Dinții i se încleștaseră puternic pentru aș domoli furia ce-i crapă încet masca de nobil, dar vorbele ei se aud cu un tempou agresiv în mintea sa bolnavă. Scârțâitul viori îi accentuează iritația. Tresare scârbit, când partenera sa își împleticește din nou degetele pe brațul lui. Nu poate să înțeleagă ce fusese în capul său. Încercase în nenumărate rânduri să se apropie din nou de Maestră, dar sclifosita lui de parteneră nu-și poate lăsa mâinile jos de pe el. Nu ai voie să o sugrumi în fața nobililor, altfel distrugi orice avantaj îl mai ai! își repetă obsesiv în minte ca o rugăciune. Crezuse că ștersătura avea să-l aducă în preajma preaiubitei lui Kate, dar în loc de asta l-a făcut să fie un renegat, distrugând planul său ticluit cu tact. O privește cum se îndreaptă grațioasă prin turma de prădător ce pândește același lucru ca și el, procreerea alături de ea. Ochii săi nu se mai pot desprinde de pe energia ei parapsihică ce-l făcea să o dorească animalic. Văzând că nu are sorți de izbândă în lumina petrecerii ales să-și pregătească mediul său preferat, umbrele nopții, așa că își croiește drum spre terasa deschisă. Monstrul din el îi preluase judecata și-și dorea prada, în seara asta.
Ușile se închid în urma lui fără zgomot. Bezna nopții este presărată cu câteva stele ce par a fii pierdute în grandoarea cerului. Pe terasă se afla doar el, fiind prea răcoare pentru amorezi înfierbântați. Analizează puțin mediul și se hotărăște să se ascundă într-un loc întunecat după o statuie neclară, ce pare a fi un înger aflat într-o luptă cu sinele dintr-o oglindă. Sunetul orchestrei se aude încet, abia perceptibil. Vântul se plimbă încet prin văzduh purtând semnele toamnei pretutindeni. Șir de trepte, din centrul terasei, constituie singura cale de acces în labirintul făcut din gardul viu ce acum este doar o adunătură de bote, dar find suficient de înalt pentru a deservi ca și ascunzătoare în scenariul din gândurile sale.
De acum îmi rămâne se aștept, rosti încet pentru sine.
Nu durează mult până când se aude scâțâitul balamalelor de la o ușă din apropierea sa. Rămâne pe loc, concentrându-se pe aura persoanei ce a pășit în capcana sa. Tocurile pantofilor răsună sonor pe dalele din piatră rezonând în bezna nopții. Pașii persoanei coboară pe scări și apoi se pierd înăuntrul grădini, lăsând în urma sa o dâră de parfum, care aparținea unei singure persoane. Pornește în urma victimei sale rapid pentru a diminua distanța pe care i-o oferise. O dată cu pătrunderea în labirint putea distinge încet foșnetul rochiei și aura ei, fiind despărțiți doar de câțiva metri. Adrenalina îi mișună în sânge ca un drog. Pregătit să o atace după colțul următor. Se apropie treptat, apoi se năpustește peste pelerină.
— Ești a mea acum, milady! afirmă cu satisfacere. Bărbia i se înfige cu putere în țărână. Persoana de sub pelerină se evaporase. Ce naiba? spune printre dinți în momentul când dă să se ridice, dar este țintuit în pământul aproape înghețat.
Din spatele său se aude un râs sumbru ce-i provoacă frică. Prin rândul subțire de frunze se aude cum cineva pășește alene spre el. Simte o presiune a unui prădător cum este gata să-l devoreze cu sete. Se apleacă încet spre el și își înfige mâna în părul său astfel încât să o privească direct în ochi pentru a vedea flăcările ce ard în ei, atât de viu încât poți să-i simți frigul cum te pătrunde.
— Credeai că o să poți prinde un Maestru atât de ușor, fără apărare? spune nervoasă. Îmi pare rău să te anunț că acest lucru este imposibil, spune calm în timp ce-i eliberează părul. Cu puterea telekinetică îl ridică de la pământ și-l încătușează în gardul viu.
— Cum ai reușit? Ți-am simțit aura în partea...
— O scursură ca tine, crede că poate profita de mine cu atât mai puțin când nici nu-mi cunoști abilitățile.
— Demonule! Nu o să obții nimic de la mine!spune în culmea isteriei.
— Milord, sau mai bine spus Omul umbrelor, crezi că ești într-o poziție să negociezi? Dacă da, înseamnă că ești un nerod mai mare decât anticipasem, spune uimită ridicând sprânceana stângă și un pufăit.
Privirea îi urmărește mimica de pe chip cu atenție. Tupeul din glas se contrazice cu frica ce vibrează în aura lui. Rânjește satisfăcută și pocnește din degete pentru a chema o flacără în vârful lor. Pupilele i se dilată o dată cu vederea puteri la care tânjea.
— Dorești să mă ucizi?
— Nu îți spun nimic, spune apăsat.
— Hm... Bine dacă tu așa vrei, spune malefică.
Pășește mai aproape cu un pas cât să lase flacăra să se prelinge încet pe șlițul pantalonilor, fiind conștientă de faptul că acela este cel mai sensibil punct al masculilor. Urletul bărbatului răsună cu putere în văzduh. Picături de transpirație îi curg pe chip. Mirosul de ars devine tot mai profund. Materialul mocnește sonor. Agonia îi cântă în vene, dar din nefericire pentru el, nimeni nu pare să-i fi auzit strigătul din cauza muzici, așa cum probabil nimeni nu i l-ar fi auzit nici pe al ei.
— Oprește-l și îți spun tot ce vrei tu, jur pe cuvântul meu de onoare, rostește cu greu.
