Emma's P.O.V.
Daca aveam un singur regret in momentul asta era acela ca nu puteam fi langa Zayn. Ca nu il puteam tine de mana. Ca nu il puteam imbratisa sau saruta. Ca nu il puteam simti aproape de corpul meu, atat de linistitor si de protector. Si da, trebuia sa recunosc ca eram putin geloasa fiindca ii luase apararea lui Eleanor. Pentru ca dobandise ranile de pe piept protejand-o pe ea.
Apreciam ca se zbatuse in lanturi pana la sange pentru mine. Chiar apreciam. Dar ma simteam prost oricum. Dupa tot raul pe care mi-l facuse, de ce n-a lasat-o sa moara? Poate i-a fost mila de ea. Poate faptul ca tatal i-a fost omorat in fata ochilor l-a facut sa vreas-o tina macar pe ea in viata.
E ciudat cum, atunci cand esti atat de aproape de moarte, te gandesti la tot felul de lucruri stupide. Cum incepi sa recunosti cat de gelos esti sau cat de mult ai nevoie de o persoana chiar daca te simteai tradat de aceasta. Cum incepi sa lasi orgoliul de o parte, stiind ca nu mai are niciun rost.
Mi-am deschis ochii incetisor. Tatal lui Will facea toate gesturile cu incetinitorul, dar cu zambetul la fel de mare pe buze. Ce voia sa vada? Teama de pe fetele noastre pe care ne-o inspira el? In alte circumstante, nu i-as fi dat satisfactie. Dar oricum aveam sa mor. Si el la fel. Putin imi mai pasa ce impresie ii lasa ultima mea expresie.
Mi-am lasat privirea sa alunece pe geam, in timp ce el scotea chibritul. Gazul incepea deja sa ma sugrume. Si atunci, l-am vazut. Am vazut o lumina de speranta dincolo de acel geam. Harry statea rezemat de zid, dar intr-un mod in care il puteam vedea doar eu, din unghiul in care stateam. Am incercat sa-mi ascund bucuria.
El mi-a facut un semn. Si-a invartit degetele aratatoare, ca si cum mi-ar fi zis "Trage de timp".
- Ar trebui sa avem dreptul la o ultima dorinta, am murmurat eu.
- Taci.
Panica m-a cuprins cu incetinitorul cand am realizat ce scurt era raspunsul lui. Trebuia sa gasesc altceva. Repede.
- Dar tu? Tu nu ai o ultima dorinta? In fond, o sa mori la fel de mizerabil cum vom muri noi toti.
Ceea ce tocmai zisesem ii atrasese atentia. Mi-am smuls privirea de la geam, doar ca sa ii surprind ochii atintiti asupra mea.
- Daca nu va dau foc, gazul asta o sa va omoare oricum. As putea pleca chiar acum si as putea sa-mi indeplinesc toate dorintele.
- Si de ce nu faci asta?
Ramasesem fara idei. Asta vroia Harry sa fac? Sa-l dau afara? Nu. Semnul fusese destul de clar: Trage de timp. Speram doar ca urmatoarea lui replica sa nu inceapa cu " Daca ma gandesc mai bine..."
- Pentru ca afara este fiul meu, zise, zambetul palindu-i brusc, cu vocea vizibil afectata de gaz. Iar in incaperea asta va muri surioara lui scumpa si draga. Nu sunt prost. Stiu ca nu voi putea da ochii cu el niciodata de acum incolo.
Il iubea pe Will. Dar era nebun. Asta a fost tot ce mi-a trecut prin minte cand a apropiat chibritul de cutia acestuia, gata sa-l aprinda.
Si atunci, geamul s-a spart iar o persoanaa intrat violent prin el. Eleanor a tipat ca o proasta, dar Zayn, in schimb, Si-a intors privirea in alta parte, strangand din pleoape. La fel am facut si eu, ca sa nu-mi intre vreun ciob in ochi. Cand m-am intors catre acea persoana, l-am vazut pe Harry. Stiam ca el trebuia sa fie.
