mi mușc buzele cu putere, încercând să nu mă concentrez pe durerea ce-mi învăluie inima, dorindu-mi cu ardoare să evit inevitabilul, însă este imposibil.
În fața ochilor îmi apare o încăpere răvășită, cu bucăți arse de mobilă și cenușă așezată pretutindeni. Înghit în sec când în fața ochilor îmi apare Enzo care se întinde să ia de jos o jucărie de pluș murdară și inima mi se oprește în loc când îmi dau seama că e pisica pe care i-am oferit-o eu. Analizez încăperea câteva secunde și-mi dau seama că aceasta este camera lui Enzo.
Pășesc ușor printre bucățile de mobilă arsă și mă opresc pe loc când dau cu ochii de Adam care se află la doar câțiva metri de Enzo. Mă încrunt în timp ce privesc în jur, neînțelegând de ce am o viziune legată de un lucru care s-a întâmplat deja...
Enzo se îndreaptă brusc de spate și-și ațintește privirea asupra lui Adam, care pare a fi nemulțumit, iar cuvintele ce-i părăsesc buzele se aud cu ecou în mintea mea.
" — Privește în jurul tău, Enzo... Dacă nu-ți poți apăra casa de la un cartier distanță, crezi că o vei putea apăra pe ea de la mii de kilometri distanță?
— Planul se va desfășura în continuare fără nicio modificare. Aiyana nu va fi implicată în asta. E timpul să plecăm. Nu mai există niciun motiv să rămânem aici"
Înghit în sec și dau să mă apropii de cei doi, însă mă opresc brusc când pieptul îmi este învăluit de o durere greu de suportat. Suspin și cad în genunchi, având senzația că tocmai am fost înjunghiată cu o mie și una de săbii.
Îmi mușc buzele cu putere și ridic capul ușor, ațintindu-mi privirea asupra lui Enzo, moment în care Mira apare lângă el și-și pune mâna pe umărul său.
— Trebuie să-l oprești până nu e prea târziu! Răzbunarea îi va aduce moartea...
Întredeschid buzele, însă sunt incapabilă să rostesc vreun cuvânt. Durerea pe care o simt în dreptul pieptului se intensifică, iar imaginea din fața ochilor mei se estompează treptat, dispărând complet în câteva secunde.
Deschid ochii brusc și încep să respir sacadat, ducându-mi mâna în dreptul inimii în timp ce privesc în jur debusolată, neînțelegând ce se întâmplă.
— Aiyana?! Aiyana?! Ești bine? glasul lui Sebastian mă aduce cu picioarele pe pâmânt în câteva secunde.
Trag aer în piept și încuviințez ușor din cap, dezmeticindu-mă rapid când îmi dau seama că Sebastian se află acum la doar câțiva centimetri de mine și că viziunea a luat sfârșit.
— Da, sunt bine. Am amețit puțin din cauza glicemiei, mă grăbesc să spun, dregându-mi glasul.
— Sigur? mă cercetează cu privirea neîncrezător în timp ce-și întărește strânsoarea în jurul meu.
Întredeschid buzele, ușor surprinsă în momentul în care Sebastian își răsfiră degetele pe spatele meu.
Cineva își drege glasul, îndreptându-și pașii spre noi, iar acela este momentul în care-mi revin în simțiri și fac un pas în spate, depărtându-mă de el. Aproape îmi pierd echilibrul din nou când mă izbesc de o suprafață tare, însă de această dată brațele ce mă cuprind mă calmează aproape instant.
Înghit în sec și fără să realizez pe moment ceea ce fac îmi pun mâna dreaptă peste brațul său ce îmi încojoară talia și-mi las capul pe spate, rezemându-l de pieptul său preț de câteva secunde. Îmi înclin capul într-o parte pentru a-i capta privirea, iar când o fac îi zâmbesc firav, dorindu-mi ca îngrijorarea ce-i traversează privirea să dispară.
