Nick pov:
Fixez cu privirea tavanul. Trebuie să mă trezesc... nu că aș fi dormit. De obicei, nu pot să dorm în altă parte decât în patul meu, doar dacă sunt in brațele lui Victor. Canapeaua din camera lui Will nu e chiar asa de confortabilă cum pare. Aș fi dormit în camera de oaspeți, dar m-aș fii simțit prea singur. Până și sforăitul lui Will, face sentimentul de singurătate să dispară. Trebuie să ajung la Victor înainte să plece în San Sebastían.
Chiar dacă mi-a promis ca o să fie la fel, că o să vorbim în fiecare zi la telefon, pe video, prin mesaje, niciodată nu e la fel. Mă simt la fel de demoralizat, ca în ziua când am părăsit casa bunicilor mei, ca în ziua când a murit mama. Poate că Vic avea dreptate cu atașatul, poate a fost doar o mare greșeală să ne atașăm unul de altul, fie de mai stătea cu mine și mergeam în Grecia și unde dracu mai mergeam, fie de pleca din prima zi. Poate ar fi trebuit să îl asculte pe tata.
Îmi trag două palme la figurat și mă ridic în capul oaselor. Trebuie să încetez din a-mi face șcenarii false, cum ar fii că... o să mă sune peste câteva luni și mă va anunța că se căsătorește, ca în filmul Call me by your name. Mintea mea debitează mult prea departe...
Mi-a spus că mă iubește... acele două cuvinte nenorocite, înseamnă enorm pentru mine. Mi le repet în minte din dimineața aia rece când am plecat de la el. Încă nu mi-am recuperat telefonul ca să-l sun. Aș putea da un apel de pe telefonul unuia dintre prietenii mei, dar au riscat prea mult deja.
- De ce te-ai trezit așa devreme? Puteai măcar să nu faci gălăgie...
- Scuze că te-am trezit. Nu prea am putut să dorm, zic și mă cufund înapoi canapeaua 'confortabilă'.
- Ți-am zis că am multe camere goale în casă. Tu ai insistat... mormăie.
- Nu e vorba de canapea, mint eu. E... știi tu.
- Uite, Nick- îl aud cum se ridică din pat din pricina arcurilor patului- nu mă pricep la sentimente, deloc.
Vine la mine și îmi ciufulește părul.
- O să fie bine, don't worry!
Pleacă din camera după acestea. Răsuflu ușurat. Nu am fost niciodată așa apropiat de niciunul dintre prieteni mei, până acum.
Mă ridic de pe canapea și caut telecomanda prin cameră, doar ca să aflu cât e ceasul. Sunt penibil. Îmi dau seama că e 7:49 și îmi iau lucrurile din ghiozdan să mă îmbrac. Nu am apucat să îmi iau decât un hanorac, fiind mult prea pe grabă. Tata a dat vorbă să fim verificați din cauza 'evenimentelor recente'. Celelalte haine ale mele nu mai pot fii purtate așa că, neavând de ales intru în garderoba lui Will. E efectiv o cameră cu haine. Zicea Victor că dulapul meu e mare, dar să vadă asta...
Îmi iau niște blugi verzi-decolorat din blugi lui Will. Cine a mai pomenit blugi puși pe umeraș? Eu nu. Afară plouă mărunt. Am la mine doar niște teniși Converse de pânză, așa că iau niște Jordani. Nu-mi place ploaia. Mă face deprimat. Mă îmbrac și mă pun în patul ridicol de mare al lui Will. Deschid HBO-ul și caut un film, la care oricum nu o să fiu atent. Caut prin lista prietenului meu și observ că se uită la TVD. Ăsta nu e vechi de când lumea?
- De ce te uiți la TVD? îl întreb imediat ce intră pe ușă.
- Hey... gusturile nu se discuta. Tu ar trebui să știi asta, Nick.
- Ai dreptate... lo siento!
Își dezlipește ochii de pe televizor și mă privește pentru prima oară de când a intrat în cameră.
- Dezbracă-te! O să răcești, șovăiește puțin. De ce te-ai îmbrăcat de acum?
- Nu vreau să ajung prea târziu să nu apuc să-mi rămas-bun, zic simplu și ridic din umeri.
Își trece palmele peste față, ca o mamă când copilul ei îi spune ceva non-sens. Se pune lângă mine și mă întreabă:
- Tu chiar ți la bărbatul ăsta, nu? mă privește de parcă nu ar știi răspunsul.