Prea surprins ca sa aiba vreo reactie, cretului i-a fost usor sa-i smulga chibritele din mana. si sa i le arunce pe geam. Dar apoi, a urmat oroarea pentru Harry.
L-a impins de perete si l-a strangulat puternic. Gatul lui ii era perfect tintuit de perete, in timp ce el incerca sa se elibereze.
- Harry! am tipat.
Am inceput sa ma smucesc in lanturi. Am simtit stransoarea lor la fel de puternic precum a simtit-o probabil si Zayn. Dar ceva era diferit. In timp ce ma smuceam, cautand o cale de a-mi elibera mainile, am observat cat de stranse le-a legat pe ale mele. Pentru ca, in momentul in care am tras de ele, am simtit cum o vene imi izbucneste.
Mi-am muscat buza de durere, refuzand sa tip. Durea, dar o parte din mine ignora durerea, intrebandu-se unde era Will si de ce nu intervenea.
Cateva secunde mai tarziu, a aparut in dreptul geamului cu un pistol. Cred ca de asta imi ceruse Harry sa trag de timp, dar nu reusisem. Will trebuia sa gaseasca o arma mai puternica decat cutitul tatalui sau.
- Da-i drumul sau te omor!
Tatal luia inceput sa rada isteric. Nu dadea niciun semn ca ar vrea sa-i dea drumul lui Styles.
- Ai sa-ti omori tatal, Will? Esti in stare de asa ceva dupa tot ce am facut pentru tine?
- Mi-ai omorat mama! s-a rastit el. Mi-ai omorat matusa! Mi-ai luat tot ce-mi era mai drag pe lume! Acum vroiai sa mi-o iei si pe sora si pe...
A lasat propozitia in aer. Se referea la Eleanor, la Elena lui. Am simtit asta. Am simtit-o la fel de tare precum imi simteam corpul tot mai lipsit de viata. Un strat gros de sange a inceput sa mi se prelinga pe mana in jos.
- Da-i drumul sau te omor! a repetat Will.
A tras un glont pe langa el, ca sa-l asigure ca pistolul e incarcat.
- Atunci omoara-ma, zise tatal lui. Erai singurul motiv pentru care traiam, Will. Daca tu esti impotriva mea, toata lumea e impotriva mea.
Will a ezitat un moment, dar atunci cand a inceput sa traga, nu s-a lasat pana cand pistolul nu a fost descarcat complet. Privirea mi s-a incetosat. Abea acum bagam in seama cu adevarat vena sparta pe care am simtit-o bubuindu-mi sub mana.
Iar cand tatal lui Will s-a prabusit la pamant, m-am prabusit si eu. Incercam sa ma mentin constienta, dar tot ce am auzit au fost strigatele lui Zayn si pe Harry tipand "Uitati-va la mana ei!".
Nu stiu cat timp a trecut. Cat timp fusesem inconstienta? Cat timp eram ca si moarta pentru toti cei din jurul meu? Cred ca zile intregi. Pentru ca, atunci cand m-am trezit, eram intr-un pat moale, cunoscut, iar Will era langa mine, stand in sezut. Dar patul in incaperea nu imi erau cunoscute intr-un mod placut.
Mi-a luat totusi cateva secunde ca sa-mi dau seama unde suntem. M-am ridicat imediat in sezuta, speriindu-l de moarte pe Will.
- Esti nebuna?! a tipat la mine, presandu-mi umerii ca sa ma aseze la loc.
Mana imi era presata de un bandaj. Dar incheietura ma durea oricum. M-am surprins cand mi-am dat seama cat de greoi respiram.
- Unde e Zayn? a fost prima intrebare care mi-a venit in gand si pe care am fost capabila sa o soptesc.
Mi-a mangaiat blajin parul.
- Zayn e... acasa.