— Sunt bine... murmur, fixându-l în continuare cu privirea.
Mă privește neîncrezător preț de câteva clipe iar apoi încuviințează ușor din cap în semn de aprobare, deși în realitate știu că nu mă crede.
Zâmbetul îmi piere brusc când privirea-mi cade asupra Oliviei și a lui Sebastian ce mă privesc de-a dreptul șocați și nu pot spune că sunt surprinsă când Dima-și strânge buzele într-o linie dreaptă, privind insistent asupra brațului lui Enzo ce încă mă înconjoară.
Întredeschid buzele, dorindu-mi să spun ceva, însă sunt oprită de un glas șoptit ce pare că vine de la etaj. Scanez fugar împrejurimile cu privirea și suflul mi se taie când văd chipul vag al Mirei la baza scărilor în timp ce glasul său răsună cu ecou în mintea mea. Îmi mușc buzele cu putere când simt din nou o durere ascuțită în piept și închid ochii câteva clipe.
— Nu ești bine, îl aud pe Enzo spunând brusc și n-am timp de reacție când acesta mă ridică în brațe.
Clipesc des, încercând să procesez ce se întâmplă. Mă aflu în brațele brunetului și ne îndreptăm spre scări?
— Enzo! Lasă-mă jos! exclam grăbită când realizez că prietenii mei ne privesc.
— Imediat ce ești capabilă să te ții pe picioare! îmi răspunde pe un ton jos, începând să urce scările.
— Enzo! exclam din nou, însă fără rezultat.
Îmi mușc buzele cu putere și înghit în sec când ajungem la etaj și Enzo-și îndreaptă pașii spre camera mea.
Ridic mâna stângă ușor nesigură și-i mângâi chipul pentru a-i atrage atenția. Îi zâmbesc firav când mă privește și privirea i se îmblânzește, însă nu spune nimic, continuându-și drumul.
Mă lasă jos de abia după ce ajungem în camera mea și-mi face semn să mă așez pe pat, însă-mi mișc capul în semn de negație.
— Sunt... dau să zic, însă mă întrerupe.
— Nu ești bine. Mira a fost aici. Ai avut o viziune. Despre ce? mă privește fix, dorindu-și parcă să privească direct în sufletul meu.
Cad pentru câteva clipe pe gânduri, neștiind dacă ar trebui să-i dezvălui sau nu detaliile scenei la care am participat. Îmi umezesc buzele și ridic ușor din umeri în timp ce mă apropii de el, ridicându-mă pe vârfuri pentru a-l săruta scurt pe gât iar apoi pe maxilar, dorindu-mi să-l sărut pe buze, însă nu apuc căci își dă capul pe spate, depărtându-se în timp ce chicotește amuzat de tentativa mea.
— Nope! Nici gând până nu primesc un răspuns! exclamă amuzat, atingându-mi fugar vârful nasului cu degetul arătător, după care mă împinge în spate, obligându-mă să mă așez pe marginea patului.
Îmi dau ochii peste cap, lucru care-l enervează, însă nu apucă să facă niciun gest sau să rostească vreo vorbă căci este întrerupt de o bătaie scurtă în ușa întredeschisă și face un pas în spate când Olivia intră în cameră, ațintindu-și privirea asupra mea.
— Hei, e totul okey? întreabă îngrijorată, analizându-mi chipul.
— Are nevoie de vitamine și de odihnă. Oricât de mult ar spune că e bine, minte. Mă duc să fac o rețetă nouă de clătite care să cuprindă mai multe vitamine. Te poți asigura tu că nu părăsește patul până atunci? Enzo i se adresează Oliviei, întorcându-se cu spatele la mine.
— Desigur! Olivia încuviințează instant, privindu-l oarecum surprinsă pe Enzo ce tocmai iese din cameră, după care mă privește. Ce naiba a fost asta? confuzia din glasul său este mai mult decât evidentă.
