Zumzetul mulțumi se resimte asupra lui Kate ca o baie rece de rușine. Presiunea asupra minții sale se păstrează puternică pentru a o face să cedeze moral, accentuând marginalizarea socială la care ea parte în ciuda titulaturi de piedestal. Rechini de rang înalt al Societatea Ocultă pare gata să urmeze dâra de sânge abia simțibilă, care provin din rănile încă deschise de pe suflet acesteia. Glasul muzici se pierde pe pelicula timpanului fără să o facă să tresară măcar o secundă. Privirea ei s-a pierdut într-un punct gol un pic mai sus față de mulțime. Micuța domnișoară își adâncește îmbrățișarea. Mâinile îi tremură ca o rămurică împotriva unui vânt năprasnic, dar afecțiunea față de verișoara sa o împiedică să se îndepărteze, chiar dacă privirea mânioasă a mamei sale o biciuiește peste față cu o expresie ce anunță dezmoștenirea sa.
O lacrimă i se prelinge încet pe obrazul drept până dispare în materialul rochiei aurie. În ciuda culori mirifice, căldura lumini se pierde în furia ce mocnește încet la flacăra focului rece. Un suspin plin de emoție avântă cu perseverență în urechile lui Kate. Puterile micuței adolescente simte zbuciumul interior al verișoarei sale cum se luptă pentru a trece marginea spre moarte.
— Nu te lăsa cuprinsă de întuneric, Kate!spune cu un suspin mica adolescentă.
Părul roșcat reușește să se desfacă din împletitura sofisticată din vârful capului și să se reverse peste chipul ei traversat de empatie. Degetele sale se împreunează cu cele ale lui Kate. Rugămintea sa timidă pare că a reușit să se facă auzită în mintea varei sale. Degetul mare de la mâna dreaptă îi mângâie încet dosul palmei activ. Chipul îi este săltat în sus de o respirație adâncă, iar râul ei de suspine se oprește cu un sughiț de fericire.
Un zâmbet se instaurează pe chipul protagonistei atât de larg încât ai rămâne de părere că este unul fals. Cu o mișcare rafinată își întoarce corpul încet încât să acaparând întregul trup mărunt al copilei cu întreaga sa ființă. Nările i se înfundă în părul de culoarea toamnei, în timp ce mâinile se despart de ale ei și o trag mai aproape cu dragoste. Thomas urmărește toată scena ușor sceptic, dar semnul subtil făcut de patroana lui în face să rămână pe loc ca un câine loial fără să judece raționamentul ei.
— Morcoveață, știi că ai făcut un lucru periculos? îi șoptește încet la ureche în timp ce-i dă părul după ureche.
— Rina, pentru mine ar fi fost mai periculos să te las să cazi în întuneric, decât el în sine. Poate să mă pedepsească mama cât vrea sau chiar să mă dezmoștenească, dar nu o să fiu niciodată atât de indiferență sau mai bine spus de fricoasă încât să te las să suferi singură. Familia ar trebui să ocrotească, nu să judece! Să aline înainte să rănească! Și cel mai important să iubească înainte de orice!își moralizează vara în timp ce-i arată un zâmbet plin de dragoste.
— Dacă fiecare om mare ar avea un strop din percepția ta, lumea ar fi un loc mai luminos, prea adorata mea! rostește cu mândrie în timp ce-i reface cu dibăcie împletitura complicată.
Ridicând privirea o întâlnește pe cea a lui Thomas care este încă prezent în gardă. Îi face încet din cu ochiul. Acesta își amintește de faptul că poate respira liniștit și că situația este sub control. În ceafă resimte o respirare a unui dragon ce pare că mai are un pic și-i sare la gât pentru că-i corupse fiica ca să aibe un comportament atât de dezirabil.
— Cine e bărbatul care pare gata să mă tranșeze pentru că te ating?
— Este noul membru al familiei, mâna mea dreaptă! Poți sta liniștită că mușcă doar la comandă. Probabil reacționat agresiv din cauza rănilor care încă nu s-au vindecat complet, rostește ridicând din umeri. E frumușel, nu? continuă făcându-i din ochi.
— Hm! Ai avut parte de o vânătoare răvășitoare? spune cu obraji rozali ignorând întrebarea-i impertinentă.
— Putem spune că a lăsat niște impresii unicate și o captură, a unui specimen masculin mirific, continuă cu îndrăzneală.