Mi-a zambit, dar eu am mers mai departe de acel zambet. Stiam ca e doar o figura prin care ma face sa ma gandesc la ce e mai bine. Pentru un moment, am crezut ca-mi ascunde ceva, dar dupa aceea mi-am reamintit unde eram. Mi-am reamintit locul pe care l-am recunoscut la cateva secunde dupa ce am devenit constienta.
- Suntem in Spania, nu-i asa?
Era camera matusii noastre. Eram sigura de raspuns, dar in ciuda acestui fapt, el a aprobat dand din cap. I-am strans mana cu degetele mele, iar zambetul i-a palit de pe chip. Asta vroia cumva sa insemne ca Zayn e in Los Angeles? Dar avea sa vina dupa mine, nu-i asa?
- Cat timp am fost inconstienta, Will?
In acel moment, s-a ridicat de pe pat smulgandu-si mana dintr-a mea. M-a intrebat daca imie foame, dar nu a asteptat un raspuns. A iesit pur si simplu pe usa. Ceva era in neregula.
M-am ridicat din nou, atat cat mi-am permis, si mi-a ridicat privirea catre geam. Sa lesin in momentul in care am vazut vremea de afara.
Ningea.
Cate luni de zile am fost inconstienta? Cate? Doua? Trebuia sa fie jumatatea lui septembrie sau poate chiar sfarsitul acelei luni. Iar afara ningea.
Am insistat sa ma ridic din pat. Si am reusit. Eram ceva mai ametita si mi-am dat seama ca trupul meu era dezobisnuit sa aibe o pozitie bipeda, normala. Mi-am smuls efectiv bandajul de la mana si, cum ma asteptam, pielea neteda luase locul ranii de acum cateva luni.
Will avea niste explicatii de dat, iar eu aveam de gand sa le primesc cat mai repede cu putinta.
Cand am dat buzna peste el in bucatarie, aproape ca a tipat la mine ca nu ar fi trebuit sa ma dau jos din pat. L-am impins, infuriata de reactiile lui. Cine se credea sa amane o discutie atat de importanta? Trebuia sa-mi explice totul. Cum am lesinat, de ce am lesinat, cat timp am fost inconstienta si ce s-a petrecut cat timp am fost inconstienta? Erau raspunsuri pe care el trebuia sa le aibe.
- Ar trebui sa-ti fie rusine de tine!
- Poftim?
L-am impins din nou, dar mai incet fata de prima oara.
- Pentru ca incerci sa-mi ascunzi niste lucruri pe care ar fi trebuit sa mi le spui, spun cu calm, dar pregatitasa-l imping iar.
Mi-a prins mainile si a oftat adanc. In momentul cand m-a privit din nou, avea o spranceana ridicata.
- Doar cautam momentul potrivit. Ce-ai zice sa te asezi?
- Promiti ca imi povestesti absolut totul?
- Promit.
Am tras unul din scaunele din dreptul mesei si m-am asezat. A facut si el intocmai. Si-a studiat plictisit unghiile curate inainte sa-mi spuna despre ce e vorba. Facea pauze in timp ce vorbea, dar eram atat de prinsa de poveste incat nici ca mai conta.
- In primul rand, suntem in mijlocul lui noiembrie. Si in al doilea rand, nu ai fost inconstienta atat de mult pe cat crezi. Ai fost intoxicata cu dioxid de carbon. Stii tu, gazul ala. Cred ca faptul ca erai legata de aragaz ti-a facut cel mai mare rau, spre deosebire de ceilalti. Ah, da, si mai e si vena pe care aproape ca ai sectionat-o incercand sa te eliberezi. Medicii au avut de furca in ceea ce te priveste.
Ce vroia sa spuna prin faptul ca nu am fost mereu inconstienta? Cand i-am pus aceasta intrebare, el a raspuns simplu:
- Amnezie.
- Amnezie? am intrebat la randul meu.
- Ai dat cu capul de gresie in timpul caderii. Ai fost in coma un timp. Prima oara cand te-ai trezit a fost la o saptamana dupa incident. Apoi te culcai sau lesinai, iar urmatoarea data cand te trezeai nu mai stiai cine esti sau unde esti.
