VII. Byron
.
.
.
,, Omul se naște cu două temeri, de întuneric și cădere. Prima este asociată cu necunoscutul, a doua poate fi considerată frica de a fi rănit sau de a nu muri ".
Teza de doctorat a profesorului Moreau ar fi fost o lectură interesantă dacă autorul n-ar fi fost subiect de crimă. Byron citea documentul postat de un site de știri în timp ce într-o fereastră în colțul ecranului laptop-ului din brațele sale se derulau imaginile surprinse de camerele de supraveghere. Nu mișca absolut nimic.
Doar nu avea de a face cu ceva paranormal. Era în slujba serviciilor secrete, nu a Papei de la Roma pentru a efectua eventuale exorcizări.
Închise laptop-ul și privi ecranul televizorului care derula posturile de știri. Imagini cu facultatea, pozele de pe paginile principale ale unității de învățământ, ba chiar lucruri mai mult sau puțin cunoscute despre el și Sylvia, pe lângă profesor și ceilalți studenți. Așa era când nu li se oferea reporterilor ce să roadă, căutau și dacă nu găseau nimic, atunci inventau. Dacă poliția era discretă cu ancheta, ei bine, presa luase la investigat viața lui și a noii sale colege de echipă. Despre ea nu era mai nimic, nici familie, părinți, frați, surori. Nu vorbiseră niciodată în studenție despre viața ei, deci se îndoia că în afară de câțiva mafioți băgați la pârnaie se mai știa ceva de ea.
Și totuși Byron era urmărit. Se știau detalii despre el, poze vechi de la nuntă, chiar, însă atât. Nu putea afirma că îi păsa așa tare de gura ziariștilor, dar nici nu dorea ca viața să îi fie mestecată și scuipată asemenea unor coji de semințe. Cazul era mult mai complicat decât anticipase și pentru prima oară, Lucas Byron era derutat. Se întreba dacă Sylvia adormise sau se rotea și ea în așternururi și gânduri.
La cât urmărise înregistrările video trimise de Sean, deja avea imprimat pe retină imaginea holului întunecat, singura lumină aparținând becului de de-asupra ușii ce ducea către Morgă. Se distingea și forma întunecată a crucii ce atârna chiar sub, de parcă elementul ce trebuia să ofere cadavrelor respectul cuvenit unor oameni morți și neîngropați marca, de fapt, intrarea în locul în care Thèo își găsise mormântul. Era macabru de ironic tot ce se petrecea. Unul dintre cadavre fusese disecat chiar de Thèo și tot el îi ajunsese alături în bazinul cu formol.
Trebuia să afle cum de era posibil așa ceva. Vreo intrare de care nu aveau habar? Ventilația? Trebuia să ceară să mai meargă la fața locului și un plan al clădirii.
,, Fiecare temere derivă din una din cele două de bază."
Teama lui Byron era să fie incapabil de a face lumină într-un caz. Și el mereu își înfrângea temerile.
.
.
.
După prea puține ore de somn, numărabile pe degetele unei mâini, Lucas se trezi tot pe canapea. Dacă se temuse că laptop-ul îi căzuse, îl găsi închis pe măsuța de cafea, semn că Sylvia făcuse cumva și nu-l omorâse într-un moment vulnerabil.
Merse să își facă rutina alertă, duș de zece minute, spălat pe dinți, pieptănat și verificat camera Sylviei pentru a o găsi goală. Scorpia plecase fără el!
Se îmbracă în același ritm rapid și luă primul taxi către secția de poliție. Decorul era același, agenți mergând în diverse sensuri, telefoane sunând și Sean vorbind cu un bărbat în halat alb. Din fericire, nu era cineva de la facultatea groazei, ci de la medicina legală după ecusonul prins în piept.
— Lucas! Ce mă bucur că ești aici! spuse Sean. El este Louis, bănuiesc că ți-ai dat seama de ce anume se ocupă.
— Nici nu mă îndoiesc de aptitudinile domnului Byron, zise Louis întinzându-i mâna.
— Lui Sean îi place să mă laude, observ, acceptă el salutul formal.