Adolescenta se depărtează din îmbrățișare cu chipul la fel de rozaliu precum petalele trandafirilor de dulceață, care-i fac buzele să pară a fi șterse de propriile gânduri năstrusnice. Pasul cu care se desparte de verișoara sa o face să-și lipească spatele rochiei de cineva. Timidă ridică privirea spre persoana căreia îi invadează spațiul personal și încremenește cu ochii ațintiți pe buzele conturate ale bărbatului. Mâinile lui Kate se așează cu delicatese pe umeri ei, făcând-o să se îndepărteze din spațiul privat al lui Thomas, care nu părea prea încântat de molestarea ei.
— Thomas Brown, am plăcerea deosebită de a ți-o prezenta pe prea adorata mea vară, Alessia Malower! spune zâmbind cu un ton foarte subtil prin care să se înțeleagă să-și lase colți acasă că ea este a ei.
Buzele Alessiei par a fi pecetluite de energia lui întunecată, ce o atrage, cu toate să simte moartea cum apasă pe umeri lui. Galant face o mică reverență pentru a-și arăta bunele maniere și mormăind un sec „Încântat de cunoștință". Hipnotizată de energia lui întunecată ce gravitează în jurul lui cu parfum de morminte, reușește să-i zâmbească mecanic apreciativ. Este trasă din preajma lui Kate de mâna fermă a mamei sale, ce o bruschează să se miște cât mai repede pentru a se îndepărteze de centru bârfei. Mâna lui Thomas se întinde instinctiv să îi prindă mână, dar conștient de împrejurări o oprește în aer.
— Nu va păți nimic, spune Kate în timp ce-i prinde încheietura pentru a evita un scandal.
Acesta doar încuviințează ascultător din cap și-și înăbușește instinctul de salvator, cu toate că trupul său simte o chemare spre micuța fată.
— Bună seara, răsună un glas familiar în spatele ei.
Tonul glasului este al lui Eles, dar este lipsit de orice emoție de parcă nu ar fi ea. Timbru vocal este cu siguranță al ei, dar în inima lui Kate răsună cu ecou salutul unui străin, nu a prietenei cu care se întovărășise anii de zile. Își întoarce capul spre locul de unde se auzise sunetul și este întâmpinată cu un chip împodobit cu un zâmbet încărcat de o falsitate sumbră.
— Bună seara, rostește la rândul său.
Îi analizează atent mișcarea corpului încercând să deslușească proveniența senzației că-i ascunde ceva. Poate încearcă să mă protejeze... Însă firul gândurilor este întrerupt de zâmbetul real ce-i este adresat companionului ei și nicidecum ei.
— Scuzați deranjul. La revedere, rostește impulsiv cu același glas dur cu care fusese tratată și ea.
Apucă brațul lui Thomas și se îndepărtează prin mulțime cu o dexteritate nemaiîntâlnită. Singurile opriri din traseul lor fiind de scurtă durată pentru a transmite câteva salutări unor invitați respectabil. Tânărul execută câteva reverențe cu mintea goală, în timp ce în ochi lui se manifestă cu ușurință dezamăgirea pe care o simțea la rândul său. O dată ce pătrund din nou în lumina obscură a unui alt hol față de cel prin care veniseră, se pot bucura de zumzetul estompat al întruniri. Eles m-a alungat de lângă ea, doar pentru a-l distra pe acel bărbatul de o frumusețe oarecare, care ar putea fi numit chipeș doar într-o carte în cărțile funciare ale docurilor? Ironia acestei șarade este atenția excesivă pe care o manifestă asupra ei. Ceva din preajma lui îmi spune că nu este decât un personaj care prevestește răul augur ce-mi apasă sufletul. În mintea ei se derulează, iar și iar scena anterioară, încercând să memoreze toate detaliile, dar furia ce-i mocnește în vene îngreunează procesul. Minciuna aș fi fost în stare să i-o iert, dar trădarea... niciodată!
Parcurge labirintul de culoare până când ajunge în fața unei ușii imense, deasupra căreia este sculptat cu aer cuvântul „Maestru". Un fior de repulsie îi face trupul să se cutremure și-i provoacă greață. Acum regretă faptul că-l lăsase pe Thomas în unul dintre saloanele pentru gentilomi. În lumina slabă a candelabrelor, ușa pare să fie mai impunătoare decât este în realitate. Inspiră adânc apoi își face curaj și pătrunde în camera ce o ura cel mai mult.