Am ramas muta o vreme, fara sa-l mai intreb si altceva. Daca eu habar nu aveam nici macar cine sunt eu, cum de aveam habar cine era el? Probabil nu l-a lasat sa intre. Probabil stia toate astea de la medici.
L-am lasat sa continue, povestindu-mmi despre cat de grava fusese rana si despre cum era sa raman definitiv fara memorie. Despre tatal lui mort, despre cum Louis parasise casa, nervos, inainte ca tatal lui Will sa-si faca aparitia si inainte ca oroarea sa aiba loc.
Cand s-a simtit ca a terminat, l-am intrebat:
- Dar Zayn?
Mi-a prins mana si mi-a strans-o cu putere. Am avut impresia ca vroia sa ma stranga in brate, protector, si sa-mi spuna un adevar crud.
- A fost o perioada in care ni s-a spus ca nu mai ai nicio sansa la viata din cauza venei sectionate aproape pe de-a-ntregul. Era saptamana aceea cand erai inca inconstienta. Atunci le-am cerut sa te transporte la spital in Spania, fiindca daca se intampla vreo nenorocire, vroiam sa fiu sigur ca te ingrop acasa. Ma rog, tara in care aveam eu o casa. In felul asta puteam sa-ti aduc in fiecare flori si... stii tu.
Eram la un pas de moarte? De ce nu-mi puteam aminti asta? Amnezia. Nemernica aia de amnezie!
Se vedea ca nu ii venea usor sa-mi povesteasca toate astea. Isi rotea ochii in jur, facea pauze lungi, incercand sa se reculeaga. Probabil eu as fi fost mai disperata decat el. Pentru ca el e familia mea, tot ceea ce mi-a ramas.
- Ideea e ca Zayn nu a mai vrut sa auda nimic de tine din ziua aceea. Statea langa tine in fiecare zi, poate mai mult si decat mine. Dar in datile cand reuseam sa impartim aceeasi incapere, il auzeam vorbindu-ti, ca si cum l-ai fi putut auzi. Iti cerea sa te faci bine. Te implora, practic. Odata l-am auzit spunand ca daca tu mori, si el o sa moara odata cu tine. Cred ca asta s-a intamplat de fapt cu el.
Mi-am retras mana dintr-a lui, strangndu-mi pumnul. Zayn fusese acolo! Isi facuse griji pentru mine! Ma rugase sa raman in viata. Si atunci, vestea a venit peste el. Dar medicii m-au salvat. De el nu a aflat asta? De ce nimeni nu i-a spus?
S-au poate ca el nu a mai vrut sa stie. Poate se saturase de toata povestea asta si poate voia sa fie singur o vreme.
- Esti sigur ca e inca in Los Angeles? intreb.
A ridicat din umeri.
- Nimeni nu stie exact. Toata lumea se intreaba pe la stiri ce s-a intamplat cu One Direction. Nu am pastrat legatura cu Harry ca sa aflu, pentru ca eram prea devastat.
S-a ridicat de pe scaunul lui si mi-a sarutat fruntea.
- Poate intr-o zi, o sa ma gaseasca el pe mine. Poate intr-o zi, o sa am ocazia sa ii spun ca traiesti. Stiu ca pot avea incredere in Zayn.
Am zambit si l-am imbratisat.
Din ziua aceea, speranta ca Zayn o sa-l caute pe Will a fost singurul lucru de care m-am putut agata. Era singurul lucru care imi aducea zambetul pe buze in fiecare dimineata. Ce a fost in capul meu? Cat de proasta am putut fi sa cred asa ceva?
Zilele treceau pe langa mine, atat de lent, si totusi fara sa le pot opri. Luna lui noiembrie trecuse de mult. Cu fiecare dimineata in care ma trezeam, imi simteam zambetul tot mai obosit. Poate pentru ca asteptam, treaza, pana la trei noaptea. Nu stiu de asteptam. Poate doar o minune. Minunea de a-l vedea pe Zayn prin geamul meu, indreptandu-se alergand spre mine.
