Belgia a continuat să-l tragă după el grăbit. România abia de putea să țină pasul, chiar dacă el era puțin mai înalt.
-Care e faza cu toată graba asta?! Înțeleg că mai căutat dar vreau să și știu de ce!
-Germania mi-a dat hârtii de făcut și am nevoie de ajutorul tău!
-Al meu?!
-Tot ce trebuie să faci e să mă ajuți să le pun la loc după ce mă ocup de ele!
-Și de ce mă rog, nu poți să faci tu asta?
-Trebuie să le pun sus pe rafturi și nu ajung, iar dacă folosesc o scară am șansa să le scap pe mine!
-Păi de ce îmi ceri mie ajutorul și nu altuia care te poate ajuta cu asta?!
-Alți sunt ocupați, tu nu prea ești ocupat în mod normal!
România voia să protesteze în legătură cu comentariul făcut dar s-a răzgândit. S-a lăsat tras de Belgia în continuare.
Odată ajunși în biroul lui, Belgia se așează rapid pe scaunul lui și începe să se ocupe de hârti grăbit. România se uită la el nedumerit și întreabă:
-Uhm.. Trebuie să aștept aici până le termini de scris?
-Nu! Vezi teancul acela de lângă ușă? Zice el îngrijorat, arătând cu pixul către teanc.
-Da, îl văd.
-Începe cu acelea. Pune hârtiile pe rafturi.
-Dar cum o să știu unde vine fiecare??
-M-am gândit că o să întrebi asta.. Fiecare raft are câte o bandă de o culoare pe el, vezi?
-Mhm. România dădu din cap aprobator.
-Bun. Fiecare dosar, hârtie și cine știe ce mai e acolo, are câte un post-stick colorat lipit. Tu doar trebuie să potrivești culorile! Sper că nu ești daltonist..
-Acum înțeleg! Așa o să fie ușor! România a zis asta plin de încredere și începe să organizeze hârtiile pe rafturi. Într-o oră, el și Belgia erau gata. Belgia răsufla liniștit.
-În sfârșit, am terminat! Amândoi! Se ridică de pe scaun și se întinde peste birou către România, cu mâna ridicată.
-Bate palma!
România s-a uitat la el confuz. Nu se aștepta la asta, dar el fiind bucuros că a terminat de asemenea, bate palma cu Belgia și râde.
-Mă bucur că te-am ajutat!
-Mersi! Trebuie doar să mai duc dosarul acesta Germaniei.
-Hai să mergem! Nu prea am nimic de făcut așa că vin cu tine!
Belgia a zâmbit și a izbutit-o pe ușă. Pantofii lui scârțâiau veseli la pasul lui grăbit.
"Vai, destul de rapid pentru statura lui." se gândea România, mergând după Belgia cu niște pași mai mari. Liniștea se putea "auzi" între cei doi.
-Și.. Ai auzit că Germania mi-a dat un birou?
-Huh?! Belgia și-a întors privirea către România, șocat.
-Cum de ți-a dat un birou?
-Nu știu! Cică am făcut treabă bună.. Deși n-am făcut multe.
-Ce bizar..
-Mda.. Oricum, atunci când nu mai găsit, eram în birou și curățam.
-Ce birou ți-a dat?
-Uhh.. Parcă 24, la etajul de mai sus-.
-Adică la același etaj cu biroul Germaniei?
-Da!
-După ce îi duc hârtiile, trebuie să vin cu tine să-mi arăți biroul!
-Sigur!
Liniștea se plasează din nou între cei doi, dar în scurt timp au ajuns la biroul Germaniei. Belgia a intrat iar România îl așteptă afară. Belgia se întoarce și oftează.
-Huff, huff, huff! Mi se pare că prea multă muncă îmi dă.. Oricum, hai la biroul tău!
-Hai!
România era într-o stare bună, așa că îl ia pe sus în brațe pe Belgia, ca pe o mireasă. Belgia s-a speriat.
-Waaa! Ce faci?!
-Mă plictisesc!
România după aia o ia la goană către birou, în timp ce Belgia se ține strâns de el. Odată ajunși, România îi dă drumul Belgiei și deschise ușa.
-Tada!
-Uau! E drăguț! Deși mobila e învechită..
