BIBLIA

By calinaneculai

3.1K 249 0

Biblia ortodoxă More

Cuprins
Exp Cartii: Geneza
Geneza 1
Geneza 2
Geneza 3
Geneza 4
Geneza 5
Geneza 6
Geneza 7
Geneza 8
Geneza 9
Geneza 10
Ceneza 11
Geneza 12
Geneza 13
Geneza 14
Geneza 15
Geneza 16
Geneza 17
Geneza 18
Geneza 19
Geneza 20
Geneza 21
Geneza 22
Geneza 23
Geneza 24
Geneza 25
Geneza 26
Geneza 27
Geneza 28
Geneza 29
Geneza 30
Geneza 31
Geneza 32
Geneza 33
Geneza 34
Geneza 35
Geneza 36
Geneza 37
Geneza 38
Geneza 39
Geneza 40
Geneza 41
Geneza 42
Geneza 43
Geneza 44
Geneza 45
Geneza 46
Geneza 47
Geneza 48
Geneza 49
Geneza 50
Exp cartii: Iesirea
Iesirea 1
Iesirea 2
Iesirea 3
Iesirea 4
Iesirea 5
Iesirea 6
Iesirea 7
Iesirea 8
Iesirea 9
Iesirea 10
Iesirea 11
Iesirea 12
Iesirea 13
Iesirea 14
Iesirea 15
Iesirea 16
Iesirea 17
Iesirea 18
Iesirea 18
Iesirea 19
Iesirea 20 Cele 10 porunci
Iesirea 21
Iesirea 22
Iesirea 23
Iesirea 24
Iesirea 25
Iesirea 26
Iesirea 27
Iesirea 28
Iesirea 29
Iesirea 30
Iesirea 31
Iesirea 32
Iesirea 33
Iesirea 34
Iesirea 35
Iesirea 36
Iesirea 37
Iesirea 38
Iesirea 39
Iesirea 40
Exp cartii Leviticul
Leviticul 1
Leviticul 2
Leviticul 3
Leviticul 4
Leviticul 5
Leviticul 6
Leviticul 7
Leviticul 8
Leviticul 9
Leviticul 10
Leviticul 11
Leviticul 12
Leviticul 13
Leviticul 14
Leviticul 15
Leviticul 16
Leviticul 17
Leviticul 18
Leviticul 19
Leviticul 20
Leviticul 21
Leviticul 22
Leviticul 23
Leviticul 24
Leviticul 26
Leviticul 27
Exp cartii: Numerii
Numerii 1
Numerii 2
Numerii 3
Numerii 4
Numerii 5
Numerii 6
Numerii 7
Numerii 8
Numerii 9
Numerii 10
Numerii 11
Numerii 12
Numerii 13
Numerii 14
Numerii 15
Numerii 16
Numerii 17
Numerii 18
Numerii 19
Numerii 20
Numerii 21
Numerii 22
Numerii 23
Numerii 24
Numerii 25
Numerii 26
Numerii 27
Numerii 28
Numerii 29
Numerii 30
Numerii 31
Numerii 32
Numerii 33
Numerii 34
Numerii 35
Numeri 36
Exp cartii Deuteronomul
Deuteronomul 1
Deuteronomul 2
Deuteronomul 3
Deuteronomul 4
Deuteronomul 5
Deuteronomul 6
Deuteronomul 7
Deuteronomul 8
Deuteronomul 9
Deuteronomul 10
Deuteronomul 11
Deuteronomul 12
Deuteronomul 13
Deuteronomul 14
Deuteronomul 15
Deuteronomul 16
Deuteronomul 17
Deuteronomul 18