- Cred că... îl iubesc. Nu am mai simțit niciodată așa ceva pentru cineva... spun onest.
- Mă bucur pentru tine. Pentru voi. O să
treceți voi peste asta, mă bate pe umăr.
- Nu cred că este posibil. O să plece. Mi-aș dori să mai funcționeze după asta, dar nu sunt șanse.
***
Mă uit lung pe geam. E ora de vârf și orașul e aglomerat. Mai sunt puțini km până la el. Simt o senzație de gol în piept. În piept și în stomac. Încerc să-mi distrag mintea de la ce va urma, dar nu reușesc. Will e pe scaunul șoferului dar nu zice nimic. O piesă country e dată încet la radio. Îmi aduc aminte cum mi-a spus că îmi admiră felul în care conduc, că îi plac mâinile mele în special. Că sunt grațios. Inima începe să-mi bată mai tare. E fascinat de mine.
- Am ajuns, îmi distrage Will atenția din propriile gânduri.
- Aștepți aici? Știi că nu am cu ce să te sun.
- Nu e bai, zice si descuie ușa.
Ies în fugă din mașină și urc sus, salutându-l pe Martin din cap. Pătrund în apartament fără să bat și îl caut prin cameră
- Victor? Ai plecat mai devreme?
Nimic, îl caut prin bucătărie și văd câteva cutii și dulapuri deschise. Nu a plecat. Mă uit printre rafturi, dar nici-o carte nu mai e pe ele. Patul e gol.
- Victor? Ești aici? Urlu prin casă.
Mă duc la baie și spre ușurarea mea e aici. Când mă aude se oprește din uscatul părului și îmi zâmbește. Mă uit la acesta și observ ca are pe el doar un prosop în jurul taliei. Îmi dau geaca jos și o arunc în hol, mă descalț și mă apropi de el fără să spun o vorbă. Îmi dau hanoracul jos de pe mine și îmi bag mâna în părul lui semi-ud. Iubesc asta la el. Iubesc tot ce ține de el. Până și defectele lui.
- Îmi place părul tău. E așa... perfect.
Își trece mână prin părul meu și un zâmbet trist îi învăluie chipul. Ne gândim la același lucru. Nu suport să-l vad trist. Își coboară privire din părul meu și ne privim intens în ochi câteva clipe. Îmi trec degetele pe părul lui ud de pe piept și se apropie de mine. Îmi agaț mâinile de gâtul lui și mă ridică de la sol obligându-mă să-mi încolăcesc picioarele în jurul taliei lui. Mă poartă pe brațe până pe saltea și văd în urma noastră prosopul care era în jurul taliei. Mă roșesc și simt cum inima mi-a luat-o la goană. Mă sărută ca și cum viața noastră ar depinde de asta. Mă pune pe pat dar nu-mi desfac picioarele din jurul lui. Trupul meu e dependent de el, aș vrea să-mi dea dracului o dată hainele jos și să pună stăpânire pe mine. Ca și cum mi-ar citi gândurile îmi trage pantaloni în jos adâncind și mai mult sărutul. Îmi mișc limba hipnotizat în căutare lui. Dinți ni se ciocnesc dar nu-mi pasă, tot ce vreau e să nu mai plece din brațele mele. Îmi dă tricoul jos și înainte să mă sărute din nou, îl întreb:
- Cât timp avem la dispoziție? zic cu răsuflarea întretăiată.
- Vreo oră. Dacă nu terminăm, poate să aștepte până și Dumnezeu.
- Aș vrea să aștepte o veșnicie. Nu știu când o să te mai sărut sau dacă o să te mai sărut vreodată.
- Of iubitule, se uită la mine de parcă urmează să-mi facă cea mai importantă promisiune a vieții lui, nimeni și nimic nu mă va împiedica să te am. Să fi sigur de asta.
Nu îmi lasă dreptul la replică că, își bagă iar limba în gura mea. Are gust a disperare. Îi simt erecția cum se freacă de coapsa mea. Își plimbă mâinile pe corpul meu ca și cum ar vrea să-l memoreze. Își pune buzele pe pieptul meu și mă mușcă neîncetat, sărutând fiecare mușcătură de două ori. Îmi iau mâna de pe obrazul său și o bag între noi. Îi apuc penisul și geme cu pielea mea între dinți. Îmi umezesc un deget și apoi îi masez capul cu el. Îl dau jos de pe mine și preiau controlul asupra corpului său.
****
- Care este cutia cu haine?
Mă ridic din pat și scanez camera. Locul ăsta nu mai e un haos, e doar... gol.