-Aia nu va fi o problemă! Germania a zis că cu timpul voi putea să aranjez pe aici cum vreau eu!
-Nu știu de ce, dar am senzația că biroul o să arate ca o capotoperă dintr-un muzeu de artă modern.
-Uhh..?
-Haotic.. Aparte. Dar interesant și frumos!
-La fel a zis și Spania!
După ce au mai vorbit câteva minute, zice Belgia:
-Hei, având în vedere că primirea biroului e un lucru mai mare, de ce nu îl sărbătorești dând o petrecere?
-Ce idee bună! Chiar aici voi da petrecerea!
-Nu știu ce să zic.. Poți să dai de probleme, mai bine ține-o undeva unde ai voie.
-Nu o să fie mare brânză!! O să fie o petrecere mică, discretă!
-Discretă? Ești sigur?
-Uhm.. Da, da.. România era nesigur dacă va fi suficient de discretă după cum și-o imagina el. S-a răzămat de birou.
-Oricum, ești invitat!
-Oh, mersi! Totuși, nu știu dacă o să vin..
-Va fi mâine seară după lucru! Dacă e, ajută-mă să le zic și altora.
-Uhh okay! Cui să-i spun?
-Nu Ungariei. N-am chef de un ghimpe-n coaste toată seara!
Belgia a chicotit și a dat din cap aprobator:
-Sigur, Sigur.. Continuă.
-Hm.. România stătea și se gândea. Hai mai bine să facem o listă, așa nici nu trebuie să ți minte și e mai ușor pentru amândoi!
-Bine!
Cei doi se apucă și lucrează împreună la lista cu invitați. După ce o termină mai stau și ei de vorbă puțin, până Belgia cască.
-Ahh, a fost drăguț să vorbesc cu tine.. Ești mai calm decât credeam. Pe urmă Belgia își întoarce privirea către încheietura sa stângă, verificând ceasul. Era 20:45 și se întunecă deja afară.
-Poate doar sunt obosit de la cum am curățat.
-Mhm.. E târziu, așa că am să plec. Ne vedem mâine România! Face Belgia cu mâna într-un mod drăguț și politicos, înainte să facă stânga împrejur și să plece cu pasul lui grăbit.
România închide ușa în urma lui și se trântește pe jos. A oftat și s-a holbat la tavan, gândindu-se cum o să fie petrecerea. Se gândea cum să decoreze puțin prin birou și ce fel de snacks-uri să aibă. După ce s-a gândit și-a organizat totul pe o foaie. Deși pe foaie totul părea alandala, pentru el era clar ce era pe foaie și cum îl ajuta. A decis că decorațiunile o să fie făcute de el și snacks-urile vor fi cumpărate de Moldova. Trebuia totuși să se asigure că nu urcă suspiciuni față de Germania. Acesta mereu ieșea ultimul din clădire, dar de data asta România o să stea mai mult ca el. România avea nevoie de hârtie pentru a face decorațiunile, dar nu știa de unde putea lua mai multă hârtie. Trebuia să se ducă să îl întrebe pe Germania. S-a grăbit către biroul lui și a bătut insistent la ușă.
-Intră. Se aude vocea obosită a Germaniei.
-Salut! România intră și închide ușa după el. Mă întrebam, oare nu ști de unde pot lua mai multe foi de hârtie?
-Hârtie? Germania scria în timp ce îl asculta pe România și odată ce acesta pomenește de hârtie, Germania se uită la el și își pune jos pixul.
-Uhh, da.
-Pentru ce îți trebuie ție hârtie? Și de ce nu mergi acasă? Majoritatea deja au plecat, iar tu ești printre primi care pleacă.
-Știu, știu! Dar vrea să fac ceva și am nevoie de niște hârtie!
Germania era obosit și nu avea chef de el acum. A oftat și și-a masat tâmplele.
-Este hârtie în depozit.. Scoate niște chei și le pune pe birou. Cheia cu galben e pentru ușa aia.. Depozitul e la etajul acesta, patru uși mai încolo de biroul pe care ți l-am dat. Adu-mi cheia odată ce ai terminat.
România nu se aștepta să se descurce așa bine cu asta. A pus mâna pe chei și s-a uitat la ele.
Germania a continuat să scrie.
-Sper că nu plănuiești ceva..
-P-poftim?