Trecuse prea mult timp pentru mine. Trecuse mult timp de cand nu-l mai vazusem pe Zayn. Nici nu ma mai oboseam sa stau treaza noptile si sa-l astept. Stiam ca nu va mai veni vreodata.
A fost o zi in care am incercat sa-l sun pe Harry pe vechiul numar. Dar nu a mers. Probabil si-l schimbase. Sperantele mele se dusesera pe apa sambetei.
In Ajunul Craciunului, l-am ajutat pe Will sa impodobeasca bradul. Nu pentru ca am vrut, ci pentru ca el m-a rugat. Intrasem in depresie si el vroia sa ma ajute, asa ca nu l-am refuzat. Am lasat televizorul sa mearga, in timp ce atasam globurile de crengile brazilor.
"One Direction revin!"
Am ramas proasta cand am auzit vocea prezentatorului rostind fraza aia. Aproape am spart o punga de globuri aruncandu-ma pe covor, facand ochii mari in timp ce urmaream imaginile de pe ecran.
" Dupa un timp indelungat in care nimeni nu a mai stiut nimic de ei, cei cinci baieti revin, dar pe drumuri separate. One Direction isi anunta despartirea datorita unor dispute serioase despre concertele pierdute. Asadar, au decis sa-si imparta noua serie de concerte pentru a nu dezamagi fanii si sa le tina fiecare pe cont propriu. Iata cum va arata programul artistilor."
Prezentatorul a enumerat toti membrii trupei si concertele pe care urmeaza sa le sustina singuri si pe care, in mod normal, ar fi trebuit sa le sustina impreuna.
Zayn a fost lasat ultimul, iar rabdarea ma rodea pe interior. Cand s-a citit primul nume de pe lista, primul lui concert si probabil ultimul din acest an, am scapat globurile pe jos. La propriu.
Dar nu pentru ca mi-au alunecat din maini. Nu. Ci pentru ca le-am aruncat eu in sus de bucurie.
Concertul de Craciun din Spania - Madrid.
Will ma privea zambind cum vbier prin toata casa, cum "dansez" de bucurie si cum sar in sus de fericire. Cand m-am mai potolit, l-am luat si l-am strans in brate.
- Vine in Spania! am zbierat eu. Chiar vine aici!
- Imi insusesc toate meritele pentru asta.
- Poftim?! intreb nedumerita.
Ma desprind incet din imbratisarea lui, privindu-l total desprinsa de lume. Isi insuseste meritele? Pentru ce?
- L-am sunat pe Royce acum o luna si l-am rugat sa-mi faca rost de numarul de telefon al lui Zayn. Crede-ma, nu a fost usor, dar am reusit.
Buzele au inceput sa-mi tremure.
- A-ai vorbit cu Zayn? Deci vrei sa spui ca...
In momentul acela, am simtit doua brate cuprinzandu-ma de la spate. Doua brate puternice, dar atat de blande si de calde... Stransoarea aceea, atat de puternica si de dornica, putea fi a unui singur om. Unul singur.
- Da, mi-a raspuns vocea lui soptita in ureche. Vrea sa spuna ca sunt aici.
M-am rasucit imediat in acea imbratisare si i-am privit trasaturile fetei. Nimic schimbat. Poate doar fericirea neobisnuita pe care o invaluia chipul sau.
- Zayn! am strigat, imbratisandu-l cu mult mai tare decat o facea el.
Mi-a cuprins mai bine mijlocul si m-a ridicat de la sol. Urmatorul moment l-am petrecut razand nebuneste in timp ce el ma invartea. Nu imi venea sa cred ca e aici, cu mine. Acum, ca niciun pericol nu ne mai ameninta. Cand nimic nu va mai putea vreodata sa ne desparta.
Nu trebuia sa mai plece. Niciodata. Si nici nu cred ca va mai avea un motiv sa plece. Pentru ca nu am sa-l las eu.