Leviticul 25

3 1 0
By calinaneculai

Capitolul 25

1. Grăit-a Domnul cu Moise pe Muntele Sinai şi a zis:
2. "Vorbeşte fiilor lui Israel şi le spune: După ce veri intra în pământul pe care îl voi da vouă, să se odihnească pământul; să fie o odihnă în cinstea Domnului.
3. şase ani să semeni ogorul tău, şase ani să lucrezi via ta şi să aduni roadele lor;
4. Iar anul al şaptelea să fie an de odihnă a pământului, odihna Domnului; ogorul tău să nu-l semeni şi via ta să n-o tai în anul acela.
5. Ceea ce va creşte de la sine pe ogorul tău să nu seceri şi strugurii de pe viţele tale netăiate să nu-i culegi, ca să fie acest an de odihnă pentru pământ.
6. Şi aceste roade vor fi în timpul odihnei pământului hrană pentru tine, pentru robul tău şi pentru roaba ta, pentru simbriaşul tău şi pentru străinul tău care s-a aşezat la tine;
7. Pentru dobitocul tău şi pentru fiarele cele de pe pământul tău, să fie de hrană toate roadele lui.
8. Să numeri apoi şapte ani de odihnă, adică de şapte ori câte şapte ani, ca să ai în cei de şapte ori câte şapte ani, patruzeci şi nouă de ani.
9. Şi să trâmbiţezi cu trâmbiţa în luna a şaptea, în ziua a zecea a lunii; în ziua curăţirii să trâmbiţezi cu trâmbiţa în toată ţara voastră.
10. Să sfinţiţi anul al cincizecilea şi să se vestească slobozenie pe pământul vostru pentru toţi locuitorii lui. Să vă fie acesta an de slobozenie, ca să se întoarcă fiecare la moşia sa; fiecare să se întoarcă la ogorul său.
11. Anul al cincizecilea să vă fie an de slobozenie: să nu semănaţi, nici să seceraţi ceea ce va creşte de la sine pe pământ, şi să nu culegeţi poama de pe viţele netăiate,
12. Că acesta e jubileu; sfânt să fie pentru voi; roadele de pe ogor să le mâncaţi.
13. În anul jubileu să se întoarcă fiecare la moşia sa.
14. De vei vinde ceva aproapelui tău sau de vei cumpăra ceva de la aproapele tău, să nu înşele nimeni pe aproapele său.
15. După numărul anilor trecuţi de la cel din urmă jubileu să cumperi de la aproapele tău, şi după numărul anilor de cules să-ţi vândă el.
16. Dacă au rămas ani mai mulţi până la jubileu, sporeşte preţul, iar dacă au rămas puţini ani, micşorează preţul, căci un anumit număr de secerişuri îţi vinde el.
17. Să nu înşele nimeni pe aproapele său; teme-te de Domnul Dumnezeul tău; Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
18. Faceţi poruncile Mele şi toate hotărârile Mele; faceţi şi păziţi toate acestea şi veţi locui liniştiţi pe pământ.
19. Pământul îşi va da rodul său, veţi mânca până la saţ şi veţi trăi liniştiţi pe el.
20. Iar de veţi zice: Dar ce să mâncăm în anul al şaptelea, când nici nu vom semăna, nici nu vom aduna roadele noastre?
21. Vă voi trimite binecuvântarea Mea în anul al şaselea şi va aduce roadele sale pentru trei ani.
22. Şi veţi semăna în anul al optulea, dar de mâncat veţi mânca roadele cele vechi până la al nouălea an: până se vor coace roadele anului al optulea veţi mânca din cele vechi din anii trecuţi.
23. Pământul să nu-l vindeţi de veci, că pământul este al Meu; iar voi sunteţi străini şi venetici înaintea Mea.
24. În toate părţile stăpânirii voastre să îngăduiţi răscumpărarea pământului.
25. Dacă fratele tău, care e cu tine, va sărăci şi va vinde din moştenirea sa, să vină ruda sa de aproape şi să cumpere ceea ce vinde fratele său.
26. Dacă însă nu va avea cineva rudenie, ci îi va da lui mâna şi va găsi cât îi trebuie pentru răscumpărare,
27. Atunci să numere anii vânzării sale, şi ce trece să întoarcă aceluia, căruia i-a vândut, şi se va întoarce la moşia sa.
28. Iar dacă nu va găsi mâna lui cit îi trebuie să întoarcă aceluia, atunci pământul vândut de el va rămâne în mâinile cumpărătorului până la anul jubileu, şi în anul jubileu cumpărătorul va ieşi şi vânzătorul va intra în stăpânirea sa.
29. De va vinde cineva casă de locuit în oraş îngrădit cu zid, poate s-o răscumpere până într-un an de la vânzarea ei: timp de un an poate s-o răscumpere.
30. Iar de nu se va răscumpăra până la împlinirea unui an întreg, casa cea din oraş îngrădit cu zid va rămâne pentru totdeauna aceluia care a cumpărat-o şi urmaşilor lui, şi în anul jubileu nu va trece de la el.