- Cred că aia de sus, îmi arată cu degetul o cutie.
O apuc și o pun pe pat, lângă Victor. Rup banda care o ținea închisă și cotrobăiesc în ea.
- Hei, ce cauți? îmi zice ridicându-se.
- Ceva care să-mi aducă aminte de tine, zic și duc la nas un tricou să-l miros.
Vreau ceva care să-mi facă toate amintirile cu el să-mi revină în cap. Ceva care miroase a EL. Ceva semnificativ...
- Doar dacă îmi lași și tu ceva al tău, stă puțin și fixează cutia cu privirea. Ia paltonul meu!
- Paltonul tău?! Nu e cam mult? caut cu privirea banda.
- Pentru tine nimic nu e mult. Ia și parfumul meu. Am văzut cum mă adulmeci mereu când te iau în brațe.
- Nu e adevărat! mă atac eu imediat.
Mă întorc cu spatele la el și zâmbesc ca o adolescentă îndrăgostită. Are atâta dreptate. Ador felul în care miroase.
- Știu că zâmbești. Întoarce-te cu fața la mine, te rog! Mă întorc la el și zâmbește satisfăcut. Ia-le! Fericirea nu e mai prejos de niște bani. Fericirea ta e de neprețuit.
- O să fac diabet de la atâta dulcegăraie. Oricum acceptam, mormăi.
- Și tu ce-mi dai? Dă-mi chiloți tăi!
- Să te masturbezi cu ei? Știu ce ai în cap, perversule! îl acuz.
- Poate aveam de gând să fac si asta. Poate îți trimiteam și video... eu știu.
- Ți dau. Dar iei și hanoracul meu.
I-l arunc pe pat și îl miroase apoi îl îmbracă. Își ia restul de haine din baie și se îmbracă. O bătaie scurtă în ușă mă face să-mi trag pantaloni pe mine. Nu mă prea interesează dacă mă vede cineva dezbrăcat dar prefer să-mi păstrez goliciunea doar pentru Victor. Aud ușă cum se deschide și mă uit să văd cine e. Un bărbat masiv umple tot cadrul ușii.
- Domnule Victor? Sunteți aici? Se aude o voce groasă.
Victor iese la acest bărbat. Nu îi văd fața, dar simt clasicul său sarcasm când răspunde:
- Unde aș fi putut fi, Cash? zice acesta. Cutiile sunt peste tot. Ai grijă cu ele!
Bărbatul apucă de cutiile pline cu cărți de parcă ar fi pline cu pene de gâscă, și iese cu ele pe ușă.
- Cash, huh? zic aducând o cutie de pe podea. E frumușel și sexy.
- Doamne, ce gay ești! Își dă ochii peste cap. Da' chiar că... nu am observat niciodată ce 'frumușel' e, își freacă barba, holbându-se la ușa pe care a ieșit Cash.
- Nici să nu te gândești, ridic un deget la el amenințător.
- La ce să mă gândesc? îmi bagă nonșalant o mână în gât. Nu e loc de nimic altceva în mintea mea, decât de șcenarii cu tine deasupra sau dedesubt. În toate îmi gemi numele.
Îmi dă drumul ca și când, nimic nu s-a întâmplat și îmi întoarce spatele. Ia cutiile cu haine și le pune pe o masă. Se apleacă să îmi ia boxeri de jos și îi bagă în buzunar. Revin la căratul cutiilor in mașină și trec pe la parter unde îl observ pe Martin care stă în spatele tejghelei, uitându-se în gol. Las cutia jos și mă apropi de acesta.
- Ești bine? zic suficient de încet încât să nu-l sperii și îi pun mâna pe umăr.
- Nicholas, clipeste de mai multe ori și mă privește. Eram doar puțin pe gânduri.
Încearcă să fie atent la mine, dar se vede că e încă pierdut in gânduri.
- Ce ar fi să te duci sus? Dacă vrei închid eu și revin cu cheia.
- Vreau să fiu aici când pleacă Victor. Oricum păstrează și el o dublură, pentru orice eventualitate.
Iau cutia de jos și i-o pasez lui Cash. Acum că îl văd mai bine în lumina soarelui, nu prea strălucitor de toamnă, aș avea motive să mă îngrijorez. Tipul arată bine. Poartă o cămașă cu mânecile ridicate și pantaloni negri. E un fel de uniformă.
- Mai sunt câteva cutii sus.
Încuviințează din cap și urcăm amândoi. Acesta ia ultimele lucruri și rămân singur cu Victor.