-Sper că nu plănuiești ceva, se uită el înapoi la România, cu niște ochi mânioși.
-Nu!
-Dar ce vrei să faci cu hârtia mai exact?
-Uhm.. România se juca cu cheile, îngrijorat. Vreau să fac un fel de decorațiuni din hârtie?
-Ce?? De ce?
-Moldova!
-Moldova?
-D-da! Moldova are nevoie și ma sunat și mi-a spus să îi fac niște decorațiuni, că nu mai are acasă și uh.. N-avem hârtie să-și facă singură!
-Ar putea să se ducă să-și cumpere în loc să te pună pe tine să irosești hârtia uniunii. Germania își încrucișează brațele și se lasă pe spate, pe scaunul lui. Părea cam nervos.
-Uhm uh.. Îi trebuie acum! Și magazinele s-au închis! Dacă vrei, voi plăti hârtia folosită!
Germania s-a încruntat la România și îl privea de sus până jos și de jos până sus. După câteva clipe în care acesta se încrunta la fața României, oftează și continuă să scrie.
-Bine Romania.. Fie cum o fi.
-Mersi! A și, nu o să folosesc multă hârtie, vreau cinci foi cam așa!
Germania a dat din cap că a înțeles și i-a gesticulat să plece.
România râde îngrijorat și pleacă din biroul Germaniei și fuge către depozit. Se chinuie să deschidă ușa, dar într-un final reușește. Când intră vede hârtiile și ceva vopsea, cât și niște pixuri colorate. A luat o cutie de acolo și a pus acele lucruri în cutie. Avea de gând să se folosească de ele. Se grăbește și îi returnează cheile Germaniei apoi începe și decorează. S-a apucat și a vopsit decorațiunile din hârtie, a scris chesti cu ajutorul picturilor și așa mai departe. El se distra și a pierdut noțiunea timpului, s-a făcut 22:20 și el încă se ocupa de asta. După încă 20 de minute, a terminat și era mândru. A și vopsit pereții cât de cât, i-a vopsit într-un mod ciudat dar interesant. Așa cum se așteptau Spania și Belgia. Știa că nu ar fi trebuit să ia cutiile de vopsea și pixurile, așa că le-a ascuns într-un dulap și se va ocupa de ele mai târziu. Era bucuros! Totul mergea bine până acum.
Una peste alta, a sunat-o pe Moldova și i-a explicat situația. Moldova a venit cu mașina (Dacia, bineînțeles.) și l-a luat pe el și decorațiunile. În seara aia în drum spre casă, acesta a trimis mesaj mai multor țări în legătură cu petrecerea și să nu-i spună Germaniei.
A doua zi, România s-a grăbit către clădire. Trebuia să ducă vopseaua și pixurile la loc așa că i-a cerut ajutorul Belgiei. Problemă rezolvată! A reușit să strecoare decorațiunile înapoi înăuntru, fără să pară suspicios față de Germania. Toată ziua a decurs bine, a făcut cafea și a ajutat cu diverse. Ora petrecerii se apropia așa că s-a grăbit și a început să pună decorațiunile pentru care a muncit. Moldova i-a împrumutat lumini de discotecă. Totul era aranjat. Moldova a ajuns și ea, au lăsat-o să între pentru că România avea acum dreptul să facă asta. Era 21:31. Invitații trebuiau să vină. Invitații erau Belgia, Bulgaria, Spania, Serbia, Italia și încă câțiva. Moldova a pregătit gustările și aștepta împreună cu România. Dar, nimic.
S-a făcut 21:40 și nu a venit nimeni încă. Asta nu îl îngrijora pe România. Telefonul îi sună și răspunde.
-Alo-!
-A-alo! România. Sunt Belgia, nu mai pot veni chiar dacă aș fi vrut, am avut parte de un accident, m-am lovit destul de rău la picior..
-Oh nu! Sper să te faci bine.. Îmi pare rău că n-o să vi.. Apropo, nu ști de ceilalți? Vor veni?
-Sincer să fiu, am vorbit cu Spania și a zis că nu știe dacă va mai ajunge. Aparent a intervenit ceva cu Portugalia.
-Oh. Dar Bulgaria și Italia?
-I-am văzut mai înainte. Poate au puțin de lucru. De restul nu știu.