31. Iar casele din sate, care n-au împrejur zid, să se socotească deopotrivă cu pământul: ele se pot răscumpăra oricând şi în anul jubileu trec la fostul lor stăpân.
32. Cât pentru oraşele leviţilor şi casele din oraşele stăpânirii lor, leviţii le vor putea răscumpăra de-a pururi.
33. Iar dacă cineva din leviţi nu va face răscumpărarea, atunci casa vândută din oraşele stăpânirii lor se întoarce în anul jubileu, căci casele din oraşele leviţilor sunt stăpânirea lor între fiii lui Israel.
34. Nici ogoarele dimprejurul oraşelor lor nu se pot vinde, pentru că acestea sunt moştenirea lor veşnică.
35. Dacă fratele tău va sărăci şi va ajunge la strâmtorare înaintea ta, ajută-l, fie străin, fie băştinaş, ca să trăiască cu tine.
36. Să nu iei de la el dobândă şi spor, ci să te temi de Dumnezeul tău, ca să trăiască fratele tău cu tine. Eu sunt Domnul.
37. Argintul tău să nu ţi-l dai lui cu camătă şi pâinea ta să nu i-o dai ca s-o iei cu spor.
38. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, Cel ce v-am scos din pământul Egiptului, ca să vă dau pământul Canaanului şi ca să fiu Dumnezeul vostru.
39. Când îi va sărăci fratele şi-i se va vinde ţie, să nu-l pui la muncă de rob,
40. Ci să fie el la tine ca simbriaş sau străin, şi să-ţi lucreze până la anul jubileu;
41. Iar atunci să se ducă de la tine, şi el şi copiii lui împreună cu el, să se întoarcă în neamul său şi să intre iarăşi în stăpânirea părinţilor săi.
42. Pentru că ei sunt robii Mei, pe care Eu i-am scos din pământul Egiptului;
43. Să nu-i vinzi, cum se vând robii, să nu-i stăpâneşti cu cruzime şi să te temi de Dumnezeul tău.
44. Iar ca să-ti ai robul tău şi roaba ta, să-ti cumperi rob şi roabă de la neamurile dimprejurul vostru.
45. Puteţi să vă cumpăraţi şi din copiii străinilor, care s-au aşezat la voi, şi din neamul lor, care este la voi şi care s-a născut în pământul vostru; pot să fie averea voastră.
46. Puteţi să-i daţi moştenire fiilor voştri după voi, ca orice avere, veşnic să-i stăpâniţi, ca pe robi. Iar asupra fraţilor voştri din fiii lui Israel şi unul asupra altuia, să nu domniţi cu cruzime.
47. Dacă străinul sau veneticul tău s-a îmbogăţit pe lângă tine, iar fratele tău a sărăcit lângă tine şi s-a vândut veneticului, care s-a aşezat la tine, sau unui urmaş din neamul veneticului,
48. Atunci, după vânzare, se va putea răscumpăra; careva din fraţii lui va putea să-l răscumpere:
49. Sau unchiul lui, sau fiul unchiului va putea să-l răscumpere, sau careva din neamul lui, din seminţia lui să-l răscumpere; sau de va avea îndestulare, să se răscumpere singur.
50. Şi acela să se răfuiască cu cel ce l-a cumpărat, de la anul când s-a vândut el până la anul jubileu, şi argintul pentru care s-a vândut să i-l întoarcă după numărul anilor; socotindu-i ca slujiţi de un simbriaş vremelnic la el.
51. Şi dacă rămân încă mulţi ani, el va plăti răscumpărarea potrivit anilor acestora, după preţul cu care a fost cumpărat.
52. Iar dacă rămân puţini ani până la anul jubileu, să-i numere şi să plătească, pentru răscumpărarea sa, după numărul anilor.
53. El să fie la dânsul cu anul, ca simbriaşul, şi acela să nu-l stăpânească cu asprime înaintea ochilor tăi.
54. Iar dacă el nu se va răscumpăra în chipul acesta, atunci în anul jubileu va ieşi el însuşi, şi împreună cu el, şi copiii lui,
55. Pentru că fiii lui Israel sunt robii Mei; robii Mei sunt ei, că Eu i-am scos din pământul Egiptului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.

Continue Reading

You'll Also Like

1.6K 89 40
#20 în spiritual- 10/04/2018 #19 în spiritual- 13/04/2018 FINALIZAT. Pentru că avem nevoie să ne exprimăm sentimentele.
599 37 13
"Mi-ai aburit ochii în timp ce călcam pe drumul tău. Iar când ochii mei au început să vadă cu adevărat, de fapt nu era niciun drum în faţa mea. M-am...
422 231 44
Citate de Iosif Periade volumul 2
322 31 19
Citate triste , sfaturi, lucruri adevărate și triste...
Wattpad App - Unlock exclusive features