— Și revistelor și ziarelor, adăugă Louis. Probabil v-ați dat seama că scopul meu aici este de a oferi un raport medico-legal despre nefericita victimă, iar ideea destul de bună a domnului Lambert a fost aceea să vă iau pe dumneavoastră alături de parteneră și să vă arăt.
— Domnișoara Romano unde este? întrebă Sean.
— Eu credeam că deja este aici.
Se simțea penibil. Stătuse în aceeași cameră cu ea, apartament mai bine zis, și nu știa unde plecase. Presupusese că era acolo, așteptând pe scări sosirea medicului legist pentru a-i face în ciudă.
Sean își scoase telefonul din buzunar, privind cu o oarecare stupoare notificarea care probabil îi apăruse.
— Domnișoara Romano mi-a dat un mesaj cum că se va întâlni cu voi direct la morgă. Aparent a fost prinsă în ceva probleme spontane legate de proprietarul localului unde Thèo a fost văzut ultima oară. A acceptat să preia un mandat de percheziție și să verifice niște probe video.
Plecase fără să-i dea de știre. Foarte urât din partea ei! Byron chiar dorea să îi spună medicului legist că avea să se ocupe el de rezultatele autopsiei dacă tot domnișoara Romano avea lucruri mai interesante de făcut, însă nu dorea să fie următorul pacient al lui Louis așa că renunță la acest gând.
.
.
.
După alte câteva ore plicticoase în care citise declarațiile celorlalți martori, Byron instrui niște agenți să îi cheme din nou pe studenți, respectiv asistenții și profesorii pentru a le pune întrebări despre domnul Moreau și cum îl percepeau ei. Unii studenți, deși sumar, îl prezentaseră pe profesor ca o oscilație între amabil și strict. Avea glumele lui pe care le repeta, poze cu pisica pe același raft pe care tronau borcane cu diverse organe, dar nimeni în afară de cei mai leneși care nu prea erau fascinați de anatomie nu spuneau lucruri rele.
Și totuși era ceva necurat.
Byron coborî din mașina lui Louis care parcă în fața Institutului de Medicină Legală. Avea să meargă la o nouă morgă, de data asta una în adevăratul sens al cuvântului. Nu era prima oară, bineînțeles, căci de multe ori avusese ocazia să participe la autopsii. Nu erau ca în filme, bineînțeles, și nici nu putea spune că simțea vreo fascinație pentru a explora cadavre.
Sylvia, așa cum promisese, îi aștepta pe holul morgii, vorbind cu o asistentă. Părul des de abia era strâns cu un elastic la ceafă, iar peste ținuta ei impecabilă îmbrăcase un halat medical alb. Chiar avea stofă de doctor.
— Domnișoară Romano! Ce bine că sunteți a...
Louis se entuziasmă la fel de tare, însă cum vrăjitoarea era vrăjitoare, îl săgetă cu privirea aceea glaciară, iar acesta tăcu.
— Cadavrul?
—Da, bineînțeles, haideți cu mine!
.
.
.
După cum menționase, Lucas nu era un împătimit al disecțiilor, chiar dacă stomacul lui rezista uneia.
Cadavrul lui Thèo stătea întins pe masa de autopsie, acoperit cu un cearșaf pentru a arăta minimul de respect. De asemenea, se vedea foarte clar cum Gabriel avusese dreptate în legătură cu piciorul său al cărui vârf tindea înspre interior.
— În primul rând, nu cred că s-a comunicat asta, însă victima a fost găsită desculță în bazin.
— Colegul său cu care am discutat a declarat că au făcut un schimb de încălțăminte în dimineața din ziua dispariției din culpă. Posibil să fi fost deranjat din cauza piciorului? spuse Sylvia.
— Am văzut și eu defectul. Se pare că avea și o mică deformare la coloană din cauza asta. Există, bineînțeles, metode de a înlătura efectele acestui handicap, dacă poate fi numit așa, însă părinții săi nu cred că au luat vreo măsură în acest sens, ceea ce este irelevant. Ora morții am estimat-o între unsprezece și miezul nopții, iar cauza morții, înec cu substanțele din bazin. Ceea ce mi-a dat de bănuit este asta, zise doctorul descoperind o porțiune a brațului victimei.