-Okay, mersi! Aper să te faci bine! Pa~! Și cu asta România a închis. Era puțin supărat. S-a întins din nou pe jos și a oftat.
-Amărâtul de Spania poate nu mai vine. Iar Bulgaria și Italia poate mai au de lucru. De restul nu știu.
Faptul că deja Belgia nu mai venea și ceilalți era cu semnul întrebării, îl îngrijora pe România, dar a decis să gândească pozitiv.
La 22:10 nu a venit nimeni încă. Deja începea să o înfurie pe Moldova.
-Unde o fi?! Bine le-ai zis de oră nu?
-Da! Verifică și tu! 21:30, vezi?! Zice România indignat, arătându-i ecranul telefonului. Nu te ambala atâta Moldova.. Cei care lucrează aici pot să aibă și mai mult de lucru. Spre exemplu, Germania, în fiecare zi stă până la 23!
-Hai să nu dăm exemple extreme.
-Touché.
De plictiseală, s-a uitat pe geam și l-a văzut pe Italia cum dădea să treacă stradă. Mergea spre casă. Acum România era indignat și l-a sunat.
-Alo!
-Salut, care e faza?
-De ce pleci?
-Huh?
-Te-am invitat la petrecere, mai ști?
-A da uhm.. Mi-am adus aminte că în seara asta începe o emisiune dea mea și sunt obosit așa că uh.. O iau spre casă.
România se holba pe geam la Italia. Se forța să zâmbească.
-Okay! Atunci pe data viitoare! Distracție la emisiune! Și a închis.
-Ăla cine era? Întrebă Moldova.
-Italia. Nici el nu mai vine.
-Poftim?!
-Mda.. E okay! Pe listă mai sunt Bulgaria și Serbia! Pe lângă ei mai sunt și alții!
-Ce șanse sunt să vină acei alții?
România nu a zis nimic preț de câteva secunde pe urmă trage aer în piept și zice.
-Pe listă mai sunt Serbia și Bulgaria!..
Se face 22:30 și părea să înceapă ploaia. România era îngrijorat așa că îi sună pe amândoi, îl sună mai întâi pe Bulgaria.
-Alo! Bulgaria! Ce ai pățit?!
-Ah! România, îmi cer scuze, nu mai ajung. Sunt blocat în trafic. Am plecat la un moment dat de la clădire să fac ceva și să mă întorc repede pentru petrecerea ta. Nu mai e cazul.
-E bine, nu-i bai! Credeam că ai pățit ceva.
-Din fericire ugh, nu. Nu am pățit nimic.. Distracție la petrecere.
Și închide telefonul.
România zâmbea dezamăgit. Se gândea să-i scrie Serbiei dacă e bine, dar îi scrie Serbia înainte.
"Salut, nu mai pot veni.. E trafic mare și cred că va începe ploaia"
Avea dreptate. Deja începea să picure și în curând să ploaie. Niciunul dintre invitați nu mai putea să ajungă. România a răspuns la mesaj că a înțeles și se uita în gol. Moldovan doar se holba la el cu părere de rău.
România se lasă ușor în jos și se pune sub birou, luându-și în brațe genunchi și ascunzându-și fața. Moldova merge și se uită sub birou.
-România..
Își ridică privirea. Zâmbea, dar zâmbea dezamăgit și trist. A oftat.
-Nu mai vine nimeni.. Putem strânge și pleca.
-România, încă ne putem distra noi doi! Hai! Lasă-i încolo de fraieri!
România a dat ușor din cap că nu.
-Nu.. Nu vreau. Vreau doar să stau aici o vreme. Te rog strânge tu și du-te acasă..
Moldova nu a mai însistat. A strâns rapid lucrurile.
-Nu vi și tu? Plouă, te pot duce cu mașina!!
-Nu. Mersi. Stătea încă sub birou.
Moldova a oftat. A luat un bol cu cipsuri și l-a pus just lângă el sub birou.
-Fie.. Ne vedem acasă. Cu asta Moldova s-a luat și s-a dus.
