Rebecca
În timp ce plutesc din cel mai plăcut vis sexual pe care l-am avut în mult timp, devin conștientă de o bătaie dureroasă din capul meu.
Ca o explozie care nu se va opri, doare atât de tare, încât mă doare și stomacul, iar acestea nu sunt nici măcar lucruri legate.
- Salut, somnoroaso, se aude vocea lui... Rick.
Încep să-mi deschid ochii, dar, oh, Doamne, doare. Stomacul mi se scufundă. Ochii mei se deschid și văd fereastra cu soarele strălucind.
Gura mea este atât de uscată.
Mă uit în jos și ridic puțin cearșaful ca să constat că sunt goală pe dedesubt. Îl omor.
Adică, îl voi omorî pe Will.
El este ultima persoană cu care îmi amintesc că am plecat, dar nu am idee ce am făcut. Stomacul mi se leagănă și capul nu se va opri din explozie.
Am înțeles, corp, ești supărat.
Mesaj recepționat. Totuși, nu simt nicio durere între picioare. Dacă Will mi-ar fi tras-o, nu-mi imaginez să nu-l fi simțit acum. Mi-am ridicat privirea. Rahat. Prea pierdută în dilemele mele, venite inevitabil cu Will, am uitat de Rick.
Înghit o minge de vinovăție care mi se înfige în gât. Totul se simte atât de diferit azi. Poate că Will m-a schimbat într-un fel mic, așa cum a făcut-o întotdeauna. Poate că esența lui încă se lipește de mine, acum când stau în casa mea și trebuie să-i cer iertare lui Rick. Mă uit în jur pentru o distragere a atenției, un har mântuitor, dar știu că nu va exista.
Probabil că cel mai bine e să intru direct în asta.
- Vreau să-mi cer iertare pentru că te-am abandonat la nuntă la care eu te-am luat, după ce ai plecat de la serviciu, pentru că a fost un lucru foarte prost de făcut.
- Da, a fost, acceptă el calm.
Dau din cap.
- Nici nu ți-am spus că plec. Adică, eram foarte, foarte beată și sincer, nici nu știam unde mă duc. Știi ce, nimic din ce spun nu contează. Pentru că aici e chestia. Mi-aș dori foarte mult ca abandonarea ta să fie începutul și sfârșitul lucrurilor de rahat pe care le-am făcut în ultimele douăzeci și patru de ore. Sunt o persoană groaznică și am încercat de câteva ori să te avertizez, dar asta nu e o scuză. Nu există nicio scuză.
Făcând o mică mișcare cu mâna, Rick spune:
- Doar scoate-o, Rebecca.
Înghit în sec, privind în jos ca un laș:
- Tipul care m-a abordat este fostul meu iubit. Mi-a dat viața peste cap și mi-a șters inima și poate și de aceea mi-a mai rămas atât de puțin, încât să pot face ceea ce am făcut, pentru că tu ai fost incredibil cu mine și... îmi e rușine și îmi pare rău.
- Bine, este suficient, spune el, înlăturându-mi o șuviță rebelă.
Confuzia mea se transformă într-o nedumerire totală când mă trage înspre el și... Mă îmbrățișează?
- Hm... ce faci?
- Mi-am făcut griji, Rebecca. Ai dispărut, nimeni nu știa unde ești, până când Drake ne-a spus unde ești, după ce a vorbit cu... fostul tău. Așa am aflat că ai ajuns acasă și că ești în...siguranță.
Rick mă privește cu ochii lui de smarald, care văzuseră mai mult decât ar trebui să vadă un om.
- Te-a cam dat peste cap revederea lui.
- Da, cam așa ceva.
Am simțit că mă enervez doar gândindu-mă la asta.
- A încercat să-mi spună motivele ce l-au condus la părăsirea mea... pufnesc eu.
- Poate că are un motiv.
M-am holbat la el, enervată.
- La urma urmei, de partea cui ești?
- De partea ta, fetițo, mă asigură el, bătându-mă pe genunchi. Sunt mereu de partea ta.
M-am agățat de antebrațul lui musculos, mângâindu-l ușor, ca o mulțumire neștearsă. În momente ca acestea, îi mulțumeam cerului că în fiecare zi el e aici, așa cum a fost mereu.
- Mi-am dat seama de ceva aseară, îi spun. Vreau lucruri pe care nu le am. Nu lucruri legate de el, evident. Vreau să fiu mamă. Nu acum, nu mâine, poate nu în următorii ani. Dar cândva, cu siguranță. Vreau o relație serioasă cu cineva care mă iubește - poate nu căsătorie, nu știu, dar vreau un partener care să nu plece nicăieri. Cineva care să mă iubească chiar și atunci când sunt greu de iubit - pentru că voi fi. Așa am fost întreaga viață și asta nu se va schimba printr-o magie. Vreau pe cineva care să creadă că merit toată bătaia de cap. Cineva care să mă aleagă, iar și iar.
Rick tace o clipă, apoi mă asigură:
- Poți să ai toate astea, Rebecca.
* * *
Army
- Iubito, te rog... nu mai plânge. Va fi bine, vom vorbi cu ea.