— N-am nici cea mai mică idee... murmur, în timp ce mă așez turcește în pat, fiind cât se poate de sinceră.
— So... n-ai nici cea mai mică idee de ce l-ai sărutat?
Pălesc când întâlnesc privirea acuzatoare a Oliviei, care m-ar dărâma la propriu dacă nu aș sta deja pe pat.
— Eu... încerc să găsesc cuvintele potrivite, însă nu sunt capabilă.
Olivia oftează și se așază lângă mine, cercetându-mi chipul cu atenție.
— Nu sunt în stare să te judec, însă mă îngrijorezi. Aseară ai plecat brusc iar el a venit după tine. Ați fost plecați amândoi toată seara iar acum câteva minute era în stare să-l ucidă pe Sebastian din priviri, după care te-a luat la propriu pe sus. Ce se întâmplă, Aiyana? Ce se întâmplă cu tine, cu voi? Ai spus că are iubită...
— Nu știu... eu... pur și simplu nu știu. Nu știu ce a însemnat asta, nu știu ce e între noi, ce a fost, ce va fi, pur și simplu nu știu... dau glas gândurilor ce mă bântuiesc de luni întregi, simțind nevoia să-mi descarc sufletul.
Chipul Oliviei este străbătut de șoc și trebuie să recunosc că sunt îngrijorată pentru câteva clipe.
— Sunteți împreună? Tu ești ,, iubita" ? șoptește, privindu-mă fix.
Îmi mușc buzele cu putere, ridicând ușor nedumerită din umeri.
— Da, nu... nu știu? E complicat. În ultima perioadă a fost complicat...
— Dumnezeule! De cât timp sunteți împreună? Eu de ce nu știu? Cum ai putut să nu-mi spui?! aproape că țipă Olivia, gesticulând amețitor din mâini.
În momentul în care se aude o bătaie scurtă în ușă simt că sunt salvată de clopoțel, însă când Olivia-și pironește privirea asupra lui Enzo ce intră cu o tavă pe care se află un fresh de fructe și clătite aburinde știu că nu e cazul, din contră.
Brunetul își mută privirea de la mine la Olivia și înapoi în timp ce înaintează în cameră, arcuindu-și sprâncenele întrebător.
— Bănuiesc că ți-a spus despre... ? i se adresează Oliviei iar aceasta zâmbește larg.
— De cât timp sunteți împreună? se grăbește să-i adreseze întrebarea în timp ce acesta așază tava pe noptiera din stânga mea.
— De șapte luni, aproape opt, Enzo îi oferă un răspuns aproape instant, iar eu suspin surprinsă.
Oliviei îi pică fața la propriu și-mi doresc să mă ascund sub plapumă când îmi aruncă o privire de-a dreptul ucigătoare.
— Vrei să-mi spui că sunteți împreună din prima lună în care s-a mutat în Spania?! aproape că exclamă prietena mea genială, dorindu-și cel mai probabil să mă ucidă.
— Nu! mă grăbesc să spun, aruncându-i o privire plină de întrebări lui Enzo. Nu suntem de mult timp împreună. Avem doar câteva săptămâni de când... aveam înainte să... E complicat! spun în cele din urmă, oftând grav.
Pe chipul lui Enzo apare un zâmbet firav în timp ce-mi analizează chipul și sincer trebuie să recunosc că pare amuzat de această conversație.
— Iubito, fie că-ți place, fie că nu, suntem împreună de șapte luni, curând opt.
— Oh, serios, de când? întreb sarcastică, dându-mi ochii peste cap.
— De când mi-ai spus care e numele tău, de atunci ai fost a mea, șoptește pe un ton jos, determinându-mă să înghit în sec când îmi face cu ochiul.
Mă privește intens, pironindu-și câteva secunde privirea asupra buzelor mele, iar eu pot jura că m-am înroșit teribil de tare. Rup brusc contactul vizual și-mi dreg glasul, ațintindu-mi privirea asupra ușii din spatele său.