Umbrele dansează pe suprafețele mobilierului îndrumate de flăcările focului din șemineu. Liniștea ce îmbracă atmosfera te face să resimți furnicături pe pielea dezgolită. Încearcă să aprindă lampa de gaz din încăpere, dar nu vrea să funcționeze. Strâmbă din nas și aprinde o flacără în palma sa suficient de puternică încât să poată desluși poziția ciudată a scaunului de birou. Se află cu fața spre ferestre și nu către masă. În urma sa ușa se închide cu ecou. Își întoarce privirea spre ușă să vadă dacă de acolo venea prezența care o simte, dar dinspre birou se aude un scrijelit în pardoseală. În văpaia se poate distinge o persoană care stă pe scaun. Având un joc de umbre pe chip nu poate să-i citească trăsăturile feței, dar după constituția masivă putea jura că este un bărbat. Altul care vrea să se joace cu draci din mine? Articulează mintal în timp ce scrânșnește din dinții de nervi.
— Ce vrei și tu de la mine?rostește cu un ton rece.
— Nimic aparte, micuța mea Kate, rostește calm.
Tonalitatea lui masculină o urmărește până în cele mai adânci străfunduri făcând-o să se înfioare. Apelativul folosit îi reaprinde văpaia de nervi.
— Îmi cunoști numele, interesant! Te afli în biroul meu, fără să-ți fi permis cineva să intri și cu toate astea nu pari să fi înfricoșat de nici un fel, continuă în timp ce-l analizează mai în profunzime.
— Faptul că mă aflu aici sau că-ți cunosc numele, nu are nicio importanță sau relevanță acum, micuța mea Kate. Știu mai multe decât ai crede vreodată, scumpa mea K...
— De ce te afli aici? Dacă vrei să mă ucizi – încearcă și ca răsplată am să las să mori în chinuri, rostește lent punând accent pe fiecare cuvânt.
— Micuța mea neînfricată, nu ți-aș face niciodată rău! Tot ce vreau să fac este să te protejez.
— Să mă protejezi? spune ridicularizându-l. De ce anume? continuă cu același fler.
— Sunt mai multe pericole care te înconjoară, iar tu nici nu ești conștientă de ele! spune pe un ton răstit dar fără să ridice glasul.
— Ai uitat să spui „micuța mea" sau „scumpa mea", remarcă cu ironie. Că tot veni vorba, de ce tot îmi pui acest alint? Singura persoană care îmi spunea așa a fost fratele meu...
— Seba s-ar întoarce în mormânt, dacă nu mi-aș ține promisiunea...
Vorbele sale se rostogolesc de pe vârful limbi. Katerina rămâne împietrită la auzul alintului fratelui său. Tot controlul pe care încearcă să-l menține se evaporează.
— Cine ți-a dat dreptul să-i pângărești numele! țipă cu furie.
— Sh, liniștește-te, micuțo! Nu mai țipa altfel va trebui să plec înainte să atragi atenția paznicilor, spune prea calm. Nu-i pângăresc numele! Doar mă supun ordinului lui, spune dând ușor din umeri.
— De ce ar trebui să mă încred în vorbele tale? L-ai cunoscut pe fratele meu? spune printre dinții.
— Pentru că sunt singurul care te poate duce la adevăratul vinovat, spune strict.
Se ridică de pe scaun și își îndreaptă postura către fereastra pe care i dechide. Privirea lui admiră absent luna ce strălucește pe bolta cerească lăsând ca tăcerea să se lase între ei. Razele luni se reflectă în părul său bălai. Aflată la o distanță considerabilă îi analizează cu nerușinarea musculatura ce se conturează în lumina slabă. Aura ce se distinge în jurul lui trezește în ea un sentiment necunoscut care o face să-și dorească atingerea lui. Atmosfera dintre ei se încălzește din cauza tensiuni. Un ciocănit slab în ușă îi face pe ambii să tresară.
— E vremea să plec, micuțo, spune șoptit.
— Cum te numești? Am atâtea întrebări să-ți pun...
— Vor fi puse altă dată, la timpul potrivit, spune sărind pe fereastră.
Această aleargă până la fereastră ca să arunce un cui telekinetic, dar este prea târziu intrusul se făcuse una cu noaptea. În spatele ei ușa se întredeschide încet cu teamă. Cuiul din mâna sa se înfige cu putere în tocul ușii făcându-l pe Thomas să tresară. Privirea lui nu arătă teama pentru sine și îngrijorarea pentru ea.