Louis încercui conturul o pată vânătă pe antebrațul acestuia.
— A fost tranchilizat? întrebă Byron.
— Oarecum, i-a fost administrată o doză zdravănă de Ecstasy sau ceva extrem de similar care i-a blocat orice posibilitate de a se apăra. Spun că i-a fost administrată, deoarece înțepătura nu mi se pare deloc voluntară, dimpotrivă, i-a perforat chiar și vena. Nu sunt detectiv, dar dacă aveți bunăvoința să-mi ascultați opinia: unu, un împătimit al drogurilor nu avea cum să fie student la medicină, doi, dacă își administra astfel drogurile, ar fi avut destulă dexteritate datorită profesiei să nu își spargă vasul de sânge.
— Ați mai descoperit ceva? întrebă Sylvia.
— În stomac i-am găsit resturile unui sendviș cu pui, probabil consumat pe la prânz.
— N-a mâncat nimic de la prânz până la miezul nopții, deci.
— Dar a consumat ceva lichide. Presupun că pe bază de cofeină.
— Nimic anormal la un student ce are ca meniu zilnic perisabile și cafea, spuse Sylvia.
Lui Byron îi venea să zâmbească, dar contextul spațiului în care se afla nu-i permitea. Se dusese cu gândul la studenția lui la academie, cu un program strict și reguli și mai stricte. Nu aveau voie cafea, însă Sylvia reușea de fiecare dată să strecoare plicuri de cafea instant pentru a putea sta trează nopțile învățând – după ce de la prima oră a dimineții aveau antrenament fizic. Byron o prinsese într-o zi amestecând lichidul interzis într-un termos, apoi o șantajase până la finalul semestrului să îi aducă și lui dacă nu voia să fie pârâtă. Și așa făcuse rost de cafea și blesteme în italiană.
— Concluzia este că cineva i-a administrat drogul cu forța, l-a aruncat în formol și apoi a astupat bazinul. Toate astea petrecându-se la miezul nopții, în morga facultății, unde presupunem că s-a teleportat alături de criminal, privi Sylvia insistent spre el.
Byron cântări toate informațiile primite, timp în care Louis tuși fals.
— V-ar ajuta, cred, și cele găsite asupra sa. La fundul bazinului i-am descoperit telefonul, alături de o pereche de chei.
Legistul le prezentă o tavă pe care era un telefon cel mai probabil inutil, lângă care se aflau și inelul de chei de care era legat un breloc cu o pisică.
— Se pare că cheile domnului Moreau se aflau fie în posesia lui Thèo, fie a criminalului.
Chiar voia să-i râdă în față Sylviei pentru că făcuse pe avocata profesorului până atunci, însă contextul în care se afla, alături de principiile morale, nu-i permiteau. Și asta nu confirma mai nimic, doar întărea bănuielile, iar faptul că nimic nu apăruse pe camerele de luat vederi adâncea și mai tare misterul.
— Paznicul a declarat că în dimineața cu pricina, profesorul Moreau i-a cerut una din cheile de rezervă. Nu o mai găsea pe a lui, îi readuse aminte Sylvia. Asta arată premeditare, fie că vorbim despre profesor ca făptaș, fie că cineva i-a furat-o.
— Crezi că unul dintre studenți ar face așa ceva? o întoarse el nevenindu-i să creadă cât de absurd era acel scenariu.
— Și tu crezi că profesorul și-ar ucide un student? Motivul fiind faptul că nu învăța cum trebuie?
Sylvia trase aer în piept pentru a se calma, aruncând o privire rușinată către cadavrul lui Thèo. Byron tăcu și el, știind prea bine că acel loc nu era potrivit pentru a se contraria cu ea.
— Am mai trimis niște probe la analize. Când aflu rezultatul am să vă anunț, zise doctorul. Deși mă îndoiesc că va dura mult. Toată Franța fierbe în legătură cu acest caz.
Oriunde priveai pe stradă, la televizoarele de la unele localuri, ziare și reviste de la tarabe, pe prima pagină apărea Facultatea de Medicină, alături de o poză de-a lui Thèo luată de pe o rețea de socializare. Mai era și o poză cu el, pe vremea când avea și barbă, alături de cuvinte precum inutil sau anchetă dezastruoasă.
