Buze pline, rozalii și ușor uscate tremurau când și când, în tandem cu gurile de aer pe care tânăra le lua pentru a-și mai calma pieptul ce o ardea sub atingerea fină a lenjeriei sub care întregul corp i se zvârcolea din nou și din nou de vreo cinci minute încoace. Curentul produs de vântul de afară flutura perdelele în voie, ducându-le în zbor centimetri buni pentru a le lăsa mai apoi să cadă la podea, istovite de dansul lor necontenit.
Afară ploua de mai bine de o oră, iar seara era luminată de câteva raze ale lunii ce se ascundea din când în când printre norii cenușii care erau purtați pe cer de același vânt neastâmpărat, fapt pentru care aerul era umed, ușor rece și greu de respirat de către cea care și-a schimbat poziția în pat, ajungând acum să stea cu fața în sus, cu brațele întinse pe lângă capul din care curgea un păr lung și bogat, șaten și umed în zona frunții, semn că efortul pe care îl depunea de atâtea minute încoace îi afecta întregul trup, nu doar buzele pe care le-a umezit înainte de a scoate un geamăt înăbușit ce s-a pierdut rapid în bătaia zgomotoasă a perdelelor.
Jisu visa din nou urât, iar ploaia de afară nu făcea decât să amplifice starea ei internă, chiar dacă dormea adânc și nici măcar nu știa că ploaia liniștită pe care a adormit s-a transformat încet-încet într-o ploaie zdravănă, care îi deranja florile din fața geamului și perdelele ce ascundeau fereastra pe care a lăsat-o deschisă din cauza căldurii. Lipsa tunetelor a făcut, însă, ca aceasta să nu se trezească și să doarmă liniștită până când același vis pe care-l avea de câteva săptămâni încoace o chinuia în somn până se trezea, transpirată toată și chiar paranoică, uitându-se în jur pentru a găsi făptașul care îi îngreuna existența.
Uneori fricile sunt bine întemeiate.
Iar frica ei începea cu un somn dulce, cu un parfum frumos, proaspăt, apoi continua cu o atingere fină și rece, ce se întindea pe mai multe părți ale corpului ei – când pe gât, când pe obraz, când pe braț, când pe claviculă și când pe coapse, care ajungea la niște buze moi ce îi sărutau gâtul și maxilarul, dar care se termina mereu cu același lucru care o trezea din somn – o mușcătură adâncă, dureroasă și care îi făcea sângele să îi curgă pe gât și pe ceafă, pătând cearceaful alb de sub trupul ei obosit. Se termina mereu cu ea aprinzând lumina, cu ea atingându-și gâtul pentru a verifica dacă exista vreo urmă de sânge pe el și cu ea cercetând cearceaful de pe care s-a ridicat, totul pentru a-și da seama că a visat, chiar dacă simțea acea durere persistând ca o vânătaie pe gâtul ei pentru minute bune, uneori până când ajungea să adoarmă din nou.
Nu știa ce însemna, nu știa de unde venea sau dacă avea să mai continue mult timp de-acum încolo, dar cert era că tânăra se temea să locuiască singură, dar nu avea încotro și serile în care murea de cald erau serile care îi amplificau starea de nervozitate, atât din cauză că era cald, cât și pentru că asta însemna că trebuia să deschidă geamul și că așa visul ei se putea adeveri din clipă în clipă. Oricând putea fi invadată de un monstru care ajungea să o ucidă printr-o mușcătură fatală, iar ea nici măcar n-ar fi știut. Era ca o pradă perfectă în lumina lunii, așteptând ca viața să îi fie curmată de ceva ce nu îi era cunoscut ei și de aceea avea momente când adormea lăcrimând sau ascunsă sub lenjeria care o înădușea de tot, dar care o ferea măcar vizual de orice posibilă amenințare.
Alteori fricile sunt doar în capul nostru.