— Cred că..., ăăh... cu siguranță te caută băieții, spun după ceva timp, dorindu-mi să schimb subiectul.
— Hm... așa e, cred că ai dreptate, vă las. Poftă mare! brunetul chicotește ușor, după care se întoarce pe călcâi și pleacă, închizând ușa în urma sa.
Apuc paharul de cristal de pe tavă și iau o gură din fresh-ul ce se dovedește a fi din portocale și banane, având senzația brusc că e necesar să beau zece litri de lichide.
Îmi mușc buza inferioară în timp ce las paharul pe tavă și când privirea mi se intersectează cu a Oliviei chiar îmi doresc să intru în pământ.
— I m gonna fucking kill you! exclamă, aruncându-se asupra mea.
— Olivia, nu! dau să țip, dar deja e prea târziu, căci perna pe care a aruncat-o înspre mine mă lovește din plin.
În câteva secunde începe un război în toată regulă iar eu sunt deja în picioare, fugind prin cameră în speranța că pernele pe care le aruncă Olivia nu mă vor nimeri, dar se pare că norocul nu este de partea mea, căci scumpa mea prietenă obișnuia să facă handbal de performanță și ratarea țintei nu a fost niciodată una dintre calitățile ei.
După ce am alergat de minim zece ori în mijlocul camerei ridic mâinile la nivelul umerilor în semn de capitulare, chinuindu-mă să-mi trag suflul și pentru o secundă chiar cred că Olivia va flutura la rândul ei steagul alb, și o face, dar nu înainte de a mă lovi din plin cu o ultimă pernă.
— Hei! Nu e corect! exclam enervată, așezându-mă turcește pe fotoliul de catifea din fața geamului.
— O meriți cu vârf și îndesat! Micul tău secret mă va lipsi curând de cincizeci de euro! pufnește Olivia nervoasă, închizând ochii câteva clipe.
Îmi arcuiesc sprâncenele întrebătoare, neînțelegând la ce se referă. O urmăresc cu privirea în timp ce trage fotoliul din fața mea mai aproape, contopindu-l aproape cu cel pe care stau eu, după care se așază, fixându-și privirea asupra mea.
— Cu cine ai făcut pariul? întreb după câteva secunde, deslușindu-i replica de mai devreme.
— Sebastian, răspunde aproape instant, determinându-mă să înghit în sec.
— Oli... îi arunc o privire cu subînțeles, oftând grav.
— El a propus pariul, nu eu. Eram atât de sigură că-l urăști pe tip încât m-am gândit că ar fi absurd ca Sebastian să aibă dreptate, se grăbește să-mi explice. Și sinceră să fiu, sunt surprinsă că a avut dreptate, adică... Tipul arată bine, e funny și toate alea, dar clar nu e genul tău! prietena mea strâmbă din nas, determinându-mă să chicotesc.
Mă privește contrariată când încep să râd de-a dreptul, neînțelegând probabil ce mă amuză atât de tare.
În cele din urmă ridic ușor din umeri, ațintindu-mi privirea asupra fulgilor de nea ce se izbesc de geamul de cristal, topindu-se aproape instant.
— Acum câteva luni ți-aș fi dat dreptate, dar... el m-a învățat că nu există tipare, ci suflete. Oricât de absurd ar părea, adevărul este că oamenii se îndrăgostesc de suflete, nu de trupuri. Da, poate că-i ador zâmbetul și privirea, însă-i iubesc sufletul, murmur după ceva timp, privind în gol.
— Îl iubești, șocul din glasul Oliviei este mai mult decât evident.
Îmi strâng buzele într-o linie dreaptă și aprob ușor din cap, privind-o cu subînțeles. Zâmbetul ce îi înflorește pe chip este de-a dreptul molipsitor, determinându-mă să chicotesc de ușurare când se întinde și-și înconjoară brațele în jurul meu, trăgându-mă într-o îmbrățișare stânsă.