Presa nu știa câte ore pe noapte nu dormea el. Presa nu știa cât se holbase la filmările de pe camere, amprente, declarații și interogatorii. Presa voia doar să arunce cu noroi, nu doreau demascarea adevăratului criminal.
Puteau să îl jignească oricum doreau. Măcar el nu era francez.
Byron se forță să nu întrebe de familia victimei, la care se simțea îndatorat în principal, pe lângă Thèo însuși. În timp ce era condus în afara salonului în care se efectuase autopsia, mai aruncă involuntar o privire asupra cadavrului studentului. Tânăr, cu un viitor strălucit înainte, ucis misterios și brutal. Un criminal cu sânge rece îi râdea în față, familia își jelea unicul fiu, iar Lucas Byron, celebrul detectiv, își simțea mâinile încătușate.
Sean se oferi să îi ducă pe cei doi detectivi la secție, însă înainte ca Sylvia să accepte, Lucas își permise să o întrerupă.
— Ne vedem la secție, spuse el. Am de vorbit ceva foarte privat și profesional cu draga mea colegă.
Sylvia se strâmbă, însă nu se revoltă. În timp ce Sean se îndepărta sub supravegherea lui Byron, aceasta își desfăcu părul brunet din coadă și îl lăsă să îi cadă în valuri pe spate, peste paltonul crem și eșarfa roșie de la gât.
— Dacă voiai să îmi faci cinste nu trebuia să fii așa încrezut, zise ea.
— Voiam să te iau la o plimbare, mai degrabă.
— Pe vremea asta? Se va pune ploaia.
— Așa e cerul toamna, cenușiu. Nu se pune ploaia așa ușor.
.
.
.
Adăpostiți într-un mic local, la nici treizeci de metri parcurși în liniște, Byron urmări picăturile mărunte de ploaie ce se loveau de geamul vitrinei, în timp ce Sylvia se înfipsese într-un croissant cu unt.
— Nu plouă așa ușor, îl cită ea luând o mușcătură, apoi ștergând cele câteva firmituri care i se prinseseră de guler. Dacă n-am fi absolvit aceeași școală, aș fi zis că ești prost și ar fi fost o minciună.
— Pot fi un meteorolog prost, asta ar fi adevărat. Dar ai putea spune că sunt și urât și asta ar fi cea mai mare minciună.
— Chestiile astea le rostești în oglindă pentru a-ți crește stima de sine?
— Câteodată. Oricum, credeam că vom colabora de dragul bietului băiat ucis.
— Dar o facem, insistă Sylvia, făcându-i semn unei ospătărițe pentru o nouă comandă. Încă un croissant pentru mine, un capucino și o cafea amară ca viața unui artist modern pentru domnul.
Lucas nu fu impresionat.
— Ai mers la clubul acela fără mine.
— Testam terenul. A fost în calitate neoficială.
— Puteam să mergem împreună în calitate neoficială.
Sylvia oftă.
— Am un amic, dacă îl pot numi așa. Mă rog, vrei să fiu sinceră? Era acel amic, care se prea poate spune că utilizează anumite substanțe interzise de statul francez în scop pur medicinal. Era speriat că ar putea fi acuzat dintr-o prostie, deși el e mai mult decât dispus să colaboreze.
— Și vrei să-mi spui mie că ascunzi ceva ilegal? Ești detectiv, Sylvia.
— Are rețetă de la medic, insistă ea. Și nu are nicio treabă canabisul medicinal cu substanța sintetică din corpul lui Thèo. Am verificat dacă vinde cumva droguri și trebuie să mă crezi pe cuvânt că nu o face. Deși, mi-a dat indicii despre anumite persoane care ar face-o. Avem și mandat pentru a merge la Clair de Lune așa că tu nu ai ratat nimic.
— Ești sigură că e doar atât?
— Crezi că te-aș minți cu ceva atât de important?
Nu, Lucas nu și-ar fi închipuit-o făcând asta. Dar încă avea impresia că Sylvia ascundea ceva.