****
A trecut o săptămână de când fac terapie și de când m-au lăsat acasă. Defapt la apartament. Nici eu și nici Jungkook nu mai locuim cu părinții noștri, și mai nou se gândește și Tae sa se mute. Zicea ca îl sâcâie într-una.
Am ajuns sa ma deplasez cu un scaun cu rotile și urăsc lucrul asta. Ma bucur totuși ca Jungkook e alături de mine. Dar simt ca îl țin în loc. Simt ca nu e fericit. Si ce ma doare mai mult e ca nu am ce sa fac. Nu știu ce as putea să-i spun sau sa fac ca să îl fac fericit. Sa Nu se gândească mereu ca trebuie sa ma care din baie în camera și din camera în baie. Plus alte lucruri pe care le face pentru mine...
Jungkook: La ce te gândești, iubito? Zice acesta când întra în camera cu o tava pe care era cina mea.
Sara: La nimic..
Jungkook: Sigur? Îmi pari trista.
E chiar atât de evident? Îmi ridic puțin privirea, întâlnindu-i ochii îngrijorați.
Jungkook: Plângi?
Plâng? Nu. Dar nici nu mai am mult.. Ochii îmi sunt plini de lacrimi.
Sara: E-eu...zic încercând să-mi găsesc cuvintele. Trebuie sa vorbim..
Jungkook: Ai nevoie de ceva? Te doare ceva? Vrei sa mergem la spital? Zice agitat.
Sara: Nu. Vreau doar sa ma asculți pana la capăt...
Lasă tava pe noptiera și se așază lângă mine.
Jungkook: Te ascult.
Inspir și expir apoi îmi las privirea în jos și încep sa vorbesc.
Sara: Jungkook...Nu are rost să-ți mai pierzi timpul cu mine..Doar privește-ma. Sunt o cauza pierduta. Ar fi trebuit sa ma omoare mașina aia...tu ai toată viata înaite iar eu..ei bine nu mai am nimic...nu vreau sa te țin legat de mine și să-ți ratezi viata din cauza mea...deci dacă vrei...sa ne despărțim spune-mi acum..*rostesc cele mai grele cuvinte de pe pământ, cu vocea tremurândă.*
Nu-l pot privi. Nu vreau sa vad ca ii e mila. Nu vreau nici să-i vad suferința.
Sara: T-te rog..s-spune cev-
Nu reușesc sa termin ceea ce am vrut sa spun pentru ca își lipește buzele de ale mele. Era nervos. Mi-am dat seama de asta din modul în care ma săruta.
Jungkook pov.
N-o mai las sa continue că-mi lipesc buzele de ale sale, nelăsând-o sa formuleze propoziția.
Îmi dau seama ca a început sa plângă, și adâncesc sărutul încercând s-o distrag. Când rămânem fără aer ma îndepărtez ușor privind-o. Plângea, din nou.. Simteam cum inima îmi e sfâșiată din cauza lacrimilor sale.
O trag în bratele mele începând să-i mângâi spatele micuț, în timp ce ii șopteam tot felul de lucruri ca s-o liniștesc.
Jungkook: Shh. Liniștește-te frumoaso. O Sa te faci bine în curând. Ai sa vezi. Și nu am de gând sa ma despart de tine sub nicio forma. Sa nu-ți mai treacă vreodată asa ceva prin cap, bine? Ți-am promis c-o sa fiu alături de tine mereu. Ai uitat? Ce ne-am promis noi doi în noaptea nuntii?
Ma strânge mai tare cu bratele sale micuțe, parca fiindu-i frica sa n-o las. Defapt de asta ii e și frica, idiotule.
Minunat, am ajuns sa vorbesc cu vocea din capul meu.
Vad ca încearcă sa îmi răspundă însă din cauza suspinelor nu reușea.
Sara: C-ca..n-o sa ne despărțim...n-niciodata..
Jungkook: Și mai ce? Spun ștergându-i lacrimile și privindu-i ochii oceanici în care ma pierd de fiecare data.
Sara: C-o sa fim alături unul de celalalt...întotdeauna..
Jungkook: Vezi? Nu ai de ce sa te temi, iubito. Te Iubesc. Și esti singura din lume pentru care simt lucrul asta. Nu vreau sa te mai gândești vreodată la asta. Înțelegi? Nu mai vreau sa te vad plângând. Îmi place mai mult când zâmbești. Zic zâmbindu-i, incurajând-o și pe ea sa zâmbească.
Își lasă capul pe pieptul meu și își duce mâinile pe spatele meu, încercând sa ma îmbrățișeze. Ii cuprin spatele, lipind-o întru totul de mine.
Stam asa minute bune, fiecare cu gândurile lui însă amândoi ne gândim la un singur lucru. Noi.
Ma gândesc ce as putea face pentru ea ca sa mai uite de probleme, dar nu-mi vine nimic în minte.
Jungkook: Haide sa mănânci. Pun pariu ca îți e foame.
Se dezlipește de mine strâmbând din nas și privindu-ma cu o privire de cățeluș. Dumnezeule, n-ai cum să-i reziști.
Încep s-o hrănesc, privind-o zâmbind cum mănâncă totul cuminte. Ma bucur ca a trecut peste faza aceea cu mâncatul. Când manca o data pe zi și, și atunci foarte puțin. Acum mănâncă normal și n-am mai auzit-o sa spună ca s-a îngrășat sau ceva de genul. Probabil pentru ca n-a făcut-o, și se accepta asa cum este. Si sunt mândru de ea.
Sara: Ce e..?
Jungkook: Nimic. Ma bucur doar ca am lămurit, pentru totdeauna sper, subiectul acela.
Zimbise timid apoi își continuase mâncarea pana a terminat-o pe toată.
Ma ridic fin pat și merg în bucătărie sa duc tava.
Jimin: Ce faci aici? Zice apărând de nicăieri.
Jungkook: Am adus asta. Zic arătând spre tava.
Jimin: Dar ce-ai făcut cu ea?
Jungkook: I-am dus Sarei cina.
Jimin: Oh.
Se uita în stânga și în dreapta apoi se apropie de mine și șoptește.
Jimin: De ce nu mai mănâncă cu noi?
Oftez.
Jungkook: Nu ii place sa știe ca nu poate merge. Și se simte prost s-o car eu în brate chiar dacă i-am spus ca nu ma deranjează. În plus, nu vrea s-o vedeți asa. Spune ca nu e o persoana normala...
Jimin: Oh..imi pare rău să aud asta...
Aprob. Și mie îmi pare rău. Și as vrea sa pot schimba ceva.
Jungkook: Nu știi ce as putea face pentru ea ca să mai uite de problema asta?
Jimin: Momentan habar nu am. Dar ma gândesc și îți spun mâine.
Jungkook: Bine. Mersi hyung.
Jimin: N-ai pentru ce.
Plec înapoi în camera mea și a Sarei și o găsesc în același loc.
Jungkook: E timpul pentru băiță! Spun exact ca și un copil mic, făcând-o sa chicoteasca.
Îmi pare foarte rău pentru ca nu am mai postat! ❤️🔥🎼