— Milady sunteți bine? V-am auzit țipătul, așa că am venit într-un suflet.
— Da? Nu am pățit nimic sunt bine, spune strângând spătarul scaunului.
— Sunteți sigură?
— Da. Hai să mergem înapoi la petrecere, rostește preocupată.
— Dacă asta vă este dorința, spune galant deschizând ușa mai larg și oferindu-i brațul său.
— Mulțumesc, Thomas, pentru tot!
— Nu aveți de ce să-mi mulțumiți. Eu sunt cel care vă este veșnic recunoscător pentru tot ce ați făcut pentru mine și familia mea, spune umil.
— Stai liniștit, o meriți. Datorită prezenței voastre în conac, nu mă mai simt atât de singură. Nu am mai auzit de ani de zile un râs între pereții săi.
— Amalia se va bucura să știe că nu o considerați o corvoadă. Este un copil tare bun și isteț, păcat că nu îi pot oferi educația pe care o merită, spune trist.
Mândria cu care vorbește de sora lui îi amintea cu tristețe de fratele ei. Mă voi asigura că va avea parte de tot ce-și dorește. Între ei se lăsase o liniște pașnică ce dispare cu fiecare pas cu care se apropie înapoi de calvarul din care ieșise cu puțin timp în urmă. Lumea din încăpere pare să fi uitat deja discuția impertinentă dintre ea și tatăl său, și acum se concentrează pe eventualele cupluri ce se formează pe ringul de dans. Aceasta îl acompaniază pe Thomas până la mătușa ei, care îl privește critic.
— Permiteți-mi să-mi curăț pata de rușine care a avut loc acum câteva ore și că pot dansa următorul dans cu scumpa dumneavoastră fiică, pentru a nu-i strica seara de debut în Societatea Ocultă.
— Cum sunteți un tânăr cu bune maniere, o să vă permit să vă îndreptați greșeala! spune satisfăcută de formularea băiatului.
Nu durează mult până când un nou cântec începe să se răsune în încăpere. Sărmana Alessia nu avea cale de scăpare așa că încolțită de împrejurări acceptă timidă mâna întinsă. Mătușa sa trece pe lângă ea și-i șoptește la ureche „un băiat formidabil în pricina originilor neclare", apoi se îndreaptă către adunarea s-a de prietene. Rămasă singură, la scurt timp după aceea spațiul ei personal este invadat. Intrusul îi atinge pielea dezgolită deasupra mănușii drepte.
— Mă scuzați? Rostește o voce masculină cu o tonalitate joasă iritantă.
— Da. Acum poți să te depărtezi din spațiul meu personal?spune dur dând să plece fără să-l privească.
— Stai, spune prinzându-i mâna strâns.
— Nu crezi că ești prea îndrăzneț, spune eliberându-se din mâna bărbatului. Dacă vrei să-ți mai poți folosi mâna îți sugerez să-o ți departe de mine, continuă pe un ton apăsat.
— Doresc doar să îmi acorzi prilejul de a dansa cu mine sau de a purta o conversație? spune milog.
Kate își întoarce privirea spre interlocutorul ei, și face spume de nervii când îl vede pe partenerul lui Else.
— Milord, cred că confundați persoana cu care vreți să dansați sau să vorbiți. Lady Stelestid, pare să vă caute. Vă rog să mă scuzați, spune dur îndepărtându-se.
— Milady sunteți cumva geloasă? spune șarmant.
— Nu vă considerați așa prinț. Nu aveți nimic ce să mă atragă sau să mă facă să-mi doresc apropierea dumneavoastră. Milord, spune făcând o reverență de politețe apoi dispare în mulțime.
Trupul îi este plin de nervii, dar mintea se gândește doar la două lucruri: la bărbatul din birou și la secretele lui Sebastian. O noapte de neuitat, mai întâi tata și acum asta... Sebastian, ce bine ar fi fost să te am lângă mine pentru ai pune la locul lor! Durerea se răspândește cu cruzime în mintea ei. Un om înțelept îmi spuse cândva că „Sentimentele nu sunt slăbiciuni, dacă știi cum să le folosești în avantajul tău". Amintirea ta – nu este o slăbiciune și lucru ce-mi întărește caracterul. Un miros de lalele în alină sufletul, în timp ce pericolul o pândește cu ură și obsesie.