Ne desprindem din îmbrățișare când auzim multiple voci venind de la parter și nu stau pe gânduri, căci în secunda doi sunt în drum spre ușă, conștientă că orice ar fi, nu e de bine.
Mă grăbesc să cobor scările și aproape mă împiedic când ajung la baza lor și dau cu ochii de Aria ce se află în mijlocul sufrageriei, având chipul pătat de lacrimi.
Mă încrunt câteva clipe, ațintindu-mi privirea asupra băieților ce stau neclintiți în fața Ariei și nu pot să trec cu vederea privirea goală a lui Enzo și furia ce-i străbate chipul lui Adam ce pare că îi consumă corpul, dovada clară fiind pumnii săi încleștați și respirația greoaie. Jack își trece degetele gânditor prin păr, încercând parcă să deslușească un mare mister în timp ce Dima își mișcă capul în semn de negație, clar dezaprobator.
Mă apropii de ei fără a rosti un cuvânt, temându-mă parcă să spulber liniștea ce i-a cuprins pe toți.
— Aria... îi murmur numele când ajung în dreptul ei, iar aceasta tresare ușor, ațintindu-și privirea asupra mea.
— Hei, Aiy! mă salută, schițând un zâmbet firav în timp ce se întinde pentru a-mi oferi o îmbrățișare scurtă.
— Hei... murmur la urechea ei, privind câteva clipe în gol.
O privesc îngrijorată în timp ce ne desprindem din îmbrățișare și întind mâna dreaptă, ștergându-i chipul de lacrimi fără să rostesc vreun cuvânt.
— Plecăm în jumătate de oră. Luați-vă doar necesarul cu voi. Ne vom întoarce mai târziu după restul bagajelor, glasul lui Enzo se aude primul, atrăgându-mi atenția.
Îndredeschid buzele, neînțelegând ce se întâmplă, însă nu apuc să rostesc vreun cuvânt, căci Adam mi-o ia înainte.
— Vei rămâne aici cu Aiyana și cu prietenii ei. Poți folosi camera mea. Găsești tot ceea ce ai nevoie acolo, Adam o privește fix pe Aria, fără nicio emoție pe chip.
Înghit în sec când Aria încuviințează din cap fără a protesta, lucru care-mi confirmă că ceva clar nu este în regulă. Aria nu ar fi de acord cu Adam nici într-o mie de ani, iar faptul că acceptă fără nicio ezitare să se supună ordinelor lui Adam mă neliniștește teribil.
Plec privirea și mă încrunt, încercând să pun așez piesele puzzle-ului cap la cap pentru a înțelege ce se întâmplă, însă-mi este de-a dreptul imposbil. Nu înțeleg ce se întâmplă.
Ce caută Aria aici? Are legătură cu întâlnirea cu Julian și Darius de aseară? De ce am avut o viziune cu un lucru care s-a întâmplat deja? De ce m-a avertizat Mira cu privire la Enzo? Enzo... tresar când realizez că ceea ce se întâmplă are legătură cu el și-mi ațintesc privirea în direcția sa doar pentru a realiza că acum nu se mai află în fața mea.
Mă încrunt când îmi dau seama că am rămas doar eu și Aria în sufragerie și mă întorc pe călcâi, făcând câțiva pași înspre scări, însă mă opresc când privirea-mi cade asupra lui Dima ce tocmai iese din camera lui.
— Dima... îi murmur numele, arăgându-i atenția.
Se oprește în dreptul meu, arcuindu-și sprâncenele întrebător pentru câteva secunde, ca și cum nu ar ști de ce îl strig. Se încruntă brusc, după care-mi zâmbește firav când realizează care este este motivul.