Pentru că uneori fricile înseamnă să vrei să dorești atingerea sau siguranța pe care ți-o oferă cineva atunci când nimic din jur nu pare să te ajute și asta tot fără să știi ce se întâmplă cu tine. Uneori același parfum care îți trăgea un semnal de alarmă devine același parfum care te face să adormi și mai adânc, mai dulce și mai plăcut, ajutându-te astfel să te trezești binedispus și plin de energie, fără să fi știut măcar cum de ai reușit o asemenea performanță. Pentru că uneori aceleași buze care îți aduc sfârșitul îți șoptesc nimicuri dulci și îți cântă cântece de leagăn pentru a alunga adevărații monștri din jur, fără ca tu să știi, din nou, ce se întâmplă cu tine.
Pentru că uneori aceeași atingere fină și rece îți face pielea de găină și te smulge cu blândețe din ghearele coșmarului tău, călăuzindu-te înspre un somn dulce și odihnitor, iar buzele ți se lipesc la loc și expresia ți se înseninează pe dată ce întregul corp ți se relaxează și se încarcă cu energie. Pentru că aceeași atingere îți piaptănă părul care ți-a împânzit fața și te ajută să respiri cum trebuie, apoi te lasă în pace, mormăind de nemulțumire în lipsa ei,
iar acest lucru alimentează frica altcuiva.
— Uneori mă surprinde cât de prost ești, Heeseung, a vorbit Jay din senin, făcându-l pe tânărul în discuție să tresară scurt, înainte de a-i arunca acestuia o privire ușor încruntată.
Brunetul și-a băgat mâinile în buzunare, apoi și-a întors privirea înspre lună, oftând apăsat atunci când Heeseung nu dădea semne că va spune ceva.
— Uneori regret faptul că îți pot citi gândurile, a mai zis el, clătinându-și capul cu un surâs ce-i juca pe buze cine știe din ce motiv.
— Ar trebui să n-o mai faci dacă tot regreți, i-a zis tânărul cu păr argintiu, ridicându-și un genunchi la piept pentru a-și sprijini antebrațul pe el.
Jay a lovit o piatră cu piciorul, trimițând-o în zbor fix în camera lui Jisu, făcându-l astfel pe Heeseung să apară într-o secundă în fața sa.
— Hei! a țipat acesta la el, mâinile sale strângându-i puternic cămașa neagră în pumni. Ce te-a apucat?!
Ochii căprui de mai devreme îi erau acum roșii, iar dantura sa perfectă strălucea acum în lumina lunii, lăsând la iveală o pereche de colți ascuțiți pe care acesta s-a grăbit să-i ascundă în spatele buzelor pline pe care le-a strâns într-o linie dreaptă atunci când l-a auzit pe Jay râzând.
— Nimic. Doar îi dădeam micuței tale un motiv bun pentru care să se teamă.
Deși ochii săi începeau să își piardă din sclipirea roșiatică, strânsoarea îi rămânea la fel de puternică și asta l-a făcut pe brunet să chicotească, iar mai apoi să-i lovească ușor mâna pentru a-i semnala că e timpul să îl lase în pace pentru că s-a plictisit.
— Nu înțeleg de ce nu o muști odată și gata. E sacrificiul tău până la urmă. Cât ai de gând să amâni asta?
„Până la finalul vieții ei“.
— Proastă alegere, a vorbit tot Jay atunci când i-a auzit vocea lui Heeseung în cap, chiar dacă acesta n-a scos niciun sunet și buzele îi erau la fel de strânse pentru a-și calma instinctul vampiric de a mușca ceva. La fel ca tine, după cum spuneam.
Silueta sa înaltă umbrea pantofii tânărului cu păr argintiu din cauză că luna s-a ascuns pe jumătate în nori și făcea ca lumina ei să prelungească umbra lui Jay până la acesta, chiar dacă se afla la mai bine de doi metri depărtare, tăcut și încruntat.
— Ești primul vampir care nu vrea să-și revendice premiul „binemeritat“. Asta te face de trei ori mai prost decât orice vampir, de altfel. Cum se simte să fii așa? a întrebat acesta, de data asta zâmbind ironic la Heeseung, care și-a închis ochii strâns pentru a-i împiedica din a se înroși la loc.