Cântărește cuvintele sale și apoi lent pocnește din nou pentru a stinge flacăra. În locul cu pricina se vede un arsura a pătruns mai adânc decât anticipase, lăsându-l indecent. O secundă sau două ar mai fi fost necesare și ar fi devenit impotent. Își drege glasul și-și întoarce trupul pentru aș ascunde îmbujorarea. Nu mai văzuse niciodată un bărbat indecent, dar el îi provoca o repulsie cei învârte pe dos stomacul. Tăcerea se lasă între ei.
— Dacă o să mă minți, te voi ucide în cele mai macabre modalități posibile, în care temerile tale nici nu se pot compara, spune agale. Răspunde-mi la întrebarea anterioară?
— Nu, nu am vrut decât să te descurajez ca să te oprești din căutarea adevărului, spune înspăimântat.
— De ce mi-ai ucis fratele? spune lent încercând să-și controleze monstrul ce-i cere sângele.
— L-am ucis pentru că era prea aproape de adevăr și era pe care să ți-l spună. Așa a vrut el, spune șoptit ultima parte.
— Cine este acest el?spune furioasă. În ochii ei flăcările se aprinseră mai mult semn că răbdarea ei se apropie de un punct letal.
— Nu-ți pot spune. El a vrut să nu afli niciodată ce s-a petrecut în acea seară... .
— De ce? Ai spus că-mi vei spune tot ce vreau, țipă nervoasă dezlănțuind flăcările în palmele sale.
— Pentru că îți va fi pusă viața în pericol, iar alianța te va ucide... La fel cum a procedat și cu fratele tău atunci. Fratele dumintate s-a sacrificat pentru ca tu să trăiești! Te îndrepți spre o moarte sigură milady, este prea periculos.
— Pf! Pericol? Vrei să vezi ce înseamnă cu adevărat teama sau pericolul? Vrei să afli cum se simte focul meu pe piele, cum frigul te pătrunde și apoi de aprinde?spune gata să-și piardă controlul.
Pericol, auzi cică este prea periculos! Cum poate rosti asta un bărbat alb, privilegi din născare, care în viața lui nu a simți ce este cu adevărat teama sau foamea, ce este prea periculos! Să dorimi flămând în canalele orașului pentru a nu fi luat drept prostituată, aia este pericolul. Copila din mine a murit în prima noapte cât a trebuit să ucid pentru a nu muri de foame. Sufletul meu a dispărut o dată cu trupul lui rece, iar faptul că trăiesc este deja cea mai amare tortură pe care o împărtășesc. În mintea sa îi apar impregnate toate nopțile în care se lupta pentru supraviețuire.
— Nu, nu! Te rog, imploră înfricoșat.
— Spune cine mă poate ajuta ca să aflu sau altfel te ard de viu, apoi de sting și te aprind din nou.
— Cel mai bun prieten al fratelui tău... L-a considerat ca fratele său...
— Numele, spune încet trecându-i flacăra pe lângă chip.
— Alexander Hunt, el este singurul. Însă nu știu dacă te va ajuta, a jurat să te protejeze cu orice preț..
— Cui i-a jurat?
— Fratelui tău, înainte de seara aceea, i-a oferit...
— Ce i-a oferit! țipă, dar acesta nu mai avea suflare.
Trupul inert se leagănă ușor în bătaia furioasă a vântului. Kate îi privește trupul cum se deșiră la pământ fără viață. În spatele lui se afla înfipt un pumnal de piatră, cu lamă dublă, iar în capătul mânerului se află o sculptură a unui șarpe care-și înghite coada ce formează un cerc perfect gol pe interior.
— Poate altă dată micuțo, la momentul oportun!se aude glasul bărbatului din birou ca și cum ar fi pretutindeni.
— O să aflu și cu prețul vieții! Mă auzi!țipă în culmea dezlănțuiri.
— În curând micuțo, se aude încet în urechea ei.
O lovitură ușoară o face inconștientă, stingându-i flăcările din mâini. Trupul ei se prelinge în brațele bărbatului. Pe chipul lui se înfiripă un zâmbet fără să vrea și o strânse mai aproape de pieptul lui. Privirea îi admiră chipul ce pare adormit. Încet îi îndepărtează o șuviță de pe față. Buzele ademenitoare se întredeschid cu un supin ce par să-l invite ca să le sărute, dar spiritul de gentleman nu-l lasă să profite de ea. Respirația lentă îi face bustul să pară mai apetisan decât se așteptase.
— Nu știu cine ești și ce dorești, dar ai face bine să-i dai drumul Stăpânei mele, șoptește letal Thomas.
— Ușor copilule, nu vreau să-ți fac ră...
Vârful lamei îi pătrundea încet carnea jugularei, și era periculos de aproape de o venă importantă. Se pare că ți-ai ales un copoi loial. Îi lasă corpul încet pe pământ, apoi dispare cu trupul mortului. Thomas i-a trupul lui Kate în brațe și-l acoperă cu haina de la costumul său. Rana pare să se fi deschis din nou, dar în afară de ea este doar inconștientă, rostește pentru sine ușurat.
— Este bine? se aude glasul sfios al Alesiei.
— Da, doar este inconștientă. Premoniția ta a fost corectă, acum ar trebui să vă duc înapoi pe amândouă în conac, ca să evităm orice scandal.
— Nu-ți face griji, trăsurile sunt în fața Societăți, calmă pe situație.
— Mulțumesc, domnișoară! spune galant lăsând-o să-i conducă în beznă.
Bună, dragilor! Sper să vă placă această întorsătură de situație. Cine credeți că este bărbatul misterios? Ce motive sumbre ascunde? Oare Kate va învăța să-și respecte limitele sau va sfida orice impediment? XoXo A. G.