— Totul este în regulă. Pur și simplu a intervenit ceva neprevăzut și trebuie să ne întoarcem în oraș pentru câteva zile. Nu ai pentru ce să te îngrijorezi. Tu și prietenii tăi veți avea toată cabana la dispoziție timp de o săptămână, ceea ce e minunat, nu? Mai ales că a venit și Aria acum, se grăbește să mă informeze pe un ton calm, ca și cum am vorbi despre un film.
— Dar... murmur nedumerită, fixându-mi privirea într-a sa.
— Doar distrează-te Aiyana! Nu se va întâmpla nimic, îți promit! exclamă, chicotind ușor.
Cad câteva secunde pe gânduri, după care încuviințez, deși este evident că nu îl cred. Îl privesc în timp ce trece pe lângă mine, aprinzându-și o țigară înainte de a ieși pe ușa din față, alt indiciu că nimic, dar absolut nimic nu este în regulă!
Îmi mușc buzele cu putere în timp ce pășesc în camera lui Enzo, înghițind în sec când privirile ni se intersectează.
Stă cu spatele la geamul de cristal în timp ce vorbește la telefon, încuviințând din cap ca și cum persoana cu care vorbește la telefon l-ar putea vedea. Îmi face semn să mă apropii, iar eu mă supun, îndreptându-mi pașii în direcția sa.
Îmi zâmbește firav când ajung în fața sa și-și ferește o clipă privirea când reia conversația telefonică. Îmi ațintesc privirea asupra ușii, gândindu-mă dacă ar trebui să revin mai târziu, însă acest gând dispare din mintea mea când degetele sale îmi mângâie brațul dezgolit, atrăgându-mi atenția asupra sa. Își mișcă capul în semn de negație, după care-mi ridică mâna la nivelul buzelor sale și plasează un sărut delicat pe podul palmei mele, făcându-mi apoi din ochi.
Îmi dau ochii peste cap, total neimpresionată de tentativa sa de distagere, moment în care privirea-i este traversată de o amenințare mută, iar eu știu că am încurcat-o în momentul în care încheie brusc apelul și aruncă telefonul pe patul din spatele meu.
Suspin surprinsă când își petrece un braț după mine, răsfirându-și degetele pe spatele meu în timp ce mâna sa liberă îmi cuprinde șoldul, lipindu-mi corpul de al lui. Îmi umezesc buzele, copleșită fiind de căldura pe care o emană corpul său.
Clipesc leneș în timp ce-l privesc printre gene, iar zâmbetul drăcesc ce-i înflorește pe chip mă lasă la propriu fără suflare.
Un geamăt mi se rostogolește pe buze când buzele sale moi se năpustesc asupra alor mele, dând startul unui sărut de-a dreptul lipsit de orice inocență sau limită. Îmi ridic mâinile pe corpul său, curprinzându-i apoi chipul în palme, îl trag în jos, dorindu-mi să-l simt cât se poate de aproape.
Chicotesc ușor când își coboară mâinile pe coapsele mele, săltându-mă în brațele sale. Nu ezist și-i înconjor talia cu picioarele, strecurându-mi degetele în părul de abanos. Îl simt cum se încordează când rup sărutul pentru a plasa săruturi mici și dese la baza maxilarului, coborând ușor în jos.
— Iubito... murmură, copleșit fiind de miile de senzații ce îi traversează corpul.
— Nu o fă, te rog, te implor, nu o fă... îi șoptesc la ureche, moment în care se încordează brusc, uitând să respire preț de câteva secunde.
Oftează grav în timp ce mă lasă jos cu grijă, curprinzându-mi apoi chipul în palme. Își umezește buzele, pironindu-și privirea într-a mea.
— Te iubesc, Aiyana. Te iubesc până la cer și înapoi, dar te rog, nu-mi cere asta... durerea ce-i străbate privirea m-ar doborî dacă nu m-aș afla în brațele sale.