România se uita în gol și spoi verifică ceasul. Era 22:50. România pune telefonul deoparte și își înfundă fața în genunchi, cu pumnii încleștați și ochii umezi. S-a trântit pe o parte și a plâns. Era supărat, se simțea dea dreptul trădat. Deși nu pare a fi un lucru mare că nu au venit la o petrecere anunțată de pe o zi pe alta, România era mai supărat că au spus că o să vină și nu au mai făcut-o. Era atât de supărat încât simțea cum tristețea îi apasă pieptul. După vreo cinci minute se ridică de sub birou și se așează pe scaun. Nu zâmbea, nu era în stare. Se ridică încet și ușor de pe scaun și s-a pregătit să plece. Și-a pus geaca pe el și a încuiat biroul. Nu voia să mai vadă biroul ăsta al lui o vreme. Merge pe coridor și se întâmplă că atunci Germania pleca de asemenea. Tocmai ce ieșise pe ușă.
-Oh, România. Cei cu tine aici?
-Nimic important.
-Ești bine? Pari..
Germania se uită la ochii lui și îi vede mai roșii și puțin umflați. România se uită în altă direcție rușinat.
-Pari.. Obosit.. Germania înțelegea că ochii aceia nu erau datorați oboselii. Dar ce mai avea să zică?
-Mda.. O zi mai nașpa. Poate e de la vreme, a început ploaia și na..
-Mhm..
România vorbea calm și încet, nu cum o face deobicei. Germania se uită o ultimă dată la el, gata să închidă ușa dar oftează și intră înapoi în birou. România doar îl urmărea cu privirea. Când se întoarce, atunci încuie ușa după el și îi arată României o pungă. Era o pungă de plastic de găsești la aprozar.
-Ce e asta?
-Uită-te și vezi.
România i-a punga și se uită în ea. Era un plic maro și o cutie maro. Arătau foarte seci, clar din partea Germaniei. România scoate plicul și începe să-l deschidă. Între timp Germania îi vorbește.
-România. Răspunde-mi sincer.. Crezi că sunt prost?
-Huh? România s-a uitat la Germania și a deschis plicul complet.
Germania doar dă din cap și arată către plic.
-Doar.. Citește.
România ia din plic o scrisoare și o citește cu voce tare
-"Felicitări pentru noul birou-". România s-a oprit instant din citit și s-a holbat la Germania cu o privire speriată.
-Pff.. Ca să-ți răspund la întrebările pe care tind să cred că le ai.. Da. Am știut ce plănuiești. Da, știam invitații și da.. Asta e pentru tine.
România era în stare de șoc. Nu zicea mâc! Germania se uita jur împrejur și se oftează.
-Te duc eu acasă. Hai. Se grăbi și o luă în jos pe scări.
România s-a uitat după el și înapoi la plic. Germania se întoarce puțin și zice.
-Vi sau nu?
-O-oh..! Vin, vin..
România pune plicul cu scrisoarea în pungă și grăbește pasul către Germania.
Ploua cu găleata. Germania a mers către mașină și a urcat. România se holba la mașină și la Germania. Germania își dă ochii peste cap și îi gesticulează să urce. România atunci și-a revenit și s-a urcat în mașină. Traficul s-a mai domolit. România se uită drept înainte la fel ca Germania, numai că Germania conducea.
-Știai că nu i să vină?
-Hm..?
-Știai că nu o să vină nimeni la petrecere..?
-Păi.. Huff.. Nu pot zice că știam.. Nu eram convins. Dar aveam o senzație că asta s-ar fi putut întâmpla.
O pauză de liniște s-a așezat între cei doi.
-De ce mi-ai dat plicul și.. Cutia? Voiai să mi le dai și dacă veneau?
-Nu despica firul în patru, România.
România atunci s-a uitat la Germania. Parcă putea să simtă un fel de compasiune din partea lui. S-a holbat pierdut la el pe urmă și-a mutat privirea pe geamul de la ușa lui.
Picurii care loveau parbrizul și liniștea din mașină îl făceau pe România somnoros. I se părea liniștitor. Pleoapele i s-au făcut grele, brațele și picioarele i s-au înmuiat și orice zgomot de claxon sau de cauciuc de mașină trecând prin bălți, se auzea înfundat. Pe neașteptate, acesta a adormit liniștit în mașină, în partea dreaptă a șoferului.
-----------------------------------
Am reușit să postezi vineri, uraa!
Scuzați capitolul lacrimogen, Ahem ahem. ✨