A dat din cap cu un aer pierdut, avea ochii roșii și mi se strângea inima. M-am așezat lângă ea pe pat. De fiecare dată când vedeam
deznădejdea în ochii iubitei mele, simțeam o neliniște sfâșietoare.
- Îmi pare rău, îmi pare atât de rău, a plâns ea la pieptul meu.
Am prins-o de bărbie și am silit-o să se uite în ochii mei.
- Nu, iubito, nu are de ce să-ți pară rău, i-am tot repetat.
I-am tot dat părul la o parte și am încercat să găsesc cuvintele potrivite.
- Îmi pare rău pentru ce i-a făcut Will, îmi pare rău că am perceput-o exact ca toată lumea, în loc să mă opresc și să o observ. La naiba, nici măcar nu-mi cunosc sora.
- A fost alegerea ei, iubito.
Spațiul camerei era sufocat de o tăcere densă și înăbușitoare, întreruptă numai de respirația ei greoaie.
- A trecut prin tot singură, continuă ea suflându-și nasul. Ia stai așa, de cât timp știi tu?
- Azi-dimineață am aflat.
Privindu-i reținerea, spun:
- Îți jur, iubito. Drake ne-a spus azi-dimineață, mai ales că Ingrid avea de gând să-ți spună ea azi.
- Așadar știau dinainte de a veni aici.
- Au aflat în noaptea nunții lor. L-au strâns cu ușa pe Will, ca să zic așa, ca să le povestească.
Oftează îndelung.
- Rebecca e o femeie puternică, dacă a trecut prin toate astea și nu a spus nimic.
La naiba, vorbele mele au făcut doar ca suspinele ei să se întețească.
- Rebecca e o mască. Nu a lăsat pe nimeni să vadă cine e de fapt.
Ușa camerei se deschide încet fără alt avertisment:
- Ai dreptate. Rebecca nu s-a culcat cu Black, spune direct Natalia.
- Ați întrebat și asta? icnesc aproape șocat.
- Deja nu mai e vorba de vreo intimitate violată, răspunde iritată Caitlin. Nu înțelegi că face asta ca să...? O, Doamne, nici măcar nu-mi dau seama de ce o face. De ce lasă această impresie că nu-i pasă ce crede lumea despre ea?
- Ca să ascundă realitatea, completează Natalia. Folosește o mască împotriva vulnerabilității. Din păcate, nu a fost înțeleasă și ascultată la timp.
Au schimbat priviri între ele, priviri care îmi spuneau că se înțelegeau doar prin ele.
- Caitlin, continuă Natalia, noi avem în comun nefericirea de a fi iubit pe cineva care și-a luat răgazul necesar de a trece peste propriile probleme, pentru ca, în final, să fie cu noi.
- Așa că, cred că îți înțeleg suferința, dar și pe a ei, care vine din experiență și din dorința ca sora ta să-și găsească fericirea și liniștea pe care le merită.
Am dat aprobator din cap. Femeile se pricepeau mai bine la vorbe înțelepte.
- Nu-mi vine să cred prin ce a trecut, suspină Caitlin.
- Iubito, a avut și el motivele lui...
- Ce motive? sare ea deodată.
Instinctiv, m-am crispat.
- Rebecca nu merita așa ceva. Îl iubea, sunt sigură. S-a folosit de ea și, când a văzut ce greu e... s-a căsătorit cu alta. Nici măcar nu i-a explicat.
Puțin timp am crezut că intenționa să nu mai spună nimic, dar deodată s-a ridicat:
- Bărbatul acesta va auzi câteva vorbe din gura mea la întoarcerea noastră, de astăzi, declară ea hotărâtă.
- Mergem și noi, completează Ingrid din prag.
Am respirat și le-am lăsat să discute și să desfacă firul în mii de bucățele.
Cele trei femei erau formidabile când își propuneau. M-am întâlnit cu Black și Drake.
- Care-i treaba cu acest Will, Drake? Mi-a adus năpasta în casă.
El oftează și mă privește lung:
- Will e un băiat foarte isteț, ce mi-a fost coleg în școala primară. Spun că e foarte isteț pentru că, deși locuia într-un cartier rău famat, înconjurat de băieți dubioși, devenise respectat și căutat de toți detectivii și polițiștii, să rezolve misterele în cazurile deținute. Așa și-a câștigat existența o bună perioadă de timp, până când a intrat într-o, să-i spunem divergență, cu un lider al drogurilor. Atunci l-am ajutat, obținând o amânare a pedepsei pentru el, cu condiția de a urma o facultate și astfel să devină detectiv cu acte în regulă. A făcut-o și astfel, de la învestitura mea, i-am solicitat colaborarea, suflându-l celorlalte autorități interesate.
- Drake, nu te supăra, știu cum e să trăiești la periferie, dar ceea ce a făcut...
- Nu are scuză, știu, dar...
- Iar când socrii mei află despre asta...
- Tocmai de aceea ne întoarcem cu toții, mă întrerupe el. Deși am fost un bun apropiat al familiei Faith, Will face parte din lumea acum.
Oficial, luna de miere a triadei se încheia.
Cu o zi mai devreme.