Cand m-a lasat cu picioarele pe pamant, nu ma mai puteam opri sa-l privesc in ochi, sa-i ating obrajii reci si rosiatici de la frigul de afara.
- Ei, cred ca ar trebui sa plec. Am putina treaba in oras.
Ne-a zambit amandurora. Inventase o minciuna ca sa ne lase singuri.
- Oh, nu pleci nicaieri, a inceput Zayn. Am o surpriza pentru tine.
Mi-a sarutat fruntea inainte sa imi de drumul din brate. In mod normal, nu i-as mai fidat drumul. Si nici pe el nu l-as mai fi lasat s-o faca. Dar eram curioasa de surpriza pe care el i-o facuse fratelui meu.
S-a indreptat spre usa si, cand a deschis-o, o fata zambitoare a intrat. O fata care simteam ca vreau sa o strang de gat. De care eram convinsa ca joaca teatru cu toata fata ei zambitoare si cu moaca aia de papusa nevinovata.
Eleanor.
- Nu puteam s-o las singura, a spus Zayn. Mai ales ca maine e Craciunul. M-a rugat s-o iau cu mine si chiar cred ca voi doi aveti multe de discutat. N-ai vrea s-o iei in oras cu tine?
Fata lui Will era penala. Ma mir cum de nu a lesinat de uimire. Nu eram prea sigura in ceea ce o priveste pe Eleanor, dar aveam incredere in Zayn. Ma rog, cel putin in momentele astea.
- Elena... l-am auzit pe Will soptind.
Ea s-a intins si l-a imbratisat. A ezitat cateva momente inainte sa o apuce de solduri si s-o traga mai aproape de el. Plangea? O vazusem pe Eleanor facand atata teatru, dar niciodata sa planga in incercarile ei de a face lumea sa o creada.
Poate chiar simtea ceva pentru el. Poate fusese obligata sa faca tot ceea ce facuse.
Dupa ce au plecat, banuielile mi s-au confirmat. Zayn mi-a spus despre cum Eleanor era doar o papusa in mainile tatalui ei. E adevarat ca nu prea m-a suportat, dar nu e o panarama. A facut doar ce i-a cerut singurul parinte ramas sa faca. Iar acum ca l-a pierdut, Will parea singura ei familie.
M-a luat prin surprindere cand Zayn m-a luat pe sus, ca pe o mireasa. M-a privir in ochi sincer si zambitor.
- Am obosit sa tot pierd oameni dragi mie, mi-a zis Zayn. N-am sa mai las asta sa se intample vreodata.
M-a dus in dormitor, in oricare dintre cele doua, si m-a lasat pe pat. S-a asezat deasupra mea si a inceput sa ma priveasca dulce, mangaiandu-mi firav parul si fata.
- Mi-a fost dor de tine. N-am crezut ca va mai veni vreodata ziua in care sa te strang in brate.
M-a sarutat scurt pe buze, iar cand si-a ridicat gurita de peste a mera, mi-am pus o deget peste ale lui, jucandu-ma cu ele si zambind. Zayn si-a atins nasucul de al meu si respiratia lui s-a contopit cu a mea.
- Crezi ca ar trebui sa impodobim bradul pana se intoarce Will? am schimbat eu subiectul
- Ceva imi spune ca Will are alta treaba in noaptea asta.
Iar atunci, l-am tras si mai aproape de mine. Am inceput sa-i deschei camasa pana la ultimul nasture, in timp ce el ma privea si imi admira trasaturile fetei.
- Atunci cred ca bradul poate sa astepte.
Si atunci m-a sarutat. Un sarut lung si imbietor pe buzele mele doritoare. Un sarut care in trecut insemna o despartire, o amintire care avea sa ne alunge dorul in cele ce urmau sa vina. Dar nu si in seara asta. Pentru ca acum, in clipa asta, sarutul asta insemna altceva.Insemna un "te iubesc" care nu mai avea nevoie de cuvinte ca sa trezeasca sentimente intre noi.
Un "te iubesc" sincer.