Plec privirea câteva secunde, încercând să-mi dau seama ce-i cer măcar, însă-mi este imposibil. N-am nici cea mai mică idee ce se întâmplă în spatele scenei și ce repercursiuni vor avea aceste acțiuni, însă un lucru știu sigur. Vreau ca el să fie în siguranță.
— Întoarce-te la mine... murmur după ceva timp, făcându-mi curaj să-i întâlnesc privirea.
— Mă voi întoarce mereu la tine, iubito! Mereu! încuviințează aproape instant, aplecându-se pentru a-și contopi din nou buzele cu ale mele.
De această dată mă sărută lent și grijuliu, ca și cum aș fi din sticlă, iar când ne desprindem din sărut și brațele sale mă eliberează, nu am puterea de a-l privi. Oricât de mult mi-aș dori să îi arunc o ultimă privire, nu pot. Închid ochii când se apleacă să mă sărute pe frunte și îndrăznesc să-i deschid de abia în momentul în care aud ușa închizându-se undeva în depărtare.
Îmi strâng brațele în jurul corpului în timp ce fac încă un pas spre geamul de cristal și o lacrimă sărată mi se prelinge pe chip când cele două mașini pleacă de pe loc, luând cu ele o părticică din inima mea.
Cuvinte: 3.900
Hola, scumpii mei lexișori! Acest capitol este un cadou întârziat de Moș Nicolae și sper din toată inima că v-a plăcut. 🤗💜🦋
A trecut atât de mult timp de când nu am mai scris aici încât mi se pare că a trecut o eternitate. Deși nu am fost activă pe Wattpad, vreau să vă informez că am mai scris între timp și la alte cărți, printre care se enumeră și primul volum, adică Suflet Pierdut pe care am spus acum ceva timp că am de gând să o public la o editură ( o voi publica așa cum este, fără să schimb informații, însă este necesar să o revizuiesc).
O altă carte la care am scris un picuț este ,, Aruncă-mă în Haos" , carte care-i este dedicată lui Xander, însă am mici rețineri în privința ei pentru că o să fie o carte un pic mai diferită... și n-am nici cea mai mică idee dacă e okey să fie publicată pe wattpad fiindcă eu am gândit-o ca fiind o carte dark romance, ceea ce înseamnă că va avea restricție de vârstă și din păcate pe Wattpad nu se pot aplica restricții de vârstă, ceea ce mă pune un pic pe gânduri și în dificultate. Nu o să vă dau niciun spoiler în legătură cu această carte pentru că momentan e doar o schiță în capul meu și nu e scrisă, dar sunt curioasă să aflu dacă v-ar interesa/ pasiona o carte din genul dark romance.
Am descoperit recent că acesta este genul cu care eu rezonez cel mai bine din anumite puncte de vedere, mai ales că-mi oferă posibilitatea să scriu despre niște lucruri mai taboo și să le explic într-un mod ,, distractiv" dar și educativ în același timp.
Aș avea o mie de lucruri de scris la final de capitol, ca întotdeauna, bineînțeles, dar nu vreau să vă plictisesc, așadar, mai am doar o mică rugăminte la voi.
Dacă cunoașteți cumva niște studenți care lucrează ( cu vârsta cuprinsă între 19 și 25 de ani) sau sunteți voi studenți ce lucrează și doriți să ajutați un muritor la nevoie ( adică eu:))) șiii aveți 4 minuțele libere, aș aprecia dacă ați putea să completați chestionarul meu pentru licență, pentru că, guess what?? Fata voastră termină facultatea anul ăsta (și când te gândești că parcă ieri terminam clasa a8a și începeam să scriu aici, iar acum termin facultatea... anywaaays, o să plâng mai târziu că am îmbătrânit) și are nevoie de răspunsuri la chestionarul pe care-l pun în comentarii ca să-l puteți completa dacă doriți. Totul este sub anonimat iar datele colectate sunt folosite strict în cadrul unei cercetări academice.
Vă pup și vă iubi dubi pe toți.🦋💜