Cu un singur pas săltat, Jay s-a urcat pe marginea fântânii arteziene din mijlocul grădinii lui Jisu, privind de acolo în jur ca și când ar fi căutat ceva anume sau ca și când încerca să înțeleagă ceva. Heeseung nu putea ști. El nu putea citi gânduri. Puterea lui era alta și de aceea îl ura pe Jay, care îi era atât văr, cât și dușman în toată prostia asta de tradiție.
— Mai bine decât să rănesc pe cineva doar pentru că nu știu cum să-mi înfig colții într-un nenorocit de gât și să mă laud tuturor că ritualul a durat doar un minut, a comentat acesta de jos, privind cu pumnii încleștați cum brunetul i-a aruncat o privire la fel de însângerată atunci când a pomenit de felul în care a abuzat de puterea pe care o are comparativ cu un om pentru a-și obliga partenera să stea potolită și să îi bea sângele pentru a completa ritualul menit să îi deblocheze puterea.
— Spune ce vrei, dar Sumin e bine-mersi acum și are parte de o viață mult mai bună decât a ta, a zis Jay și a coborât de pe fântână, apropiindu-se cu pași hotărâți înspre el. Și, până la urmă, de ce mă rog o ispășești atât de mult? Sacrificiile sunt doar sacrificii. Acum... dacă unele dintre ele știu să facă și altceva în afară de a ne hrăni, e vorba de o situație de câștig-câștig.
Ajuns față în față cu Heeseung, brunetul a surâs din nou, doar pentru a-i șopti acestuia la ureche ceva ce el știa și fără să îi citească gândurile.
— Doar că tu nu câștigi, Heeseung. De ce?
Nu că îi păsa. Nu că era nevoie să-l audă spunând-o pentru a ști despre ce era vorba. Însă, uneori voia să-l vadă umilindu-se și uneori voia să vadă cât de patetic putea deveni pentru o simplă muritoare.
— De ce nu o transformi, Heeseung? a mai șoptit acesta, privindu-l pe sub gene cu același surâs ironic pe buze.
Aceiași ochi mari și goi priveau în jos înspre el, întunecați și neclintiți, iar buzele îi erau de data asta libere, comode și pe punctul de a răspunde la întrebarea pe care a auzit-o din partea lui de prea multe ori pentru a-și mai aduce aminte.
— Pentru că o iubesc și nu voi permite ca un ritual stupid să îi facă rău, spre deosebire de tine.
Răspunsul lui era categoric și se potrivea cu gândul pe care Jay l-a savurat înainte de a-i auzi vocea groasă răsunând în apropierea sa, însă asta nu însemna că nu a lovit fix unde trebuia. A lovit perfect în orgoliul brunetului, din mai multe puncte de vedere și de aceea acesta a pufnit, apoi a clătinat din nou din cap și și-a întors privirea înspre casa lui Jisu pentru a-și folosi vederea vampirică pentru a o vedea dincolo de fereastră. Păr lung, șaten, trup subțire și micuț, piele palidă și fină, trăsături armonioase și o aură drăguță per total – asta era Jisu. Doar o altă față drăguță într-o lume de astfel de fețe, unele chiar mai bune decât a ei. Deci, unde era iubirea? Ce prostie.
— După cum spuneam, ești cel mai prost vampir pe care-l cunosc. Din cauza asta nici măcar nu mă obosesc să îi fac felul doar ca să te enervez, a recunoscut brunetul după ce a terminat de analizat situația, apoi și-a întors ochii negri înspre cel care-l privea de parcă era gata să-i sucească gâtul într-o secundă pentru cele zise mai devreme. Și nici că voi aștepta o viață de om ca să văd ce putere vei primi de pe urma ei, dar sper să merite, a adăugat în timp ce se îndepărta de el și de casa lui Jisu sub clar de lună, pentru că ploaia se oprise mai devreme și acum nu mai era decât Heeseung și iarba ce sclipea datorită picăturilor de apă.
Și așa uneori fricile au și un motiv întemeiat, fie el cunoscut sau nu în mod conștient.
Așa cum și iubirea poate avea sau nu un motiv întemeiat,
Așa cum moartea poate fi amânată
și așa cum el o va alege pe ea
chiar și când îl va respinge
într-o bună zi.
— power comes with a price
✦ Personaje: Heeseung și Jisu