- O să păstrezi o cheie pentru apartament? Întreb luându-i ghiozdanul.
- De fapt... se întoarce cu fața la mine, vreau să ți le dau ție. Știi... sunt sigur că o să vin. Nu știu dacă pot să-ți cer asta, dar...
Se pierde în cuvinte rapid, tot avântul pierindu-i.
- Continuă, îl indemn.
- E o prostie dar, vreau să mai dai pe la Martin. Ai putea să-ți aduci câteva lucruri aici... să-l faci locul nostru, îmi evită privirea, speriat de ceea ce aș putea spune.
- Victor, asta e așa drăguț. Fii sigur că o să fac asta.
- Mi-am lăsat câteva lucruri aici... o să poți veni oricând. Dacă nu vrei, nu vi deloc. Poți decora... vreau să te simt că acasă.
- Ești senzațional, zic sincer.
Îmi ia mâna în a lui și îmi pune cheile în palmă. Mi-o sărută ca un gentleman și își ia geaca din cuier, iar eu iau paltonul. Luăm ultimele chestii din încăpere și încui ușa. Mă holbez câteva secunde în gol și-l iau de mână. Pe trotuar ne așteptau Martin și Cash, de parcă îl duceam toți trei pe Victor pe ultimul drum. Nu că acest fapt ar fi departe de adevăr. Se vede că nici măcar Cash nu se simte confortabil în aceasta poziție.
- O să mai vi pe aici, nu? zice bătrânul privind parcă prin el.
- O să vin la câteva săptămâni. Te vorbești cu Nick, îmi face cu ochiul, poate vine el mai des.
- Așa este, voi veni de cât ori am ocazia.
- La vârsta mea, zâmbește trist, mă poți găsi oricând fără suflu.
- Nu mai vorbi așa, îl dojenește Victor.
- Poate ai dreptate, ridică din umeri.
Cei doi se iau în brațe și Martin îl bate pe Victor pe spate.
- Să te ți tare în fața lui, băiete! Să nu cumva să îi pici în gheare. O fi el influent, dar tu ești mai deștept ca el. Știi cum se spune; zici ca el și faci ca tine.
Se despart și Victor se întoarce cu fața la mine. Mă privește, zâmbindu-mi trist. Simt cum plămânii mi se golesc de aer.
- Cash, pornește mașina și ține motorul cald.
Îmi ia palma în a lui iar degetele ni se împleticesc. Cum am ajuns de la o privire rece, o întâlnire cu priviri impasibile, la o despărțire dureroasă, plină de repercusiuni? Mă trage într-o îmbrățișare care nu poate fi comparată cu nimic pe lumea asta. Cu absolut nimic. Mă strânge atât de tare încât plămânii mi se golesc de aer. Îmi doresc atât de mult să rămână, dar din păcate nu e după voia mea. Dacă aș fii credincios, aș spune că e voia lui Dumnezeu. Din păcate acest joc a fost câștigat de cine a știut să manipuleze mai bine.
- Te iubesc, blondule! Te iubesc atât de mult încât... aș face orice pentru tine.
- Atunci rămâi, suspin uitându-mă la el cu ochii mei de cățeluș.
- Nu mai am pentru ce, trebuie să preiau treburile. Și dacă ar afla tatăl tău...
- Ai dreptate, Vic. Fă-o să doară mai puțin! Sărută-mă cât pentru o săptămână, o lună. Cât să-mi ajungă...
Își pune ambele mâini pe obraji mei și mă sărută. E un sentiment foarte ciudat. Are gust de promisiuni deșarte și speranțe false. Promisiunea că totul va fi la fel după de pleacă și speranța că nimic nu se va schimba. Amândoi simțim asta. Acesta e gustul minciunii. Chiar și închiși, ochii încep a mă ustura. Îmi pun palmele pe șoldurile sale și îi gust gura cu înflăcărare. Ador gustul său de obicei, dar acum are gust de disperare. Ne despărțim din sărut și îl strâng și mai tare în brațe.
- Te iubesc, Nicholas!
- Și eu te iubesc, Victor. Hai să ne revenim, sunt doar două săptămâni, mint eu.
- Ai dreptate, zice si se dă doi pași mai in spate. La revedere, blondule!
- La revedere, Victor!
Îmi pare rău pentru aberații, e scris și rescris acest capitol. Încerc și eu să termin cartea luna asta. Pace în suflet vă doresc. <33 Și îi mulțumesc persoanei care mă motivează... <3333